Liability for unauthorized land use based on legitimate interest and possession rather than proven property title

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2021

Deliberând asupra cauzei prezente şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată iniţial pe rolul secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Braşov, la data de 27 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul Composesoratul "Foştii Coloni şi Boieri - Ucea de Sus" a chemat în judecată pe pârâta S.C. Hidroelectrica del Ucea S.R.L., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 45.000 euro (echivalentul în RON, la cursul de schimb BNR, din data plăţii), reprezentând contravaloarea folosinţei terenului, situat în satul Ucea de Sus, comuna Ucea, jud. Braşov, pe care se află amplasate anumite construcţii/instalaţii (prag deversor, canal transport, cameră de încărcare, deznisipator, conductă de transport apă, etc.) necesare funcţionării microhidrocentralei de pe râul Ucea, pentru perioada 01.03.2014-01.03.2017; obligarea pârâtei la plata sumei de 15.000 euro/an (echivalentul în RON, la cursul de schimb BNR, din data plăţii) pentru toată suprafaţa de teren indisponibilizată de pârâtă, începând de la 01.03.2017 şi până la readucerea terenului la starea anterioară amplasării construcţiilor şi instalaţiilor necesare funcţionării microhidrocentralei de pe râul Ucea; instituirea unui drept de retenţie, în favoarea reclamantului, asupra construcţiilor/instalaţiilor aparţinând pârâtei şi amplasate pe terenul proprietatea sa, până la data achitării integrale a despăgubirilor solicitate, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 555, 1349, 1381, 1385-1386 şi 2495-2499 din C. civ.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Braşov, motivat de faptul că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 117 C. proc. civ., iar sediul pârâtei se află în municipiul Bucureşti.

Prin încheierea nr. 929 din data de 19 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Braşov, invocată de pârâtă; a fost admisă excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Braşov, invocată din oficiu, şi, în consecinţă, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii de chemare în judecată, în favoarea secţiei I civile a Tribunalului Braşov.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Braşov, secţia I civilă, la data de 02 octombrie 2017, sub nr. x/2017*.

2. Sentinţa pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 227/S din 2 noiembrie 2018, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul Composesoratul "Foştii Coloni şi Boieri - Ucea de Sus", în contradictoriu cu S.C. Hidroelectrica del Ucea S.R.L..

3. Decizia pronunţată în apel:

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul Composesoratul "Foştii Coloni şi Boieri - Ucea de Sus".

Prin decizia civilă nr. 285/Ap/2020 din 19 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a fost respins apelul declarat de apelantul-reclamant Composesoratul "Foştii Coloni şi Boieri - Ucea de Sus", împotriva sentinţei civile nr. 227/S din 02 noiembrie 2018 a Tribunalului Braşov, aceasta fiind păstrată.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 285/Ap/2020 din 19 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a declarat recurs reclamantul Composesoratul "Foştii Coloni şi Boieri - Ucea de Sus", la data de 06 iunie 2020, cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 23 iunie 2020, şi care a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel care a pronunţat hotărârea atacată.

Un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., s-a raportat la faptul că, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, fiind nesocotite dispoziţiile art. 5 alin. (1), (3), art. 6, art. 22 alin. (1), (2) şi (4), art. 478 alin. (4) din C. proc. civ.

Invocând în mod exclusiv principul disponibilităţii şi omiţând să-l armonizeze cu efectele celorlalte principii care guvernează procesul civil, Curtea de Apel Braşov a refuzat să creeze premisele unei dezbateri utile care să conducă la o judecată echitabilă şi efectivă.

Astfel, instanţa de apel a încălcat principiul dreptului la un proces echitabil, făcând doar o judecată declarativă, formală.

Recurentul a arătat că instanţa de apel nu a calificat juridic cererea de chemare în judecată şi nu a manifestat rol activ în această privinţă, ceea ce a condus la încălcarea dreptului său la un proces echitabil, fiind în imposibilitate de a-şi valorifica pretenţiile, din cauza unei presupuse erori de încadrare juridică a acţiunii introductive. In raport de starea de fapt prezentată de reclamant şi de înscrisurile depuse, respectiv că există îndoieli cu privire la calificarea juridică exactă a faptelor litigioase, instanţa de apel trebuia să pună în discuţia părţilor această chestiune, în temeiul art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

S-a mai învederat că această calificarea corectă a cererii este o chestiune de ordine publică care trebuia pusă în discuţie, din oficiu, de instanţa de apel, întrucât apelul este o cale de atac devolutivă care are ca efect verificarea aplicării legii de către prima instanţă (art. 476 şi art. 479 C. proc. civ.).

Recurentul a susţinut că instanţa de apel a încălcat obligaţiile stabilite prin principiile fundamentale, reglementate de art. 5 alin. (1)-(3), art. 6 şi art. 22 alin. (1), (2) şi (4) din C. proc. civ. şi a refuzat să dea eficienţă legii aplicabile, atunci când a motivat că nu poate trece peste principiul disponibilităţii, arătând că judecătorul nu este ţinut de textul legal invocat de parte, ci trebuie să aplice dispoziţia legală incidentă stării de fapt expusă de parte, în acest sens fiind şi dispoziţiile legale care statuează că judecătorul "dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii", deoarece "soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile."

În opinia recurentului, judecătorul, făcând aplicarea art. 22 alin. (4) C. proc. civ., nu încalcă principiul disponibilităţii, pentru că este prerogativa şi îndatorirea esenţială a instanţei să identifice natura juridică reală a cererii şi a instituţiei juridice aplicabile.

S-a mai arătat că instanţele de fond au avut o conduită contradictorie şi lipsită de transparenţă care nu a corespuns exigenţelor unui proces echitabil; astfel, instanţa de apel a încuviinţat proba cu expertiză, iar în decizia pronunţată, a reţinut că proba nu este relevantă din punct de vedere juridic.

Curtea de Apel Braşov a omis să observe că, prin cererea de apel, reclamantul a făcut o explicitare a pretenţiilor, în temeiul art. 478 alin. (4) C. proc. civ., prin care a arătat că urmăreşte valorificarea unei creanţe, iar nu a unui drept real şi că repararea unui prejudiciu poate fi solicitată de orice persoană care suportă prejudiciul, respectiv proprietar, posesor de bună-credinţă, detentor precar (în anumite situaţii) sau titularul unui interes legitim (raportat la prevederile art. 1349, art. 1357, art. 1359 C. civ.).

Explicitarea pretenţiilor, în sensul art. 478 alin. (4) C. proc. civ., înseamnă dezvoltarea unei calificări care este compatibilă cu pretenţia formulată şi cu motivele de fapt invocate şi neschimbate; prin Decizia nr. 28/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că dispoziţiile art. 478 alin. (4) din C. proc. civ. au fost concepute în scopul de a supune judecăţii şi cererile virtuale sau implicite, rămase, în mod eronat, nesoluţionate de către prima instanţă, deşi făcuseră obiectul învestirii acesteia.

Conchizând asupra acest motiv de recurs, recurentul a arătat că, prin cererea de apel, nu a schimbat cadrul procesual la care se referă art. 478 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ. şi nici calitatea părţilor, şi nu a susţinut alt obiect sau cauză.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că hotărârile pronunţate în cauză au fost date cu încălcarea normelor de drept în materia cărţilor funciare şi cu aplicarea greşită a legilor fondului funciar.

Curtea de apel nu a explicat de ce înscrierile din CF x Ucea, realizate în anul 1937, nu pot face dovada proprietăţii actuale şi nu a indicat un temei legal al acestei statuări, în condiţiile în care dreptul de proprietate nu se stinge prin trecerea timpului şi nici prin neuz.

A mai arătat recurentul că lipsa eliberării unui titlu de proprietate, în condiţiile legilor fondului funciar, nu este de natură să anihileze efectele înscrierii în cartea funciară a unui drept real; în legislaţia specială a fondului funciar (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 247/2005, H.G. nr. 890/2005 etc.), nu există niciun text care să lipsească de efecte înscrierea dreptului reclamantului în cartea funciară.

Conform art. 77 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Noului C. civ., înscrierile în cartea funciară efectuate în temeiul unor acte ori fapte juridice încheiate sau, după caz, săvârşite ori produse anterior intrării în vigoare a C. civ. vor produce efectele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii acestor acte ori, după caz, la data săvârşirii sau producerii acestor fapte, chiar dacă aceste înscrieri sunt efectuate după data intrării în vigoare a C. civ.

Astfel, în speţă, recurentul a opinat că produc efecte principiile cărţilor funciare prevăzute în C. civ. austriac şi Decretul-Lege nr. 15/1938 (consacrate, de altfel, şi în Noul C. civ.: art. 885, art. 890, art. 900 etc), respectiv principiul efectului constitutiv de drepturi reale al înscrierii de cartea funciară şi principiul forţei probante a înscrierii de carte funciară.

Recurentul a arătat că este înscris ca proprietar în cărţi funciare active asupra unor terenuri forestiere din Ucea de Sus, reprezentând 592,80 ha, iar CF vechi x Ucea a putut fi convertită în format electronic, cu numere noi CF x şi CF x Ucea, deoarece, conform art. 363 din Regulamentul ANCPI din 2014 de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, conversia cărţii funciare reprezintă procesul de transcriere, în format electronic, a poziţiilor active din cartea funciară, în format de hârtie.

Concluzionând, recurentul a arătat că, potrivit art. 65 din acelaşi regulament, nu se pot elibera extrase CF fără utilitate, fără putere juridică, iar decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1/1997, invocată în speţă, nu este relevantă, întrucât reclamantul nu se întemeiază doar pe o adeverinţă eliberată de Comisia locală de fond funciar, ci se prevalează de o poziţie activă a dreptului său în cartea funciară şi de un extras CF actual, care dovedeşte dreptul său, iar procesul-verbal de punere în posesie nr. x/16.03.2007 confirmă că este vorba despre acelaşi amplasament al terenurilor pe care reclamantul le stăpâneşte de peste 80 de ani.

5. Apărările formulate în cauză:

La data de 07 august 2020, intimata-pârâtă S.C. Hidroelectrica del Ucea S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepţie, respingerea recursului ca inadmisibil, întrucât recurentul a avut posibilitatea de a invoca, în apel, aspectele criticate prin cererea de recurs; respectiv anularea recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ. pe fond, a solicitat, respingerea recursului, ca nefondat.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar, prin încheierea din 17 februarie 2021, completul de filtru a respins excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, invocate de intimata-pârâtă S.C. Hidroelectrica del Ucea S.R.L., pentru considerentele conţinute în acea încheiere.

S-a admis în principiu recursul declarat de reclamantul Composesoratul Foştii Coloni şi Boieri - Ucea de Sus împotriva deciziei nr. 285/Ap/2020 din 19 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi a fost stabilit termen de judecată în şedinţă publică, la data de 14 aprilie 2021, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse:

Printr-un prim motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., recurentul reclamant a invocat încălcarea regulilor de procedură ce ar atrage, în opinia sa, sancţiunea nulităţii, din perspectiva încălcării dispoziţiilor procesuale care reglementează dreptul la un proces echitabil, în sensul existenţei unei judecăţi formale a instanţei de apel care nu a dat faptelor deduse judecăţii calificarea juridică exactă, absolutizând astfel principiul disponibilităţii.

Analizând acest motiv de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit art. 9 C. proc. civ., ce reglementează dreptul de dispoziţie al părţilor şi, corelativ, principiul disponibilităţii, procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat, (...), iar obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.

Potrivit doctrinei şi practicii judiciare, prin principiul disponibilităţii se înţelege faptul că părţile pot determina nu numai existenţa procesului, prin declanşarea procedurii judiciare şi prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre asupra fondului pretenţiei supuse judecăţii, ci şi conţinutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, în privinţa părţilor, obiectului şi cauzei, precum şi a etapelor pe care le-ar putea parcurge.

În acelaşi context, conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

În consecinţă, instanţele judecătoreşti sunt obligate să statueze asupra celor solicitate de către părţi, fără a putea depăşi, ca regulă, cadrul procesual trasat de către acestea în exercitarea acţiunii civile, atât sub forma cererilor în justiţie, cât şi a apărărilor formulate în cauză.

În acelaşi sens, conform art. 22 alin. (4) C. proc. civ., judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire, fiind obligat să pună în discuţia părţilor calificarea juridică exactă, fără ca dreptul instanţei de a califica o cerere să fie echivalent cu dreptul său de a pune în discuţie posibilitatea modificării acesteia de către reclamant.

A califica o cerere înseamnă a da denumirea legală din punct de vedere procedural unei cereri fundamentate corect în raport de situaţia de fapt, chiar dacă textele legale sunt eronat indicate, instanţa având acest drept independent de poziţia procesuală a părţilor.

În speţa dedusă judecăţii, prin demersul judiciar iniţiat, în cadrul unei acţiuni exclusiv în pretenţii, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. Hidroelectrica del Ucea S.R.L., acordarea unor despăgubiri civile pentru folosirea fără drept şi indisponibilizarea terenului său, situat în satul Ucea de Sus, comuna Ucea, jud. Braşov, pe care se află amplasate anumite construcţii/instalaţii (prag deversor, canal transport, cameră de încărcare, deznisipator, conductă de transport apă, etc.) necesare funcţionării microhidrocentralei de pe râul Ucea, aparţinând pârâtei, şi instituirea unui drept de retenţie, în favoarea sa, asupra construcţiilor/instalaţiilor aparţinând pârâtei şi amplasate pe terenul în litigiu, până la data achitării integrale a despăgubirilor solicitate.

În susţinerea acestui demers procesual, reclamanta a invocat faptul că este proprietara terenului în litigiu, în baza înscrierii în cartea funciară nr. x Ucea de Sus din anul 1937, Hotărârii nr. 153 din 9.03.2007 a Comisiei Judeţene Braşov de aplicare a legilor fondului funciar şi a unui proces-verbal de punere în posesie nr. x/16.03.2007, care confirmă faptul că este vorba despre acelaşi amplasament al terenurilor în litigiu.

Apărările pârâtei S.C. Hidroelectrica del Ucea S.R.L., formulate în conţinutul întâmpinării depuse în faţa primei instanţe, s-au raportat la faptul că pretenţiile reclamantului sunt nedovedite, întrucât acesta nu a reuşit să probeze, până la acel moment, existenţa unei legături între suprafaţa detinută şi suprafaţa pe care sunt ridicate construcţiile aparţinând pârâtei, impunându-se efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea topografie şi a uneia evaluatorii.

Pentru a respinge acest demers procesual, ambele instanţe de fond au reţinut că reclamantul nu a făcut dovada dreptului său de proprietate actual asupra terenului în litigiu şi că înscrierile dreptului de proprietate în cartea funciară au fost realizate în anul 1937 şi nu pot face dovada proprietăţii actuale, în absenţa emiterii unui titlu de proprietate, în baza dispoziţiilor legilor speciale de restituire.

Or, în acest punct şi în raport de probele administrate în cauză, instanţa de recurs apreciază că această constatare a instanţelor fondului nu este suficientă pentru a respinge o acţiune în răspundere civilă delictuală, prin care se urmăreşte exclusiv dobândirea unui drept de creanţă împotriva unei pârâte care nu neagă existenţa construcţiilor care grevează terenul sau porţiuni din terenul în litigiu, asupra căruia reclamantul pretinde anumite drepturi, construcţii necesare funcţionării microhidrocentralei, şi căreia nu i s-a solicitat exhibarea niciunui titlu pentru folosirea acestui teren, ignorându-se şi derularea relaţiilor contractuale între părţi sau antecesorii acestora. În plus, trebuie reţinut că, pentru verificarea calităţii de proprietar, în baza căruia reclamantul pretinde lipsa de folosinţă, nu pot fi aplicabile regulile care guvernează admiterea unei acţiuni în revendicare.

Mai mult, intimata pârâtă nu a contestat rezultatul expertizei administrate ca probă în apel, din care rezultă că o parte dintre construcţiile edificate de aceasta se situează pe terenul înscris în cartea funciară nr. x (CF vechi nr. x Ucea), iar astfel cum a rezultat din dezbaterile asupra fondului recursului, chiar intimata a susţinut că, relativ la terenurile ce ar fi în proprietatea altor persoane decât primăria, cu care a încheiat un contract de concesiune, a fost încheiat un acord din care rezultă că foştii proprietari şi-au dat consimţământul pentru traversarea acelor terenuri de către hidromicrocentrala care aparţine societăţii pârâte, fără însă ca acele persoane să prezinte vreun titlu de proprietate, prezumându-se că sunt proprietari, în calitate de membrii ai composesoratului.

În consecinţă, valorificând exclusiv temeiul juridic al art. 555 C. civ. pe care reclamantul şi-a fundamentat cererea de chemare în judecată şi respingând teza existenţei unui drept de proprietate actual asupra terenului în litigiu, în patrimoniul reclamantului, instanţa de apel nu a analizat cauza şi din perspectiva celuilalt temei juridic invocat de reclamant - dispoziţiile legale care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, ce ar putea fi antrenată, în cazul folosirii fără drept a terenului asupra căruia acesta a dovedit că este pus în posesie, şi nu a dat o dezlegare concretă şi particulară raportului juridic dedus judecăţii, din perspectiva dispoziţiilor art. 1349 C. civ., potrivit cărora orice persoană are îndatorirea să nu aducă atingere, prin acţiunile sau inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, deci a existenţei cel puţin a unui interes legitim pe care reclamantul şi-ar putea întemeia acţiunea în răspundere civilă delictuală împotriva pârâtei.

În acelaşi sens, din perspectivă convenţională, în domeniul de aplicabilitate a art. 1 al Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului sunt incluse nu numai bunurile actuale, ci şi speranţa legitimă de dobândire a unui drept de proprietate sau o valoare patrimonială suficient de determinată, pentru a fi protejată pe acest tărâm.

Curtea Europeană a reamintit că noţiunea de bun, inclusă în art. 1 din Protocolul nr. 1, are un sens autonom, care este independent de clasificările formale din dreptul intern. În consecinţă, în fiecare cauză, este necesar să se examineze dacă circumstanţele particulare, considerate în ansamblu, îl transformă pe reclamant în titular al unui interes substanţial, protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie.

În contextul speţei deduse judecăţii, prin aplicarea principiilor ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie, instanţa de apel va trebui să analizeze şi să răspundă, prin argumente substanţiale, dacă existenţa unui proces-verbal de punere în posesie, emis în baza unei hotărâri date de Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 prin care s-a constatat că terenurile forestiere solicitate se identifică în C.F. nr. x Ucea de Sus, cu suprafaţa de 592,80 ha pădure, pentru Composesoratul de pădure "Foştii Coloni şi Boieri - Ucea de Sus", unite cu faptul înscrierii, în cartea funciară nr. x a comunei Ucea din anul 1937, a dreptului de proprietate al reclamantului, chiar în absenţa emiterii unui titlu de proprietate, demers administrativ ale cărei circumstanţe, de asemenea, nu au fost analizate şi elucidate, reprezintă un mănunchi de fapte suficient de concordante ce s-ar putea înscrie în sfera interesului legitim, analizat din perspectiva dreptului substanţial, şi poate determina dobândirea unui drept de creanţă, pentru pretinsa utilizare, gratuită şi fără titlu, a acestui teren de către pârâtă.

În consecinţă, constatând că instanţa de apel a aplicat în mod formal principiul disponibilităţii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ. care permiteau acestei instanţe să restabilească calificarea faptelor şi a actelor deduse judecăţii, în raport de scopul concret urmărit de reclamant prin declanşarea prezentei proceduri judiciare - repararea prejudiciului prin folosirea fără drept a terenului asupra căruia a fost pus în posesie, în urma şi în baza unui act jurisdicţional, emis în procedura administrativă specială, reţinând incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul Composesoratul "Foştii Coloni şi Boieri - Ucea de Sus" împotriva deciziei nr. 285/Ap/2020 din 19 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă; va casa decizia recurată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

În acest stadiu procesual, incidenţa motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. determină neanalizarea caracterului fondat al motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., apărările părţilor sub acest aspect urmând a fi examinate de instanţa de rejudecare.

Reţinând că, în cauză, s-a impus soluţia de casare cu trimitere, asupra acordării cheltuielilor de judecată solicitate de recurenta reclamantă, a căror existenţă şi cuantum instanţa de recurs apreciază că au fost dovedite cu înscrisurile depuse la dosar, se va pronunţa, de asemenea, instanţa de apel, acestea urmând a fi avute în vedere în mod corespunzător, în funcţie de rezultatul procesului care va determina şi partea care poartă culpa procesuală a litigiului, în sensul dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Composesoratul "Foştii Coloni şi Boieri - Ucea de Sus" împotriva deciziei nr. 285/Ap/2020 din 19 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 aprilie 2021.