Jurisdiction for recognition of foreign divorce judgment when no party refuses enforcement

Şedinţa publică din data de 21 aprilie 2021

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 21.12.2020 pe rolul Tribunalului Alba, secţia I civilă sub nr. dosar x/2020, reclamantul A. a solicitat recunoaşterea hotărârii de divorţ reprezentată de sentinţa civilă nr. 15/19/28.02.2019, pronunţată în contradictoriu cu B. de către Judecătoria pentru Cazuri de Violenţă Împotriva Femeilor nr. 1 Logarno-Spania; să se dispună transcrierea acestei hotărâri în registrul stării civile al Statului Român (Primăria Constanţa).

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1101, art. 1095 şi urm. C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 116/28.01.2021, Tribunalul Alba, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Constanţa, reţinând că, potrivit normei incidente de competenţă teritorială absolută care se aplică raportat la dispoziţiile art. 5 C. proc. civ., prevăzută de art. 1099 C. proc. civ., astfel de litigii de natura celui din cauză sunt date în competenţa tribunalului în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine.

Întrucât petentul a specificat că are nevoie de hotărârea a cărei recunoaştere o solicită la serviciul de stare civilă Constanţa, în aplicarea dispoziţiile art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., prezenta cerere este de competenţa teritorială exclusivă a Tribunalului Constanţa.

Prin sentinţa nr. 1023/17.03.2021, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Alba, a constatat conflictul negativ şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

A reţinut instanţa că petentul a solicitat recunoaşterea hotărîrii de divorţ pronunţată de către o instanţă de judecată din Spania pentru a o putea transcrie în Registrul Stării Civile din localitatea în care s-a întocmit actul de căsătorie, anume în Municipiul Constanţa.

Simpla susţinere a petentului potrivit căreia serviciul de stare civilă al Primăriei Municipiului Constanţa refuză transcrierea actului, fără nicio dovadă în acest sens, nu este suficientă pentru a aprecia asupra competenţei teritoriale în cauză.

Mai mult, prin norma juridică citată mai sus, legiuitorul a înţeles să stabilească competenţa în favoarea instanţei de la domiciliul/sediul persoanei fizice sau juridice care refuză recunoaşterea hotărîrii pronunţată în alt stat, în sensul că aceasta ignoră sau refuză să execute eventualele obligaţii ce îi incumbă prin hotărîrea respectivă.

Or, nu se poate afirma faptul că prin solicitarea de către serviciul de stare civilă al Municipiului Constanţa a unei hotărâri judecătoreşti de recunoaştere a sentinţei pronunţate de instanţa judecătorească din Spania, ca o condiţie prealabilă în efectuarea transcrierii sentinţei de divorţ în Registrul de Sare civilă, în fapt nu se recunoaşte hotărârea străină.

Procedura transcrierii menţiunii de divorţ pe marginea actului de căsătorie de către serviciul de stare civilă de al localităţii în care s-a înregistrat actul de stare civilă este o procedură administrativă care prevede existenţa, în prealabil, a unei hotărîri de recunoaştere pe teritoriul României a sentinţei de divorţ pronunţate de către o instanţă străină, acest lucru neechivalând cu o opoziţie a serviciului de stare civilă la recunoaşterea hotărârii străine.

Potrivit art. 103 din H.G. nr. 64/2011 cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă "Înscrierea divorţului pronunţat în străinătate privind un cetăţean român se face numai după ce hotărârea străină, definitivă şi irevocabilă, a fost recunoscută de către tribunalul competent, conform prevederilor art. 166 şi 170 din Legea nr. 105/1992, cu completările ulterioare."

Chiar dacă Legea nr. 105/1992 a fost abrogată prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., recunoaşterea hotărîrilor străine a fost reglementată în C. proc. civ. în art. 1095-1102.

Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pentru următoarele argumente:

Obiectul prezentei cauze îl reprezintă cererea prin care reclamantul solicită recunoaşterea hotărârii de divorţ (sentinţa civilă nr. 15/28.02.2019), pronunţată în contradictoriu cu B. pe baza acordului părţilor de către Judecătoria pentru Cazuri de Violenţă Împotriva Femeilor nr. 1 Logarno-Spania şi transcrierea acestei hotărâri în registrul stării civile din cadrul Primăriei Constanţa.

Pentru a beneficia de autoritate de lucru judecat, o hotărâre străină trebuie să parcurgă procedura recunoaşterii.

Recunoaşterea pe teritoriul României a unei hotărâri străine este reglementată prin dispoziţiile art. 1095-1102 C. proc. civ., în acest demers procesual având calitate procesuală activă pentru recunoaşterea hotărârii străine partea care se prevalează de respectiva hotărâre, iar calitate procesuală pasivă partea în contradictoriu cu care a fost pronunţată hotărârea a cărei recunoaştere în România se solicită, scopul pentru care se solicită recunoaşterea fiind acela prevăzut în cuprinsul art. 1096 C. proc. civ., spre a beneficia de autoritatea de lucru judecat.

Coroborând dispoziţiile referitoare la efectele lucrului judecat cuprinse în art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă, cu cele ale art. 1096 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., rezultă că autoritatea de lucru judecat interesează părţile dintr-o anumită cauză şi nu se stabileşte în raport de o terţă persoană, căreia hotărârea îi este numai opozabilă, astfel cum dispune art. 435 alin. (2) C. proc. civ.- hotărârea este opozabilă oricărei terţe persoane atâta timp cât aceasta din urmă nu face, în condiţiile legii, dovada contrară.

Aşadar, nu se poate pune problema recunoaşterii unei hotărâri în raport de o terţă persoană, părţi ale acestei proceduri fiind exclusiv părţile din hotărârea a cărei recunoaştere se solicită, acesta fiind şi sensul sintagmei "cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine" din cuprinsul art. 1099 alin. (1) C. proc. civ. - cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine.

Alin. (2) al aceluiaşi text de lege, prevede că în cazul imposibilităţii de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti.

În conformitate cu textele legale anterior enunţate, competenţa pentru soluţionarea cererii de recunoaştere a hotărârii străine aparţine tribunalului în circumscripţia căruia se află domiciliul sau, după caz, sediul celui care a refuzat recunoaşterea, iar în caz de imposibilitate de stabilire potrivit regulii de mai sus, competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti.

Competenţa teritorială nu poate fi stabilită prin raportare la sediul instituţiei competente a opera modificările intervenite în starea civilă a reclamantului, aceasta neputând fi asimilată celui care se poate opune sau refuză recunoaşterea hotărârii străine în sensul art. 1099 alin. (1) C. proc. civ.. Soluţionarea cererii adresate acestei instituţii este condiţionată de recunoaşterea hotărârii şi subsecventă acestei proceduri.

În speţă, calitatea de parte care refuză, prin ipoteză, recunoaşterea hotărârii, ar aparţine persoanei care a figurat ca pârâtă în dosarul în care a fost pronunţată hotărârea a cărei recunoaştere se solicită, respectiv numita B..

Înalta Curte constată însă că prin sentinţa a cărei recunoaştere se solicită, "...ambele părţi şi-au exprimat acordul cu privire la măsurile inerente divorţului care urmează a fi adoptate în termenii precizaţi în dispozitivul prezentei hotărâri...", astfel încât pârâta nu are calitatea de parte care să refuze recunoaşterea respectivei hotărâri, situaţie în care devin incidente dispoziţiile art. 1099 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează competenţa Tribunalului Bucureşti pentru acele situaţii (cum este şi cea în speţă), în care aceasta nu se poate determina potrivit alin. (1) al aceluiaşi articol.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 21 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.