Nullity of cassation appeal for reiterating appellate arguments instead of pleading statutory grounds of illegality
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared the appellant's appeal null and void, thereby upholding the appellate court's decision that had previously dismissed the defendant's appeal against the first-instance judgment. The dispute concerned a copyright infringement claim where a collective management organization sought triple remuneration and reporting obligations from a local municipality for the public performance of musical works during a community event without authorization. The first-instance court had partially granted these claims, awarding financial compensation and mandating the submission of detailed playlist reports, while the appellate court had dismissed the municipality's challenge to this ruling. The High Court found that the appellant failed to formulate legal grounds for cassation under Article 488 of the Civil Procedure Code, instead merely repeating arguments previously addressed and rejected by the appellate court, rather than demonstrating specific legal errors in the appellate decision. Consequently, the court applied the sanction of nullity under Articles 489(2) and 493(5) of the Civil Procedure Code, leaving the appellate decision, which affirmed the liability for copyright remuneration and reporting duties, as the final operative judgment.
Legislator headnote
AI generatedart. 490 alin. (2) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for reiterating appellate arguments instead of pleading statutory grounds of illegality: The dispute concerned a copyright infringement claim where a collective management organization sought triple remuneration and reporting obligations from a local municipality for the public performance of musical works during a community event without authorization. The first-instance court had partially granted these claims, awarding financial compensation and mandating the submission of detailed playlist reports, while the appellate court had dismissed the municipality's challenge to this ruling. The High Court found that the appellant failed to formulate legal grounds for cassation under Article 488 of the Civil Procedure Code, instead merely repeating arguments previously addressed and rejected by the appellate court, rather than demonstrating specific legal errors in the appellate decision. Consequently, the court applied the sanction of nullity under Articles 489(2) and 493(5) of the Civil Procedure Code, leaving the appellate decision, which affirmed the liability for copyright remuneration and reporting duties, as the final operative judgment.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis allowing the panel to annul the appeal without hearing the parties when grounds do not fit statutory categories.
Requirement that the appeal contain grounds of illegality and their development, which the appellant failed to satisfy.
Sanction provision establishing that the absence of grounds of illegality in the appeal leads to nullity.
Main ground for the verdict, declaring the appeal null because the formulated criticisms did not fit the statutory grounds for cassation.
Full text
Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2021
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
1. Obiectul cauzei:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la data de 27 martie 2018, reclamanta UCMR-ADA, A. a chemat în judecată pe pârâta Comuna Popeşti, judeţul Bihor, solicitând, în principal, obligarea pârâtei la plata sumei de 9.210,6 RON (inclusiv T.V.A. aferent), reprezentând triplul remuneraţiei datorate de pârâtă pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului Zilele Comunei Popeşti desfăşurat în perioada 26-27 august 2017, pe stadionul Voievozi.
În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la: plata sumei de 3.070,20 RON (inclusiv T.V.A. aferent), reprezentând remuneraţia estimată pentru comunicarea publică a operelor muzicale în cadrul spectacolului Zilele Comunei Popeşti desfăşurat în perioada 26-27 august 2017, pe stadionul Voievozi; plata sumei 3.372,06 RON reprezentând penalităţi de întârziere determinate de la data scadenţei şi până la data de 5 februarie 2018, pentru întârzierea plăţii remuneraţiilor menţionate la capătul principal al cereri de chemare în judecată; penalităţi de 0,1%/zi de întârziere datorate începând cu data de 6 februarie 2018 şi până la data plăţii efective a remuneraţiilor în cuantum de 3.070,20 RON; să comunice UCMR-ADA un raport complet cuprinzând toate operele muzicale comunicate public în cadrul spectacolului Zilele Comunei Popeşti, desfăşurat în perioada 26-27 august 2017 pe stadionul Voivozi, raport care să cuprindă denumirea spectacolului, denumirea solistului, data şi locaţia desfăşurării concertului, denumirea fiecărei opere muzicale comunicate public, autorii fiecărei opere muzicale utilizate şi durata de utilizare a fiecărei opere muzicale; să comunice UCMR-ADA rapoarte-playlist cuprinzând toate operele muzicale comunicate public în cadrul spectacolului Zilele Comunei Popeşti desfăşurat în perioada 26-27 august 2018 pe Stadionul Voivozi, rapoarte care să cuprindă denumirea spectacolului, denumirea formaţiilor/soliştilor, data şi locaţia desfăşurării, denumirea fiecărei opere muzicale comunicate public, autorii fiecărei opere muzicale utilizate şi durata de utilizare în spectacol a fiecărei opere muzicale.
Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă:
Prin sentinţa nr. 2257 din data de 23 octombrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, a admis în parte acţiunea, a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 7.728,66 RON (TVA exclus) reprezentând triplu remuneraţie comunicare opere muzicale, pentru intervalul 26-27 august 2017, în cadrul spectacolului Zilele Comunei Popeşti pe stadionul Voievozi şi a obligat pe pârâtă să comunice reclamantei un raport complet cuprinzând opere muzicale comunicate public în cadrul spectacolului Zilele Comunei Popeşti pe stadionul Voievozi, pentru intervalul 26-27 august 2017, raport care să cuprinsă denumirea evenimentului, denumirea formaţiilor/soliştilor, data şi locaţia desfăşurării evenimentului, denumirea fiecărei opere muzicale comunicate public, autorii fiecărei opere muzicale şi durata de utilizare în concert a fiecărei opere muzicale.
Prin aceeaşi sentinţă, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 100 RON - taxă judiciară, suma de 2.975 RON - onorariu avocat şi suma de 1.500 RON - onorariu expert.
3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă:
Prin decizia nr. 427A din data de 3 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Popeşti împotriva sentinţei nr. 2257 din data de 23 octombrie 2019, pronunţate Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
4. Calea de atac exercitată în cauză:
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Popeşti a declarat recurs.
Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a reluat criticile din apel, prin care a susţinut că reclamanta a fost reprezentată la instanţa de fond prin consilier juridic care are statut de salariat şi care are ca atribuţii reprezentarea juridică a angajatorului, iar indemnizaţia de delegare a consilierului juridic şi contravaloarea salariului nu constituie cheltuieli efectuate exclusiv în considerarea procesului judiciar, astfel încât, nu pot reprezenta cheltuieli de judecată, astfel cum această noţiune este reglementată de legislaţia procesual civilă.
Recurenta-pârâtă a mai arătat că nu i s-a comunicat niciun document întocmit de avocatul părţii adverse şi nici împuternicirea avocaţială din care să deducă faptul că aceasta ar fi reprezentată de un avocat.
5. Procedura de filtru derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 23 iulie 2020 şi a fost repartizat aleatoriu spre soluţionare completului de filtru nr. 2.
Prin rezoluţia din 24 iulie 2020, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, după efectuarea comunicărilor prevăzute de art. 490 alin. (2) C. proc. civ.
În concluziile raportului întocmit în cauză, s-a reţinut că recursul este formulat şi motivat în termen legal şi este scutit de plata taxei de timbru, că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) C. proc. civ., iar decizia recurată este supusă căii de atac a recursului.
În ceea ce priveşte criticile formulate de recurenta-pârâtă, raportorul şi-a exprimat opinia în sensul că este incidentă excepţia nulităţii recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât acestea nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Completul de filtru nr. C2, prin rezoluţia din data de 13 ianuarie 2021, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod.
Raportul vizând admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare aflate la dosarul de recurs, iar acestea nu au formulat puncte de vedere.
Prin rezoluţia completului, a fost fixat termen la data de 6 aprilie 2021, în camera de consiliu, fără citare părţilor, în vederea analizării admisibilităţii în principiu a recursului, în raport de cele reţinute prin raportul întocmit în cauză.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
În condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.
Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.
Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.
Art. 493 alin. (5) C. proc. civ. stipulează că în cazul în care completul este în unanimitate de acord că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din cod, anulează recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.
În speţă, verificând cererea de recurs, se constată că, fără a proceda la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă a reiterat motivele de apel formulate împotriva sentinţei tribunalului, care şi-au găsit deja o dezlegare jurisdicţională prin decizia pronunţată în apel, recurenta-pârâtă ignorând faptul că asupra acestora a existat deja o cenzură şi o judecată din partea instanţei de apel, care a arătat argumentele pentru care criticile respective nu pot fi primite.
Or, prin motivele de recurs recurenta-pârâtă trebuia să indice, punctual, de ce este sunt greşite considerentele instanţei de apel care sprijină soluţia adoptată, însă aceasta, fără să arate de ce este nelegală dezlegarea dată de instanţă în faza procesuală a apelului, repune în discuţie aceleaşi aspecte, reiterând cele invocate prin cererea de apel şi omiţând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia curţii de apel.
O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel.
Ca atare, nu se poate proceda la o încadrare a susţinerilor formulate de către parte prin cererea de recurs în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aspect de natură a determina incidenţa sancţiunii nulităţii recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Aşa fiind, cum criticile formulate de recurenta-pârâtă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de pârâta U.A.T. Comuna Popeşti împotriva deciziei civile nr. 427A din data de 3 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 aprilie 2021.