Competent forum for real estate restitution appeals under exclusive territorial jurisdiction and the temporal limit for invoking absolute territorial incompetency

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2021

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 4 octombrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, au solicitat anularea deciziei de invalidare nr. x din data de 12 august 2019 emisă de intimată şi obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii prin care să valideze dispoziţia nr. 5568 din data de 19 decembrie 2005 emisă de Primarul municipiului Târgu Mureş, respectiv admiterea cererii de restituire în natură a imobilului situat în Târgu Mureş, str. x şi 2 şi a terenului aferent, precum şi propunerea de acordare a titlurilor de despăgubire pentru ap. 3, înscris în CF nr. xII, nr. top x şi y (transcris din CF nr. x Târgu Mureş - sistat).

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1407 din data de 4 noiembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială absolută şi a declinat în favoarea Tribunalului Mureş competenţa de soluţionare a acţiunii.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în esenţă, a avut în vedere că imobilul ce face obiectul măsurilor reparatorii este situat în municipiul Târgu Mureş şi a reţinut prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 298 din data de 4 martie 2021, Tribunalul Mureş, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Astfel, Tribunalul Mureş, secţia civilă a arătat că Tribunalul Bucureşti a procedat la verificarea competenţei sale la termenul de judecată din data de 4 noiembrie 2020, dar la termenul anterior de judecată, din data de 9 septembrie 2020, constatând că părţile au fost legal citate, instanţa a decis asupra excepţiei tardivităţii invocate de intimată, a încuviinţat cereri în probaţiune şi a solicitat depunerea unor probe (respectiv dosarul administrativ).

Ca atare a reţinut că, deşi Tribunalul Bucureşti nu şi-a stabilit competenţa printr-o încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., în contextul în care a constatat realizarea procedurii de citare şi a dispus măsuri procesuale la termenul de judecată din data de 9 septembrie 2020, a devenit competent să soluţioneze cauza.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că, în speţă, Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Mureş şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prezentul conflict negativ de competenţă fiind ivit ca urmare a aprecierilor diferite a celor două instanţe cu privire la momentul până la care poate fi invocată excepţia necompetenţei teritoriale în prezentul litigiu.

Prin demersul judiciar cu care au învestit Tribunalul Bucureşti, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu intimata Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, au solicitat anularea deciziei de invalidare nr. x din data de 12 august 2019 emisă de intimată şi obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii prin care să valideze dispoziţia nr. 5568 din data de 19 decembrie 2005 emisă de Primarul municipiului Târgu Mureş, respectiv admiterea cererii de restituire în natură a imobilelor menţionate în cererea de chemare în judecată, precum şi propunerea de acordare a titlurilor de despăgubire pentru ap. 3, înscris în CF nr. xII, nr. top x şi y.

Raportat la obiectul litigiului, astfel cum a fost anterior arătat, pentru stabilirea instanţei competente a soluţiona pricina au relevanţă dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, modificate prin Legea nr. 111/2019, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 418 din data de 28 mai 2019, în vigoare din 31 mai 2019.

Potrivit acestor prevederi legale, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, care reglementează o competenţă teritorială exclusivă, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Totodată, conform art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura".

Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.

C. proc. civ. cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii".

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată cauza, aceasta fiind competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, pricina ar fi de competenţa unei alte instanţe.

Invocarea excepţiei de necompetenţă după acest moment nu mai este posibilă, competenţa fiind câştigată în mod definitiv de instanţa pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.

În speţă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B. a fost înregistrată la 4 octombrie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2019.

La primul termen de judecată, stabilit la data de 5 februarie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a amânat judecarea cauzei la data de 8 aprilie 2020, reţinând cele stabilite prin Hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului Bucureşti nr. 4 din data de 3 februarie 2020.

Ulterior, judecata cauzei a fost suspendată, în temeiul art. 42 alin. (6) din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă.

Prin rezoluţia aflată la dosarul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, cauza a fost repusă pe rol şi s-a fixat termen de judecată la data de 9 septembrie 2020, cu citarea părţilor.

La termenul de judecată din data de 9 septembrie 2020, astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a constatat că procedura de citare este legal îndeplinită, a respins excepţia tardivităţii depunerii contestaţiei, invocată de pârâtă prin întâmpinare, a încuviinţat probe şi a dispus amânarea judecării cauzei la data de 4 noiembrie 2020, pentru a da posibilitatea părţilor să depună înscrisurile a căror administrare a fost încuviinţată.

Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 4 noiembrie 2020, în temeiul art. 131 alin. (1) şi art. 132 alin. (1) C. proc. civ., a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale absolute a acestui tribunal, excepţie pe care a admis-o şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Mureş.

Or, raportat la dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către instanţă la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, moment care în speţă este reprezentat de termenul de judecată din data de 9 septembrie 2020.

Astfel cum a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunţate în recurs în interesul legii, chiar şi în situaţia în care nu există o încheiere interlocutorie prin care s-a reţinut competenţa (cum este cazul în prezentul dosar), de altfel, obligatorie, în temeiul prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., efectul neinvocării în termen a excepţiei de necompetenţă reprezintă stabilirea competenţei în favoarea instanţei sesizate, aspect care nu poate fi ulterior ignorat.

Prin urmare, din interpretarea prevederilor art. 130 şi 131 C. proc. civ., rezultă că neinvocarea în termen a excepţiei de necompetenţă are ca efect consolidarea competenţei instanţei iniţial sesizate, în condiţiile operării unei prorogări legale de competenţă sui-generis.

În cauză, în termenul stabilit de lege - la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii - 9 septembrie 2020 - nici părţile şi nici instanţa nu au invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, ci instanţa a invocat această excepţie, din oficiu, la termenul de judecată din data de 4 noiembrie 2020, cu depăşirea limitei temporare impuse de art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, aşa cum s-a arătat anterior la termenul din data de 9 septembrie 2020, termen pentru care părţile au fost legal citate, Tribunalul Bucureşti, chiar dacă nu şi-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în condiţiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., a dispus asupra excepţiei tardivităţii, precum şi asupra probelor, iar amânarea judecării cauzei pentru termenul din data de 4 noiembrie 2020 nu s-a realizat pentru că ar fi fost necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenţei de soluţionare a pricii, conform art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

Ca atare, faţă de prevederile legale sus-menţionate, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, chiar dacă nu este competent să judece cauza prin raportare la prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, nu putea să invoce din oficiu necompetenţa sa teritorială şi să se desesizeze în acest fel de soluţionarea pricinii, în favoarea sa operând prorogarea legală de competenţă, ca rezultat al neinvocării excepţie în termenul prevăzut de lege.

În raport de cele anterior reţinute şi de dispoziţiile legale enunţate, Înalta Curte va stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 aprilie 2021.