Timeliness of appeal in nullity hinges on validity of chosen domicile service where mandate for cassation stage was not adjudicated

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin contestaţia în anulare formulată la data de 7 ianuarie 2021 şi înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2021, contestatoarele A.. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu intimata S.C. C. S.R.L., anularea deciziei nr. 439/18.02.2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2016 şi judecarea recursului declarat de S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 411A/4.04.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, cu citarea corespunzătoare a tuturor părţilor.

În motivarea cererii, contestatoarele au invocat incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., arătând că niciuna dintre contestatoare nu a fost legal citată pentru judecarea recursului în dosarul nr. x/2016 şi nici nu a fost prezentă pe parcursul judecării acestuia, iar comunicarea deciziei de recurs nu a fost făcută în concordanţă cu statuările Înaltei Curţi.

Astfel, prin decizia atacată pe calea prezentei contestaţii în anulare, s-a constatat neîndeplinirea condiţiilor pentru reprezentarea legală a societăţii de avocatură ce a redactat documente, a răspuns în numele acestora şi la al cărei sediu s-a ales comunicarea actelor de procedură pe tot parcursul judecăţii.

Or, în etapa recursului, pentru contestatoare a răspuns dl. avocat D., din cadrul E., iar judecata căii de atac s-a făcut cu participarea strictă a reprezentanţilor acestei societăţi de avocatură, părţile nefiind prezente prin reprezentanţii lor legali.

În egală măsură, hotărârea a fost comunicată, pentru toate intimatele din recurs - prezentele contestatoare - la sediul E., sediul ales chiar de reprezentantul convenţional, în condiţiile în care instanţa supremă a statuat cu titlu definitiv faptul că această societate de avocatură nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi reprezentantul convenţional al intimatelor, pentru că mandatele prezentate nu îndeplinesc cerinţele legale pentru a fi calificate drept contracte de asistenţă juridică.

În aceste condiţii, nu a avut loc o citare în conformitate cu decizia pronunţată chiar de instanţa supremă. În egală măsură, punându-se în discuţie prin obiectul recursului chiar lipsa reprezentării legale a intimatelor, instanţa era obligată să dispună citarea intimatelor la sediul social al acestora şi, admiţând recursul, să dispună comunicarea către acestea a deciziei pronunţate şi nu la sediul societăţii de avocatură care nu avea calitatea de reprezentant.

Decizia Înaltei Curţi a fost pronunţată cu ignorarea acestor aspecte, folosind o abordare contradictorie: astfel, s-a constatat că mandatul nu îndeplineşte condiţiile legale, cu consecinţa admiterii recursului şi trimiterii cauzei spre rejudecare, dar, în acelaşi timp, s-a considerat că acelaşi mandat este valid, intimaţii fiind legal citaţi pentru judecarea recursului şi comunicarea deciziei.

Prin întâmpinarea formulată în cauză de intimata S.C. C. S.R.L. au fost invocate excepţia tardivităţii şi excepţia nulităţii pentru nemotivarea în termen a contestaţiei în anulare, precum şi excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, Înalta Curte rămânând în pronunţare asupra acestor excepţii procesuale.

Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii formulării contestaţiei în anulare, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 506 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă.

Din verificările efectuate în dosar, se constată că, potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul de recurs, decizia nr. 439 din 18 februarie 2020 a Înaltei Curţi, atacată pe calea contestaţiei în anulare, a fost comunicată la sediul ales al contestatoarelor A.. şi B. la data de 22 octombrie 2020.

Or, prezenta contestaţie în anulare a formulată la data de 7 ianuarie 2021, aşadar, cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut la art. 506 alin. (1) teza I C. proc. civ.

Raportarea legiuitorului la termenul de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă nu echivalează cu un drept de opţiune al părţilor, în sensul de a formula contestaţia în anulare alternativ, în 15 zile de la comunicarea hotărârii sau într-un an de la data rămânerii definitive a acesteia.

Termenul de un an este unul obiectiv şi are rolul de a contribui la certitudinea raporturilor juridice şi de a limita în timp durata unui proces, doar în situaţiile în care nu este posibilă calcularea termenului subiectiv de 15 zile, deoarece comunicarea hotărârii fie lipseşte, fie nu a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor procedurale.

Atare raţiune a normei, rezultată şi din ordinea în care termenele diferite sunt indicate în text, impune ca verificarea respectării termenului de formulare a contestaţiei în anulare să se raporteze prioritar la termenul subiectiv şi numai în subsidiar la termenul obiectiv, dacă este întrunită vreuna dintre situaţiile menţionate anterior.

Nu poate fi primit argumentul contestatoarelor, potrivit căruia, în speţă, devine incident termenul obiectiv de un an, calculat de la data rămânerii definitive a deciziei, întrucât aceasta ar fi fost nelegal comunicată la sediul ales al avocatului al cărui mandat a fost constatat nul prin decizia de recurs.

Raţionamentul juridic pe care se bazează acest argument presupune ca, prin decizia atacată în prezenta cauză, să se fi constatat nulitatea mandatului de reprezentare convenţională, inclusiv pentru etapa procesuală a recursului, iar această nulitate conduce şi la nulitatea actului de procedură al alegerii de domiciliu în România pentru toate comunicările privind procesul, act efectuat de avocat în recurs (respectiv, prin întâmpinare), în numele şi pe seama intimatelor A.. şi B., respectiv în baza mandatului constatat nul.

Or, după cum rezultă din considerentele deciziei pronunţate de Înalta Curte în dosarul nr. x/2016, nu a fost constatată nulitatea mandatului acordat SCA "E." de intimatele A.. şi B. şi nici nu a fost invocată excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant pentru etapa procesuală a recursului.

Chestiunea pusă în discuţie a fost aceea a lipsei calităţii de reprezentant, referitor la formularea cererii de chemare în judecată, instanţa de recurs făcând în mod explicit distincţia faţă de excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a acestei societăţi de avocatură.

Instanţa de recurs a arătat, cu privire la nulitatea cererii de chemare în judecată, că aceasta nu are drept cauză lipsa mandatului avocatului, ci formularea cererii printr-un reprezentant convenţional persoană juridică cu încălcarea art. 84 alin. (1) C. proc. civ., în interpretarea dată prin Decizia nr. 9/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Aşadar, soluţia de casare a deciziei şi de trimitere a cauzei spre rejudecarea apelului s-a fundamentat pe nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la formularea cererii de chemare în judecată, dezlegările instanţei de recurs fiind obligatorii pentru instanţa care judecă fondul, conform art. 501 C. proc. civ.. Din niciun considerent al deciziei de casare nu reiese că s-ar fi pus în discuţie - cu atât mai puţin să se fi admis - excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant pentru etapa procesuală a recursului.

Prin urmare, în absenţa unei dispoziţii a instanţei de recurs pe acest aspect, nu se poate reţine că ar fi intervenit nulitatea actului de procedură al alegerii de domiciliu în România pentru toate comunicările privind recursul, act efectuat de avocat prin întâmpinarea depusă în recurs, în conformitate cu art. 156 C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte constată că actul de comunicare a deciziei nr. 439/18.02.2020 către contestatoarele A.. şi B. a fost legal întocmit, respectiv la sediul societăţii de avocatură, neputând fi primite susţinerile contrare ale contestatoarelor.

Pentru considerentele expuse, constatând că prezenta contestaţie a fost înregistrată cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de dispoziţiile art. 506 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca fiind tardiv formulată.

Cât priveşte solicitarea de amendare a contestatoarelor, Înalta Curte constată că aceasta nu a fost formulată în mod expres prin întâmpinare (unde s-a susţinut doar, la modul general, că drepturile procesuale nu au fost exercitate de către contestatoare cu bună-credinţă), ci după acordarea cuvântului în dezbateri, astfel încât aceasta nu mai poate fi luată în seamă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv formulată, contestaţia în anulare declarată de contestatorii A.. şi B. împotriva deciziei nr. 439 din 18 februarie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 aprilie 2021.