Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 905/2021 AI generated

Negative jurisdictional conflict resolved: exclusive competence of Iași District Court upheld in execution challenge.

Case Number Decizia nr. 905/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by assigning the case exclusively to the Iași District Court, which had previously authorized the forced execution; this decision prevails over the Bucharest Sector 5 District Court's declination. The dispute concerned a challenge to the forced execution brought by two public prosecutor's offices against an individual creditor, contesting all execution acts and the Iași court's authorization order in an enforcement file involving multiple debtors located in both Bucharest and Suceava. The decisive legal basis was Articles 714(1), 651(1) and (3) of the Civil Procedure Code, which designate the enforcement court as the court that authorized the execution, thereby upholding the principle of the single enforcement court that handles both authorization requests and execution challenges, regardless of the debtors' registered offices.

Legislator headnote

AI generated

art. 651 alin. (1) C. proc. civ, art. 112 alin. (1) din C. proc. civ, art. 666 alin. (1) din C. proc. civ, art. 127 C. proc. civ, art. 714 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ; Negative jurisdictional conflict resolved: exclusive competence of Iași District Court upheld in execution challenge: În motivarea soluţiei de declinare, Judecătoria Iaşi a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "contestaţia se introduce la instanţa de executare" şi cele ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ. care dispun că "instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Keywords

AI generated
resolution of jurisdictional dispute enforcement decision negative decision assigned competence e-justice Civil Procedure Code

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 aprilie 2021

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, la data de 14.09.2020, contestatorii Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie şi Justitie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, în contradictoriu cu intimatul A., au formulat contestaţie la executare împotriva executării silite începute de Biroul Executorului Judecătoresc B., în dosarul execuţional x/2019, a tuturor actelor de executare emise şi împotriva încheierii nr. 2634 din 04.03.2020, pronunţate de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2019, solicitând totodată suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei.

Prin sentinţa civilă nr. 266/2021 din data de 15.01.2021, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Judecătoria Sectorul 5 Bucureşti a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

S-a reţinut că executarea silită a început potrivit cererii înregistrate la BEJ B. la data de de 20.12.2019 de creditorul A., constituindu-se dosarul de executare nr. 853/E/2019.

De asemenea, s-a reţinut că executarea silită este îndreptată împotriva mai multor debitori, unii dintre aceştia având sediul în Bucureşti, iar alţi având sediul în Suceava.

Instanţa a constatat că în raport de dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., în speţă, competenţa, ca instanţă de executare, revine atât Judecătoriei Iaşi, cât şi Judecătoriei Sectorul 5 Bucureşti.

În această situaţie, s-a reţinut că în lipsa unor dispoziţii legale exprese, devin aplicabile prin analogie dispoziţiile art. 112 alin. (1) din C. proc. civ., iar conform dispoziţiilor art. 116 din acelaşi act normativ, alegerea de competenţă aparţine reclamantului [în speţă, executorului judecătoresc ce a sesizat instanţa de executare conform art. 666 alin. (1) din C. proc. civ..].

S-a mai reţinut că, potrivit normelor de competenţă în vigoare la data formulării cererii de încuviinţare a executării silite (art. 127 C. proc. civ.) şi, raportat la calitatea creditorului, Judecătoria Iaşi a devenit instanţă de executare, fiind instanţa judecătorească de acelaşi grad aflată în circumscripţia curţii de apel învecinate celei în care îşi desfăşoară activitatea creditorul şi care, de altfel, a şi pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite.

Învestită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 3120 din data de 22 martie 2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorul 5 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea soluţiei de declinare, Judecătoria Iaşi a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "contestaţia se introduce la instanţa de executare" şi cele ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ. care dispun că "instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

S-a reţinut că cererea de încuviinţare a executării silite a fost adresată Judecătoriei Suceava, însă această instanţă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, în considerarea calităţii reclamantului (creditor) în acest dosar, apreciind că sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.

Cu toate acestea, cum în cauza de faţă nu se mai pune în discuţie aplicabilitatea prevederilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., raportat la calitatea pe care creditorul o are în acest dosar (respectiv intimat), devin incidente dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., norme de competenţă teritorială cu caracter imperativ, care prevăd în mod expres faptul că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Având în vedere că cei doi debitori au înţeles să introducă contestaţia la executare la instanţa din circumscripţia sediului unuia dintre aceştia, în speţă, Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie şi Justitie, Judecătoria Iaşi a reţinut că Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti este instanţă de executare, contestatorii având dreptul de a sesiza această instanţă.

Pe de altă parte, s-a reţinut că nu prezintă relevanţă faptul că Judecătoria Iaşi a încuviinţat executarea silită, instanţa de executare fiind determinată de sediul debitorului, iar nu de instanţa ce încuviinţează executarea silită.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dezînvestirea reciprocă a instanţelor aflate în conflict nu a fost generată de aplicarea unor norme de competenţă teritorială diferite, ambele instanţe au făcut aplicarea dispoziţiilor art. 714 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) C. proc. civ., conflict negativ de competenţă fiind generat de constatările diferite ale celor două judecătorii cu privire la instanţa de executare la care fac trimitere dispoziţiile legale anterior evocate.

Obiectul cauzei de faţă, în legătură cu care s-a invit conflictul negativ de competenţă, îl reprezintă contestaţia la executare formulată de contestatorii Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, în contradictoriu cu intimatul A., împotriva executării silite începute de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul execuţional nr. x/2019, a tuturor actelor de executare emise, şi împotriva încheierii nr. 2634 din 04.03.2020, pronunţată de Judecătoria Iaşi, în dosarul nr. x/2019.

Contestaţia la executare este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, aşa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 651 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 6 din O.U.G. nr. 1/2016 şi care prevede că "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."

Conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În speţă, prin încheierea nr. 2634 din data de 4 martie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Iaşi a admis cererea formulată de BEJ B. şi a încuviinţat executarea silită a debitorilor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casatie şi Justitie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi Ministerul Finantelor Publice Bucuresti, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 1403 pronunţată la data de 22.11.2007 de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. x/2007, lămurită prin încheierea nr. 317/01.04.2019 şi de sentinţa civilă nr. 1192/2009, pronunţată de Tribunalul Suceava la data de 20.05.2009, în dosarul nr. x/2008, lămurită prin încheierea nr. 318/01.04.2019, prin toate formele de executare, până la realizarea dreptului creditorului A. rezultat din titlul executoriu, respectiv obligaţia de a plăti în integralitate drepturile salariale stabilite prin titlul executoriu, drepturi rezultate ca urmare a aplicării majorării de 5% începând cu 01.01.2007 în raport de luna decembrie 2006, de 2% începând cu 01.04.2007 în raport de luna martie 2007 şi de 11% începând cu 01.10.2007 în raport cu luna septembrie 2007, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii.

Cum, în cauză, cererea de încuviinţare a executării silite a fost admisă prin încheierea din data de 04.03.2020 a Judecătoriei Iaşi, competenţa de soluţionare a cauzei, având ca obiect contestaţie la executare, se va stabili în favoarea judecătoriei care a încuviinţat executarea silită, şi anume Judecătoria Iaşi, ca instanţă de executare.

Această apreciere dă eficienţă principiului unicităţii instanţei de executare, care presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi contestaţiile la executare, ca instanţă de executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.

În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 aprilie 2021.