Parish restitution challenge assigned to administrative court under special-law rule

Şedinţa publică din data de 11 mai 2021

Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curtii de Apel Bucuresti la data de 06.05.2019, reclamanta Parohia Dudeşti Cioplea I, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 8483/21.02.2019 emise de pârâtă, solicitând anularea deciziei contestate, admiterea cererii reclamantei nr. x/23.01.2006 şi obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren în suprafaţă de 9 ha, situat în Bucureşti, pe malul stâng al râului Dâmboviţa, în lunca Dudeşti.

Prin sentinţa civilă nr. 542 din 3 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În motivarea soluţiei de declinare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal a reţinut că în cauză sunt aplicare dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, care stabilesc următoarele: "(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării"; alin. (11) "Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii".

S-a reţinut că din cuprinsul dispoziţiilor legale menţionate rezultă că cererile de retrocedare formulate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România intră în sfera de aplicare a Legii 165/2013, iar deciziile emise în soluţionarea cererilor pot fi contestate la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul.

În concluzie, s-a reţinut că prevederile art. 35 alin. (1) şi alin. (11) stabilesc instanţa competentă atât din punct de vedere material (secţia civilă a tribunalului) cât şi din punct de vedere teritorial (tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul).

Învestit cu soluţionarea cauzei după declinare, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa nr. 125 din 2 februarie 2021, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a soluţiona conflictul.

În motivarea soluţiei de declinare, Tribunalul Bucureşti a reţinut că în raport de obiectul acţiunii - anularea deciziei nr. 8483 din 21.02.2019 emise de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România - în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 care prevăd că deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicare.

S-a mai reţinut că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ., în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Prin urmare, s-a reţinut că în raport cu textele de lege menţionate, persoanele nemulţumite de deciziile emise de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România se pot adresa curţii de apel, secţia de contencios administrativ şi fiscal în condiţiile în care actul atacat este un act administrativ emis de o autoritate publică centrală.

S-a concluzionat că, întrucât emitentul deciziei contestate este o autoritate publică de nivel central competenţa de soluţionare a cauzei, în raport de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, revine Curţii de Apel Bucuresti, ca instanţă de primă jurisdicţie în soluţionarea cauzei.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legat sesizată în condiţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prezentul conflict negativ de competenţă a fost generat de aprecierea diferită a celor două instanţe cu privire la normele legale care reglementează competenţa de soluţionare a pricinii, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal dând eficienţă dispoziţiilor art. 35 alin. (1) şi alin. (11) din Legea nr. 165/2013, în timp ce Tribunalul Bucureşti, secţia V-a civilă a făcut aplicarea art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Parohia Dudeşti Cioplea I, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, a solicitat anularea deciziei nr. 8483/21.02.2019 emise de pârâtă, admiterea cererii nr. x/23.01.2006 şi obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să propună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce face obiectul acţiunii.

Decizia contestată de către reclamanta Parohia Dudeşti Cioplea I a fost emisă de către Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase pentru soluţionarea cererii de retrocedare a reclamantei, cerere nr. x/23.01.2006 fiind formulată în baza O.U.G. nr. 94/2000.

Având în vedere calitatea emitentului deciziei, Înalta Curte constată că ipoteza descrisă se încadrează în dispoziţiile art. 3 din O.U.G. nr. 94/2000, iar pentru această situaţie, norma de la art. 3 alin. (7) este cea care stabileşte competenţa de soluţionare a contestaţiei emise de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase, astfel:

"(7) Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de-zile de la comunicarea acestora ."

Precizarea anterioară este necesară întrucât, în contextul acestei reglementări speciale, este posibilă şi ipoteza în care imobilul a cărui restituire s-a solicitat să fie deţinut de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, situaţie care este reglementată de prevederile art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000.

În acest din urmă caz, imobilul se restituie solicitantului, în natură, prin decizia organelor de conducere ale unităţii deţinătoare, Comisia specială de retrocedare fiind cea care transmite cererea de retrocedare unităţii deţinătoare, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ.

Pentru aeastă ipoteză, art. 2 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 stablieşte instanţa competentă pentru soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva deciziei emise de unitatea deţinătoare, astfel: "(6) Deciziile prevăzute la alin. (1) pot fi atacate la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie teritorială se află sediul unităţii deţinătoare, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora."

Atât deciziile emise de către Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase, cât şi cele emise în contextul art. 2 de către unitatea deţinătoare a unui imobil ce a aparţinut unui cult religios, pot privi soluţia respingere a cererii de retrocedare, de restituire în natură ori propunerea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent prevăzute de legea specială, sens în care prevede art. 3 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000:

"(6) Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deţinătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentaţia prezentată de solicitanţi pentru fiecare imobil şi va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială. (…)."

Legea specială care reglementează, între altele, procedura acordării măsurilor reparatorii prin echivalent este Legea nr. 165/2013.

Ca atare, numai în cazul în care propunerea de acordare a acestor măsuri reparatorii în echivalent a rămas definitivă, fie pentru că nu au fost atacate deciziile emise în aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000, fie după soluţionarea de către instanţa de judecată a contestaţiilor formulate potrivit normelor de competenţă anterior citate, devin aplicabile prevederile Legii nr. 165/2013.

Acesta este sensul în care trebuie înţeleasă referirea de la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 165/2013 şi la cererile de retrocedare formulate potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, ca intrând în domeniul de aplicare a Legii nr. 165/2013.

În consecinţă, procedura de emitere deciziilor de soluţionare a cererilor formulate pentru retrocedarea unor immobile ce au aparţinut cultelor religioase rămâne guvernată de actul normativ special - O.U.G. nr. 94/2000 - şi numai punerea în aplicare a măsurilor reparatorii în echivalent va intra în domeniul de aplicare a Legii nr. 165/2013, anume în cazul în care Comisia de retrocedare, unitatea deţinătoare sau instanţa de judecată, în soluţionarea unor contestaţii formulate fie în baza art. 2 alin. (6), fie în baza art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, decid în acest sens cu privire la cererea de retrocedare a unor imobile ce au aparţinut cultelor religioase.

În speţa de faţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, astfel cum una dintre instanţele în conflict a apreciat, întrucât intră sub incidenţa acestei norme deciziile emise cu respectarea art. 33 şi 34 din lege, astfel cum acest text prevede.

Or, deciziile emise în baza art. 33 sunt cele prin care se soluţionează cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001 de către entităţile învestite de lege (textul nefăcând vreo referire la cererile formulate în temeiul O.U.G. nr. 94/2000), în timp ce deciziile emise în baza art. 34 din Legea nr. 165/2013 sunt cele emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

Nici prevederile art. 35 alin. (11) din Legea nr. 165/2013 nu oferă vreun indiciu cu privire la aplicabilitatea acesteia şi în privinţa deciziilor emise de Comisia specială de retrocedare a imobilelor ce au aparţinut cultelor religioase, întrucât deciziile emise de această Comisie nu pot fi considerate decizii emise în aplicarea Legii nr. 165//2013, astfel încât, nici contestaţia formulată împotriva unei decizii emise de această comisie nu poate fi considerată ca generând un litigiu privind modalitatea de aplicare a prevederilor Legii nr. 165/213.

Textul invocat prevede astfel:

"(11) Litigiile privind modalitatea de aplicare a prevederilor prezentei legi sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor, indiferent de calitatea titularului acţiunii."

Existenţa în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, a competenţei Comisiei speciale de retrocedare a imobilelor ce au aparţinut cultelor religioase, decurge fără echivoc chiar din conţinutul unor norme ale acesteia. De exemplu, art. 32 alin. (31) din Legea nr. 165/2013 prevede;

"(3^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru dosarele depuse la Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, termenul de decădere în procedura administrativă este de 240 de zile."

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte reţine că, în speţă, contestaţia înregistrată în dosarul în care s-a ivit prezentul conflict negativ de competenţă intră în domeniul de aplicare a art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 şi, ca atare, cade în competenţa de soluţionare a instanţei de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat prin cererea de retrocedare.

Această normă este o normă specială atributivă de competenţă în favoarea acestor instanţe, direct incidentă în cauză, ceea ce înlătură competenţa instanţelor civile de drept comun.

Prin urmare, nu este necesar a se recurge la aplicarea criteriilor de determinare a competenţei instanţei de contencios administrativ ce decurg din prevederile Legii nr. 554/2004 - dreptul comun sau normele generale în materia contenciosului admnistrativ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 135 C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 mai 2021.