Tort Claim for Moral Damages Against Prosecutors Rejected as Unfounded

Şedinţa publică din data de 08 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. x/2018, cauză disjunsă din dosarul nr. x/21.03.2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâţii să fie obligaţi, în solidar, la plata daunelor morale în sumă de 100.000 euro, precum şi la publicarea într-un ziar de circulaţie naţională şi internaţionala, "România Liberă", a deciziei definitive ce se va pronunţa.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin încheierea din data de 02.04.2019, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, s-a dispus amânarea pronunţării cauzei la data de 10.04.2020.

Prin sentinţa civilă nr. 630 din 10.04.2019, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, s-a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi C..

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 334 din 03 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 02.04.2019 şi a sentinţei civile nr. 630 din 10.04.2019, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 334 din 03 martie 2020 şi a încheierii de şedinţă din 18 februarie 2020 (de amânare a pronunţării), pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a declarat recurs reclamanta A..

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond pentru a-i fi asigurat accesul la dublu grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

În drept, recurenta a invocat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs a dezvoltat următoarele critici:

Primul motiv de recurs vizează faptul că instanţele anterioare au nerespectat dreptul la apărare prin omisiunea, cu rea credinţă, de a încuviinţa şi administra întregul probatoriu solicitat de reclamantă, pentru aflarea adevărului, paralizând astfel accesul constituţional la o justiţie imparţială şi obiectivă. Pe lângă înlăturarea probelor necesare şi utile dezlegării pricinii, instanţele anterioare au împiedicat administrarea interogatoriului şi audierea martorilor solicitaţi la fond, refuzând şi solicitarea reclamantei de a cere relaţii directe parchetelor şi instituţiilor competente.

Pe cale de consecinţă, cu puterea evidenţei, decizia fondului este o eroare judiciară marcată de nelegalitatea actelor procesuale şi procedurale.

Al doilea motiv de recurs se referă la faptul că decizia atacată este nemotivată, ca urmare a înlăturării probelor şi, implicit, a încălcării dreptului la apărare consacrat în art. 24 din Constituţie şi art. 6 din CEDO.

Recurenta-reclamantă apreciază că ambele hotărâri, de fond şi de apel, sunt nemotivate şi încalcă disp. art. 22 C. proc. civ. care obligă judecătorul să afle adevărul şi să aplice corect legea la speţă, pentru a face astfel justiţie, conform art. 2 şi art. 6 din Legea nr. 304/2004, iar motivarea trebuia să fie completă, indiferent de câte pagini ar însuma, corectă, clară şi explicită. Însă, ca şi sentinţa fondului de altfel, hotărârea curţii de apel este eliptică de adevăr judiciar, confuză şi contradictorie, fiind practic nemotivată.

Cu ocazia judecării apelului au fost nesocotite dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind încălcat dreptul la un proces echitabil, condiţii în care reclamantei i-a fost cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond pentru a-i fi asigurat accesul la dublu grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât C. a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a arătat că, analizând motivele de casare invocate de recurenta-reclamantă, se constată că acestea nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., motiv pentru care recursul este nul.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinarea intimatului-pârât C., solicitând înlăturarea în totalitate a apărărilor acestuia.

Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, solicitând următoarele:

- constatarea nulităţii parţiale a recursului pentru nemotivarea criticilor fundamentate pe temeiurile normative ale motivelor de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., invocate ca atare de către recurentă, făcând astfel aplicaţiunea în cauză a prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

- respingerea, ca inadmisibil, a recursului exercitat împotriva hotărârii primei instanţe - sentinţa nr. 630/10.04.2019 a Tribunalului Dâmboviţa - în raport de prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

- respingerea, în rest, a recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinarea intimatului-pârât D., solicitând respingerea excepţiilor invocate şi înlăturarea apărărilor acestuia.

6. Procedura de filtru

În respectarea procedurii reglementate de dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat în cauză, raport care fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 10 februarie 2021, completul de filtru a respins excepţiile nulităţii şi inadmisibilităţii recursului, invocate de intimatul-pârât B., precum şi excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât C.. A admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 334 din data de 03 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, şi a fixat termen pentru judecarea căii de atac la data de 06 aprilie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurentă şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Situaţia de fapt reţinută de instanţele fondului nu mai poate fi reapreciată în recurs, unde are loc o verificare de legalitate, în limitele instituite de art. 488 C. proc. civ., la o situaţie de fapt deplin stabilită, astfel că nici argumentele aduse în recurs privitoare la modul de interpretare a probelor nu vor fi analizate întrucât tind la modificarea situaţiei de fapt avută în vedere, cu prilejul aplicării legii, de către instanţele de fond.

Prima critică formulată de recurentă vizează faptul că i-a fost nerespectat dreptul la apărare, prin omisiunea instanţei de judecată de a încuviinţa şi administra întregul probatoriu solicitat de reclamantă, prin înlăturarea probelor necesare şi utile dezlegării pricinii şi prin refuzul de a cere relaţii directe parchetelor şi instituţiilor competente, recurenta invocând în acest sens motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Casarea unei hotărâri se poate cere, în baza art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Deşi vizează încălcarea unui principiu procesual - dreptul la apărare, în realitate critica recurentei priveşte modul de apreciere a probelor, critică ce nu poate face obiect de analiză în calea de atac a recursului.

Se reţine că argumentele recurentei nu fac decât să prezinte propria viziune a acesteia asupra situaţiei de fapt şi a modalităţii în care instanţele de fond ar fi trebuit să interpreteze probatoriul şi poziţia procesuală a părţilor adverse.

Prin urmare, aceste susţineri nu pot fi supuse analizei instanţei de recurs, neputând fi circumscrise motivelor de casare strict reglementate de legiuitor, instanţele de fond şi de apel având plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, iar instanţa de recurs neputând să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

În fapt, toate aceste aspecte exprimă nemulţumirea recurentei în legătură cu modalitatea de rezolvare a raportului juridic litigios, fără a releva însă, încălcări ale principiilor desfăşurării procesului civil, apte să fie încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că recurenta, fundamentându-şi cererea de recurs pe aceste argumente, a ignorat specificul căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici care să vizeze motive de nelegalitate şi a dedus judecăţii aspecte de netemeinicie, care privesc situaţia de fapt a litigiului, modalitatea de administrare a probatoriului şi de evaluare a acestuia de către instanţele de fond şi de apel, incompatibile cu structura căii extraordinare de atac a recursului.

A doua critică a recurentei vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, recurenta a susţinut că decizia atacată este nemotivată, ca urmare a înlăturării probelor şi, implicit, a încălcării dreptului la apărare consacrat în art. 24 din Constituţie şi art. 6 din CEDO, este eliptică de adevăr judiciar, confuză şi contradictorie, fiind practic nemotivată. Totodată, cu ocazia judecării apelului au fost nesocotite dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind încălcat dreptul la un proces echitabil, condiţii în care reclamantei i-a fost cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond pentru a-i fi asigurat accesul la dublu grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

Casarea unei hotărâri se poate cere pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele ce i-au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Motivarea hotărârii reprezintă arătarea temeiurilor de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil reglementat de art. 21 din Constituţie şi, respectiv, art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Obligaţia pe care art. 6 din Convenţia Europeană o impune instanţelor naţionale de a-şi motiva decizia nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument. Aşa cum a arătat instanţa europeană, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă naţională, chiar dacă a motivat pe scurt hotărârea, să examineze, totuşi, în mod real problemele care i-au fost supuse dezbaterii (cauza Albina împotriva României).

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte, examinând considerentele hotărârii recurate, constată că instanţa de apel a argumentat în mod detaliat soluţia de respingere a apelului, cerere de apel pe care a analizat-o în raport de examinarea îndeplinirii în cauză a condiţiilor răspunderii civile delictuale şi de materialul probatoriu administrat în cauză.

Motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, iar în raport de cele reţinute sub acest aspect de către instanţa de apel, susţinerile recurentei-reclamante, potrivit cărora hotărârea recurată nu a fost motivată şi argumentată suficient în ceea ce priveşte soluţia asupra cererii sale de apel, sunt nefondate.

Aşadar, din perspectiva acestui motiv de nelegalitate, se observă că instanţa de apel a verificat legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe în limitele motivelor de apel formulate de apelanta-reclamantă, răspunzând tuturor criticilor şi argumentând pe larg soluţia de respingere a apelului.

Prin urmare, se constată că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurentă în cuprinsul cererii de recurs.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", acesta nu poate fi reţinut întrucât nu au fost arătate, în concret, care sunt normele de drept substanţial încălcate ori greşit aplicate, după caz, de către instanţa de apel, recurenta invocând în mod formal, în cuprinsul cererii de recurs, acest motiv de casare.

Pe fondul cauzei, constatările instanţelor anterioare, în sensul că nu există dovezi care să ateste susţinerile reclamantei potrivit cărora ar fi fost ameninţată şi urmărită de pârâţi, sunt legale şi corecte, şi nu se poate reţine că cei doi pârâţi ar fi săvârşit vreo acţiune care să producă reclamantei vreun prejudiciu care să impună repararea sa, şi nici că printr-o inacţiune s-ar fi produs un prejudiciu ce se justifică a fi, de asemenea, reparat.

Astfel, din probatoriul administrat la prima instanţă, completat în apel, s-a reţinut că, urmare a plângerii formulate de reclamantă la data de 03.03.2016, pârâtul C. a efectuat lucrări de urmărire penală în dosarul nr. x/2016, prin procesul-verbal din data de 08.09.2016 dispunându-se înaintarea acestuia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, apreciat ca fiind competent să efectueze cercetări faţă de numitul E..

Reclamanta avea posibilitatea să conteste această soluţie, dacă ar fi fost considerat ca fiind prejudiciabilă, în procedura prevăzută de art. 336 şi urm. C. proc. pen., aceea a plângerii împotriva actelor şi măsurilor procurorului.

Prin urmare, actele emise de pârâtul C. în soluţionarea cauzei penale, socotite prejudiciabile de reclamantă, puteau fi contestate doar potrivit procedurilor reglementate expres de C. proc. pen., fiind supuse controlului judiciar în modalităţile expres prevăzute de lege.

În ceea ce-l priveşte pe pârâtul D., din probatoriul administrat la prima instanţă, completat în apel, s-a reţinut că în legătură cu dosarul înregistrat la plângerea reclamantei, cu nr. 621/VIII/2016, acesta a întocmit lucrarea cu caracter administrativ nr. 119/VIII/2016, prin care a încuviinţat fotocopierea dosarului nr. x/1992 al Parchetului Militar Ploieşti, neavând alte atribuţii de urmărire penală în dosarul nr. x/1992 sau în dosarul nr. x/2016

În concluzie, Înalta Curte constată că instanţa de apel a stabilit în mod legal că, în raport de cele solicitate prin cererea de chemare în judecată şi de probatoriul administrat în cauză, nu se poate reţine că pârâţii ar fi săvârşit vreo faptă ilicită cauzatoare de prejudicii care să justifice stabilirea răspunderii civile delictuale a acestora, cu consecinţa obligării la repararea pretinsului prejudiciu moral solicitat de reclamantă, constatând neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 1357 C. civ. prin inexistenţa faptei ilicite.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 334 din 03 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 334 din 03 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 08 aprilie 2021.