Jurisdiction for civil damages over missing confiscated goods: Delictual liability claim distinct from execution incidents

Şedinţa publică din data de 22 aprilie 2021

asupra conflictului de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare la 12 mai 2020, reclamantele A. S.R.L. şi B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare şi Direcţia Regională Antifraudă 6 Oradea, au solicitat instanţei ca, în urma administrării probatoriului necesar în cauză, în principal, să oblige pârâtele la plata în favoarea reclamantei A. S.R.L. a contravalorii celor 54 de anvelope noi, confiscate prin procesul-verbal nr. x/13.11.2015 care au fost lipsă la predare, contravaloare stabilită conform raportului de expertiză ce va fi efectuat în cauză; în subsidiar să oblige pârâtele la plata în favoarea reclamantei B. S.R.L. a contravalorii celor 54 de anvelope noi, confiscate prin procesul-verbal nr. x/13.11.2015 care au fost lipsă la predare, contravaloare stabilită conform raportului de expertiză ce va fi efectuat în cauză, să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată ocazionate.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2503 din 10 septembrie 2020, Judecătoria Satu Mare a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de intimaţi prin întâmpinare şi a declinat în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, competenţa de soluţionare a acţiunii.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Satu Mare a reţinut că prin cererea de chemare în judecată, reclamantele solicită să oblige pârâtele la plata contravalorii celor 54 de anvelope noi, confiscate prin procesul-verbal nr. x/13.11.2015 care au fost lipsă la predare.

Or, prin sentinţa nr. 2778/2016 din data de 03 august 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2020 s-a dispus restituirea mărfii confiscate tocmai ca urmare a anulării procesului-verbal de contravenţie sus menţionat DGAF nr. x/13.11.2015.

Judecătoria Satu Mare a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 892 C. proc. civ., apreciind că, astfel, cererea dedusă judecăţii se circumscrie fazei de executare silită în raport de titlul executoriu prin care s-a dispus deja restituirea bunurilor astfel confiscate, astfel încât competenţa de soluţionare a oricărui litigiu ca urmare a acestuia revine instanţei de executare,

Cererea dedusă judecăţii nu poate fi inclusă decât în categoria unui incident în legătură cu executarea, fapt ce atrage, conform art. 651 alin. (3) C. proc. civ., competenţa instanţei de executare în soluţionarea cererii, în speţă cea de la sediul debitorului la data sesizării.

În prezenta speţă, competenţa teritorială a instanţelor este exclusivă şi de ordine publică, în temeiul dispoziţiilor art. 714 alin. (1), raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Procesul-verbal de contravenţie a fost încheiat de către ANAF-Directia Generală Antifraudă Fiscală, Direcţia Regională Antifraudă Oradea, care este de altfel şi organul care a dispus măsura confiscării bunurilor care fac obiectul prezentului litigiu. Mai mult, plângerea contravenţională prin care a fost anulat procesul-verbal de contravenţie şi s-a dispus restituirea bunurilor confiscate s-a soluţionat doar în contradictoriu cu Direcţia Regională Antifraudă Fiscală cu sediul în Bucureşti, str. x, Direcţia Generală Regională A Finanţelor Publice Cluj Napoca cu sediul în Cluj Napoca, P-ţa Avram Iancu nr. 19, jud. Cluj, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu sediul în Bucureşti, str. x.

În mod suplimentar, conform procesului-verbal de restituire, dar şi chiar a procesului-verbal de predare primire din data de 24.11.2015 depus de către ANAF, odată cu formularea întâmpinării în prezenta cauză, ANAF Satu Mare are doar calitatea de gestionar, deţinător în contul DGRFP Cluj-Napoca al bunurilor confiscate, neavând calitatea de debitor al obligaţiei de restituire şi, cu atât mai mult, neavând calitatea de organ care să fie eventual obligat la restituirea echivalentului bunurilor supuse restiturii.

Astfel, în prezenta cauză, calitate de debitor o are Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Antifraudă Fiscală cu sediul în Bucureşti, str. x.

Cu toate acestea, sediul debitorului din prezenta cauză, deşi poate sta în judecată printr-un mandatar, este în Bucureşti şi, ca atare, competenţa teritorială nu aparţine Judecătoriei Satu Mare.

Totodată, faptul că deţinătorul bunurilor confiscate este chemat în judecată, nu este de natură a atrage competenţa Judecătoriei Satu Mare, întrucât competenţa, potrivit dispoziţiilor art. 651 C. proc. civ. se stabileşte în funcţie de sediul debitorului obligaţiei din titlul executoriu, care în cauză este ANAF, Direcţia Regională Antifraudă Fiscală, astfel că, în prezenta speţă competenţa de soluţionare a cauzei, raportat la sediul debitorului, revine Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, aceasta fiind instanţa de executare.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei după declinare, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 640 din 28 ianuarie 2021, prin care a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a-l soluţiona.

În motivare, s-a reţinut, în esenţă, că, în speţă, cererea de chemare în judecată este formulată împotriva mai multor pârâţi, unul dintre aceştia având sediul în Satu Mare şi are ca obiect obligarea pârâţilor la plata unei sume de bani, fiind întemeiată în drept pe dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, H.G. nr. 731/2007, O.G. nr. 14/2007, art. 1357, art. 2107, art. 2138 şi art. 2140 C. civ., respectiv art. 194 şi art. 453 C. proc. civ.

La primul termen de judecată în faţa Judecătoriei Satu Mare reprezentantul reclamantelor a susţinut, în mod expres, că cererea de chemare în judecată este o cerere în pretenţii şi că nu se află în faza de executare silită.

În prezenta cauză figurează şi alte părţi decât cele din dosarul nr. x/2015 în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 2778/03.08.2016, respectiv reclamanta A. S.R.L. şi pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare.

Acestea nu pot avea prin urmare calitatea de părţi în procedura de executare silită a sentinţei civile nr. 2778/03.08.2016. De altfel, la momentul introducerii prezentei cereri de chemare în judecată nici nu fusese declanşată procedura executării silite a sentinţei civile nr. 2778/03.08.2016.

În consecinţă, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a apreciat că cererea dedusă judecăţii nu constituie un incident în faza executării silite a sentinţei civile nr. 2778/03.08.2016, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 892 coroborat cu 651 C. proc. civ. şi nefiind aşadar vorba nici despre o competenţă teritorială exclusivă, cererea fiind guvernată de regulile de competenţă teritorială de ordine privată.

Nu în ultimul rând, cererea de executare silită a sentinţei civile nr. 2778/03.08.2016 a fost formulată de creditoarea B. S.R.L. ulterior prezentei cereri, iar încuviinţarea executării a fost dispusă chiar de Judecătoria Satu Mare, această instanţă considerându-se aşadar instanţă de executare în ceea ce priveşte executarea sentinţei civile nr. 2778/03.08.2016. În consecinţă, chiar dacă s-ar considera că prezenta cerere constituie un incident în cadrul executării silite, competenţa de soluţionare ar aparţine tot Judecătoriei Satu Mare.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condiţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Problema care a generat desesizarea instanţelor aflate în conflict îl constituie interpretarea diferită a obiectului şi cauzei juridice a litigiului.

În ceea ce priveşte obiectul acţiunii introductive de instanţă, Înalta Curte constată că acesta constă în solicitarea de acordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea celor 54 de anvelope noi, confiscate prin procesul-verbal nr. x/13.11.2015 care au fost lipsă la predare, în urma anulării procesului-verbal de contravenţie sus menţionat prin sentinţa nr. x/2016 din 03 august 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2020, prin care s-a dispus restituirea mărfii confiscate.

Înalta Curte reţine că, în cauză, reclamantele au calificat şi precizat, în mod neechivoc, temeiul juridic al acţiunii, art. 1357 C. civ., în raport de care rezultă că prezenta cerere de chemare în judecată reprezintă o acţiune în pretenţii, prin care se solicită obligarea pârâtelor la plata contravalorii celor 54 de anvelope nerestituite reclamantelor, fapt ce reiese şi din argumentele invocate de reclamante şi precizate expres la solicitarea instanţei.

Chiar dacă prin sentinţa nr. 2778/2016 s-a dispus restituirea mărfii confiscate, aceasta nu înseamnă că solicitarea de acordare de despăgubiri pentru prejudiciul produs reclamantelor prin nerestituirea către acestea a unui număr de 54 de anvelope noi dintre cele confiscate urmează calea executării silite, în lipsa declanşării fazei de executare silite.

În fapt, pretenţiile reclamantelor nu pot fi incluse în categoria unui incident în legătură cu executarea hotărârii de anulare a procesului-verbal de contravenţie, ci o solicitare distinctă, prin care se urmăreşte acoperirea unui prejudiciu suferit de către reclamante şi care izvorăşte din pretinsa faptă ilicită a pârâtelor, constând în nerestituirea către acestea a unora dintre bunurile confiscate şi nepredate ulterior.

Aşa cum a reţinut corect Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în prezenta cauză figurează şi alte părţi decât cele din dosarul nr. x/2015 în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 2778/03.08.2016, respectiv reclamanta A. S.R.L. şi pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, iar la momentul introducerii prezentei cereri de chemare în judecată, nu fusese declanşată procedura executării silite a sentinţei civile nr. 2778/03.08.2016.

Cum în speţă, cererea de chemare în judecată este formulată împotriva mai multor pârâţi, unul dintre aceştia având sediul în Satu Mare şi are ca obiect obligarea pârâţilor la plata unei sume de bani, pe temeiul răspunderii civile delictuale, sunt incidente prevederile art. 107 şi 116 C. proc. civ., reclamantele având alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

În cauză, prin depunerea acţiunii în pretenţii la Judecătoria Satu Mare, în a cărei rază teritorială de află sediul unuia dintre pârâţi, se apreciază că reclamantele au făcut alegerea de competenţă, fixând competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, în mod definitiv, în favoarea acestei instanţe.

Faţă de argumentele expuse şi de dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 aprilie 2021.