Detention damages claim reinstated; jail administration and state deemed proper defendants, case remanded for merits.

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2021

asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2019, reclamantul A., a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 180.000 (o sută optzeci de mii) de euro, drept despăgubire pentru 300 de zile petrecute în mod nelegal în detenţie.

În motivare a arătat că a fost arestat în baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoare nr. 263/01.07.2014, a fost eliberat în baza biletului de liberare nr. x/2016, a fost reţinut şi deţinut din 24.03.2003 până la 15.12.2016.

I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 2068/01.10.2019 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la faptele pretinse în perioada 24.07.2012 - 25.01.2016, fiind respinsă acţiunea în raport de această perioadă ca fiind prescrisă şi, pe cale de consecinţă, a respins, ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu privire la faptele pretinse în perioada 26.01.2016 - 15.12.2016.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 1448A din data de 3 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins excepţia decăderii ca nefondată şi a unit cu fondul excepţia autorităţii de lucru judecat.

A admis apelurile formulate de apelantul-reclamant A. şi apelantul-pârât Statul Român prin Ministerul Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor împotriva sentinţei civile nr. 2068/01.10.2019, pronunţate de către Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generala de Trezorerie şi Datorie Publică cu sediul în Bucureşti, str. x.

A schimbat sentinţa civilă apelată, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului chemat în judecată şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea de chemare în judecată, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1448A din data de 3 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs reclamantul A. care s-a prevalat de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. 1. Motivele de recurs

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul-reclamant învederează că decizia recurată este nelegală, întrucât nu au fosr respectate prevederilor art. 10 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în ceea ce proveşte soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

Norma invocată preveder astfel: "Administraţia Naţională a Penitenciarelor este instituţia publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Justiţiei, având ca scop coordonarea şi controlul activităţilor unităţilor care se organizează şi funcţionează în subordinea sa."

De asemenea, recurentaul arată că potrivit art. 11 alin. (2) din acelaşi act normativ: "Penitenciarele se înfiinţează prin hotărâre a Guvernului au personalitate juridică şi sunt în subordinea pârâtei Administratiei Naţionale a Penitenciarelor."

În opinia recurentului, textele anterioare susţin calitatea procesuală pasivă a pârâtei Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Pe de altă parte, Statul Român prin Ministerul Justiţiei răspunde pentru modul de organizare şi coordonare a activităţii de punere în executare a politicilor de implementare a normelor europene în penitenciarele din România prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Introducerea cererii de chemare în judecată şi împotriva pârâtului Statul Român era necesară pentru a- fi garantată posibilitatea executării la timp a daunelor morale solicitate în temeiul art. 551 alin. (1)-(3) din Legea nr. 169/2017 - compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare.

Recurentul mai susţine că decizia recurată încalcă în mod nelegal autoritatea de lucru judecat, deoarece "schimbâ sentinţa civilă apelată, în sensul că admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului chemat în judecată şi pe cale de consecinţă, respinge cererea de chemare în judecată, ca fiind formulată în contradictoriu cu persoană lipsită de calitate procesuală pasivă".

Se mai arată că prin citaţia emisă la 22 iulie 2020, aceeaşi instanţă de apel a pus în vedere părţilor în baza art. 227 alin. (1) din Noul C. proc. civ. să se prezinte personal în sala de judecată în vederea soluţionării amiabile a litigiului, iar ulterior a dispus respingerea cererii de chemare în judecată.

Se concluzionează că decizia recurată este lipsită de temei legal.

II.2. Apărările formulate în cauză

La data de 03 martie 2021 a depus întâmpinare intimata-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor prin care invocă excepţia nulităţii recursului, având în vedere că cererea nu conţine motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază recursul şi nici probele invocate în susţinerea acestuia.

II.3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Analizând excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta nu se verifică în cauză, urmând a fi respinsă pentru considerentele ce succed.

Pentru a opera nulitatea recursului în condiţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., este necesar ca cererea de recurs să nu cuprindă critici propriu-zise la adresa deciziei sau să cuprindă o succesiune de fapte şi afirmaţii ce nu ar putea fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În cauză, din cuprinsul cererii de recurs rezultă că susţinerile recurentului-reclamant se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul reclamant invocând faptul că recursul vizează aplicarea eronată a prevederilor legale incidente privind soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, considerând că se justifică această calitate, pe de altă parte, acelaşi recurent critică şi încălcarea autorităţii de lucru judecat a hotărârii primei instanţe.

Drept urmare, Înalta Curte constată că susţinerile din memoriul de recurs se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că, raportat la dispoziţiile art. 486 alin. (1) şi ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor este nefondată, urmând a fi respinsă.

Pe fond, recursul declarat de recurentul reclamant A., încadrat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin prisma aplicării şi interpretării prevederilor art. 36 C. proc. civ. din C. proc. civ. este fondat, însă vor fi înlăturate ca nefondate motivele prin care se susţine încălcarea autorităţii de lucru judecat, întrucât în cauză nu se constată încălcarea normelor de procedură de la art. 430 şi 431 din acelaşi cod.

Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic.

Înalta Curte apreciază că se justifică în cauză corespondenţa dintre pârâtul Statul Român prin Ministerul Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi persoana obligată în raportul juridic litigios, astfel că este fondată critica invocată de recurentul reclamant privind reţinerea în mod greşit a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

În conformitate cu prevederile art. 10 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal: "Administraţia Naţională a Penitenciarelor este instituţia publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Justiţiei, având ca scop coordonarea şi controlul activităţilor unităţilor care se organizează şi funcţionează în subordinea sa."

În condiţiile în care unităţile penitenciare au personalitate juridică, Înalta Curte apreciază că, în contextul interpretării şi aplicării prevederilor legale invocate, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a fost în mod nelegal dispusă de instanţa de apel.

Totodată, potrivit art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 756/2016 pentru organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor: activitatea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se desfăşoară în conformitate cu prevederile Constituţiei României, republicată, Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale.

Pe de altă parte, art. 2 alin. (2) din aceeaşi hotărâre de Guvern stabileşte că: "Administraţia Naţională a Penitenciarelor aplică strategia Guvernului României în ceea ce priveşte executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate pronunţate de instanţele judecătoreşti", astfel încât, reţinându-se în cauză conduita omisivă a autorităţilor naţionale în organizarea unui sistem penitenciar compatibil cu respectarea garanţiilor art. 3 din Convenţie, se confirmă calitatea procesuală pasivă şi a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Se constată astfel că Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor îi revine rolul care constă în aplicarea dispoziţiilor cu caracter normativ şi în gestionarea resurselor financiare care sunt puse la dispoziţie în cadrul politicii penale a Statului Român, sens în care s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a făcut trimitere la dispoziţiile art. 46 din Convenţie ce impun statului, printr-o obligaţie legală, de a aplica măsurile generale şi/sau individuale corespunzătoare pentru a garanta dreptul persoanelor aflate în detenţie şi drepturile apărate de Convenţie.

Se observă şi prevederile art. 11 din Hotărârea Guvernului nr. 756/2016, precum şi cele ale Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor penitenciare, aprobat prin Decizia Directorului general al ANP (art. 1 alin. (1) şi (2) potrivit cărora penitenciarele sunt unităţi care asigură executarea pedepselor privative de libertate şi a măsurii arestării preventive, în condiţii în care garantează respectarea demnităţii umane, facilitând responsabilizarea şi reintegrarea în societate a persoanelor private de libertate şi contribuind la creşterea gradului de siguranţă a comunităţii, menţinerea ordinii publice şi securităţii naţionale.

Drept urmare, capacitatea juridică şi atribuţiile în materie ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nu pot fi negate, impunându-se a fi analizate şi în raport de conduita acesteia în executarea obligaţiilor legale ce îi incumbă în organizarea activităţii de detenţie, astfel că se reţin a fi fondate criticile recurentului sub acest aspect.

Pe de altă parte, critica recurentului reclamant privind încălcarea autorităţii de lucru judecat de către curtea de apel prin schimbarea soluţiei primi instanţe nu este fondată, întrucât nu subzistă întrunirea condiţiilor pentru a opera această excepţie procesuală de fond, care împiedică desfăşurarea unui nou proces cu privire la acelaşi drept; prin schimbarea soluţiei în calea de atac a apelului nu se pune problema afectării autorităţii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti pronunţată de prima instanţă, având în vedere că până la soluţionarea definitivă a unui proces, hotărârea primei instanţe şi, dacă este cazul, şi a instanţei de apel, se bucură de autoritate de lucru judecat provizorie, potrivit art. 430 alin. (4) din C. proc. civ.

Susţinerea recurentului în sensul că prin citaţia emisă la 22 iulie 2020, instanţa de apel a pus în vedere părţilor în baza art. 227 alin. (1) din C. proc. civ. să se prezinte personal în sala de judecată în vederea soluţionării amiabile a litigiului, iar ulterior a dispus respingerea cererii de chemare în judecată nu se circumscrie vreunui motiv din cele reglementate la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., astfel încât aceasta nu va fi analizată.

Pentru aceste considerente, se va admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1448A din data de 3 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Conform dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ.:

"(1) în cazul în care recursul a fost declarat admisibil în principiu, instanţa, verificând toate motivele invocate şi judecând recursul, îl poate admite, îl poate respinge ori poate constata perimarea lui. (2) În caz de admitere a recursului, hotărârea atacată poate fi casată, în tot sau în parte" De asemenea, potrivit art. 497 din acelaşi act normativ:

"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată."

În temeiul textelor legale mai sus menţionate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1448A din data de 3 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 aprilie 2021.