Appeal on civil liability: defendant's appeal rejected as unfounded, co-defendant's annulled for formal defects; lower court remand upheld

Şedinţa publică din data de 7 aprilie 2021

asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, la data de 27 decembrie 2018, reclamanta Unitatea Administrativ Teritoriala Municipiul Iaşi a solicitat, în contradictoriu cu A., B., C., D., E., F. şi G., obligarea pârâţilor la plata sumei de 100.755 euro, în echivalent în RON 469.498 RON şi a dobânzii legale remuneratorii şi penalizatoare, calculate în baza Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011; la plata sumei de 101.493 RON reprezentând daune pentru lipsa de folosinţă a terenului în suprafaţă de 1577 mp situat în Iaşi, str. x, FN, compusă din suma de 50.464 RON debit principal şi 51.029 RON majorări de întârziere şi la plata sumei de 13.357 RON reprezentând daune pentru lipsa de folosinţă a terenului în suprafaţă de 1788 mp situat în Iaşi, str. x, compusă din suma de 3.743 RON debit principal şi 9.614 RON majorări de întârziere.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa nr. 1950 din 18 decembrie 2019, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis excepţia nulităţii, invocată de pârâtul E., şi a anulat cererea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâţii A., B., C., D., E., F., G.. De asemenea, a respins cererile pârâţilor C. şi D. privind plata cheltuielilor de judecată.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 465 din 14 octombrie 2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a admis apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului, a anulat hotărârea atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

4. Calea de atac a recursului formulată în cauză

Împotriva acestei decizii, au declarat calea de atac a recursului pârâţii E. şi C..

a)Prin memoriul de recurs depus de pârâtul E., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a susţinut nelegalitatea deciziei instanţei de apel, ca fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, câtă vreme prima instanţă a făcut trimitere la instituţia reprezentării legale, iar în cauză nu opera instituţia delegării de atribuţii de natură administrativă.

Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, în justiţie, unităţile administrativ teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean. Or, în cererea de chemare de judecată, este indicat Primarul municipiului Iaşi, H., drept reprezentantul reclamantei, fără a fi indicată o altă persoană ce are această calitate sau fără a se face menţiune că cererea este formulată prin viceprimar, în baza dispoziţiei nr. 937/1.07.2016.

Recurentul afirmă că, prin soluţia sa, instanţa de control judiciar a golit de conţinut dispoziţiile art. 194 lit. b) C. proc. civ. şi că nu a făcut aplicare dispoziţiilor art. 196 alin. (1) din cod.

A apreciat că, în mod corect, prima instanţă a dispus anularea cererii de chemare în judecată, de vreme ce s-a aflat în situaţia în care cererea apare ca fiind semnată de o persoană care nu este indicată în aceasta ca având calitatea de reprezentant al reclamantei, persoana indicată în cerere având la rândul ei calitatea de reprezentant al reclamantei, dar care nu a semnat cererea.

A arătat că hotărârea atacată este nelegală în raport de textele de lege invocate, câtă vreme cererea dedusă judecăţii este nulă pentru lipsa semnăturii, motivat de împrejurarea că nu este semnată de persoana indicată în cerere ca fiind reprezentantul legal al reclamantei, iar pe de altă parte, instituţia delegării nu poate fi primită câtă vreme primarul apare ca reprezentant al Municipiului Iaşi, fiind vorba de o reprezentare legală în accepţiunea art. 80 C. proc. civ., cu referire la art. 21 alin. (2) din Legea nr. 215/2001.

b)Prin memoriul de recurs depus de pârâtul C., s-a solicitat, pentru motivele prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi respingerea acţiunii.

Potrivit acestui recurent, instanţa de apel a înţeles să respingă excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată, apreciind că împuternicirea/delegarea emisă de către Primarul municipiului Iaşi, în anul 2016, în favoarea viceprimarului Municipiului Iaşi, ar fi suficientă pentru semnarea unor cereri introductive de instanţă, precum şi pentru reprezentarea în fata instanţei.

Precizează că mandatul emis de către Primarul municipiului Iaşi are un caracter general, fiind emis în anul 2016, iar prezenta acţiune a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la data de 27 decembrie 2018, astfel încât nu poate opera delegarea anterioară prin raportare şi la forma de reprezentare în faţa instanţei de judecată.

A opinat în sensul că nu poate fi primit acest gen de mandat, raportat la faptul că în procedura civilă mandatul de reprezentare trebuie sa aibă o formă specială, în cuprinsul acestuia trebuind menţionat numărul de dosar în care persoana este reprezentată sau acţiunea ce trebuie depusă la instanţă, iar în absenţa acestor elemente mandatul nu poate fi primit de către instanţa de judecată.

A considerat că, pe fondul cauzei, raportat la motivele acţiunii aceasta este neîntemeiată, în cauză nefiind întrunite elementele răspunderii civile delictuale pentru o faptă de care recurentul nu se face vinovat, aspect recunoscut printr-o hotărâre penală definitivă.

A mai considerat că acţiunea reclamantei nu este întemeiată nici în drept, nici în fapt, elementele descrise în cuprinsul cererii de chemare în judecată sunt chestiuni tranşate de instanţa penală, în ceea ce priveşte vinovăţii sau elemente ce sunt străine reclamantei, prin raportare la lipsa calităţii de proprietar asupra terenurilor.

A arătat faptul ca instanţa de apel a interpretat în mod greşit normele prevăzute de art. 80 şi următ. C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 21 şi art. 77 din Legea nr. 215/2001, aplicabilă la momentul introducerii acţiunii.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul - pârât D. a arătat că achiesează la recursurile pârâţilor şi, în consecinţă, solicită admiterea acestora, casarea deciziei atacate şi respingerea cererii de chemare în judecată.

Intimata - reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Iaşi a depus întâmpinare, solicitând anularea recursurilor, întrucât acestea nu cuprind motivele de nelegalitate prevăzute în mod imperativ de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

a)Analizând cu prioritate recursul formulat de pârâtul C., în privinţa căruia Înalta Curte a semnalat încă de la data înregistrării dosarului la instanţă, prezenţa neregularităţilor formale privitoare la lipsa timbrării corespunzătoare a acestuia (taxa de timbru legal datorată în conformitate cu dispoziţiile art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, fiind de 20 RON) şi lipsa semnăturii - şi pentru remedierea cărora până la termenul acordat, a luat măsura citării acestui recurent cu menţiunea complinirii lor - se impune anularea căii de atac în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ. cu trimitere la dispoziţiile alin. (1) lit. e) şi alin. (2) din acelaşi articol.

Luarea acestei măsuri a fost determinată de împrejurarea că, până la data soluţionării cauzei, lipsurile semnalate şi pentru remedierea cărora partea a fost în mod expres încunoştiinţată, nu au fost complinite. Se mai impune precizarea că, atât copia semnată de avocat a memoriului de recurs al acestui recurent, împreună cu delegaţia avocaţială, cât şi taxa judiciară de timbru datorată pentru exercitarea căii de atac, au fost depuse la dosar la termenul de soluţionare a acesteia, dar după terminarea şedinţei de judecată şi pronunţarea soluţiei instanţei.

Cât priveşte afirmaţia singurei părţi prezente la termenul de dezbatere a recursurilor, intimatul-pârât D., în sensul că ambii recurenţi se află în penitenciar, Înalta Curte reţine că recurentul-pârât C. a fost citat, în vederea complinirii deficienţelor cererii sale, la domiciliul procesual ales indicat prin cererea de recurs, situat în Iaşi, judeţul Iaşi, acelaşi cu cel indicat încă din timpul judecării cauzei în primă instanţă (prin întâmpinarea formulată la cererea de chemare în judecată şi depusă în dosarul de fond la filele x, vol. I).

b) Analizând recursul formulat de pârâtul E., Înalta Curte apreciază asupra caracterului său nefondat.

Susţinând, în esenţă, nelegalitatea deciziei instanţei de apel care a infirmat soluţia de primă instanţă, ce anulase cererea de chemare în judecată pentru lipsa semnăturii reprezentantului legal al reclamantei UAT Iaşi, sub motivul că în cauză nu ar opera instituţia delegării de atribuţii de natură administrativă, recurentul formulează critici circumscrise motivului legal de recurs prevăzut de ar. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., relativ la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, iar nu celui indicat prin memoriul de recurs, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care sancţionează o încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material, care norme, în speţă, nici nu au mai fost aplicate dată fiind soluţia pe aspecte de ordin procedural adoptată de tribunal.

Aşadar, contrar apărărilor ridicate prin întâmpinarea intimatei-reclamante, care a susţinut o nulitate a recursurilor pentru lipsa motivelor de nelegalitate, Înalta Curte reţine că memoriul de recurs luat în analiză ridică o problemă doar de reîncadrare a crititicilor de nelegalitate formulate, iar nu una de lipsă de motivare care să implice sancţiunea nulităţii prevăzută de art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.

Examinând pe fond criticile de nelegalitate, Înalta Curte reţine caracterul lor nefondat, apreciind că instanţa de apel a făcut o corectă şi judicioasă aplicare în cauză dispoziţiilor legale speciale ale art. 21,62 şi 65 din Legea nr. 215/2001, norme speciale care se aplică împreună şi în completarea celor cuprinse în art. 194 lit. b) din C. proc. civ.

Se înţelege din critica acestui recurent că nelegalitatea soluţiei instanţei de apel decurge din aceea că a considerat regulat formulată cererea de chemare în judecată a UAT Municipiul Iaşi, prin primarul H., ce îndeplineşte funcţia de reprezentant legal al acesteia, care însă a fost semnată de o altă persoană, fără să se indice numele şi calitatea acesteia.

Potrivit recurentului, prin anularea hotărârii de primă instanţă ce sancţionase lipsa semnăturii reprezentantului legal al reclamantei de pe cererea de chemare în judecată, instanţa de apel ar fi golit de conţinut dispoziţiile art. 194 lit. b) şi art. 196 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.

Critica este nefondată de vreme ce, potrivit dispoziţiilor art. 21 (2) şi art. 62 (1) din Legea nr. 215/2001 primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum şi în justiţie, iar norma art. 65 din acelaşi act normativ (în vigoare la data introducerii acţiunii) permite delegarea atribuţiilor primarului conferite prin lege şi prin alte acte normative, fără nicio rezervă, în favoarea unor subiecte precis determinate din aparatul său administrativ.

Or, în virtutea acestor dispoziţii legale, s-a făcut dovada în cauză că prin Dispoziţia nr. 937/1.07.2016, Primarul Municipiului Iaşi a delegat viceprimarului municipiului, domnul I., exercitarea mai multor atribuţii conferite prin Legea nr. 215/2001 şi alte acte normative, între care şi pe aceea privitoare la semnarea actelor procedurale către instanţele judecătoreşti şi alte organisme cu activitate jurisdicţională (acţiuni, căi de atac ordinare şi extraordinare, întâmpinări, precizări/note scrise, puncte de vedere şi concluzii scrise în dosarele care au ca obiect litigiile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, etc.), astfel că, în exercitarea acestor prerogative delegate, acţiunea dedusă judecăţii a fost semnată de viceprimarul Municipiului Iaşi.

Nu s-a făcut dovada revocării sau înlocuirii acestei dispoziţii cu o alta până la data promovării acţiunii deduse judecăţii în cauza de faţă.

Dimpotrivă, aplicarea sancţiunii anulării cererii de chemare în judecată pentru motivul nesemnării sale, adoptată în aceste circumstanţe, astfel cum a procedat prima instanţă, dovedeşte o aplicare eronată a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii actului procedural astfel înfăptuit (hotărârea primei instanţe).

A nu considera semnată cererea de chemare în judecată doar pentru motivul nearătării în cuprinsul ei - fiindcă, pe parcursul judecăţii şi la solicitarea instanţei, au fost prezentate datele complete ale celui ce a semnat cererea, calitatea şi puterile în care a făcut-o - a numelui şi calităţii celui ce a semnat-o, înseamnă a aplica formal şi rigid normele de procedură care cârmuiesc judecata în faţa instanţei şi a refuza corelarea lor necesară cu alte dispoziţii legale (cele ale art. 62 (1) şi art. 65 din Legea nr. 215/2001) care se aplică în completare, atunci când e vorba despre reglementarea unor cazuri specifice sau particulare de reprezentare, cum este cea a reprezentării în justiţie a unităţilor administrativ-teritoriale.

Pentru aceste considerente şi apreciind ca deplin legală soluţia instanţei de apel, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul E. împotriva deciziei nr. 465 din 14 octombrie 2020 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

Anulează recursul declarat de pârâtul C. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.