Late compensation installment: statutory deadline vs. 180-day payment order term and res judicata effect on interest

Şedinţa publică din data de 20 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă la data de 12.04.2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, obligarea Statului Român să-i plătească dobânda legală penalizatoare precum şi suma reprezentând indexarea cu rata inflaţiei pe perioada 01.01.2019 - 10.04.2019 în privinţa tranşei a cincea de 942.162,40 RON din despăgubirea stabilită în favoarea sa prin decizia nr. 5247/2009 emisă de fosta Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi să-i plătească dobânda legală penalizatoare precum şi suma reprezentând indexarea cu rata inflaţiei pe perioada 01.01.2019 - 10.04.2019 în privinţa tranşei a cincea de 587.248,20 din despăgubirea stabilită în favoarea sa prin decizia nr. 5061/2009 emisă de fosta Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

Reclamanta a arătat că prin deciziile nr. 5247 din 23.04.2009 şi nr. 5061 din 30.06.2009, emise în sistemul Legilor nr. 10/2001 şi nr. 247/2005, fosta Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor i-a acordat două despăgubiri în cuantum de 4.710.812 RON şi, respectiv de 2.936.241 RON.

Pe data de 13.02.2019, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a emis două titluri de plată (nr. x şi nr. x) în favoarea sa, pentru sumele de 942.162,40 RON şi 587.248,20 RON, reprezentând tranşa a cincea aferentă anului 2018 din cele două despăgubiri sus menţionate, iar pe 10.04.2019, Ministerul Finanţelor Publice a efectuat plata cu ordinul de plată nr. x prin B..

Cu toate acestea, potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 01.01.2014, de unde rezultă că plata tranşei a cincea trebuia achitată până la 31.12.2018 or, Statul Român a efectuat plata abia pe 10.04.2019, existând astfel o întârziere nelegală, impunându-se repararea prejudiciului constând în dobânda legală penalizatoare şi indexarea cu rata inflaţiei.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia I civilă:

Prin sentinţa civilă nr. 1203 din 08.10.2019, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a respins excepţiile tardivităţii şi inadmisibilităţii acţiunii, ca neîntemeiate, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi a respins acţiunea faţă de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis acţiunea în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice pe care l-a obligat să-i plătească reclamantei dobândă legală precum şi suma reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie pe perioada 01.01.2019 - 10.04.2019 a celei de a cincea tranşe în valoare de 942.162,40 RON din despăgubirea stabilită prin Decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 5247/23.04.2009.

Totodată, a obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, să plătească reclamantei dobânda legală, precum şi suma reprezentând actualizarea cu indicele de inflaţie pe perioada 01.01.2019 - 10.04.2019 a celei de a cincea tranşe în valoare de 587.248,20 RON din despăgubirea stabilită prin decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 5061/30.06.2009.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă:

Prin decizia civilă nr. 174 din data de 28 octombrie 2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins excepţia inadmisibilităţii apelului, a admis apelul formulat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 1203/08.10.2019, pronunţate de Tribunalul Timiş şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A..

Restul dispoziţiilor din sentinţa apelată au fost menţinute.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a declarat recurs reclamanta, invocând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac formulate, recurenta-reclamantă a arătat că prin acţiunea ce constituie obiectul dosarului de faţă, a invocat nerespectarea de către Statul Român a termenului de plată a celei de a cincea tranşe - 31.12.2018 - prevăzut de art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 şi nicidecum nerespectarea termenului de 180 zile prevăzut de art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, astfel cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel în motivarea soluţiei de admitere a apelului pârâtului şi de respingere a cererii sale. Susţine că decizia recurată prin care instanţa de apel a reţinut că termenul de 180 de zile a fost respectat, fără să se pronunţe asupra respectării sau nerespectării de către Statul Român a termenului fix de 31.12.2018, conţine motive străine de natura cauzei, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta susţine că potrivit art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 tranşa a cincea trebuia achitată până pe 31.12.2018, însă Statul Român a efectuat plata abia pe 10.04.2019, rezultând existenţa unei întârzieri nelegale, motiv pentru care se consideră îndreptăţită la repararea prejudiciului, respectiv dobânda legală penalizatoare şi indexare cu rata inflaţiei.

Reclamanta mai invocă efectul pozitiv al lucrului judecat al hotărârilor date în dosarele nr. x/2015 (privind prima tranşă din aceleaşi două despăgubiri), nr. 5775/30/2016 şi nr. 5774/30/2016 (privind tranşa a doua din aceleaşi două despăgubiri) şi nr. 1697/30/2018* (privind tranşa a patra din aceleaşi două despăgubiri), unde au fost admise acţiuni similare cu prezentul dosar), arătând că toate instanţele au reţinut că nerespectarea de către Statul Român a termenului legal de plată al transelor, stabilit prin art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, atrage obligaţia de a-i plăti suma reprezentând indexarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală penalizatoare pentru perioada dintre data scadenţei şi data plăţii efective.

Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate şi actele dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea cu care a învestit instanţa de judecată, reclamanta a solicitat obligarea Statului Român să-i plătească dobânda legală penalizatoare, precum şi suma reprezentând indexarea cu rata inflaţiei pentru perioada 01.01.2019 - 10.04.2019, în privinţa tranşei a cincea de 942.162,40 RON din despăgubirea stabilită în favoarea sa prin decizia nr. 5247/2009, emisă de fosta Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum şi dobânda legală penalizatoare şi suma reprezentând indexarea cu rata inflaţiei pentru perioada 01.01.2019 - 10.04.2019, în privinţa tranşei a cincea de 587.248,20 din despăgubirea stabilită în favoarea sa prin decizia nr. 5061/2009, emisă de fosta Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

Tribunalul Timiş a admis acţiunea, reţinând că, deşi drepturile recunoscute reclamatei pentru a cincea tranşă se impuneau a fi plătite până la data de 31.12.2018, ele au fost achitate la data de 10.04.2019, peste termenul legal.

Totodată, s-a reţinut că Titlul de plată seria x nr. x, în cuantum de 942.162,00 RON şi Titlul de plată seria x nr. x în sumă de 587.248,00 RON, au fost emise la data de 13.02.2019, fără a se ţine seama de devalorizarea monedei naţionale şi de principiul justei despăgubiri.

Instanţa de apel, prin decizia recurată, a apreciat însă că pârâtul, Statul Român, şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, în sensul că a efectuat plata celei de-a cincea tranşe de despăgubiri în interiorul termenului prevăzut de lege, înainte de împlinirea termenului de 180 de zile de la emiterea titlului de plată, astfel că nu se poate reţine producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/213 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România - text aplicat de curtea de apel prevede astfel:

"Titlul de plată se emite de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în condiţiile alin. (1) şi (2) şi se plăteşte de către Ministerul Finanţelor Publice în cel mult 180 de zile de la emitere."

În ceea ce priveşte plata despăgubirilor, art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 stabileşte că:

"Plata sumelor de bani reprezentând despăgubiri în dosarele aprobate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, precum şi a sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti, rămase definitive şi irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi, se face în termen de 5 ani, în tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2014."

Conform acestei reglementări, rezultă că tranşa a cincea aferentă anului 2018 trebuia plătită până la finalul anului 2018 (31.12.2018), fiind scadentă începând cu 01.01.2019.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a avut în vedere că reclamanta prin cererea de chemare în judecată a solicitat plata dobânzii legale penalizatoare şi suma reprezentând indexarea cu rata inflaţiei pentru perioada 01.01.2019 - 10.04.2019 în privinţa tranşei a cincea din sumele stabilite în favoarea sa prin deciziile emise de fosta Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în raport de dispoziţiile art. art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, ci a făcut aplicarea alin. (4) din acelaşi articol, care reglementează obligaţia Ministerul Finanţelor Publice de a achita Titlul de plată emis de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în cel mult 180 de zile de la emitere, termen care trebuie integrat înăuntrul termenului reglementat de art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, ce constituie regula (termenul maxim pentru achitarea integrală a despăgubirilor) şi, totodată, premisa acestei norme.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a ţinut cont nici de faptul că reclamanta a avut pe rolul instanţelor, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, mai multe litigii similare, întemeiate pe aceeaşi cauză juridică, dar privind tranşe diferite de bani din despăgubirile stabilite prin aceleaşi două decizii emise de fosta Comisie Centrală pentru Stabilirea despăgubirilor, împrejurare care trebuia evaluată din perspectiva efectului pozitiv al lucrului judecat, potrivit dispoziţiilor art. 431 lin. (2) C. proc. civ.

În acest context, apar ca fondate criticile formulate de recurenta-reclamantă referitoare la greşita interpretare a obiectulului dedus judecăţii, în condiţiile în care acţiunea nu a fost promovată în considerarea încălcării de către Statul Român, prin Ministterul Finanţelor Publice a termenului de 180 de zile după emiterea titlului de plată, prevăzut de art. 41 alin. (4) din Legea 165/2013, ci a vizat nerespectarea de către Statul Român a termenului limită prevăzut de art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 care se împlinea la data de 31.12.2018, pentru plata tranşei a cincea din despăgubirile stabilite în favoarea sa prin decizia nr. 5247/2009 şi decizia nr. 5061/2009 de fosta Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Astfel cum s-a arătat, se constată a fi fondate şi criticile vizând efectul pozitiv al lucrului judecat asociat hotărârilor judecătoreşti pronunţate în dosarele nr. x/2015, nr. y/2016, nr. z/2016 şi nr. 1697/30/2018* privind tranşele I, II, III şi IV din aceleaşi două despăgubiri, unde au fost admise acţiuni similare cu prezentul dosar, instanţele reţinând nerespectarea de către Statul Român a termenului legal de plată, stabilit prin art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că în cauză nu este posibilă efectuarea unui control de legalitate asupra soluţiei pronunţate de instanţa de apel, soluţia de trimitere a cauzei spre rejudecare impunându-se pe temeiul prevederilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (2) şi cu aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va cerceta chestiunea referitoare la despăgubirile solicitate de reclamantă, din perspectiva obiectului cererii de chemare în judecată, respectiv obligarea Statului Român la plata dobânzii legale penalizatoare, precum şi la plata sumei reprezentând indexarea cu rata inflaţiei pentru perioada 01.01.2019 - 10.04.2019, în privinţa tranşei a cincea de 942.162,40 RON din despăgubirea stabilită în favoarea recurentei-reclamante prin decizia nr. 5247/2009, emisă de fosta Comisie Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum şi a dobânzii legale penalizatoare şi a indexării cu rata inflaţiei pentru perioada 01.01.2019 - 10.04.2019, în privinţa tranşei a cincea de 587.248,20 RON din despăgubirea stabilită în favoarea sa, prin decizia nr. 5061/2009.

De asemenea, se va avea în vedere din perspectiva efectului pozitiv al lucrului judecat, soluţiile pronunţate în dosarele nr. x/2015, nr. y/2016, nr. z/2016 şi nr. 1697/30/2018*, prin care au fost admise acţiuni similare cu prezentul dosar pentru tranşele I, II, III şi IV din aceleaşi două despăgubiri.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamată, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 174 din data de 28 octombrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 aprilie 2021.