Competence Conflict: Administrative vs. Civil Jurisdiction Over Seizure Removal When Plaintiff Excludes Civil Characterization Under Party Autonomy

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 21.08.2020, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi - Serviciul Rutier, a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtului la radierea sechestrelor notate la cererea BEJ B. (dosar execuţional nr. x/2019), respectiv la cererea BEJ C. (dosar execuţional nr. x/2019) asupra autoutilitarei marca x, cu nr. de înmatriculare x, proprietatea societăţii.

De asemenea, reclamanta a solicitat să se dispună asupra fixării uni termen în interiorul căruia pârâta trebuie să se conformeze şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Prin sentinţa nr. 928 din 4.11.2020, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galaţi.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că acţiunea privind radierea unui sechestru asupra unui bun mobil are caracter civil şi nu administrativ .

De asemenea, tribunalul a observat că pentru a se reţine caracterul administrativ al unui act se impune constatarea prealabilă că acel act este emis în regim de putere publică, iar emiterea actului în regim de putere publică nu este definită de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi nici de un alt act normativ.

Cu toate acestea, Tribunalul a constatat că această condiţie caracterizează actul administrativ şi îl diferenţiază de alte acte emise de autorităţile publice. De aceea, se impune o delimitare a actelor emise de autorităţile publice în regim de putere publică de actele pe care aceleaşi autorităţi le emit fără a recurge la această prerogativă.

Tribunalul a opinat că în prezenta cauză raporturile juridice dintre părţi sunt de natură civilă, mai exact raporturi izvorâte din proceduri privind executarea silită.

Pe de altă parte, caracterul unilateral al unui act nu poate conduce la calificarea acestui act ca fiind administrativ, în condiţiile în care caracterul unilateral este numai una dintre condiţiile enumerate de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, alături de cea referitoare la emiterea actului în regim de putere publică.

Aşadar, s-a reţinut că raporturile juridice invocate fac parte din categoria normelor care reglementează raporturi civile şi nu de autoritate publică, motiv pentru care nu pot fi considerate acte adminstrative în condiţiile art. .1 alin. (1) din Legea 554/2004.

În consecinţă, s-a reţinut că acţiunea reclamantei nu se încadrează în aceste prevederi legale, întrucât nu solicită anularea unui act administrativ şi nici nu invocă refuzul autorităţii pârâte de a soluţiona vreo cerere a acestuia.

În raport de aceste considerente şi de dispoziţiile art. 107 C. proc. civ. instanţa a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Galaţi.

Prin sentinţa nr. 2498 din 11.03.2021, Judecătoria Galaţi a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Timiş. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a-l soluţiona.

Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

S-a avut în vedere că potrivit alin. (3) al aceluiaşi text de lege reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său.

Astfel, Judecătoria Galaţi a reţinut că din motivarea în fapt şi în drept a acţiunii cu care petenta a înţeles să învestească Tribunalul Timiş se desprinde în mod clar solicitarea acesteia de obligare a pârâtei la radierea sechestrelor asupra autoutilitarei marca x, cu nr. de înmatriculare x, solicitare adresată de petentă instanţei ca urmare a refuzului pârâtului de a proceda la radierea sechestrului, potrivit răspunsului acesteia la adresa emisă în data de 13.07.2020.

În opinia acestei instanţe, în baza rolului activ, calificarea acţiunii se face nu după natura termenilor folosiţi de reclamant, ci dupa motivele de fapt ale cererii şi dupa scopul urmărit prin promovarea acţiunii.

În concluzie, instanţa a constatat că atât prin acţiunea introductivă, cât şi prin notele de şedinţă depuse în faţa Judecătoriei Galaţi pentru termenul de judecată din data 24.02.2021, reclamanta a precizat în mod expres că în cauză sunt incidente prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, întrucât pârâta a refuzat soluţionarea cererii sale.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa cu o cerere de obligare a pârâtului la radierea sechestrelor notate la cererea BEJ B. (dosar execuţional nr. x/2019), respectiv la cererea BEJ C. (dosar execuţional nr. x/2019) asupra autoutilitarei marca x, proprietatea societăţii.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi fiscal.

Cauza de faţă presupune o abordare diferită de cea a instanţelor aflate în conflict, şi anume o analiză din perspectiva dispoziţiilor reglementate de art. 22 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că prevederile art. 22 C. proc. civ. consacră, în mod expres, rolul activ al judecătorului în procesul civil, care, potrivit alin. (2) al acestui articol, are obligaţia să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti temeinice şi legale.

Pentru a lămuri toate împrejurările concrete ale cauzei, instanţa, în virtutea rolului său activ, poate solicita atât reclamantului, cât şi pârâtului, explicaţii sau lămuriri, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă acestea nu au fost menţionate în cererea de chemare în judecată sau în întâmpinare.

Rolul activ al judecătorului nu trebuie însă să afecteze dreptul de disponibilitate al părţilor, ci trebuie să se armonizeze cu iniţiativa acestora, în scopul stabilirii adevărului.

Potrivit art. 22 alin. (4) C. proc. civ. judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, chiar dacă părţile le-au dat o altă denumire.

În cauză, partea reclamantă a înţeles să formuleze acţiunea introductivă de instanţă în temeiul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Această poziţie a fost susţinută şi prin notele de şedinţă formulate în dosarul Judecătoriei Galaţi, prin care reclamanta a ridicat excepţia de necompetenţă materială şi teritorială a acestei instanţe, insistând astfel în soluţionarea cererii pe temeiul dispoziţiilor art. 1 din Legea 554/2004, apreciind că raportul dintre părţile litigante nu dobândeşte un caracter civil .

Aşadar, Înalta Curte constată că partea a precizat expres că înţelege să se judece în virtutea dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ şi fiscal, aceasta fiind calea procedurală aleasă, iar faţă de dispoziţiile legale sus evocate, judecătorul este ţinut de cadrul procesual trasat de către parte, având în vedere principiul disponibilităţii, aşa cum acesta este reglementat de art. 9 alin. (2) din C. proc. civ.

Instanţa are dreptul să pună în discuţia părţilor fundamentul juridic corect al cererii, însă, în măsura în care partea insistă în soluţionarea cererii aşa cum a fost iniţial formulată, instanţa nu poate proceda la modificarea temeiului juridic al cererii, întrucât ar avea drept consecinţă încălcarea principiului disponibilităţii în dreptul civil.

Aceasta nu va împiedica instanţa să aprecieze asupra naturii juridice a actului atacat sau asupra admisibilităţii acţiunii formulate în faţa instanţei de judecată.

Pentru aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 aprilie 2021.