Extraordinary appeal for absolute incompetence inadmissible where objection to cassation competence was not expressly raised at prior instance

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2021

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

Prin decizia nr. 2499 din 19 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie ţi Justiţie, secţia I civilă s-a admis recursul formulat de pârâta S.C. A. S.A. Oradea împotriva deciziei civile nr. 741/A din 24 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

S-a admis recursul incident declarat de reclamanţii B., C., D. şi E. împotriva aceleaşi decizii.

A fost casată în parte decizia recurată, în sensul că s-a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor exercitate împotriva sentinţei nr. 21C din 20 februarie 2019 şi a încheierii din 3 octombrie 2018 ale Tribunalului Bihor aceleiaşi curţi de apel.

A fost menţinută soluţia privitoare la respingerea ca inadmisibil a apelului declarat de reclamanţi împotriva încheierii nr. 580 LM din 18 iulie 2018 a Tribunalului Bihor.

A fost respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. Oradea împotriva deciziei civile nr. 930/A din 12 decembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Împotriva deciziei nr. 2499 din 19 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, B., C., D. şi E. au formulat contestaţie în anulare, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. .

În motivarea contestaţiei în anulare se susţine, în esenţă, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu era instanţa competentă să judece recursul, deoarece o hotărâre în materia litigiilor de muncă poate fi atacată numai cu apel, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 483 (1) C. proc. civ.

Contestatorii arată că au invocat excepţia inadmisibilităţii căii de atac prin întâmpinarea depusă la dosar, excepţie care vizează direct necompetenţa absolută a instanţei de recurs, însă Înalta Curte a omis să se pronunţe asupra excepţiei atât în procedura de filtru, cât şi în decizia atacată.

Analizând prioritar contestaţia în anulare sub aspectul admisibilităţii acesteia, în aplicarea dispoziţiilor art. 248 cu referire la art. 503 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele limitativ prevăzute de lege, ce sunt de strictă interpretare.

Contestatorii au invocat ca temei de drept dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.

Conform art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când hotărârea data în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia.

Motivul privitor la necompetenţă, prevăzut la art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ. şi invocat în contestaţia în anulare pendinte se referă exclusiv la necompetenţa instanţei care a pronunţat hotărârea care se atacă.

Textul precizează expres ca necompetenţa instanţei care a pronunţat hotărârea contestată trebuie să fi fost absolută şi excepţia de necompetenţă să fi fost invocată în faţa acelei instanţe, însă instanţa să fi omis a se pronunţa asupra ei. Aşadar, este exclusă posibilitatea de a fi invocată pe calea contestaţiei în anulare necompetenţa instantei care judecase cauza într-o fază procesuală anterioară.

Or, în cauză, contrar susţinerilor contestatorilor, nu a fost invocată în faţa instanţei de recurs excepţia necompetenţei absolute a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel cum impun dispoziţiile legale sus redate.

Din actele dosarului rezultă că în calea de atac a recursului au fost invocate excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, excepţii pe care instanţa de recurs le-a analizat în procedura de filtru, atât prin raportul asupra admisibilităţii cât şi prin admiterea în principiu a recursului.

Înalta Curte constată că excepţia inadmisibilităţii a fost motivată prin prisma faptului că hotărârea atacată nu este susceptibilă de recurs, fiind pronunţată într-un litigiu de muncă, chestiune distinctă de invocarea excepţiei de necompetenţă. Astfel, inadmisibilitatea analizată de instanţa de recurs vizează inexistenţa unei căi de atac reglementate de lege împotriva deciziei civile nr. 741/A din 24 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, coroborat cu principiul legalităţii căii de atac reglementat de art. 457 C. proc. civ.

În acest context, susţinerea contestatorilor că invocarea excepţiei inadmisibilităţii recursului echivalează cu excepţia de necompetenţă nu are temei şi urmează să fie înlăturată.

Aşa fiind, neinvocarea excepţiei de necompetenţă absolută a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în calea de atac a recursului face inadmisibilă contestaţia în anulare, nefiind îndeplinite cerinţele art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ.

Faţă de considerentele reţinute, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii C., B., D. şi E. împotriva deciziei nr. 2499 din 19 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii C., B., D. şi E. împotriva deciziei nr. 2499 din 19 noiembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 aprilie 2021.