Property improvements compensation: Res judicata bar inapplicable due to distinct legal bases under old Civil Code warranty versus Law No. 10/2001

Şedinţa publică din data de 21 aprilie 2021

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi valoarea litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 01.11.2017, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în temeiul art. 48 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, în contradictoriu cu pârâţii C., D., E. şi F., obligarea acestora la plata sumei de 500.000 euro, la cursul zilei BNR, reprezentând (estimativ) preţul îmbunătăţitor aduse imobilului situat în Bucureşti, str. x, preţ stabilit conform standardelor internaţionale de evaluare, cu cheltuieli de judecată.

În subsidiar, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la recunoaşterea dreptului lor de proprietate asupra imobilului menţionat, unde figurează în cartea de imobil şi au, din 1990, domiciliu neîntrerupt pe cartea de identitate.

La data de 31.01.2018, reclamanţii au formulat cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată prin completarea cadrului procesual, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a numitei G., motivat de faptul că este acea terţă persoană care i-a evins, urmând a fi obligată, în solidar cu celeilalţi pârâţi, părţi în dosar, la recunoaşterea dreptului lor de proprietate asupra celor 8 camere ori la plata preţului, despăgubiri şi excedentele valorii acumulate în timpul evicţiunii.

2. Sentinţa Tribunalului Bucureşti

Prin sentinţa nr. 2034/10.10.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă a respins excepţia inadmisibilităţii, ca neîntemeiată; a admis excepţia autorităţii de lucru judecat; a respins acţiunea pentru existenţa autorităţii de lucru judecat; l-a obligat pe reclamant la plata către pârâta G. a sumei de 10.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ. a luat act ca pârâţii H. au solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Decizia Curţii de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 304/A/08.04.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei tribunalului, pe care a anulat-o, în parte şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe; a menţinut sentinţa civilă apelată cu privire la soluţia data asupra excepţiei inadmisibilităţii.

4. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâţii F., C., E. şi D..

Prin cererea de recurs, pârâţii, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., au solicitat admiterea căii de atac şi desfiinţarea, în întregime, a hotărârii atacate, ca fiind nelegală şi netemeinică şi, în consecinţă, respingerea ca nefondat, respectiv ca inadmisibil, a apelului reclamanţilor şi menţinerea, ca legală şi temeinică a sentinţei tribunalului.

Au arătat că prin cererea modificatoare a cererii de chemare în judecată, s-a solicitat instanţei de fond ca prin hotărârea ce urmează a o pronunţa să se constate dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra imobilului situat in Bucureşti, str. x, sector 1 şi să fie obligaţi pârâţii la recunoaşterea titlului de proprietate asupra respectivului imobil.

Prin sentinţa civilă nr. 1665/06.02.2008 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 în dosarul nr. x/2007 a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare, ca neîntemeiată. A fost admisă, în parte, acţiunea, au fost obligaţi pârâţii-reclamanţi (A. si B.) să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul, astfel cum a fost modificat prin transformarea podului în mansardă şi a balconului şi a teraselor în spaţii locuibile, precum şi terenul de sub construcţie de 132,6 mp.

Sentinţa a rămas definitivă prin decizia nr. 984/09.06.2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă, construcţiile sau, mai bine spus, îmbunătăţirile aduse de către aceştia imobilului intrând, în mod irevocabil, în patrimoniul pârâtei G., prin efectul hotărârilor mai sus menţionate.

Mai mult decât atât, prin sentinţa nr. 1665/2008 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 a fost respinsă şi cererea reconvenţională a intimaţilor -reclamanţi din prezenta cauză, prin intermediul căreia au solicitat contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului, aceleaşi îmbunătăţiri pe care înţeleg să le solicite şi în prezentul dosar.

Având în vedere hotărârile mai sus indicate, precum şi deciziile nr. 30/2015, respectiv nr. 555/2016 pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, toate analizate de către instanţa de fond, în opinia recurenţilor, în mod corect, s-a reţinut de către aceasta faptul că:

"instanţele au tranşat în mod irevocabil toate pretenţiile reclamantului cu privire la imobilul în litigiu, cât şi cu privire la persoana care are calitate de proprietar, reclamantul pierzând în mod irevocabil acest drept încă din anul 2009, ca urmare a admiterii acţiunii in revendicare formulate de G.".

Mai mult decât atât, instanţa de fond a reţinut că:

"reclamantul nemulţumit de către soluţia pe care a primit-o, după ce a avut posibilitatea şi garanţiile procesuale corespunzătoare pentru a demonstra justeţea dreptului afirmat şi după ce a epuizat exerciţiul căilor de atac iniţiază acest nou demers judiciar prin care încearcă o repunere în discuţie a ceea ce a fost judecat (încercându-se eludarea efectului autorităţii de lucru judecat [...]) ".

Faţă de cele de mai sus, potrivit recurenţilor, rezultă cât se poate de clar că hotărârea recurată a reţinut, în mod eronat, făcând astfel o aplicare greşită a dispoziţiilor de drept material şi procesual aplicabile în speţă, că petitele în cauză nu ar fi intrat în autoritatea de lucru judecat, infirmând astfel, în mod nelegal şi netemeinic, soluţia instanţei de fond.

Or, în speţă, recurenţii au susţinut, după cum au arătat mai sus şi după cum au dezvoltat prin întâmpinările din apel, că toate petitele formulate şi precizate de intimaţii - reclamanţi prin acţiunea introductivă de instanţă au fost deja discutate şi asupra lor instanţele s-au pronunţat deja cu autoritate de lucru judecat.

Hotărârea instanţei de fond, care a admis excepţia autorităţii de lucru judecat este aşadar, în opinia recurenţilor, pe deplin întemeiată.

5. Apărări formulate în cauză

În cauză nu s-au formulat întâmpinări.

La data de 21.04.2021, intimata-pârâtă G. a depus note scrise, prin care a solicitat admiterea recursului, instanţa de apel reţinând în mod greşit că în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat. Art. 48 din Legea nr. 10/2001 nu poate constitui temei juridic valid pentru cererea în pretenţii formulată în acest dosar, întrucât situaţia de fapt nu se circumscrie ipotezei descrise de textul legal menţionat. Situaţia reclamanţilor se circumscrie dispoziţiilor art. 501 din Legea nr. 10/2001, de care aceştia au şi uzat, primind despăgubiri la valoarea de piaţă a imobilului.

6. Procedura filtru

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 13.01.2021, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia de la aceeaşi dată, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin punctul de vedere la raport formulat în termen legal intimaţii-reclamanţi A. şi B. au solicitat respingerea recursului şi judecata în lipsă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul declarat de partea pârâtă F., C., E. şi D., Înalta Curte constată că este nefondat.

Cu titlu prealabil se impune menţiunea că recursul a fost declarat admisibil în principiu prin încheierea dată în camera de consiliu din 24 martie 2021 doar în ceea ce priveşte criticile privind încălcarea autorităţii de lucru judecat, subsumate motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., limite în care urmează a fi analizat în cele ce urmează.

Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., partea pârâtă pretinde, în raport de statuările din hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2007, că instanţa de apel a reţinut greşit că în prezenta cauză nu ar fi incidentă excepţia autorităţii de lucru judecat, astfel cum statuase, prin sentinţa pronunţată, prima instanţă.

În susţinerea criticii, partea pârâtă a reiterat că prin hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2007 a fost admisă cererea în revendicarea imobilul situat in Bucureşti, str. x, formulată de numita G., iar numiţii A. şi B. au fost obligaţi să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie întregul imobil, astfel cum acesta a fost modificat, prin transformarea podului în mansardă şi a balconului şi a teraselor în spaţii locuibile, precum şi terenul de sub construcţie în suprafaţă de 132,6 mp.

Partea pârâtă precizează că prin aceleaşi hotărâri judecătoreşti a fost respinsă cererea reconvenţională prin care dobânditorii imobilului, A. si B., au solicitat obligarea numitei G. la plata de despăgubiri, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului revendicat.

În raport de statuările din hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/2007, partea pârâtă pretinde că îmbunătăţirile aduse de către partea reclamantă imobilului retrocedat proprietarei G. au intrat, în mod irevocabil, în patrimoniul acesteia, motiv pentru care aceste hotărâri judecătoreşti se opun, cu autoritate de lucru judecat, în procesul pendinte, în care partea reclamantă a cerut obligarea sa la plata de despăgubiri, reprezentând contravaloarea aceloraşi îmbunătăţiri.

A mai susţinut că această concluzie se impune şi în considerarea statuărilor din deciziile civile nr. 30/2015 şi nr. 555/2016 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, indicând paragrafe din considerentele sentinţei primei instanţe prin care au fost evaluate efectele acestor decizii.

Critica este nefondată.

Autoritatea de lucru judecat, reglementată prin art. 430 C. proc. civ., astfel cum corect a statuat instanţa de apel, are la baza regula că o acţiune nu poate fi judecată decât o singură dată şi că o constatare făcută printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o alta.

În acest sens, dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ. prevăd următoarele: Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.

În speţă, o primă cerere (reconvenţională) formulată de partea reclamantă din procesul pendinte, A. şi B., având ca obiect obligarea la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului situat in Bucureşti, str. x, a fost soluţionată în dosarul nr. x/2007, în contradictoriu cu numita G., prin sentinţa civilă nr. 1665/06.02.2008 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă şi irevocabilă, prin decizia civilă nr. 1514/A/26.11.2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III -a civilă şi decizia nr. 984/09.06.2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Această cerere, întemeiată pe dispoziţiile art. 1337 şi următoarele din vechiul C. civ., relative la răspunderea de evicţiune, a fost respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, argumentat de faptul că obligaţia de garanţie contra evicţiunii este în sarcina vânzătoarei imobilului, Primăria Municipiului Bucureşti, şi nu în sarcina numitei G. căreia i-a fost recunoscut dreptul de proprietate asupra imobilului înstrăinat de vânzătoare.

În considerarea normei de drept prevăzute de dispoziţiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească menţionată beneficiază de autoritate de lucru judecat numai în ceea ce priveşte chestiunea tranşată în respectivul proces, anume lipsa calităţii procesuale pasive a numitei G. (ori a succesorilor săi) în acţiunea în despăgubire întemeiată pe dispoziţiile art. 1337 şi urm. din vechiul C. civ., astfel cum corect a reţinut şi instanţa de apel.

În procesul pendinte, partea reclamantă a dedus judecăţii o nouă cerere de despăgubire pentru îmbunătăţirilor aduse imobilului situat la adresa mai sus arătată, imobil care a fost restituit, în integralitate, numitei G. şi, ulterior, înstrăinat părţii pârâte, cerere care însă, întemeiată fiind pe dispoziţiile art. 501 alin. (1) din Legea nr. 1/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, care au intrat în vigoare ulterior finalizării judecăţii în dosarul nr. x/2007, este fundamentată pe o altă cauză juridică decât cea care a făcut obiectul dosarului nr. x/2007

În considerarea cauzelor juridice diferite ale două cererii de despăgubire, în mod corect instanţa de apel a statuat că sentinţa civilă nr. 1665/06.02.2008 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti nu produce în prezenta cauză efectele prevăzute de dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ. şi nu fundamentează reţinerea excepţiei autorităţii de lucru judecat, şi a dispus anularea sentinţei primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Concluzia se impune şi în raport de deciziile civile nr. 30/2015 şi nr. 555/2016 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2021 (nr. 1251/3/2021*, în cel de-al doilea ciclu procesual), dosar în care instanţele au fost învestite cu judecata acţiunii în restituirea valorii de piaţă a imobilului care a fost înstrăinat efectiv părţii reclamante, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, acţiune îndreptată împotriva pârâtului Ministerul Finanţelor şi întemeiată pe dispoziţiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, acţiune care nu se confundă cu cererea de despăgubire dedusă judecăţii în procesul pendinte, prin care partea reclamantă pretinde, invocând acelaşi temei de drept, contravaloarea îmbunătăţirilor pe care le-a adus imobilului înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare.

De altminteri, considerentele citate de partea reclamantă prin memoriul de recurs, apreciate a fi relevante din perspectiva excepţiei autorităţii de lucru judecat, nu se regăsesc în cuprinsul deciziilor civile pronunţate de instanţa supremă în dosarul menţionat, ci în cuprinsul sentinţei nr. 2034/10.10.2018 pronunţate de prima instanţă în procesul pendinte, sentinţă care însă a fost anulată în ceea ce priveşte soluţia dată asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat prin decizia pronunţată de instanţa de apel (recurată), caz în care acestea nu pot susţine critica de nelegalitate invocată de partea pârâtă.

Aşa fiind, constând că în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul dedus judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii F., C., E. şi D. reprezentată legal de F. împotriva deciziei nr. 304 A din 8 aprilie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 aprilie 2021.