Competent execution court for objection to forced execution against multiple debtors under Article 651 Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 15 aprilie 2021

Asupra conflictului negativ dedus judecăţii, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la 26 august 2020, sub nr. x/2020, contestatorii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, în contradictoriu cu intimata A., au solicitat admiterea cererii de suspendare şi, în consecinţă, suspendarea executării silite până la soluţionarea contestaţiei la executare; admiterea contestaţiei şi admiterea excepţiei invocate, precum şi să se constate că a intervenit prescripţia dreptului de a obţine executarea silită a sentinţelor civile nr. 1403 din 22 noiembrie 2007 şi nr. 1192 din 20 mai 2009 ale Tribunalului Suceava; anularea executării silite începute de B.E.J. B. în dosarul nr. x/2019; anularea somaţiei din 31 iulie 2020, emisă în acelaşi dosar; anularea încheierii nr. 2 din 31 iulie 2020, emisă în dosarul nr. x/2019; anularea tuturor actelor de executare emise în acelaşi dosar; anularea încheierii nr. 2112/CS din 24 februarie 2020, pronunţată de Judecătoria Iaşi, în dosarul nr. x/2019.

Prin sentinţa civilă nr. 8227 din 17 decembrie 2020, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II a civilă, a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Iaşi.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 651 alin. (1) din acelaşi act normativ, conform cărora contestaţia la executare este de competenţa instanţei de executare, respectiv a judecătoriei de la domiciliul/sediul debitorului.

Constatând că, în speţă, executarea silită urmăreşte recuperarea creanţei menţionate în titlul executoriu împotriva a trei debitori, respectiv Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, iar prin încheierea nr. 2112/CS din 24 februarie 2020, pronunţată de Judecătoria Iaşi, în dosarul nr. x/2019, a fost încuviinţată executarea silită împotriva tuturor debitorilor, s-a reţinut, aplicând prevederile art. 112 C. proc. civ. la faza execuţională a procesului civil, că Judecătoria Suceava este instanţa de executare aleasă de creditoare în raport de sediul unui debitor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

Instanţa a mai reţinut că, prin aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., faţă de calitatea creditoarei, prin sentinţa civilă nr. 329 din 27 ianuarie 2020, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. x/2019, a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Ca atare, întrucât competenţa după care se determină instanţa de executare este una exclusivă, cum rezultă din coroborarea prevederile legale incidente în cauză, s-a apreciat că, odată stabilită instanţa de executare prin alegerea creditoarei şi ţinând seama de celelalte prevederi legale imperative aplicabile la momentul obţinerii încheierii de încuviinţare a executării silite, nu se mai poate atribui competenţa soluţionării contestaţiei la executare altei instanţe de executare.

Învestită prin declinare, Judecătoria Iaşi a pronunţat sentinţa civilă nr. 2881 din 16 martie 2021, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că cererea de încuviinţare a executării silite a fost adresată Judecătoriei Suceava, ca instanţă de executare, iar această instanţă a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Iaşi, în considerarea calităţii de reclamant a creditorului în dosar, fiind incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

S-a mai reţinut că, în cauza de faţă, nu mai sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., faţă de calitatea de intimat pe care creditorul o are în acest dosar, devenind incidente dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de executare este judecătorie în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Având în vedere că partea contestatoare a introdus cererea la instanţa de la sediul acesteia, apreciază că, în mod greşit, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a invocat şi admis excepţia necompetenţei sale teritoriale.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Cererea de chemare în judecată are ca obiect contestaţia la executare formulată de contestatorii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, în contradictoriu cu intimata A., împotriva executării silite din dosarul nr. x/2019 al BEJ B..

Executarea silită a fost declanşată în baza titlurilor executorii reprezentate de sentinţa nr. 1403 din 22 noiembrie 2007 a Tribunalului Suceava, secţia civilă, astfel cum a fost lămurită prin încheierea nr. 317 din 1 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Suceava şi sentinţa civilă nr. 1192 din 20 mai 2009, astfel cum a fost lămurită prin încheierea nr. 318 din 1 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Suceava, prin care debitorii Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava au fost obligaţi la plata către intimată a unor drepturi salariale.

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispoziţiile art. 714 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare.

Conform art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alt incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Prin raportare la normele legale enunţate, Înalta Curte reţine că instanţele deopotrivă competente să soluţioneze contestaţia la executare sunt cele de la sediul debitorilor Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, instituţii în sarcina cărora a fost stabilită obligaţia de plată a drepturilor salariale prin titlurile executorii.

Însă, în absenţa unui text de lege special care să reglementeze modalitatea de determinare a instanţei de executare în caz de pluralitate de debitori cu sedii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, dispoziţiile art. 112 şi art. 116 C. proc. civ., creditorul, cu ocazia sesizării organului de executare având alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Analizând cuprinsul titlurilor executorii în baza cărora se efectuează executarea silită, se constată că intimata-creditoare A. are calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, iar printre debitori se numără şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

Acest aspect atrage incidenţa art. 127 C. proc. civ., conform căruia, "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii." Aceste dispoziţii sunt aplicabile şi în cazul cererii introduse împotriva unui procuror, astfel cum reiese din alin. (3) al art. 127, conform cărora "Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."

Aplicând aceste dispoziţii, Judecătoria Suceava în a cărei circumscripţie se afla, la data sesizării organului de executare, sediul debitorului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava nu poate fi aleasă din pricina interdicţiilor de la art. 127 C. proc. civ., alegerea urmând a fi făcută dintre instanţele de la sediul celorlaţi debitori, în speţă aceasta fiind Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

Împrejurarea că Judecătoria Iaşi a pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite nr. 2112/C.S./24 februarie 2020, în dosarul nr. x/2019, nu este de natură să atragă, în mod automat, competenţa acestei instanţe în soluţionarea contestaţiei la executare.

Aceasta întrucât, în cazul pluralităţii de debitori, în vederea stabilirii instanţei de executare urmează a se da prevalenţă dispoziţiilor speciale în materie, respectiv art. 651 alin. (1) C. proc. civ. şi doar în măsura în care niciuna din judecătoriile de la sediul debitorilor nu poate soluţiona cauza din pricina interdicţiilor instituite de art. 127 C. proc. civ., devine aplicabilă această din urmă dispoziţie.

Art. 651 C. proc. civ. impune ca verificarea competenţei să se raporteze la sediul debitorului, iar nu la alte repere care excedează condiţiilor impuse de această normă, astfel că pronunţarea încheierii prin care s-a încuviinţat executarea silită nu poate atrage, în situaţia de faţă competenţa aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea contestaţiei la executare.

De altfel, potrivit art. 666 alin. (6) C. proc. civ., încheierea prin care s-a dispus încuviinţarea executării silite poate fi supusă controlului instanţei de executare pe calea unei contestaţii la executare, deci inclusiv prin prisma stabilirii instanţei de executare competente.

Cum normele de competenţă ce vizează soluţionarea contestaţiei la executare sunt de ordine publică, Înalta Curte constată că instanţa de executare competentă să soluţioneze contestaţia la executare, în aplicarea dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 651 alin. (1) C. proc. civ., este Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, aceasta fiind instanţa de executare în a cărui rază teritorială se află sediul debitorilor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Finanţelor Publice.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va stabili pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 aprilie 2021.