Procedural standing of public ministry as administrator to claim damages from artificial real accessory

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2021

asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj la data de 4 iulie 2019, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne a solicitat, în contradictoriu cu A., B., C., D., E., F., G. şi H., obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.104.206,87 RON reprezentând contravaloarea construcţiilor situate pe terenul în suprafaţă de 1.300 mp aflat în municipiul Zalău, judeţul Sălaj, înscrise în CF nr. x Zalău cu număr topo xa/2, cu care aceştia şi-au îmbogăţit patrimoniul în detrimentul Statului Român, invocând în drept, dispoz. art. 577 şi urm. C. civ. referitoare la accesiunea imobiliară artificială.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa nr. 557 din 16 iulie 2020, Tribunalul Sălaj, secţia civilă a respins excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, invocată prin întâmpinare. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi a respins acţiunea, având ca obiect pretenţii, pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantului. A respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată a altei persoane, respectiv a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, formulată de reclamant. A respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie principală formulată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. A respins, ca inadmisibile, cererea de intervenţie principală şi cererea de intervenţie accesorie formulate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj. L-a obligat pe reclamantul Ministerul Afacerilor Interne să achite pârâţilor suma de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Soluţia primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, prin decizia nr. 251/A din 12 noiembrie 2020, prin care s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj, Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca şi Ministerul Afacerilor Interne. Au fost obligaţi apelanţii, în solidar, să plătească intimaţilor suma de 4.200 RON, cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac a recursului formulată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul Ministerul Afacerilor Intern şi titularul cererii de intervenţie Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj.

Prin cererea formulată, reclamantul, pentru motive subsumate pct. 5 şi 8 ale art. 488 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului.

- În susţinerea incidenţei motivului de recurs prevăzut de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ. a susţinut că instanţa de apel s-a limitat numai la efectuarea unei analize sumare a motivelor de apel formulate în cauză, fără a avea în vedere scopul pentru care reclamantul a înţeles să exercite această cale de atac, anume că Ministerul Afacerilor Interne a promovat demersul judiciar tocmai prin prisma calităţii sale de administrator al bunului imobil şi nu ca un "avocat" al Statului Român.

În opinia recurentului, prin încălcarea acestei reguli esenţiale de procedură, Ministerul Afacerilor Interne a fost vădit prejudiciat prin menţinerea soluţiei instanţei de fond.

În plus, prin cercetarea motivelor de apel formulate de reclamant, curtea de apel era obligată să-şi exercite rolul activ şi nu să se limiteze strict la cererea de chemare în judecată, sentinţă şi motive de apel, respectiv era obligată, ca efectuând o nouă cercetare a stării de fapt şi de drept, să observe şi să constate că Ministerul Afacerilor Interne are calitatea de administrator al bunului, calitate care a fost afectată prin predarea terenului către pârâţi.

- O altă critică a vizat faptul că, deşi în cauză, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a formulat o cerere de intervenţie întemeiată pe dispoziţiile art. 61 şi urm. C. proc. civ., motivarea instanţei de apel s-a limitat la a analiza participarea instituţiei menţionate la judecarea prezentului litigiu numai din perspectiva art. 68 din cod. În atare condiţii, se impunea o cercetare prealabilă a admisibilităţii în principiu a cererii.

Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel trebuiau să admită, în principiu, cererea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice ca etapă prealabilă obligatorie, în vederea stabilirii poziţiei procesuale a părţilor în prezentul litigiu şi ulterior să se stabilească, raportat la atitudinea procesuală a fiecărei părţi, existenţa calităţii procesuale active/pasive a acestora.

Acest aspect a fost supus cenzurii curţii de apel şi prin motivele de apel formulate de reclamant, însă această critică a fost ignorată cu desăvârşire.

A susţinut recurentul că pentru a participa într-un litigiu în calitate de intervenient principal nu este necesar să existe identitate între dreptul pretins de terţ şi dreptul care formează obiectul cererii de chemare în judecată.

Astfel, deşi recurentul nu poate pretinde în totalitate aceleaşi drepturi pecuniare cu cele pretinse de constructorul imobilului, instanţa de apel, limitându-se la analiza participării Ministerului Finanţelor Publice numai din perspectiva art. 68 C. proc. civ., a pierdut din vedere că Statul Român a dispus finanţarea construcţiei prin bugetul ordonatorului de credite în gestiunea căruia a şi intrat construcţia edificată, respectiv Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj, care a dobândit calitate de administrator al imobilului.

S-a arătat că atât Ministerul Afacerilor Interne, cât şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sălaj sunt instituţii publice finanţate integral de la bugetul de stat, ca atare, în speţă este aplicabil mecanismul instituit prin art. 77 din Legea nr. 500/2002, în cauză fiind îndeplinită chiar şi condiţia existenţei aceloraşi drepturi, chiar dacă nu există o similitudine perfectă între acestea.

- A fost criticată hotărârea şi cu privire la cheltuielile de judecată acordate, arătându-se că instanţa de apel a omis faptul că prin răspunsul la întâmpinare recurentul a supus cenzurii cuantumul acestor cheltuieli, reiterând solicitarea de diminuare a acestora.

- Cât priveşte motivele subsumate dispoziţiilor pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., recurentul a învederat că Ministerul Afacerilor Interne, în calitate de administrator al bunului este pus în imposibilitate de a-şi exercita această prerogativă, astfel că, tocmai în virtutea acestei calităţi, a înţeles să promoveze acţiunea în accesiune imobiliară, întrucât atât dreptul său de administrare, cât şi cel de proprietate al Statului Român au fost profund viciate.

Mai mult decât atât, având în vedere că bunul este proprietate publică, legitimitatea procesuală a recurentului trebuia analizată şi prin prisma art. 37 C. proc. civ.

S-a arătat că instanţele de fond au reţinut, în mod eronat, că Ministerul Afacerilor Interne nu are calitate procesuală activă întrucât nu este titularul dreptului de creanţă indicat.

În plus, Curtea de Apel Cluj a reţinut, în mod cu totul eronat, că recurentul nu ar fi invocat în cauză dreptul său de administrare, aspect criticabil, din moment ce prin notele scrise şi prin răspunsul la întâmpinare s-a arătat că acesta acţionează în calitate de administrator al imobilului.

În felul acesta, instanţa de apel a pierdut din vedere cel mai important atribut al calităţii de administrator al unui bun proprietate publică, acela conferit de art. 868 alin. (2) C. civ.

În atare condiţii, darea în administrare a bunurilor proprietate publică se face în cadrul unui raport juridic de drept public, iar titularul său dobândeşte un drept real de administrare opozabil tuturor, dar inopozabil statului.

A arătat că dreptul de administrare are natură juridică mixtă, respectiv este un drept real de administrare de natură administrativă în raport cu titularii dreptului de proprietate şi un drept real de administrare de natură civilă, faţă de celelalte subiecte de drept.

Prin urmare, în cazul încălcării dreptului real de administrare, de către celelalte subiecte de drept civil, titularii săi pot să-l apere prin mijloace de drept comun, reglementate de legea civilă sau legea penală, formulând după caz acţiuni în revendicare, posesorii, în pretenţii, etc.

Instanţele de fond erau ţinute ca la stabilirea calităţii procesuale a recurentului să analizeze nu numai natura pecuniară a pretenţiilor solicitate, ci trebuiau să aibă în vedere că Ministerului Afacerilor Interne i-a fost afectat dreptul de administrare, iar Statului Român cel de proprietate. Din această perspectivă, se impunea să se constate că practic drepturile reclamantului sunt aceleaşi cu cele ale celui chemat în judecată, sens în care se impunea şi admiterea cererii de chemare în judecată a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

În concluzie, fără a avea în vedere că Ministerul Afacerilor Interne a promovat prezentul demers judiciar din prisma calităţii sale de administrator al imobilului din discuţie, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel, au lipsit reclamantul de orice pârghie pe care acesta ar avea-o la îndemână pentru recuperarea sumei de 1.104.206,87 RON cu care pârâţii şi-au îmbogăţit patrimoniul în detrimentul Statului Român.

S-a susţinut că instanţa de apel ar fi trebuit să analizeze toate criticile formulate de Ministerul Afacerilor Interne cât şi aspectele care vizează operarea accesiunii imobiliare în litigiul de faţă.

Prin cererea de recurs, titularul cererii de intervenţie Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj a solicitat, pentru motivele prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ., admiterea căii de atac şi casarea, în tot, a deciziei atacate.

- Prin prisma motivului de recurs prevăzut de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., recurentul a susţinut că, în ciuda faptului că Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a solicitat intervenţia voluntară în cauză, curtea de apel s-a rezumat la analiza participării acestuia doar în raport cu art. 68 C. proc. civ., ca urmare a cererii formulate de către reclamantul Ministerul Afacerilor Interne de a introduce în cauză Statul Român.

Astfel, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel ar fi trebuit în prealabil să se pronunţe asupra admisibilităţii în principiu a cererilor de intervenţie principală formulate de Statul Român şi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj, iar abia apoi asupra existenţei calităţii procesuale active a reclamantului.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, instanţa de apel a omis faptul că prin răspunsul la întâmpinare reclamantul a supus cenzurii cuantumul acestora şi în ciuda acestei solicitări instanţa de apel i-a obligat pe toţi apelanţii la plata, în solidar, a sumei de 4200 RON.

Cât priveşte încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că tribunalul şi curtea de apel au stabilit, în mod eronat, lipsa calităţii procesuale active a Ministerului Afacerilor Interne, fără a avea în vedere că recurentul - reclamant are calitatea de administrator al bunului.

Astfel, au fost ignorate şi prevederile art. 37 C. proc. civ., care conferă Ministerului Afacerilor Interne legitimitatea procesuală de a introduce o cerere în accesiune artificială, ce urmăreşte ocrotirea unui interes general, respectiv, în măsura în care acţiunea ar fi fost admisă, sumele obţinute ar fi constituit venituri la bugetul de stat conform art. 77 din Legea nr. 500/2002.

În felul acesta, atât Statul Român, în calitate de constructor al imobilului, cât şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj, în calitate de persoană juridică ce a suportat cheltuieli cu imobilul, au fost lipsiţi de posibilitatea de recuperare a sumei de 1.104.206,87 RON cu care pârâţii şi-au îmbogăţit patrimoniul în detrimentul Statului Român.

S-a susţinut că obligarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj la plata cheltuielilor de judecată a fost dispusă de către instanţa de apel prin nerespectarea prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Or, întrucât ambele instanţe au admis excepţia calităţii procesuale active a Ministerului Afacerilor Interne cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată şi implicit a cererilor formulate de intervenienţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj, în calitate de intervenient, nu a avut calitatea de parte în proces.

Aşadar, întrucât doar partea care pierde procesul poate fi obligată să plătească celei care a câştigat cheltuieli de judecată, iar Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj nu avea această calitate la momentul pronunţării hotărârii atacate a solicitat exonerarea acestuia de la plata cheltuielilor de judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimaţii - pârâţi D., H., A., E., I., G., B. şi F. au solicitat respingerea recursurilor şi obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Au susţinut, cu privire la primul motiv de casare, că recursul este nefondat având în vedere că nu se arată actul de procedură nul şi nici care ar fi normele de procedură încălcate, prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Au subliniat că decizia Curţii de Apel Cluj a constatat corect lipsa calităţii procesuale active a Ministerului Afacerilor Interne şi că ordinea de soluţionare a excepţiilor a fost cea corectă.

Din moment ce recurentul-reclamant nu are calitate procesuală activă, nefiind titularul dreptului dedus judecăţii, nici cererea de intervenţie principală a Statului Român nu este admisibilă, deoarece cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 68 C. proc. civ. trebuie să fie grefată pe o acţiune formulată de partea care are calitate procesuală activă.

Ministerul Afacerilor Interne nu are calitatea de a analiza în recurs situaţia juridică a Statului Român, din moment ce acesta din urmă nu a declarat recurs, prin urmare, este superfluă o referire la aceste motive de recurs.

Au arătat, cu privire la motivul de recurs întemeiat pe pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., că nu se indică norma de drept material pretins încălcată şi că art. 37 din cod este inaplicabil în cauză, fiind complet străin naturii pricinii.

Au solicitat respingerea, ca inadmisibil, a recursului declarat de Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj împotriva aceleiaşi decizii, având în vedere că acesta a formulat cererea de intervenţie accesorie pe lângă o parte care nu are calitate procesuală activă.

Recurentul - intervenient Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj a depus întâmpinare la recursul reclamantului, solicitând admiterea acestuia, având în vedere că decizia atacată este nelegală.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimaţilor - pârâţi, recurentul - titular al cererii de intervenţie a arătat că ambele recursuri sunt admisibile, sunt formulate cu respectarea prevederilor art. 486 C. proc. civ., sunt întemeiate pe pct. 5 şi 8 ale art. 488 din cod şi sunt argumentate complet şi corect.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând criticile formulate prin intermediul celor două recursuri exercitate în cauză, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora potrivit considerentelor ce vor fi arătate.

1) Recursul Ministerului Afacerilor Interne.

- Susţinând incidenţa motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant pretinde fără temei că instanţa de apel ar fi încălcat "reguli esenţiale de procedură" prin aceea că nu şi-a exercitat rolul activ, limitându-se strict la cererea de chemare în judecată, sentinţă şi motive de apel, deşi era obligată să efectueze o nouă cercetare a stării de fapt şi de drept, să constate că MAI are calitate de administrator al bunului - imobil în discuţie, calitate ce i-a fost afectată prin predarea terenului către intimaţii-pârâţi.

Formulând o astfel de critică, recurentul nesocoteşte regulile şi principiile desfăşurării judecăţii, ale cărei coordonate sunt fixate de ceea ce a făcut obiectul judecăţii în primă instanţă (tantum, devolutum quantum iudicatum, conform art. 477 C. proc. civ.) respectiv, ceea ce a constituit obiect al criticilor tantum, devolutum quantum apellatum, conform art. 478 C. proc. civ.)

Ca atare, verificarea stării de fapt şi a felului în care s-a realizat aplicarea legii de către prima instanţă nu se puteau face în apel altfel decât prin raportare la cererea de chemare în judecată, la sentinţa pronunţată şi la criticile îndreptate împotriva acesteia.

Pretinzând ignorarea acestor elemente, pentru a prioritiza exercitarea rolului activ de către instanţă, recurentul susţine de fapt, într-o manieră neprocedurală şi lipsită de orice fundament legal, posibilitatea nesocotirii limitelor învestirii instanţei.

Rolul activ al instanţei nu se poate exercita cu încălcarea principiilor desfăşurării judecăţii, cu depăşirea limitelor învestirii (art. 22 alin. (6) C. proc. civ.), doar pentru a da satisfacţie părţii care pretinde că i s-a adus atingere unui drept subiectiv, în măsura în care aceasta nu a supus pretenţia sa verificării jurisdicţionale cu respectarea rigorilor procedurale.

- Tot cu trimitere la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul pretinde că ar fi avut loc în cauză o încălcare a normelor de procedură (art. 61 C. proc. civ.) referitoare la intervenţia în proces a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, instanţa de apel limitându-se la analiza participării acestei instituţii în procedura judiciară doar prin raportare la art. 68 C. proc. civ.

Critica nu poate fi primită, recurentul nejustificând un interes personal în formularea acesteia, astfel cum obligă art. 33 C. proc. civ. (alături de cerinţa caracterului determinant, legitim, născut şi actual) în legătură cu orice cerere adresată instanţei.

Singurul în măsură să critice soluţia dată cererii de intervenţie principală era titularul acesteia, respectiv Statul prin Ministerul Finanţelor Publice, care n-a exercitat însă recurs în cauză.

De aceea toate susţinerile recurentului în legătură cu modalitatea în care trebuia să se procedeze la comunicarea respectivei cereri, la dobândirea de către intervenientul principal a poziţiei de reclamant, a cărui cerere putea fi soluţionată în condiţiile art. 66 alin. (4) C. proc. civ., chiar dacă judecata cererii principale s-ar fi stins, sunt lipsite de pertinenţă raportat la cadrul judecăţii din recurs.

- Critica potrivit căreia instanţa de apel nu a procedat la o cenzură (prin redimensionare) a cuantumului cheltuielilor de judecată, deşi reclamantul a avut solicitare în acest sens, nu este una de nelegalitate subsumabilă dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., indicate de recurent.

Astfel cum rezultă din decizia atacată, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., instanţa de apel a obligat pe apelanţi, ca părţi căzute în pretenţii, la plata sumei de 4.200 RON, reprezentând onorariu avocat.

Or, pe acest aspect, al aprecierii prestaţiei avocatului şi cuantumului onorariului ce i se datorează, există dezlegare cu caracter de principiu dată prin Decizia în interesul legii nr. 3/2020, potrivit căreia "modalitatea în care instanţa s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocaţilor, de către partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prev. de art. 488 alin. (1) C. proc. civ..", fiind vorba despre o chestiune de evaluare din partea instanţei în faţa căreia a avut loc prestaţia avocatului, iar nu de un aspect de nelegalitate.

- Critica recurentului în legătură cu soluţia dată asupra calităţii sale procesuale pasive, deşi încadrată de acesta în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este subsumabilă, în realitate, tot motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât vizează raporturile de drept procesual, dar are caracter nefondat.

Astfel, susţinerea că legitimarea procesuală trebuia analizată şi prin prisma dispoziţiilor art. 37 C. proc. civ. care erau de natură să-i justifice calitatea de reclamant, nu poate fi primită.

Cu referire la acest temei al legitimării reclamantului s-a reţinut în mod corect că dispoziţiile art. 37 C. proc. civ. reglementează, prin derogare de la norma de drept comun în materia calităţii procesuale (art. 36 C. proc. civ.), o legitimare procesuală extraordinară în favoarea persoanelor care nu justifică un interes personal. Pentru aceasta însă, este nevoie să fie în dispută drepturi ori interese legitime ale unor persoane aflate în situaţii speciale sau să fie vorba despre ocrotirea unui interes de grup ori general, în cazuri şi condiţii prevăzute exclusiv prin lege.

Or, acestor exigenţe ale textului procedural nu se circumscrie situaţia reclamantului, cel care a afirmat că a promovat acţiunea în valorificarea unui drept de creanţă aparţinând statului.

- De asemenea, este nefondată critica recurentului conform căreia calitatea procesuală a acestuia ar decurge din aceea de titular al dreptului de administrare asupra imobilului - construcţie, aspect neluat în seamă de instanţa de apel.

În realitate, conform considerentelor deciziei atacate, este analizată această susţinere a reclamantului, reţinându-se nu faptul că reclamantul n-ar fi invocat că este titularul unui drept de administrare, ci că disputa judiciară în cadrul litigiului nu poartă asupra acestui drept (necontestat în proces), ci este în legătură cu un pretins drept de creanţă dedus din accesiunea imobiliară artificială, în condiţiile în care constructor de bună-credinţă a fost indicat Statul.

Fiind vorba aşadar, despre valorificarea unui drept de creanţă având o astfel de cauză juridică (accesiunea imobiliară artificială) de care se poate prevala constructorul de bună-credinţă pentru ipoteza în care proprietarul fondului dominant optează pentru a dobândi proprietatea construcţiei edificate asupra terenului său, în mod corect s-a concluzionat că legitimarea procesuală activă într-o astfel de pricină nu poate avea decât cel care se pretinde constructor.

Or, pe acest aspect, reclamantul a arătat prin cererea de chemare în judecată, prin precizările aduse la solicitarea instanţei (încheierea din 2.07.2020), prin motivele de apel şi cele de recurs că se solicită valorificarea acestui drept de creanţă pentru Statul Român, în bugetul căruia ar urma să intre respectivele sume de bani, acesta fiind constructorul de bună-credinţă pe terenul proprietatea intimaţilor-pârâţi.

Acelaşi aspect în legătură cu această calitate a Statului, de constructor de bună-credinţă rezultă din Decizia nr. 381/21.09.2019 a ÎCCJ, secţia I civilă, la care face referire recurentul, cea care soluţionând, pe baza excepţiei inadmisibilităţii, acţiunea în pretenţii decurgând din îmbogăţirea fără justă cauză (împotriva aceloraşi pârâţi şi cu privire la edificarea aceleiaşi construcţii pe terenul proprietatea acestora) a reţinut că Statul Român s-a prevalat de faptul că a construit cu bună-credinţă. Caracterul inadmisibil al acţiunii a fost constatat în considerarea subsidiarităţii acesteia faţă de alte căi procedurale şi de faptul că Statul Român avea la îndemână cererea fundamentată pe dispoziţiile legale referitoare la accesiunea imobiliară artificială.

Or, în acest context în care reclamantul din prezenta cauză învesteşte instanţa cu o cerere de despăgubiri pretinzând un drept de creanţă în favoarea constructorului de bună-credinţă, decurgând din accesiunea imobiliară artificială, dar indicând în calitate de constructor pe un terţ în numele căruia nu a dovedit că acţionează, este evident că nu şi-a demonstrat legitimarea procesuală.

Susţinerea recurentului conform căreia ar fi avut un mandat dat de către Stat, în baza căruia ar fi acţionat, aspect rămas neanalizat de către instanţa de apel, este neconformă realităţii.

Astfel, instanţa de apel a reţinut în considerentele deciziei atacate că reclamantul nu a invocat la fond existenţa unui mandat pentru promovarea acţiunii şi nici nu a dovedit deţinerea unei astfel de împuterniciri.

Statuarea instanţei de apel este corectă, în condiţiile în care promovarea acţiunii s-a făcut de către reclamant în nume propriu şi nu în baza unui mandat (care ar fi trebuit indicat expres, aşa cum arată dispoziţiile art. 194 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.).

De asemenea, adresa la care face referire recurentul (nr. x/8.10.2019 a Ministerului Finanţelor Publice) nu are, aşa cum eronat pretinde acesta, valoarea unui mandat pe care i l-ar fi dat Statul, de acţionare în justiţie, câtă vreme ea face referire la demersuri de scoatere a bunului imobil din proprietatea statului "în măsura în care nu mai corespunde unui interes public", la faptul că "nu a fost primit răspuns de la MAI în legătură cu stadiul procedurilor derulate în acest sens" şi la "solicitarea, de comun acord cu reclamantul, a unui termen de judecată".

Nici referirea din conţinutul menţionatei adrese la calitatea de administrator a reclamantului, poziţie din care acesta ar fi trebuit "să întreprindă toate demersurile judiciare necesare în cauză până la soluţionarea definitivă a cauzei" nu acoperă neregula procedurală vizând pe titularul dreptului de valorificat, aşa cum a fost promovată acţiunea.

Pe de o parte întrucât, aşa cum s-a arătat, în cauză nu se dispută un drept de administrare, ci se pretinde realizarea unui drept de creanţă decurgând din accesiunea imobiliară artificială în favoarea constructorului de bună-credinţă, indicat ca fiind Statul Român.

Pe de altă parte, acţiunea a fost promovată de reclamant în nume propriu, fără a se prevala de existenţa unui mandat în condiţiile art. 80 C. proc. civ., menţionat ca atare la elementele cererii de chemare în judecată (conform art. 194 alin. (1) pct. b C. proc. civ. şi respectiv, art. 151 C. proc. civ.).

De altfel, împrejurarea că Statul nu a dat un astfel de mandat la promovarea acţiunii a rezultat şi din desfăşurarea ulterioară a procedurii judiciare în care acesta a încercat să intervină, afirmându-şi dreptul propriu, decurgând din calitatea de constructor.

Pentru toate considerentele arătate criticile formulate de reclamant au fost găsite nefondate, recursul acestuia urmând să fie respins în consecinţă.

2) Recursul declarat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj deduce judecăţii, în principal, critici în privinţa cărora nu poate justifica un interes în formularea acestora.

Astfel, aşa cum s-a subliniat şi în analiza recursului reclamantului (cu privire la critica formulată de acesta asupra soluţiei date cererii de intervenţie a Statului) în promovarea oricărei cereri care învesteşte instanţa trebuie justificat, conform art. 32, art. 33 C. proc. civ. un interes care să fie deopotrivă determinant, legitim, personal, născut şi actual.

Nu corespunde exigenţei caracterului personal al interesului situaţia în care criticile deduse judecăţii în recurs nu vizează soluţia instanţei asupra cererii părţii-recurente ci soluţia dată cererilor formulate de alte părţi.

Sub acest aspect, nu poate fi supusă controlului de legalitate, lipsind interesul recurentului în formularea criticii, cea referitoare la modalitatea în care instanţa s-a pronunţat asupra cererii de intervenţie principală formulată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, pe temeiul art. 61 C. proc. civ.

- În ce priveşte interesul în formularea criticii vizând calitatea procesuală activă a reclamantului MAI, acesta poate fi identificat în legătură cu susţinerea unui cadru procesual adecvat, care ar fi făcut posibile şi cererile de intervenţie ale recurentului, dar aceasta are caracter nefondat.

Astfel, în susţinerea acestei critici, recurentul prezintă aceleaşi aspecte legate de dreptul de administrare al reclamantului, precum şi de pretinsa incidenţă a dispoziţiilor art. 37 C. proc. civ. vizând legitimarea procesuală excepţională, aspecte care au fost deja analizate în cadrul recursului reclamantului, constatându-li-se caracterul nefondat, pentru considerentele ce nu vor mai fi reluate.

- Critica vizând soluţia dată cererii de intervenţie a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj - care ar fi trebuit ca în prealabil să facă obiectul pronunţării asupra admisibilităţii în principiu şi abia după aceea instanţa să se fi pronunţat asupra lipsei calităţii procesuale active a reclamantului - este, de asemenea, lipsită de fundament.

În ordinea impusă de stabilirea corectă a cadrului procesual al judecăţii instanţa a avut de analizat dacă există un raport juridic procesual principal pe care să se grefeze apoi raporturi adiacente ori suplimentare decurgând din intervenţii forţate ori voluntare care să întregească ori să extindă limitele judecăţii.

De aceea, ce au avut de analizat prioritar instanţele de fond a fost existenţa calităţii procesuale active şi deci, o legală învestire care să facă apoi posibilă grefarea raportului juridic procesual principal cu raporturi juridice decurgând din cereri de intervenţie apte să extindă cadrul procesual.

În acest context, statuarea, corectă, a instanţelor de fond în sensul că lipseşte calitatea procesuală a reclamantului a impus consecinţa logică din punct de vedere juridic, a inadmisibilităţii cererilor de intervenţie, lipsind cadrul procesual adecvat în care să poată fi formulate.

- Pe aspectul cheltuielilor de judecată, nu poate fi analizată, fiind lipsită deopotrivă de interes şi de legitimare (în condiţiile în care n-a dobândit calitatea de parte intervenientă) critica recurentului referitoare la neanalizarea solicitării reclamantului în legătură cu cenzurarea cuantumului cheltuielilor de judecată din apel.

- În privinţa cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj în faza procesuală a apelului, critica acestuia - potrivit căreia s-ar fi făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., întrucât acesta, nedobândind calitatea de parte, nu poate fi obligat la cheltuieli - este nefondată.

Astfel, exercitând calea de atac a apelului împotriva soluţiei de primă instanţă, în mod evident Inspectoratul de Poliţie a avut calitatea de apelant în faza procesuală anterioară şi întrucât apelul declarat de acesta a fost respins, a devenit, raportat la această etapă procesuală, parte căzută în pretenţii, aşa încât, în aplicarea dispoziţiilor art. 482 C. proc. civ., cu referire la art. 451 C. proc. civ., în mod corect a fost obligat la cheltuieli de judecată.

Faţă de toate aceste considerente, şi recursul declarat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj a fost constatat nefondat, urmând să fie respins în consecinţă.

Văzând dispoz. art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenţii vor fi obligaţi la plata, către intimaţii-pârâţi, a cheltuielilor de judecată ocazionate de această fază procesuală, în cuantum de 4200 RON (onorariu avocat, fila x).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne şi de titularul cererii de intervenţie Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj împotriva deciziei nr. 251/A din 12 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Obligă pe recurenţi la 4200 RON cheltuieli de judecată către intimaţii - pârâţi D., H., A., E., I., G., B. şi F..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.