Nullity of unilateral contract termination during insolvency upheld; cassation dismissed

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată la 21 februarie 2018 pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, reclamanta S.C. A. S.R.L. - în faliment, prin lichidator judiciar B., a chemat în judecată pe pârâţii Birou Notar Public "C." şi D. S.A. (succesoarea în drepturi a E. SA), solicitând instanţei de judecată ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să constate nulitatea actului juridic "declaraţie" autentificat sub nr. x/06.03.2015 de biroul notarial pârât, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară emiterii documentului anulat; să oblige pe pârâtă la radierea înscrierii documentului anulat în cartea funciară nr. x Giurgiu; să suspende efectele actului juridic "declaraţie" până la pronunţarea unei hotărâri definitive şi executorii în cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 7335 din 17 octombrie 2018, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 567 din 26 martie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Birou Notar Public "C.", ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă.

A admis în parte cererea şi a constatat nulitatea actului juridic declaraţie, autentificat sub nr. x/06.03.2015 de biroul notarial pârât.

A repus părţile în situaţia anterioară emiterii documentului anulat.

A respins în rest cererea ca fiind neîntemeiată.

A obligat pe reclamantă la plata către pârâta C. a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată onorariu avocat, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta D. S.A. a declarat apel.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin decizia civilă nr. 1508 A din 19 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâta D. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 567 din 26 martie 2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. - în faliment, prin lichidator judiciar "F." SPRL şi cu intimatul-pârât Birou Notar Public "C..

A luat act că intimata-reclamantă nu a solicitat cheltuieli de judecată.

A respins cererea apelantei-pârâte privind cheltuielile de judecată, ca nefondată.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 1508 A din 19 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pârâta D. S.A. a declarat recurs.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi la 11 februarie 2020 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 5.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că normele de drept material care gestionează materia sunt reprezentate de prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006, care dispun că "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia acţiunilor exercitate în cadrul unui proces penal."

În aprecierea părţii, hotărârea din apel a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, instanţa reţinând, fără temei legal, că art. 36 din Legea nr. 85/2006 "nu prevede o altă sancţiune, măsura suspendării efectelor actului juridic nefiind de plano reglementată" şi că art. 36 din Legea nr. 85/2006 se interpretează în sensul anularii acţiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului.

Principalul capăt de cerere al acţiunii viza constatarea nulităţii actului juridic declaraţie autentificată sub nr. x/06.03.2015, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, însă intimata nu a indicat nici o cauză de nulitate fie ea absolută sau relativă. Faptul este datorat lipsei unei asemenea sancţiuni în norma care reglementează materia, respectiv în Legea nr. 85/2006. În fapt singura sancţiune stabilită în mod expres de către legiuitor la art. 36 din Legea insolventei este cea a "suspendării procedurilor judiciare şi extrajudiciare".

Faţă de acest aspect, recurenta susţine că instanţa de apel a plecat de la premisa că în cauza de faţă chestiunea litigioasă o constituie faptul de a stabili dacă declaraţia extrajudiciară de rezoluţiune dată de către pârâtă intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Din această perspectivă, se arată că premisa poate fi corectă numai în condiţiile în care consideră declaraţia de reziliere ca fiind "o procedură extrajudiciară". Recurenta-pârâtă precizează că nu se află în această paradigmă, aspect combătut prin apărările anterioare. Dacă s-ar accepta că declaraţia de reziliere priveşte realizarea unor creanţe asupra debitorului şi a bunurilor sale, se ridică problema stabilirii modului în care devin incidente prevederile art. 36 din Legea nr. 82/2006.

Chestiunea nu poate fi deci lămurită decât plecând de la norma legală în forma valabilă la 6 martie 2015, respectiv: "art. 36 - De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia acţiunilor exercitate în cadrul unui proces penal."

Instanţa de apel, deşi iniţial reţine că norma de drept invocată prevede expresis verbis sancţiunea "suspendării" şi mai apoi întăreşte argumentaţia susţinând că: "chiar dacă în cuprinsul textului de lege nu s-a indicat sancţiunea nerespectării sale ca fiind nulitatea. (..)", totuşi, apreciază în mod contradictoriu că de fapt sancţiunea este nulitatea absolută, reţinând că: "art. 36 din Legea nr. 85/2006 legea civilă nu prevede o altă sancţiune, măsura suspendării efectelor unui act juridic nefiind de plano reglementată" .

Prin motivele de recurs recurenta susţine încălcarea prevederilor de drept material de la art. 36 din Legea nr. 85/2006 odată cu stabilirea sancţiunii nulităţii declaraţiei de reziliere, încălcare care nu se justifică în contextul în care instanţa de apel nu poate invoca necunoaşterea legii.

Un alt aspect vizează faptul că instanţa a interpretat eronat aplicarea sancţiunii nulităţii în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, justificată de instanţa de apel prin invocarea lipsei condiţiilor cerute de lege pentru încheierea valabilă a declaraţiei de reziliere.

Aşadar, nu numai că instanţa de apel a aplicat o altă sancţiune decât cea prevăzută de art. 36 din Legea nr. 85/2006, după ce în prealabil a stabilit că incidenţa acestei norme constituie însăşi chestiunea litigioasă, dar continuă pe aceeaşi linie, motivând cu temeiuri legale care nu sunt incidente speţei de faţă, în sensul aplicării prevederilor art. 1.246 alin. (1) C. civ. pentru lipsa condiţiilor la încheierea valabilă a declaraţiei de reziliere.

Faţă de aceste aspecte, recurenta-pârâtă apreciază că instanţa de apel nu a arătat în fapt care sunt condiţiile de valabilitate încălcate de către declaraţia de reziliere, drept pentru care, simpla indicare a unui temei de drept fără a demonstra modul în care a fost încălcat nu poate constitui o motivare pertinentă şi concludentă la soluţionarea litigiului în calea de atac a apelului.

În conformitate cu dispoziţiile articolului 1.236 alin. (2) C. civ. cauza este ilicită când este contrară legii şi ordinii publice. Or, prin emiterea declaraţiei de rezoluţiune pârâta nu a încălcat nicio prevedere legală, documentul îndeplinind toate cerinţele stipulate de articolul 1.552 C. civ.

Recurenta-pârâtă apreciază că nici condiţia impusă de art. 1.236 alin. (3) C. civ. cu privire la cauza imorală nu este îndeplinită pentru că nici intimata şi nici instanţa de apel nu au făcut dovada că prin emiterea declaraţiei de rezoluţiune unilaterală D. S.A. ar fi încălcat în vreun fel bunele moravuri.

Teza este susţinută şi de dispoziţiile exprese ale articolului 1.239 alin. (2) C. civ. unde se arată:

"Existenţa unei cauze valabile se prezumă până la proba contrară" fiind în sarcina intimatei să răstoarne această prezumţie legala, lucru care nu s-a întâmplat neexistând nicio dovadă privind emiterea declaraţiei cu încălcarea legii şi a bunelor moravuri.

Legiuitorul a ales în mod expres să nu prevadă la art. 36 din Legea nr. 85/2006 sancţiunea nulităţii tocmai pentru a permite creditorilor reluarea procedurilor judiciare şi extrajudiciare după încetarea stării de insolvenţă. În fapt, este bine-cunoscută practica instanţelor de a suspenda derularea, spre exemplu a procedurilor de executare silită începute împotriva debitorului insolvent. Legiuitorul a înţeles pentru alte cazuri prevăzute de Legea nr. 85/2006 menţiunea expresă a sancţiunii nulităţii precum sancţiunea aplicată actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor conform menţiunilor de la art. 20 lit. h).

Nu poate fi acceptată reţinerea instanţei de apel care arată că "Curtea reţine că acţiunea a fost introdusă de către lichidator - este adevărat, în numele reclamantei, dar în temeiul dreptului consfinţit de art. 1944 alin. (2) C. civ. -, iar potrivit art. 25 lit. c) din Legea nr. 85/2006 una dintre atribuţiile acestuia este aceea a introducerii de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operaţiuni comerciale încheiate de debitor şi a constituiri şi unor garanţii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor. Ca atare, lichidatorul nu este ţinut să justifice vreun interes în introducerea unei acţiuni îndreptate împotriva unui act susceptibil de a prejudicia drepturile creditorilor."

Chiar dacă lichidatorul are într-adevăr aceste prerogative acordate prin lege, prezenta cauză nu are ca obiect anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor întemeiată pe prevederile art. 20 lit. h) sau art. 25 lit. c) din Legea nr. 85/2006, iar acceptarea tezei propuse de către instanţa de apel nu numai că demonstrează că instanţa de apel a oferit mai mult decât s-a cerut cu încălcarea prevederilor art. 397 C. proc. civ., dar mai mult, se schimbă chiar cadrul procesual cu încălcarea prevederilor art. 4782coroborat cu art. 4943 C. proc. civ., în condiţiile în care acţiunea introductivă nu este întemeiată pe Legea nr. 85/2006, ci este o acţiune în anulare întemeiată pe prevederile C. civ. şi pe Legea notarilor publici.

Aşadar, instanţa de apel nu avea un temei legal pentru a se pronunţa în sensul constatării nulităţii declaraţiei de reziliere, chiar şi în scenariul unei diminuări cu titlu definitiv al patrimoniului intimatei reclamante.

Instanţa de apel putea doar să se pronunţe în sensul suspendării rezilierii, cu menţinerea contractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr. x/17.11.2011 şi obligarea intimatei la plata ratelor de preţ restante, situaţie similară cu suspendarea procedurii de vânzare la licitaţie publică în cadrul executării silite imobiliare.

Mai mult decât atât, prin dispozitivul deciziei recurate, instanţa de fond a încălcat prevederile art. 6 C. proc. civ., respectiv a încălcat dreptul pârâtei la un proces echitabil, dovedind o lipsă de imparţialitate în dauna pârâtei D..

Se mai învederează că, în fapt, instanţa de apel a reţinut că "prima instanţă nu putea să aibă în vedere echitatea", iar "punerea în balanţă a vătămărilor suferite de părţi nu are legătura cu acest concept".

Faţă de reţinerea instanţei de apel, tocmai vătămările suferite de către pârâtă prin neplata ratelor datorate de către intimată, reprezintă fundamentul declaraţiei de reziliere. Susţinerea instanţei de apel reprezintă în fapt o îngrădire a dreptului pârâtei la apărare, care nu îşi mai poate astfel apăra drepturile de natura economică şi nu îşi mai poate repara prejudiciile suferite pe calea exercitării drepturilor convenţionale şi legale.

Susţinerea pârâtei se întemeiază pe faptul că pierderea suportată de către D. prin anularea deciziei de reziliere a contractului de vânzare-cumpărare ar putea fi considerată fie diferenţa dintre suma de 433.360,00 RON şi valoarea unei eventuale sume obţinute în procedura de vânzare la licitaţie publica organizate de cate administratorul judiciar - în condiţiile în care lipsa folosinţei duce la degradarea imobilului şi automat la diminuarea valorii de vânzare, în condiţiile în care nu au nicio garanţie ca imobilul se a vinde în cadrul procedurii de insolvenţă.

Aşadar, pierderea suferită de pârâtă este mult mai mare decât pierderea suferită de către intimata-reclamantă, iar hotărârile instanţei de fond şi de apel trebuie să ia în considerare principiului echităţii tocmai pentru acest aspect.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză:

La 28 februarie 2020 C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală de folosinţă, fără calitate procesuală pasivă, respectiv respingerea cererii ca nefondată.

A precizat că nu ar trebui să figureze ca parte în dosar întrucât niciunul dintre actele vizate nu au fost autentificate de către notar C., ci de către un alt notar public - G.. Faptul că la data autentificării actelor era asociată cu notarii publici menţionaţi sau că numele său figura primul în titulatura biroului notarial nu este de natură a atrage vreo justificare sau vreun interes.

Mai mult, nici contractul de vânzare autentificat sub nr. x din 17.11.2011 nu a fost autentificat de către aceasta, ci de către un alt notar public, G..

De asemenea, nicăieri în cuprinsul actelor de procedură care au fost efectuate în acest dosar şi care i-au fost comunicate nu se precizează numele notarilor care au autentificat aceste acte, ci se foloseşte o sintagmă generică "autentificat de biroul notarial pârât".

Faptul că la vremea autentificării actelor era asociată cu notarii publici susmenţionaţi sau că numele său figura primul în titulatura biroului notarial în cadrul căruia funcţionau notarii publici (a cărui denumire completă poate fi găsită în antetul încheierilor de autentificare), nu este de natură să atragă vreo justificare sau vreun interes, pentru ca celelalte părţi ale acestui dosar să continue aceste demersuri.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 11 februarie 2021 completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de pârâta D. împotriva deciziei nr. 1508A din 19 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a fixat termen, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte incidenţa motivului dec recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se poate cere casarea hotărârii când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Prin urmare, cel de-al cincilea motiv de recurs vizează neregularităţi de ordin procedural care sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ. Potrivit art. 174 C. proc. civ.: (1) Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă. (2) Nulitatea este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public. (3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat."

Textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale. Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii, aspecte ce însă nu se verifică în cauză, motiv pentru care susţinerile recurentei legate de incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt nefondate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat atât de recurentă, ce vizează ipoteza în care hotărârea "nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", Înalta Curte reţine că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., "în considerentele hotărârii, instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor", ceea ce nu se verifica în cauza.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situaţii particulare, de speţă, în cadrul prevederilor generale şi abstracte ale unei legi; scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele pro şi contra ce au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, la considerentele reţinute de instanţa de apel în argumentarea soluţiei adoptate, precum şi la criticile formulate de recurentă, Înalta Curte constată ca nici acest motiv de casare nu este incident în condiţiile în care instanţa de apel şi-a argumentat/motivat atât în fapt cât şi în drept soluţia adoptată.

Astfel, instanţa de apel în motivarea/argumentarea soluţiei adoptate, în ceea ce priveşte situaţia de fapt a constatat că "prin declaraţia autentificată sub nr. x/06.03.2015 de B.N.P. "C.", H. S.A. (actuala D. S.A.) a declarat în mod unilateral rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.11.2011 de notarul public G., prin care înstrăinase către intimata-reclamantă imobilul situat în Mun. Giurgiu, str. x, complex comercial I., judeţ Giurgiu, compus din teren în suprafaţă de 385 m.p. (suprafaţa rezultată din măsurătorile cadastrale fiind de 436 m.p., având numărul cadastral x) şi construcţiile edificate pe acesta. Potrivit extrasului de pe site-ul Tribunalului Giurgiu, prin încheierea din 24.06.2014 pronunţată în dosarul nr. x/2014 a fost admisă cererea formulată de debitorul S.C. A. S.R.L. şi în temeiul art. 27 şi următoarele din Legea nr. 85/2006 s-a deschis procedura generală a insolvenţei împotriva acestei debitoare".

În ceea ce priveşte litigiul pendinte, instanţa de apel a constatat că aceasta vizează "dacă declaraţia extrajudiciară de rezoluţiune dată de apelanta-pârâtă, ce a avut drept consecinţă reintrarea în patrimoniul său unui bun pe care anterior îl înstrăinase debitoarei, intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau a bunurilor sale".

Din această perspectivă, instanţa de apel şi-a argumentat/motivat soluţia adoptată reţinând că " având în vedere formularea largă folosită de către legiuitor, şi anume "acţiuni extrajudiciare … pentru realizarea creanţelor … asupra debitorului sau a bunurilor sale", constatând că " acesta se referă la orice fel de act juridic încheiat de un creditor care are drept efect realizarea creanţei sale prin dobândirea unui element al patrimoniului debitorului. Or, un asemenea act este şi declaraţia unilaterală de rezoluţiune ce formează obiectul litigiului, prin care, în contul ratelor de preţ scadente, apelanta-pârâtă şi-a însuşit (în baza unei prevederi contractuale, aspect nerelevant însă în context) un bun aflat anterior în proprietatea debitoarei. În al doilea rând, deşi textul de lege foloseşte termenul "se suspendă", aceasta nu înseamnă că se aplică numai acţiunilor judiciare sau extrajudiciare aflate în curs de desfăşurare la data deschiderii procedurii, ci, cu atât mai mult, în cazul acţiunilor ulterioare, raţiunea fiind aceeaşi".

De asemenea, Înalta Curte constată că instanţa de apel în argumentarea/motivarea soluţiei pronunţate a mai reţinut că "acţiunea a fost introdusă de către lichidator - este adevărat, în numele reclamantei, dar în temeiul dreptului consfinţit de art. 1944 alin. (2) C. civ., iar potrivit art. 25 lit. c) din Legea nr. 85/2006 una dintre atribuţiile acestuia este aceea a introducerii de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operaţiuni comerciale încheiate de debitor şi a constituirii unor garanţii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor. Ca atare, lichidatorul nu este ţinut să justifice vreun interes în introducerea unei acţiuni îndreptate împotriva unui act susceptibil de a prejudicia drepturile creditorilor. În fine, într-un domeniu în care există un text de lege expres (art. 36 din Legea nr. 85/2006), prima instanţă nu putea să aibă în vedere echitatea, astfel cum rezultă din art. 1 C. civ.:

"(1) Sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanţele şi principiile generale ale dreptului. (2) În cazurile neprevăzute de lege se aplică uzanţele, iar în lipsa acestora, dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, iar când nu există asemenea dispoziţii, principiile generale ale dreptului", iar potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului imparţialitatea se defineşte ca fiind absenţa oricărei prejudecăţi sau a oricărei idei preconcepute privitoare la soluţia din proces, astfel că punerea în balanţă a vătămărilor suferite de părţi nu are legătură cu acest concept.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reţine că în condiţiile în care instanţa de apel şi-a argumentat atât în fapt cât şi în drept soluţia adoptată, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material indicat de recurentă din perspectiva faptului că instanţa a interpretat eronat aplicarea dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, Înalta Curte reţine că nici acest motiv de recurs nu este incident în cauză.

Ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în cauza dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Or, din criticile cuprinse în cererea de recurs, nu rezultă că instanţa de apel ar fi încălcat sau apreciat greşit vreo normă de drept material în condiţiile în care potrivit dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau a bunurilor sale, precum şi în condiţiile în care prin încheierea din 24.06.2014 pronunţată în dosarul nr. x/2014 de Tribunalul Giurgiu, împotriva debitoarei S.C. A. S.R.L. a fost deschisă procedura insolvenţei în temeiul art. 27 şi următoarele din Legea nr. 85/2006, iar prin declaraţia autentificată (obiect al litigiului pendinte) sub nr. 516 de B.N.P. "C.", H. S.A. (actuala D. S.A.) a declarat în mod unilateral rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.11.2011 de notarul public G., prin care înstrăinase către intimata-reclamantă imobilul situat în Mun. Giurgiu, str. x, complex comercial I., judeţ Giurgiu, compus din teren în suprafaţă de 385 m.p. (suprafaţa rezultată din măsurătorile cadastrale fiind de 436 m.p., având numărul cadastral x) şi construcţiile edificate pe acesta.

Din perspectiva celor expuse, cum niciuna din criticile recurentei nu se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D. împotriva deciziei nr. 1508 A din 19 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta D. împotriva deciziei nr. 1508 A din 19 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 aprilie 2021.