Acquisitive prescription of state-owned land: procedural standing of local authorities and evidentiary requirements for public, proprietary possession

Şedinţa publică din data de 21 aprilie 2021

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 26.09.2016 sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general, să se constate dreptul său de proprietate dobândit prin prescripţia achizitivă, respectiv joncţiunea posesiilor, asupra terenului în suprafaţă de 303 mp, situat în Bucureşti, str. x f.n., învecinat la nord cu imobilul de la nr. 25.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1837,1845,1846 şi urm. din C. civ., respectiv art. 1860 C. civ. (art. 916 şi urm., art. 928 şi urm. art. 933, art. 567 şi urm. din Noul C. civ.), Legea nr. 215/2001, Legea nr. 213/1988.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, neexistând o dovadă că acesta ar fi proprietarul terenului solicitat.

Prin sentinţa nr. 1037/05.10.2017, Judecătoria Sector 2 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, faţă de valoarea indicată de reclamant pentru terenul în litigiu şi anume 68.700 euro.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III a civilă, sub nr. x/2018.

Prin cererea înregistrată la data de 14.05.2018, reclamantul a depus cerere precizatoare privind situaţia de fapt a terenului ce face obiectul cauzei.

În practicaua sentinţei nr. 2015/12.11.2018, instanţa de fond a luat act de precizarea reclamantului în sensul că acesta solicită să se constate uzucapiunea pentru suprafaţa de 326 mp, astfel cum a rezultat din raportul de expertiză topografică.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa nr. 2015/12.11.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă a admis acţiunea, astfel cum a fost precizată, a constatat că reclamantul A. a dobândit prin uzucapiunea de 30 de ani dreptul de proprietate asupra imobilului teren în suprafaţă de 326 mp (rezultă din măsurători) situat în Bucureşti, str. x f.n. sector 2, învecinat la nord cu imobilul situat pe str. x, sector 2 Bucureşti.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 593/A/24.06.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâtului împotriva sentinţei.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general.

Recurentul a arătat că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 680, art. 1846, 1847, 1890 C. civ. vechi, Legea nr. 422/2001, art. 36 din Legea nr. 18/1991, iar din actele depuse la dosar nu s-a făcut dovada apartenenţei bunului în litigiu la domeniul privat al municipalităţii.

În primul rând, recurentul a contestat calitatea sa procesuală pasivă, susţinând că aceasta nu poate fi reţinută în lipsa unui certificat de vacanţă succesorală care să-i atribuie calitatea de proprietar al terenului. Trebuia demonstrat în cauză că Municipiul Bucureşti este proprietarul nediligent al terenului litigios şi că acesta aparţine domeniului privat al statului sau unităţii administrativ-teritoriale. Nu se poate stabili calitatea procesuală a unei părţi prin simplul motiv că nu a fost identificat un alt pârât. Pentru a da eficienţă dispoziţiilor art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, instanţa de apel trebuia să aibă în vedere că trecerea în proprietatea comunelor, oraşelor ori municipiilor este condiţionată de existenţa în prealabil a terenului în proprietatea statului şi în administrarea primăriilor, la data legii.

În al doilea rând, recurentul a contestat întrunirea condiţiilor legale ale uzucapiunii de lungă durată în privinţa terenului indicat prin acţiune, susţinând că nu s-a demonstrat, pe baza unui istoric de arteră şi număr poştal, că terenul identificat prin raportul de expertiză este unul şi acelaşi cu cel situat în str. x f.n. De asemenea, posesia nu este una utilă, publică şi sub nume de proprietar, câtă vreme reclamantul nu este plătitor de rol fiscal pentru acest teren. Singura probă administrată a fost cea testimonială, care, fără coroborare cu alte probe, nu este absolută.

Recurentul a solicitat şi judecarea cauzei în lipsă.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 10.03.2021, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 21.04.2021.

6. Apărările formulate în cauză

Recursul a fost comunicat intimatului-reclamant la data de 13.10.2020, conform dovezii de comunicare de la dosar ICCJ, iar termenul pentru formularea întâmpinării a expirat la data de 13.11.2020 (zi lucrătoare de vineri).

La data de 03.11.2020 (data email), în termen legal, intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pe de o parte, întrucât memoriul de recurs nu este semnat de primarul general, ci de un director executiv, iar pe de altă parte, întrucât nu se încadrează în motivul de casare invocat. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi judecata în lipsă. Calitatea procesuală pasivă a pârâtului rezultă din dispoziţiile legale aplicabile în cauză, respectiv Legea nr. 215/2001, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 213/1998, care au fost legal interpretate şi aplicate.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului la data de 09.11.2020 (conform dovezii de comunicare de la dosar ICCJ), iar termenul pentru formularea răspunsului la întâmpinare s-a împlinit la data de 20.11.2020 (zi lucrătoare de vineri).

Recurentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin raportul întocmit asupra recursului s-a apreciat asupra caracterului nefondat al excepţiei invocate de intimat prin întâmpinare, respectiv aceea privitoare la nulitatea recursului pentru lipsa semnăturii reprezentantului legal al recurentului de pe cererea de recurs ori pentru motivul neîncadrării acestuia.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile susţinute prin recursul pârâtului Municipiul Bucureşti, Înalta Curte apreciază asupra caracterului întemeiat al acestora, potrivit celor ce urmează:

Aşa cum rezultă din datele dosarului, reclamantul a dedus judecăţii o acţiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra unui teren în suprafaţă de 303 mp (iar potrivit precizărilor ulterioare, în suprafaţă de 326 mp), situat în Bucureşti, str. x f.n., indicat ca învecinat la N cu imobilul de la nr. 25, prin efectul uzucapiunii de lungă durată şi cu joncţiunea posesiilor.

Stabilind calitatea procesuală pasivă în cauză a Municipiului Bucureşti, ambele instanţe de fond au avut în vedere faptul că nu pot exista bunuri care să aparţină domeniului proprietăţii private care să nu aibă stăpân, întemeindu-şi consideraţiile pe înscrisul de la dosar Judecătoria sector 2 care confirmă că imobilul în litigiu figurează înscris ca fiind proprietate de stat, aspect interpretat în sensul că, ulterior schimbării regimului juridic şi trecerii în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale locale prin Legea nr. 18/1991, indică drept posesor neproprietar pe pârâtul chemat în judecată.

Or, potrivit menţiunilor din înscrisul evaluat de instanţele de fond cu prilejul stabilirii calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti "Imobilul identificat în baza planurilor de încadrare în zonă a corpului de proprietate, (...) reprezintă imobilul ce a fost consemnat în evidenţele cadastrale ale Oraşului Bucureşti din anul 1986 pe adresa poştală str. x, cu teren în suprafaţă de 359 mp, categoria de folosinţă alte terenuri, ca proprietate de stat, cu posesor de parcela la data întocmirii evidenţelor Consiliul popular sector 2 Bucureşti".

În conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 18/1991, terenurile trecute în proprietatea Statului, situate în intravilanul localităţilor şi care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, oraşelor sau municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 25.

Potrivit art. 20 din Legea nr. 215/2001, comunele, oraşele, municipiile şi judeţele sunt unităţi administrativ-teritoriale în care se exercită autonomia locală şi în care se organizează şi funcţionează autorităţile administraţiei publice locale care se pot constitui, în acord cu alin. (5) al aceluiaşi articol, şi în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor. Art. 78 din Legea nr. 215/2001 stabileşte că municipiul Bucureşti este organizat în 6 subdiviziuni administrativ-teritoriale numite sectoare, iar conform art. 21 (1) unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane de drept public, cu capacitate juridică deplină şi patrimoniu public, fiind titulare ale drepturilor şi obligaţiilor izvorâte din contracte de administrare a bunurilor ce aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii.

Întrucât sectoarele municipiului Bucureşti constituie entităţi administrativ-teritoriale distincte, care au, potrivit legii, capacitate juridică şi patrimoniu propriu, se impune ca, în cauză, analiza calităţii procesuale pasive a Municipiului Bucureşti să se realizeze şi în raport de aceea a unităţii administrativ-teritoriale a sectorului pe raza căruia se află situat terenul litigios şi din patrimoniul privat al căruia, cel puţin aparent, face parte acesta.

O atare soluţie este justificată de dispoziţiile legale anterior redate dar, deopotrivă, şi de informaţia pe care instanţele de fond şi-au sprijinit consideraţiile, aceea că în evidenţele de la nivelul anului 1986, terenul în cauză figura înscris ca proprietate de stat, cu posesor de parcelă la data întocmirii evidenţelor Consiliului popular sector 2 Bucureşti.

Or, această informaţie, unită cu argumentul instanţei de apel, acela că ulterior schimbării regimului juridic şi trecerii terenului în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale locale prin Legea nr. 18/1991, sugerează calitatea procesuală pasivă a subdiviziunii administrativ-teritoriale pe a cărei rază teritorială este situat terenul.

Şi cât priveşte fondul cauzei se impun verificări şi analize suplimentare întrucât a rămas nelămurit în datele acesteia cum a fost posibil ca terenul care este vizat prin acţiunea reclamantului să fie identificat ca fiind în prezent poziţionat pe str. x din sectorul 2, fără număr de adresă poştală, în condiţiile în care în trecut, conform planului topografic scara 1:2000 din anul 1978, acesta reprezenta secţiune dintr-un imobil cu suprafaţa mai mare, având adresa poştală nr. 29 pe str. x, iar potrivit evidenţelor cadastrale ale Oraşului Bucureşti din anul 1986, terenul figura cu adresa poştală în str. x.

De asemenea, situaţia nelămurită a terenului pe acest aspect, ca şi pretenţia reclamantului de a opune caracterul public şi sub nume de proprietar a posesiei exercitate, unităţii administrativ-teritoriale din al cărei domeniu privat face parte terenul, prin autorităţile ce exercită autonomie locală, justificau verificări suplimentare cât priveşte aceste caractere ale posesiei şi cât priveşte existenţa unui rol fiscal deschis pentru teren şi eventuala plată a unor impozite, ca parte a unor verificări necesare lămuririi situaţiei terenului şi a condiţiilor legale ale uzucapiunii de lungă durată.

Or, cel puţin evidenţele cadastrale consultate de expertul judiciar desemnat de instanţă nu relevă o situaţie lămurită ori clarificată a posesiei terenului, de natura celei descrise prin acţiune (unde se arată că aceasta ar fi fost începută de bunica reclamantului şi continuată în aceleaşi limite materiale şi juridice de către reclamant), de vreme ce în 1978 terenul constituia secţiune din imobilul de la nr. 29 pe str. x, iar în 1986 (când posesia ar fi trecut la reclamant) acelaşi teren devenise nr. 25A pe str. x pentru ca, în final, acesta să figureze fără număr poştal atribuit.

Aşa cum se arată prin recursul pârâtului, pentru ca uzucapiunea de lungă durată să poată fi constatată şi să-şi producă efectele este necesar ca terenul asupra căruia se pretinde exercitarea unei posesii mai mult de 30 de ani care să fie continuă, neîntreruptă, publică şi sub nume de proprietar, trebuie să aibă o situaţie clarificată atât sub aspectul situaţiei materiale, cât şi a celei juridice, ceea ce însă, la acest moment, nu este deplin stabilit în privinţa terenului vizat prin acţiunea dedusă judecăţii, în considerarea aspectelor reţinute anterior.

Se impune, din acest motiv ca, în temeiul art. 497şi 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., să fie admis recursul formulat şi casată decizia atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, fiind necesară colectarea şi evaluare unor date suplimentare în legătură cu istoricul imobilelor care au figurat anterior la numerele poştele 29 şi 25A pe str. x, cu situaţia lor actuală, a verificărilor asupra rolurilor fiscale ale acestora şi a oricăror date relevante care să ajute la clarificarea situaţiei bunului imobil obiect al litigiului, date care, eventual, pot fi obţinute inclusiv prin solicitarea de informaţii de la autorităţile locale de sector.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 593 A din 24 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV- a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 aprilie 2021.