Land-Restitution Claim Fails; Appeal Annulled as Unstamped, Prior Dismissal Upheld
Legislator summary
AI generatedThe court rejected the plaintiff-appellant's appeal as unfounded and thereby upheld the appellate court's decision to annul the appellant's appeal as unstamped, leaving the trial court's dismissal of the land-restitution claim in force. The underlying dispute concerned an action against local and county land commissions and a co-heir over the issuance of a property title for 600 m² of intra-village land and 6,200 m² of extra-village land under Law No. 18/1991, where the plaintiff claimed entitlement to 1,000 m² of arable land and 250 m² of yard land that had been allocated as a use-lot from the former C.A.P.; the trial court found the title valid under art. 23(1) of Law No. 18/1991 and that the 1,000 m² lot did not fall under art. 23(3). On the procedural issues, the court held that the appellant's citation was valid under art. 112(3) of the old Civil Procedure Code because the appellant had failed to provide the missing address elements (staircase and floor), and that the appellate court had properly cited him with the exact stamp duties (34,000 lei judicial stamp and 1,500 lei stamp duty) which he never paid, so the annulment of the appeal as unstamped was correct.
Legislator headnote
AI generatedart. 23 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, art. 23 alin. (1) din Legea nr. 18/1991; Land-Restitution Claim Fails; Appeal Annulled as Unstamped, Prior Dismissal Upheld: Examinând dovada de îndeplinire a procedurii de citare a recurentului-apelant, existentă la fila 5 a dosarului de apel, Curtea constată că pe aceasta nu au fost completate rubricile privind și „scara și etajul”, deoarece reclamantul nu le-a indicat nici în cererea de chemare în judecată și nici ulterior, pe parcursul judecării procesului. Conform art. 112 pct. 3 teza 2 C. proc. civ. reclamantul este obligat să indice toate elementele necesare identificării imobilului, astfel încât nu se poate reține lipsa de procedură invocată în motivarea recursului. De altfel, toate actele de procedură au fost comunicate recurentului-reclamant la adresa indicată în cerere respectiv „str. Lt. S.G. nr. 5 A, bl. 30, ap. 33, sector 6”.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 745 din 30 septembrie 2003 Judecătoria Bolintin Vale a respins acțiunea formulată de reclamantul S.F. împotriva pârâților S.M., Comisia Locală Ulmi pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și Comisia Județeană Giurgiu pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, ca neîntemeiată.
Instanța a reținut, în esență, că reclamantul S.F. și pârâtul S.M., în calitate de moștenitori legali ai autoarei lor, dețin titlul de proprietate nr. 46708 pentru suprafața de 600 mp teren intravilan și 6200 mp extravilan.
Împrejurarea că autoarea lor figura în registrul agricol cu 1000 mp teren arabil și 250 mp teren curți nu este relevantă deoarece cei 1000 mp teren au fost atribuiți ca lot în folosință de la fostul C.A.P., pentru care nu se aplică prevederile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 18/1991.
De asemenea, pârâtul S.M. posedă un act de vânzare-cumpărare pentru suprafața de 250 mp de la fostul C.A.P. ca loc de casă, iar în continuarea acestui teren se află curtea de 600 mp pentru care s-a emis titlul de proprietate conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 18/1991.
În termenul legal reclamantul a declarat apel împotriva sentinței, fără a depune și motivele de apel.
Curtea de Apel București, prin decizia 623 A din 5 decembrie 2003 a anulat apelul ca netimbrat deoarece apelantul-reclamant, deși legal citat cu mențiunea de a timbra apelul, nu a făcut dovada îndeplinirii acestei obligații legale.
Împotriva deciziei instanței de apel a formulat recurs reclamantul solicitând casarea acesteia în temeiul art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. pentru următoarele motive:
- hotărârea instanței de apel este nulă deoarece nu a fost legal citat pentru termenul din 5 decembrie 2003, de pe dovada de citare, care s-a realizat prin afișare, lipsind scara și etajul la care s-a făcut afișarea;
- instanța de apel nu l-a înștiințat legal cu privire la cuantumul taxelor judiciare de timbru datorate.
Recursul este nefondat.
Examinând dovada de îndeplinire a procedurii de citare a recurentului-apelant, existentă la fila 5 a dosarului de apel, Curtea constată că pe aceasta nu au fost completate rubricile privind și „scara și etajul”, deoarece reclamantul nu le-a indicat nici în cererea de chemare în judecată și nici ulterior, pe parcursul judecării procesului. Conform art. 112 pct. 3 teza 2 C. proc. civ. reclamantul este obligat să indice toate elementele necesare identificării imobilului, astfel încât nu se poate reține lipsa de procedură invocată în motivarea recursului. De altfel, toate actele de procedură au fost comunicate recurentului-reclamant la adresa indicată în cerere respectiv „str. Lt. S.G. nr. 5 A, bl. 30, ap. 33, sector 6”.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu se poate reține.
Recurentul-apelant a fost citat pentru termenul din data de 5 decembrie 2003 cu mențiunea de a achita 34.000 lei taxă judiciară de timbru și 1500 lei timbru judiciar (fila 5 dosar apel), iar la dosar nu s-a depus nici o dovadă a achitării acestor taxe.
Față de cele arătate recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul S.F. împotriva deciziei civile nr. 623 din 5 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2004.