Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 935/2021 AI generated

Time-barred civil appeal for damages following waiver of civil action in criminal traffic accident proceedings

Case Number Decizia nr. 935/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice rejected the appeal as time-barred, thereby affirming the lower court’s dismissal of the plaintiffs' civil action against an insurance company. The dispute arose from a claim for moral and material damages following a traffic accident, where the plaintiffs, having waived their civil action within the criminal proceedings, subsequently attempted to pursue the insurer in civil court; however, the appellate court had previously rejected the suit based on the inadmissibility arising from that procedural waiver. The decisive legal basis was the calculation of the statutory 30-day deadline for filing a civil appeal under Article 485 of the Code of Civil Procedure, which established that the filing occurred after the expiry of the term, rendering the appeal late despite the appellants' argument that the restrictions on civil recovery for acts punishable by law under Article 22 of the Code of Criminal Procedure violated their constitutional right of access to justice.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 22 alin. (3) C. proc. pen, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 27 C. proc. pen; Time-barred civil appeal for damages following waiver of civil action in criminal traffic accident proceedings: Admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii încalcă principiul liberului acces la justiţie, consacrat de prevederile art. 21 din Constituţie, prin împiedicarea părţii care a participat, ca parte civilă în procesul penal, de a se adresa instanţei civile, în condiţiile în care drepturile sale nu au fost acoperite de instanţa penală.

Keywords

AI generated
article of civil procedure waiver of right damages from traffic accident dismissal of traffic proceedings filing of a claim procedural deadline

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 aprilie 2021

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secţia I civilă sub nr. x/2018 la data de 19.04.2018, reclamanţii A., prin reprezentant legal B. şi C., prin reprezentant legal, D., au solicitat, în contradictoriu cu pârâta E. S.A., obligarea acesteia la repararea integrală a prejudiciului material şi moral ce le-a fost cauzat prin vătămarea corporală gravă suferită în cadrul accidentului rutier provocat de intervenientul forţat F. la data de 29.06.2017, respectiv: 1.000.000 euro daune morale şi 349.500 USD daune materiale; prestaţii periodice de 1.800 ron lunar cu titlu de cheltuieli cu asistentul personal, începând cu data de 29.06.2017 şi pe toată perioada încadrării în grad de handicap, pentru reclamantul minor A.; 9.600 euro daune morale şi 500 euro daune materiale, pentru reclamantul minor C.; diferenţa rezultată din cumularea dobânzilor legale la sumele indicate la punctele 1-3, din momentul producerii evenimentului asigurat (29.06.2017) şi până la momentul plăţii efective (daune interese moratorii); cheltuieli de judecată (onorariu apărător ales) în cuantum de 7.000 ron.

2. Sentinţa Tribunalului Bacău

Prin sentinţa nr. 436/21.06.2019, Tribunalul Bacău, secţia I civilă a respins acţiunea, ca inadmisibilă.

3. Decizia Curţii de Apel Bacău

Prin decizia nr. 285/06.07.2020, Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamanţilor împotriva sentinţei.

4. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii au declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reclamanţii A., prin reprezentant legal B. şi C., prin reprezentant legal D..

Recurenţii au prezentat situaţia de fapt care a condus la producerea accidentului şi au arătat că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile legale aplicabile în cauză, respectiv aceştia nu au renunţat la acţiune, nu au renunţat la dreptul lor în cadrul procesului penal ci au renunţat la dreptul de a exercita acţiunea în cadrul procesului penal, precizând că vor formula acţiune în pretenţii în faţa instanţei civile.

Admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii încalcă principiul liberului acces la justiţie, consacrat de prevederile art. 21 din Constituţie, prin împiedicarea părţii care a participat, ca parte civilă în procesul penal, de a se adresa instanţei civile, în condiţiile în care drepturile sale nu au fost acoperite de instanţa penală.

Potrivit recurenţilor, dispoziţiile art. 22 alin. (3) C. proc. pen. încalcă prevederile art. 21 din Constituţie, prin împiedicarea unui acces efectiv la justiţie în cazul pedinte, în care reclamanţii au renunţat la a se judeca în faţa instanţei penale, aceasta neechivalând cu renunţarea la drept, ci însemnând doar că ei au ales calea instanţei civile, constrânşi de faptul că instanţa penală "a uitat" să introducă în cauză, în camera preliminară, societatea de asigurări.

Recurenţii au mai precizat că actul procedural/de dispoziţie, de renunţare la exercitarea acţiunii civile în cadrul procesului penal, nu este concretizat într-o declaraţie nominală, expresă, neechivocă, a fiecărei persoane vătămate în parte, ci prin consemnarea, în încheierea de şedinţă. Au considerat astfel că persoana vătămată nu-şi poate exprima ferm poziţia procesuală cu privire la latura civilă a cauzei decât personal, nemijlocit, printr-o declaraţie expresă, personală, dată în faţa instanţei.

5. Procedura de filtru

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 02.03.2021, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţie, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 19.03.2021, în termen legal, intimata-pârâtă S.C. E. S.A. formulat punct de vedere la raportul de admisibilitate prin care a solicitat să se constate că recursul este tadiv, iar criticile formulate nu se încadrează în ipotezele reglementate de art. 488 C. proc. civ.

6. Apărări formulate în cauză

La data de 28.09.2020, în termen legal, S.C. E. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, a se constata nulitatea recursului, pentru nemotivare, iar în subsidiar, respingerea acestuia şi menţinerea deciziei curţii de apel.

În susţinerea excepţiei nulităţii recursului, intimata-pârâtă a arătat că, deşi circumscrise pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., s-au formulat critici de netemeinicie, fără a se specifica normele încălcate de instanţa de apel şi reluându-se aceleaşi susţineri din faza apelului, cererea de recurs fiind o copie fidelă a cererii de apel şi a cererii de chemare în judecată.

Pe fondul cauzei, a apreciat ca fiind corectă motivarea curţii de apel, în condiţiile în care art. 27 C. proc. pen. stabileşte neechivoc situaţiile în care instanţa civilă soluţionează pretenţiile părţilor vătămate prin fapte penale, iar recurenţii nu au contestat găsirea într-o situaţie exceptată de aceste cazuri.

Totodată, a arătat că instanţa de apel a avut în vedere, în mod corect, faptul că temeiul reţinut prin sentinţa penală nr. 579/2018 nu poate fi înlăturat de judecata în faţa instanţei civile, ci putea fi contestat, ca aplicabilitate şi efect, numai pe calea apelului penal, drept de care reclamanţii nu au uzat deşi au fost reprezentaţi de acelaşi avocat din recurs.

De asemenea, corect în opinia intimatei, a reţinut instanţa de apel faptul că nici eventualele neregularităţi în calificarea şi soluţionarea cererii de constituire de parte civilă şi împotriva asigurătorului din dosarul de urmărire şi camera preliminară ori posibilitatea de a se renunţa valid pentru minori de către apărător nu pot fi cenzurate de instanţa de apel.

In final, intimata-pârâtă a făcut trimitere şi la decizia Curţii Constituţionale nr. 282/07.05.2019, care a analizat conţinutul normativ al art. 22 C. proc. pen.

În cauză nu s-a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că recursul este tardiv, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecinţă, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Conform art. 485 alin. (1) C. proc. civ. "Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Dispoziţiile art. 468 alin. (2)-(4), precum şi cele ale art. 469 se aplică corespunzător".

Potrivit dovezii de comunicare aflată la dosar apel, decizia recurată a fost comunicată recurenţilor-reclamanţi la data de 23.07.2020, recursul fiind formulat la data de 31.08.2020, în condiţiile în care termenul de exercitare a căii de atac s-a împlinit la data de 24.08.2020 (zi lucrătoare de luni), prin prorogarea prevăzută de art. 181 alin. (2) C. proc. civ.

Rezultă că recursul reclamanţilor se situează în afara termenului de 30 de zile de la comunicare astfel cum este reglementat de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., sens în care acesta a fost tardiv declarat şi va fi respins ca atare.

Pe de altă parte, deşi recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că argumentele expuse reiau motivele de apel cărora le-a fost dată deja o dezlegare jurisdicţională, situaţie faţă de care acestea nu pot fi încadrate în cazurile reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanţii A., prin reprezentant legal B. şi C., prin reprezentant legal D. împotriva deciziei nr. 285 din 6 iulie 2020 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanţii A., prin reprezentant legal B. şi C., prin reprezentant legal D., cu domiciliul în judeţul Bacău şi domiciliul procesual ales la Cabinet Individual de Avocat G., cu sediul în Roman, judeţul Neamţ, împotriva deciziei nr. 285 din 6 iulie 2020 a Curţii de Apel Bacău, secţia I civilă în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. E. S.A., cu sediul în judeţul Ilfov şi cu intimaţii-intervenienţi F., H., ambii cu domiciliul în judeţul Bacău.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 aprilie 2021.