Municipality ordered to pay museum RON 805,785 for unlawful parking lot occupation; appeal on limitation and res judicata rejected.

Şedinţa publică din data de 21 aprilie 2021

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 27.08.2018 sub nr. x/2018 pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă, reclamantul Muzeul Naţional Bran a solicitat, în contradictoriu cu pârâta comuna Braşov, obligarea acesteia la plata sumei de 1.171.779,10 RON, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea chiriilor plătite de locatarii chioşcurilor de pe imobilul teren în suprafaţă de 1.125 mp, situat în localitatea Bran, judeţul Braşov, ce constituie parcarea Muzeului Naţional Bran, imobil înscris în cartea funciară nr. x Poarta, sub numerele topografice 1708/2 şi 2827/a/1/2/2, pentru perioada 01.11.2012-17.08.2016, precum şi obligaţia de a achita cheltuielile de judecată generate de prezentul proces.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349, art. 1357 şi art. 1381 din C. civ., coroborat cu cele ale art. 194 şi următoarele din C. proc. civ.

Prin precizarea formulată la data de 14.11.2019, ulterior întocmirii raportului de expertiză, reclamantul a arătat că solicită, în principal, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.169.155 RON reprezentând Varianta B din raportul de expertiză, iar în subsidiar, obligarea pârâtei la plata sumei de 805.785 RON reprezentând Varianta A din raportul de expertiză, la care a arătat că nu înţelege să facă obiecţiuni.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Braşov

Prin sentinţa nr. 269/S/02.12.2019, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a admis în parte acţiunea precizată; a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 805.785 RON, cu titlu de despăgubiri, reprezentând contravaloarea sumelor de bani aferente închirierii imobilului - teren în suprafaţă totală de 1.125 mp, înscris în cartea funciară x Poarta, sub numerele topografice 1708/2 şi 2827/a/1/2/2, în perioada 1.11.2012-17.08.2016; a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 5420 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov

Prin decizia nr. 626/Ap/29.07.2020, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta UAT Comuna Bran împotriva sentinţei.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta UAT Comuna Bran.

-Recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de apel a procedat la o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor ce reglementează prescripţia dreptului material la acţiune, reţinând în mod eronat că pentru pretenţiile solicitate pentru perioada 01.11.2012-26.08.2015 nu operează prescripţia, deoarece în cauză a existat o recunoaştere întreruptivă de prescripţie, făcută de primarul comunei Bran (art. 2537 alin. (1), art. 2358 alin. (1) şi (2) C. civ.).

Aşa cum s-a arătat de către pârâtă şi în etapa procesuală anterioară, pretenţiile reclamantei pentru perioada sus-menţionată sunt prescrise, iar recunoaşterea în înţelesul legii are în vedere, fie efectuarea unei plăţi, fie solicitarea unui termen în vederea efectuării unei plăţi, situaţii ce nu se regăsesc în cauză.

Corespondenţa dintre cele două instituţii privind terenul în suprafaţă de 1125 mp ce formează parcarea Muzeului Bran şi faptul că reclamanta a notificat pârâta referitor la plata unor despăgubiri pentru perioada 2012 şi data predării amplasamentului nu echivalează cu o recunoaştere a pretenţiilor respective.

Corespondenţa anterioară dintre cele două părţi nu înseamnă că ar fi fost recunoscute despăgubirile pretinse. Pentru a putea să îşi asume o astfel de plată, primarul trebuia să aibă acordul Consiliului Local Bran, conform art. 36 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 215/2001 şi art. 14 alin. (4) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, texte legale interpretate în mod eronat de instanţa de apel.

Ordonatorul de credite este strict limitat în angajarea/ordonanţarea de cheltuieli de prevederile legii finanţelor publice locale, aceasta interzicând în mod repetat posibilitatea ca să se poată acţiona în ceea ce priveşte cheltuielile publice, fără a exista o hotărâre expresă a Consiliului local în acest sens.

În cauză nu exista din partea Consiliului Local Bran o astfel de aprobare sau un mandat acordat primarului în acest sens, întrucât pretenţiile solicitate sunt, pe de-o parte, prescrise, iar pe de altă parte, nici nu exista un titlu executoriu în baza căruia UAT să fie obligată la plată sau să procedeze la realizarea vreunei plăţi.

Prin adresele nr. x/12.08.2016 şi y/17.08.2016 se menţionează, de către Primăria Bran, că nu există prevedere bugetară pentru achitarea despăgubirilor pentru perioada 2012-2016 şi că doar Consiliul Local Bran poate să facă o astfel de alocare. Prin aceste adrese primarul Comunei Bran nu recunoştea suma, neavând o astfel de atribuţie legală, ci specifica intimatei faptul că, în conformitate cu prevederile legale privind finanţele publice locale, recunoaşterea şi angajarea acestei cheltuieli este doar de competenţa Consiliului Local Bran, şi nu a ordonatorului de credite.

Faptul că recurenta a înţeles să plătească sumele de bani la care a fost obligată prin sentinţa civilă nr. 212/D/08.12.2014 a Tribunalului Braşov nu înseamnă că recunoaşte şi alte pretenţii solicitate, în afara titlului executoriu menţionat.

- Cu privire la pretenţiile solicitate pentru perioada 01.02.2016- 17.08.2016, în mod eronat instanţa de apel a reţinut că scăderea din cuantumul prejudiciului invocat a dezdăunării aferente perioadei de timp în care predarea/primirea nu s-a putut realiza din culpa reclamantului nu poate fi reţinută deoarece ar fi fost invocată cu nesocotirea cerinţelor instituite de prevederile art. 208 C. proc. civ. şi ar fi nedovedită.

Încă din data de 17.02.2016, recurenta a făcut demersuri cu intimata reclamantă şi cu Ministerul Culturii pentru a se stabili situaţia terenului în litigiu, iniţial existând şi propunerea de preluare, de către Comuna Bran, a parcării în discuţie. Primarul interimar a intenţionat să se supună hotărârii judecătoreşti care dispunea transferul administrării terenului în discuţie de la Consiliul Local Bran în administrarea Muzeului Naţional Bran iniţiind discuţii atât cu conducerea Muzeului Bran de la acel moment, cât şi cu Ministerul Culturii.

Astfel, în data de 17.02.2016, la Ministerul Culturii a avut loc o întâlnire convocată de această instituţie, tema fiind "Viitorul Colecţiei Muzeului Naţional Bran", la care au participat şi reprezentanţii Comunei Bran, Consiliului Judeţean Braşov, Muzeului Naţional de Cultură Judeţean Braşov, Muzeului Etnografic Judeţean Braşov, Muzeului Naţional "Ţara Făgăraşului".

Concluziile acelei întâlniri au fost consemnate într-o minută, cea mai importantă decizie pentru Comuna Bran fiind "preluarea de către Comuna Bran a parcării amenajate în faţa Castelului Bran, prin trecerea acesteia din domeniul public al statului roman în domeniul public al Comunei Bran, prin Hotărâre de Guvern", în baza unei hotărâri de guvern care trebuia să fie iniţiată de Ministerul Culturii.

Referitor la plata despăgubirilor stabilite de instanţă prin sentinţa nr. 1442/20.11.2013, Primăria Bran şi-a manifestat permanent disponibilitatea de plată, existând numeroase adrese în acest sens prin care se solicită Muzeului Bran să nu apeleze la un executor judecătoresc, întrucât primăria doreşte să execute benevol acel debit.

Referitor la transferul dreptului de administrare a parcării castelului, acesta a fost întârziat în perioada februarie- august 2016, dar nu din culpa recurentei.

Prin adresa nr. x/12.08.2016, Primăria Bran a convocat reprezentanţii Muzeului Naţional Bran la 16.08.2016, pentru semnarea procesului-verbal de predare - primire a acelei parcări. Prin aceeaşi adresă s-a precizat că despăgubirile stabilite de Tribunalul Braşov prin sentinţa nr. 212/D/2014, în sumă de 944.439,67 RON, au fost achitate în totalitate în contul Muzeului National Bran şi că la acel moment nu mai exista niciun contract de închiriere aflat în perioada de valabilitate, care sa poată fi predat către Muzeul National Bran.

Întâlnirea s-a reprogramat, la solicitarea Muzeului Naţional Bran, pentru data de 17.08.2016, când părţile trebuiau să consemneze predarea administrării parcării de la Primăria Bran către Muzeul Naţional Bran

La întâlnirea din 17.08.2016, Muzeul National Bran, prin reprezentant, a condiţionat semnarea procesului-verbal de menţionarea faptului că recurenta ar refuza să pună la dispoziţie contractele de închiriere şi de asumarea obligaţiei de plată a despăgubirilor către Muzeul National Bran, pentru perioada 2012 - data predării parcării.

Acel proces-verbal nu s-a mai încheiat, reclamanta a formulat plângere penală cu privire la infracţiunile de abuz în serviciu, sustragere sau distrugere de documente, plângerea fiind formulată împotriva reprezentanţilor primăriei participanţi la întâlnirea din 18.08.2016. Prin încheierea penală nr. 31/CCP/27.04.2017 pronunţată de către Curtea de Apel Braşov în dosarul penal nr. x/2017, s-a dispus, în mod definitiv, respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de petentul Muzeul Naţional Bran împotriva ordonanţei nr. 528/p/2016 din 01.02.2017, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, prin care s-a dispus clasarea cauzei privind infracţiunile prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., art. 289 C. pen., art. 259 alin. (1) C. pen., soluţie menţinută prin ordonanţa nr. 24/II/2/2017 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov.

În aceeaşi zi, prin adresa nr. x/17.08.2016, Primăria Bran a notificat Muzeul Naţional Bran că, având în vedere că nu s-a ajuns la niciun consens în ce priveşte conţinutul procesului-verbal de predare-primire, începând cu data de 18.08.2016, ora 0:00, administrarea Parcării Castel se transferă de la Primăria Bran la Muzeul Naţional Bran, care preia toate obligaţiile ce derivă din administrarea acestei parcări.

Faţă de cele arătate, recurenta nu trebuia obligată la plata despăgubirilor după data de 17.02.2016, când a iniţiat demersuri în vederea rezolvării situaţiei imobilului în litigiu. Având în vedere natura imobilului în litigiu, au fost implicate şi alte instituţii cum ar fi Ministerul Culturii. Predarea imobilului nu a depins exclusiv de recurentă, care a solicitat acordul Ministerului Culturii din februarie 2016 şi l-a obţinut în iulie 2016.

- Instanţa de fond a reţinut, în mod eronat, că în cauză operează puterea de lucru judecat cu privire la statuările pe care instanţele judecătoreşti ce au soluţionat anterior dosarul nr. x/2013 le-au făcut cu privire la ocuparea, de către recurentă, a unei suprafeţe din imobilul cu destinaţia de teren ce constituie obiectul dreptului de proprietate al părţii reclamantei, cu privire la temeiul de drept în care operează obligaţia de dezdăunare şi cu privire la criteriul de determinare a prejudiciului pe care partea l-a invocat. Această excepţie nu a fost ridicată de niciuna dintre părţile dosarului şi nici de către instanţa de fond, astfel încât nu a fost pusă în discuţia părţilor, aşa cum era procedural şi prin aceasta i s-a încălcat dreptul la apărare.

Instanţa de fond a fost cea care a soluţionat şi dosarul nr. x/2013 şi este evident că a tratat cele doua dosare identic, lucru care s-a putut observa doar din sentinţa pronunţată şi din faptul că se reţin apărări ce nu au fost formulate în cauză.

Instanţa de fond a reluat din hotărârea anterioară aspecte care nu au legătură cu apărările formulate de pârâtă în prezentul proces.

- S-au adus critici hotărârii instanţei de fond şi cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată, dar instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra acestui aspect, respectiv cheltuielile de judecată trebuiau să fie admise în parte, iar nu în cuantumul încuviinţat de către instanţă.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 10.03.2021 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 21.04.2021.

6. Apărările formulate în cauză

Recursul a fost comunicat intimatului-reclamant la data de 12.10.2020, conform dovezii de comunicare de la dosar ICCJ, iar termenul pentru formularea întâmpinării a expirat la data de 12.11.2020 (zi lucrătoare de joi).

La data de 19.10.2020 (data poştei), în termen legal, intimatul-reclamant Muzeul Naţional Bran a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi judecata în lipsă.

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a arătat că cererea de chemare în judecată a fost transmisă prin poştă, cu confirmare de primire, la data de 23.08.2018, iar nu cum greşit s-a indicat de către pârâtă, la data de 27.08.2018. În ce priveşte predarea terenului în litigiu au existat notificări între cele două instituţii atât anterior anului 2012, cât şi ulterior acestui an, până la data depunerii cererii de chemare în judecată. În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 2537, art. 2538, art. 2532 C. civ., iar faţă de notificările formulate şi răspunsurile de recunoaştere, se impune respingerea excepţiei.

Referitor la pretenţiile solicitate pentru perioada 01.02.2016 şi 17.08.2016, a arătat că problema care se pune nu este aceea că respectivele contracte de închiriere au expirat din luna februarie 2016 şi UAT Comuna Bran nu a mai încasat nicio sumă de bani, ci data predării în mod efectiv a imobilului teren şi despăgubirile calculate până la această dată.

Referitor la modalitatea de calcul a despăgubirilor, a arătat că trebuie avută în vedere notificarea nr. x/10.03.2017 emisă de Muzeul Naţional Bran, în care apare inclusiv istoricul acestei datorii. Calculul s-a făcut pentru toate chioşcurile amplasate pe imobilul teren în suprafaţă de 1125 mp şi sumele încasate de pârâtă, raportat la valoarea contractelor de închiriere pentru perioada 01.11.2012, până la data de 17.08.2016.

În continuare, intimatul-reclamant a expus, pe larg, situaţia de fapt de cauzei şi a concluzionat că hotărârea instanţei de apel este legală şi temeinică, impunându-se respingerea recursului şi menţinerea acesteia.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei la data de 09.11.2020 (conform dovezii de comunicare de la dosar ICCJ), iar termenul pentru formularea răspunsului la întâmpinare s-a împlinit la data de 20.11.2020 (zi lucrătoare de vineri).

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

La data de 05.01.2021, intimatul-reclamant Muzeul Naţional Bran a formulat note scrise prin care a reiterat apărări fomulate în cadrul întâmpinării şi a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii instanţei de apel, ca fiind legală şi temeinică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

- Referitor la critica privind prescripţia dreptului material la acţiune a despăgubirilor aferente perioadei 01.11.2012-26.08.2015, Înalta Curte constată că în mod corect instanţele anterioare au reţinut că în cauză operează cazul de întrerupere a termenului de prescripţie reglementat de prevederile art. 2.538 din C. civ., întrucât recurenta-pârâtă a recunoscut pretenţiile părţii reclamante şi s-a declarat gata să le execute.

Astfel, potrivit art. 2537 alin. (1) C. civ. "Prescripţia se întrerupe printr-un act voluntar de executare sau prin recunoaşterea, în orice mod, a dreptului a cărui acţiune se prescrie, făcută de către cel în folosul căruia curge prescripţia".

De asemenea, conform art. 2538 alin. (1) C. civ. " Recunoaşterea se poate face unilateral sau convenţional şi poate fi expresă sau tacită.", iar alin. (2) statuează că, atunci "Când recunoaşterea este tacită, ea trebuie să rezulte fără echivoc din manifestări care să ateste existenţa dreptului celui împotriva căruia curge prescripţia. Constituie acte de recunoaştere tacită plata parţială a datoriei, achitarea, în tot sau în parte, a dobânzilor sau penalităţilor, solicitarea unui termen de plată şi altele asemenea."

În cauză, cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27.08.2018 şi transmisă instanţei la data de 23.08.2018 (data poştei) a vizat pretenţii aferente perioadei 01.11.2012-17.08.2016 (constând în contravaloare chirii plătite de locatarii chioşcurilor de pe imobilul teren în suprafaţă de 1.125 mp ce constituie parcarea Muzeului Naţional Bran), pe care raportul de expertiză efectuat în cauză şi la concluziile căruia reclamantul a achiesat prin precizarea formulată la data de 14.11.2019, le-a stabilit ca fiind în cuantum de 805.785 RON (Varianta A).

Ca răspuns la notificările pe care reclamantul le-a formulat, recurenta-pârâtă a arătat în mod expres că va stabili valoarea despăgubirilor solicitate de acesta pentru perioada 2012-2016, pentru închirierea suprafeţelor de teren înscrise în cartea funciară nr. x Poarta, sub numerele topografice 1708/2 şi 2827/a/1/2/2, şi va efectua demersurile necesare pentru ca acestea să poată fi achitate din bugetul local aferent anului 2017.

Această poziţie de recunoaştere a datoriei se circumscrie semnificaţiei actului întreruptiv de prescripţie reglementat de dispoziţiile art. 2538 alin. (1) C. civ., a cărui interpretare şi aplicare în cauză de către instanţele anterioare s-a făcut în condiţii de legalitate.

Susţinerea recurentei-pârâte conform căreia, pentru a putea să îşi asume o astfel de plată, primarul trebuia să aibă acordul Consiliului Local Bran, conform art. 36 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 215/2001 şi art. 14 alin. (4) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, texte legale care ar fi fost interpretate în mod eronat de instanţa de apel, nu poate fi primită.

O astfel de recunoaştere nu putea proveni decât de la cel în favoarea căruia curge prescripţia, care este cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii. Or, în calitate de reprezentant legal al unităţii administrativ-teritoriale (conform art. 21 din Legea nr. 215/2001), primarul putea să aibă o astfel de poziţie, de recunoaştere a dreptului de creanţă pe care i-l opune reclamantul.

Mai mult, potrivit art. 62 din Legea nr. 215/2001, primarul este cel care reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu autorităţile publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum şi în justiţie şi are atribuţii în legătură cu bugetul local, exercitând funcţia de ordonator principal de credite, întocmind proiectul bugetului local pe care îl supune spre aprobare Consiliului Local (art. 63 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) lit. a) şi b) din Legea nr. 215/2001).

Ca atare, recunoaşterea de datorie făcută de primar, în calitate de reprezentant legal şi ordonator principal de credite are valoare întreruptivă de prescripţie, fiind în continuare circumscrisă obligaţiei de a efectua toate demersurile necesare (inclusiv prin modalitatea de întocmire a bugetului) pentru alocarea sumelor de bani aferente plăţii despăgubirilor solicitate de reclamant. Or, din categoria acestor demersuri face parte şi cel referitor la sesizarea Consiliului Local pentru adoptarea unei hotărâri în acest sens.

Aspectele la care recurenta-pârâtă face referire vizează raporturile dintre autorităţile administraţiei publice locale, care nu sunt opozabile reclamantului, pentru care recunoaşterea părţii adverse produce efecte depline.

De asemenea, susţinerea recurentei-pârâte potrivit căreia corespondenţa dintre cele două instituţii, mai sus menţionată, nu echivalează cu o recunoaştere a pretenţiilor reclamantului este contrazisă de conţinutul acestor documente şi de raportarea respectivului conţinut la dispoziţiile legale incidente.

- Recurenta-pârâtă este nemulţumită de modul de calcul al despăgubirilor aferente perioadei 01.02.2016-17.08.2016, cu motivarea că, începând cu luna februarie 2016 contractele de închiriere au expirat, aceasta nu a mai încasat nicio sumă de bani şi nu se face vinovată de nepredarea terenului în acea perioadă.

Nici această critică nu poate fi primită, întrucât în perioada de referinţă dreptul de administrare al reclamantului, astfel cum fusese reconfirmat prin sentinţa nr. 2399/17.05.2006, pronunţată în dosar nr. x/2005 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal, prin anularea HCL Bran nr. 5/2005 (în temeiul căreia se dispusese radierea dreptului de administrare al reclamantului pentru terenul în litigiu), subzista, iar predarea-primirea terenului trebuia să aibă loc de îndată ce se tranşase asupra titularului administrării acestuia.

De altfel, din actele depuse la dosar a rezultat că reclamantul a efectuat demersuri în acest sens, respectiv a notificat pârâta cu privire la predarea-primirea terenului, însă aceasta nu a dat curs solicitării formulate, iar apoi a promovat o acţiune de carte funciară având ca obiect radierea dreptului de proprietate publică înscris în favoarea Comunei Bran cu privire la terenul în litigiu şi revenirea la situaţia anterioară, respectiv reînscrierea dreptului de proprietate publică în favoarea Statului Român, acţiune care a fost admisă.

Mai mult, referitor la aspectele privind ocuparea, de către pârâtă, a unei suprafeţe din terenul proprietatea reclamantului, temeiul de drept ce justifică obligaţia de dezdăunare şi criteriul de determinare a prejudiciului pe care această parte l-a invocat, instanţele anterioare au constatat că intră în puterea lucrului judecat a statuărilor instanţelor judecătoreşti ce au analizat litigiul anterior dintre părţi, respectiv cel obiect al dosarului nr. x/2013, în care s-au dezbătut pretenţii izvorând din aceeaşi stare de fapt, între aceleaşi părţi.

- Recurenta pretinde că prin reţinerea puterii de lucru judecat a celor statuate în litigiul anterior, instanţele nu s-au pronunţat asupra aspectelor învederate de către aceasta în cadrul prezentului litigiu, însă nici o astfel de critică nu este fondată.

Împrejurarea că instanţa de judecată constată, în virtutea dispoziţiilor art. 430 C. proc. civ., că anumitor probleme cu care este învestită li s-a dat o dezlegare asupra căreia, conform textului legal, nu se mai poate reveni, nu reprezintă un aspect de nelegalitate, ci dimpotrivă, o obligaţie faţă de care aceasta s-a conformat, în virtutea unei norme imperative.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, în cauză nu a fost analizată o excepţie care să nu fi fost pusă în discuţia părţilor, ci s-a constatat autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri pronunţate într-un litigiu derulat anterior între aceleaşi părţi, având aceeaşi cauză şi acelaşi obiect, singura diferenţă constând în perioada pentru care erau solicitate despăgubiri, respectiv în dosarul nr. x/2013, despăgubirile au vizat perioada 30.10.2009-30.10.2012.

În cauză, problema autorităţii de lucru judecat nu a fost analizată ca excepţie, cum în mod eronat pretinde recurenta-pârâtă, ci a fost abordată din perspectiva unei prezumţii legale absolute, ce nu poate fi combătută prin niciun mijloc de probă, nu poate fi contrazisă şi care impune instanţei învestite cu judecata unui litigiu ce are legătură cu chestiunea litigioasă deja tranşată (în speţă, despăgubiri pentru împiedicarea exercitării dreptului de administrare pentru un alt interval de timp, în contextul în care nu au intervenit modificări în situaţia de fapt şi de drept) respectarea dezlegărilor jurisdicţionale anterioare.

- Referitor la faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra solicitării privind diminuarea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate de către instanţa de fond, se constată că o asemenea situaţie nu este de natură să atragă nelegalitatea deciziei atacate, întrucât cheltuielile de judecată în discuţie au vizat onorariul expertului, iar recurenta-pârâtă nu a indicat, punctual, în ce ar consta nelegalitatea săvârşită de către instanţă în acordarea integrală a acestui onorariu, nici textul de lege ce ar fi fost încălcat, ci s-a limitat să precizeze că, raportat la admiterea în parte a acţiunii, şi cheltuielile de judecată trebuiau admise corespunzător.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială comuna Bran, prin primar împotriva deciziei nr. 626/Ap din 29 iulie 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Unitatea Administrativ Teritorială comuna Bran, prin primar, cu sediul procesual ales la A. şi Asociaţii, cu sediul în Braşov, judeţul Braşov împotriva deciziei nr. 626/Ap din 29 iulie 2020 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă în contradictoriu cu intimatul-reclamant Muzeul Naţional Bran, cu sediul procesual ales la Cabinet Individual de Avocat B., cu sediul în Bucureşti, str. x.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 21 aprilie 2021.