Workplace fatality damages appeal dismissed for illegality; employer liability upheld despite criminal dismissal for force majeure

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea la data de 21 iulie 2017 sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C. şi D., asistată de mama sa A., au chemat în judecată pe pârâtul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Silvicultură "E." solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 450.000 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului material şi moral produs prin decesul numitului F., în timpul şi în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Vrancea:

Prin sentinţa nr. 661 din 15 noiembrie 2018, Tribunalul Vrancea, secţia I civilă a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanţii A., B., C. şi D., având ca obiect pretenţii.

A fost obligat pârâtul la 150.000 RON cu titlu de daune morale către reclamanţi.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi:

Prin decizia nr. 78/A din 5 iunie 2019, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de reclamanţii A., B., C. şi D., asistată de A., împotriva sentinţei civile nr. 661 din 15.11.2018 pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă în Dosarul nr. x/2017.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "E." împotriva aceleiaşi sentinţe civile.

5. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Galaţi a declarat recurs Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "E.", criticând soluţia pentru nelegalitate.

În cuprinsul cererii de recurs, pârâtul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Silvicultură "E." a formulat următoarele critici:

- hotărârea atacată a fost pronunţată cu nesocotirea dispoziţiilor legale, anume instanţa de apel nu a ţinut cont de dispoziţiile art. 1351 din C. civ.

- în mod greşit instanţa de apel a reluat argumentele instanţei de fond, axate pe normele penale, deşi în cauză îşi găseşte aplicabilitatea o normă specială, reprezentată de art. 1351 din C. civ.

- în mod greşit pârâtul a fost obligat la plata unor despăgubiri cu titlu de daune morale, în condiţiile în care în cauză sunt îndeplinite condiţiile cazului fortuit;

- nelegal, nemotivat şi nejustificat s-a reţinut de către instanţele de fond şi de apel că obligarea pârâtului la plata daunelor morale se întemeiază pe o pretinsă nerespectare de către pârât a normelor de siguranţă şi securitate în muncă, faţă de ordonanţa de clasare din dosarul penal nr. x/2017, soluţie menţinută şi de instanţa de judecată prin respingerea plângerii formulate de A.;

- nu este susţinută cu nici un fel de probe şi argumente motivarea că există o culpă a angajatorului "prin neglijenţa de care a dat dovadă prin neluarea tuturor măsurilor de înlăturare a pericolelor", atât timp cât din înscrisuri şi declaraţiile martorilor rezultă contrariul;

- este adevărat că F. era singurul susţinător al familiei, soţia fiind casnică iar minora în continuarea studiilor, însă, în aprecierea jurisprudenţială constantă în privinţa pretenţiilor materiale solicitate cu titlu de daune morale, s-a statuat în ceea ce priveşte cerinţa de dovadă certă a acestor pretenţii; în jurisprudenţă s-a arătat că partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta autorităţii; decesul nu este ca urmare a unei nerespectări a normelor de securitate şi protecţia muncii de către angajatorul pârât, ci ca urmare a unui caz fortuit, cauză de exonerare a răspunderii, culpa fiind a lui F.;

- cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, stabilirea lor fiind în temeiul unor prezumtive consecinţe negative suferite de reclamanţi pe plan psihic, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi social;

În concluzie, pârâtul a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat, casarea deciziei recurate, cu consecinţa admiterii apelului pârâtului, schimbării în parte a sentinţei civile nr. 661/2018, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată şi pe aspectul acordării daunelor morale în cuantum de 150.000 RON, iar în subsidiar, să se dispună ca în rejudecare să se stabilească o valoare redusă a acestora, rezonabilă în concordanţă cu situaţia de fapt.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

1. Apărările formulate în cauză

În cauză, intimaţii-reclamanţi nu au formulat întâmpinare.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 6 octombrie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâtul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Sivicultură "E." împotriva deciziei nr. 78A din 5 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Sivicultură "E." este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Motivele de recurs se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

Criticile astfel cum au fost formulate aduc în discuţie, pe de o parte, nelegala obligare a pârâtului la plata despăgubirilor cu titlu de daune morale, în condiţiile în care în cauză a existat un dosar penal prin care s-a constatat că există o cauză exoneratoare de răspundere, aceea a cazului fortuit (ordonanţa de clasare din dosarul penal nr. x/2017).

Pe de altă parte, recurentul consideră că despăgubirile acordate sunt în cuantum prea mare, cuantificarea prejudiciului moral nefiind supus unor criterii legale de determinare.

Înalta Curte reţine că prin Ordonanţa pronunţată la data de 23 ianuarie 2018 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea s-a dispus clasarea cauzei penale privind infracţiunea de ucidere din culpă (moarte suspectă) prevăzută de art. 192 C. pen., referitoare la decesul numitului F.. S-a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. - prevederi care înlătură răspunderea penală a angajatorului, cu referire la existenţa cazului fortuit.

Prin Ordonaţa din 15 martie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a respins plângerea formulată de petenţi împotriva soluţiei de clasare din dosarul nr. x/2017, soluţia fiind definitivă.

Conform dispoziţiilor art. 28 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite.

De asemenea, dispoziţiile art. 1365 din C. civ. stipulează expres că:

"instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă penală de achitare sau încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite".

Aşa fiind, efectele soluţiei de clasare a cauzei penale nu pot fi extinse şi în ceea ce priveşte posibilitatea instanţei civile de a aprecia asupra existenţei vinovăţiei delictuale şi asupra existenţei unei cauze exoneratoare de răspundere delictual civilă, cum este cazul fortuit.

Astfel, Înalta Curte reţine că, deşi faţă de prezenta cauză civilă a existat în paralel şi o cauză penală, soluţionată prin clasare, susţinerea recurentului-pârât în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, nu poate fi primită.

Potrivit art. 1351 alin. (3) C. civ., cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către cel care este chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.

Forţa majoră se caracterizează prin aceea că este o împrejurare externă, cu caracter excepţional, fără vreo legătură cu lucrul care a produs prejudiciul sau cu însuşirile sale naturale, absolut invincibilăşi imprevizibilă.

Trebuie reţinut desigur caracterul dinamic, variabil al noţiunii de forţă majoră, în sensul că ceea ce la un moment dat este absolut imprevizibil şi absolut invincibil, poate să devină previzibil şi posibil de depăşit ori de evitat.

Or, în cauză s-a dovedit culpa angajatorului manifestată prin neglijenţa de care a dat dovadă prin neluarea tuturor măsurilor de înlăturare a pericolelor din partida de exploatare.

Aşadar, în măsura în care împrejurările care au intervenit şi au dus spre producerea prejudiciului nu întrunesc condiţiile existenţei cazului fortuit aşa cum sunt reglementate de normele de drept civil, în cauză nu subzistă un caz de exonerare de răspundere.

De asemenea, Înalta Curte reţine că art. 1355 C. civ. pct. (3) C. civ. "răspunderea pentru prejudiciile cauzate integrităţii fizice sau psihice ori sănătăţii nu poate fi înlăturată ori diminuată decât în condiţiile legii" .

În consecinţă, nu se poate reţine vreo autoritate sau identitate de argumente între noţiunea de caz fortuit prevăzută de C. pen. şi cea prevăzută de C. civ., aşa încât o cauză de exonerare de răspundere penală nu poate fi o cauză de exonerare civilă.

Cu privire la critica privind cuantumul întinderii prejudiciului la care a fost obligat recurentul-pârât, Înalta Curte constată că instanţa de apel a procedat în mod legal menţinând soluţia dată de instanţa de fond, la calculul acestuia avându-se în vedere toate circumstanţele cauzei, culpa pârâtului, chiar şi concurentă cu culpa victimei, circumstanţele personale ale reclamanţilor, şocul emoţional suferit de acestea, încercarea persoanei vătămate de înlăturare a consecinţei accidentului etc.

Prin recursul formulat, pârâtă a susţinut şi că hotărârea instanţei de apel nu este susţinută cu nici un fel de probe şi argumente motivarea că există o culpă a angajatorului "prin neglijenţa de care a dat dovadă prin neluarea tuturor măsurilor de înlăturare a pericolelor", atât timp cât din înscrisuri şi declaraţiile martorilor rezultă contrariul.

Or, asemenea susţineri prin care se tinde a se demonstra netemeinicia deciziei recurate, excedează controlului de legalitate permis acestei instanţe de recurs, în condiţiile în care dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevăd în mod imperativ că recursul poate fi exercitat "numai" pentru motivele de nelegalitate statuate expres în ipotezele de la pct. 1-8 ale aceluiaşi articol.

Nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, în sensul că nu pot fi susţinute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situaţiei de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecinţă, instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanţei de recurs.

Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtul Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Sivicultură "E." împotriva deciziei nr. 78A din 5 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 aprilie 2021.