Annullability of combined trademark registration based on risk of confusion: global comparative analysis of visual, phonetic, and conceptual elements under EU jurisprudence

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2021

I. Circumstanţele cauzei:

I.1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 20 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii B. S.R.L. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, solicitând anularea înregistrării mărcii x având numărul de depozit naţional reglementar x din 21 aprilie 2016 pentru produsele cuprinse în clasele 29, 30, 31, 32, interzicerea folosirii de către pârâta B. S.R.L. în activitatea sa a mărcii x pentru produsele cuprinse în clasele 29, 30, 31 şi 32, obligarea pârâtei B. S.R.L. la retragerea imediată de pe piaţă a tuturor produselor cuprinse în clasele de clasificare de mai sus, care poartă marca ce face obiectul prezentei acţiuni şi obligarea în solidar a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă:

Prin sentinţa civilă nr. 1811 din data de 6 decembrie 2017 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii B. S.R.L. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, a anulat înregistrarea mărcii x cu nr. de depozit naţional reglementar x din 21 aprilie 2016 pentru produsele cuprinse în clasele 29, 30, 31 şi 32, a interzis folosirea de către pârâtă în activitatea sa a mărcii x pentru produsele cuprinse în clasele 29, 30, 31 şi 32 şi a obligat pe pârâtă la retragerea imediat de pe piaţă a tuturor produselor cuprinse în clasele 29, 30, 31 şi 32, care poartă marca x.

I.3 Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă:

Prin decizia civilă nr. 399A din data de 13 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1811 din data de 6 decembrie 2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. şi cu intimatul-pârât Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

A schimbat sentinţa apelată în sensul că: a admis în parte acţiunea şi a anulat înregistrarea mărcii x cu nr. de depozit naţional reglementar x din data de 21 aprilie 2016 pentru produsele carne, peşte, păsări, vânat, extracte din carne, cuprinse în clasa 29; a obligat pe pârâtă la retragerea imediată de pe piaţă a produselor menţionate anterior şi a interzis pârâtei utilizarea mărcii x pentru aceleaşi produse; a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.

I.4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 399A din data de 13 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au declarat recurs reclamanta A. S.R.L. şi pârâta B. S.R.L.

I.5. Cererile de recurs:

Recursul declarat de reclamanta A. S.R.L.:

Invocând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă A. S.R.L., în esenţă, a susţinut că, deşi instanţa de apel a reţinut că situaţiei de fapt îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, raţionamentul acesteia în sensul că recurenta-pârâtă poate folosi marca în discuţie pentru produsele din clasa 30 deoarece acestea nu fac parte din obiectul activităţii recurentei-reclamante este greşit, întrucât textul legal invocat de instanţă nu are în vedere doar identitatea cu marca anterioară, ci şi similitudinea (pe care instanţa o menţionează fără a-i da importanţă).

A arătat că distincţia dintre cele două concepte se poate observa la nivel de conţinut al normei juridice; în cazul identităţii de marcă este necesar ca aceasta să se manifeste sub toate aspectele, inclusiv a produselor comercializate, iar similitudinea are în vedere acele asemănări între cele două mărci care raportat la tipul de produs şi modul de comercializare pot crea riscul asocierii false între cele două mărci.

Recurenta-reclamantă a susţinut că motivul de anulare prevăzut de art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice vine să apere titularul de marcă împotriva utilizării acesteia de către comercianţii care încearcă să se folosească de notorietatea şi imaginea favorabilă pe care o prezintă respectiva marcă în percepţia consumatorului cu un nivel mediu de educaţie pentru a-şi spori vânzările cu privire la produsele proprii.

A apreciat că, în speţă, produsele sale şi cele ale recurentei-pârâte, deşi nu sunt identice, pot fi cu uşurinţă calificate ca fiind similare, întrucât ambele tipuri de produse sunt legate de alimentaţie, iar faptul că acestea din urmă nu sunt preparate din carne nu este de natură să ocrotească marca de eventuale confuzii ale consumatorului, cu atât mai mult cu cât a comercializat produse alimentare sub această marcă de o perioadă îndelungată de timp, respectiv din anul 2002.

În opinia recurentei-reclamante, un consumator mediu aflat într-un centru comercial nu va putea face distincţia între cele două produse şi va considera că este vorba despre produsul său, considerând că şi-a extins obiectul de activitate şi, mai mult decât atât, datorită volumului său mare de vânzări, marca a devenit una cu o notorietate ridicată.

Recursul formulat de pârâta B. S.R.L.:

Recurenta-pârâtă B. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi dispunerea rejudecării procesului pe fond, cu obligarea recurentei-reclamante A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată.

Procedând la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că decizia recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, a criticat cele reţinute de către instanţa de apel în sensul că potrivit principiilor jurisprudenţiale, "în cazul mărcilor combinate regula este că elementele verbale sunt cele care au un caracter dominant şi distinctiv".

Recurenta-pârâtă a apreciat că această interpretare vine în contradicţie cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în conformitate cu care riscul de confuzie se apreciază cu privire la publicul relevant, fiind necesar să se determine că o porţiune semnificativă a publicului relevant riscă să fie indusă în eroare şi, totodată, să se realizeze o evaluare globală a mărcilor în cauză prin care să se ia în considerare toate elementele din care sunt alcătuite mărcile: elemente de natură verbală, vizuală şi conceptuală.

A susţinut că marca pe care o deţine recurenta-reclamantă nu este o marcă verbală, ci una combinată, astfel că la compararea acesteia cu semnul mărcii B. S.R.L. (care este tot o marcă combinată) joacă un rol la fel de important şi elementul figurativ.

A arătat că este neacceptată compararea a două mărci doar prin luarea în considerare a elementului auditiv, întrucât consumatorul, în mod real, percepe tot ansamblul figurativ al mărcii şi nu doar unul dintre componentele acestuia (auditiv, vizual şi conceptual).

Ca atare, recurenta-pârâtă a considerat că aprecierea curţii de apel potrivit căreia elementul auditiv este dominant în structura mărcii combinate încalcă jurisprudenţa obligatorie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, prin care s-a stabilit că nu se poate realiza compararea doar din perspectiva unui detaliu al mărcii, ci printr-o privire de ansamblu aspra tuturor elementelor din care este alcătuită.

Astfel, a menţionat că, în legătură cu caracterul distinctiv al mărcii, în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene s-a statuat că punctul de plecare în analiza caracterului distinctiv al mărcii îl reprezintă aptitudinea acesteia de a indica unui consumator originea comercială a produselor sau a serviciilor enumerate de solicitant în cererea sa (cauza C-398/08 P Audi AG vs. OAPI).

Recurenta-pârâtă a susţinut că numele x privit singular, fără elementul figurativ din imaginea mărcii, nu are aptitudinea să inducă publicului percepţia că produsele din peşte comercializate de recurenta-reclamantă provin de la această societate, întrucât numele mărcii nu se poate asocia cu numele titularului ei, având în vedere diferenţele evidente dintre numele mărcii (x) şi numele titularului (A.).

În consecinţă, potrivit susţinerilor recurentei-pârâte, instanţa de apel trebuia să aplice interpretarea obligatorie dată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi, în analiza cauzei deduse judecăţii, să nu se întemeieze doar pe elementul verbal în compararea similitudinii celor două mărci, ci să constate că elementul dominant al mărcii A. S.R.L. este cel figurativ, fiind vorba despre scrierea elementului verbal într-o manieră stilizată, căreia i se adaugă desenul unui peştişor, acesta fiind cel care indică concret tipul serviciilor sau a produselor comercializate de recurenta-reclamantă, având în vedere obiectul de activitate al acesteia.

Raportat la cele statuate în cauzele C-334-05 OAPI vs. Shaker şi T-185/02 Claude Ruiz-Picasso vs. OHIM, în analiza similitudinii dintre cele două mărci, recurenta-pârâtă a apreciat că instanţa de apel trebuia să aibă în vedere imaginea de ansamblu pe care o creează mărcile în percepţia consumatorului mediu, iar, în speţă, cea pe care o creionează fiecare marcă în discuţie este extrem de diferită.

Astfel, a arătat că marca deţinută de recurenta-reclamantă atrage atenţia publicului consumator prin imaginea zâmbitoare a peştişorului şi a peştelui întors realizat prin stilizarea literei "B", acestea reprezentând elementele distinctive şi dominante ale mărcii, care influenţează semnificativ impresia de ansamblu şi nu cuvântul x, întrucât forma fantezistă în care este reprezentat cuvântul în structura mărcii combinate nu îl determină pe consumatorul mediu să îl reţină, fiind greu de înţeles şi de memorat, cu atât mai mult cu cât între elementul scris (x) şi numele titularului mărcii (A.) nu există nicio asemănare, ceea ce face imposibilă asocierea mărcii cu titularul acesteia, dacă s-ar avea în vedere doar cuvântul x din cuprinsul mărcii deţinute de A. S.R.L., aşa cum a procedat instanţa de apel.

În ceea ce priveşte marca sa, a precizat că elementul figurativ are o configuraţie total diferită faţă de cel al mărcii recurentei-reclamante, întrucât acesta are o formă ovală stilizată, delimitată de un contur şi un fond negru în interiorul căruia este scris cuvântul x în culoarea alb, astfel că marca pe care a înregistrat-o diferă total sub aspect vizual de cea înregistrată de recurenta-reclamantă A. S.R.L.

Făcând trimitere la decizia nr. 266A din data de 6 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, a arătat că, prin aceasta, s-a statuat că "pentru a se stabili caracterul distinctiv al unui element ce compune o marcă, se analizează în ce măsură (mai mare sau mai mică) acest element contribuie la identificarea produselor/serviciilor pentru care a fost înregistrată marca respectivă, ca provenind de la o întreprindere determinată şi de a distinge, aşadar, aceste produse/servicii de cele ale altor întreprinderi. În cadrul acestei aprecieri, se iau în considerare calităţile intrinseci ale elementului - din perspectiva aspectului dacă acesta este sau nu lipsit de orice caracter descriptiv pentru produsele/serviciile pentru care a fost înregistrată marca".

Recurenta-pârâtă a susţinut că, potrivit acestei reguli jurisprudenţiale, elementul distinctiv al mărcii deţinute de partea adversă este peştele, întrucât imaginea acestuia ilustrează specia de produse pentru care a fost înregistrată marca, respectiv peşte şi preparate de peşte, acest element având un caracter dominant prin ilustrarea peştelui în două imagini, prima imagine (desenul cu peştişorul) având un caracter artistic ce reprezintă sentimentul de satisfacţie, iar a doua imagine fiind realizată prin stilizarea literei "B" de la începutul elementul verbal al mărcii, astfel încât să se creeze forma unui peşte întors.

În opinia recurentei-pârâte, instanţa de apel a reţinut greşit că "din perspectivă vizuală mărcile sunt similare, ca urmare a identităţii elementului verbal al ambelor mărci", întrucât elementul verbal trebuie luat în considerare în cadrul analizei auditive, iar atunci când se realizează o analiză a elementului figurativ în ceea ce priveşte perspectiva vizuală a acestuia trebuie să fie avute în vedere coloritul, formele geometrice incluse, forma scrisului, fundalul ş.a.

Ca atare, a considerat că instanţa de apel nu a luat în considerare jurisprudenţa obligatorie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la aprecierea globală a riscului de confuzie şi la cum se apreciază distinctivitatea mărcilor care conţin indicaţii de calitate, limitându-se doar la analiza elementului verbal din structura mărcii.

Recurenta-pârâtă, făcând trimitere la cauza C-206/04 P Mulhens GmbH & Co. KG/OAPI, a susţinut şi că jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene impunea instanţei de apel să nu se limiteze în analiza sa doar la elementul verbal al unei mărci, ci să aibă în vedere şi celelalte componente, cum sunt cel figurativ şi conceptual, care alcătuiesc marca în cauză.

A arătat că, din punct de vedere conceptual, marca sa exprimă ideea de bun-gust fără a se arăta contextul sau produsul, iar marca recurentei-reclamante se regăseşte într-un anumit ansamblu, exprimând satisfacţie prin intermediul desenului cu peştişorul întruchipat cu gura deschisă ce sugerează ideea de savoare a produsului desemnat de marcă; în opinia sa, din analiza conceptuală a celor două mărci, rezultă că acestea sunt percepute în mod diferit de consumatori, ţindându-se cont şi de faptul că existenţa sau inexistenţa similitudinii din punct de vedere conceptual nu trebuie să rezulte din analiza elementului fonetic al mărcilor.

Totodată, a menţionat că în cauza Sabel BV vs. Puma AG (C-251/95) s-a stabilit că "în cazul în care marca anterioară nu este cunoscută în mod special publicului şi constă într-o imagine cu un conţinut puţin imaginativ, simplul fapt că cele două mărci sunt conceptual similare nu este suficient pentru a genera un risc de confuzie".

Prin urmare, a susţinut că se impunea ca instanţa, constatând că cele două mărci sunt diferite atât din punct de vedere conceptual, cât şi din punct de vedere vizual, să se raporteze la cele statuate în deciziile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pe care le-a indicat prin cererea de recurs şi să constate că diferenţele conceptuale şi vizuale contracarează similitudinea auditivă x, cu atât mai mult cu cât fiecare semn al mărcii are un sens clar şi specific din punct de vedere al publicului.

Recurenta-pârâtă a subliniat şi că în mod greşit instanţa de apel s-a limitat la analiza similitudinii auditive pentru anularea înregistrării mărcii sale pentru o parte din produsele cuprinse în clasa 29, fiind obligată să dea eficienţă tuturor interpretărilor cu caracter obligatoriu ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene prin care s-a stabilit că în analiza similitudinii mărcilor combinate trebuie realizată o evaluare globală, în cadrul căreia să se ţină cont de diferenţele conceptuale şi vizuale care pot contracara similitudinile.

De asemenea, a arătat că, neluând în considerare jurisprudenţa europeană, instanţa de apel a considerat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 pentru a se dispune anularea unei mărci, apreciind că există un risc de confuzie între marca B. S.R.L. şi marca A. S.R.L, fără a realiza o analiză de ansamblu din punct de vedere fonetic, vizual şi conceptual.

Un alt element în raport de care se poate observa aplicarea greşită a normelor de drept material, în opinia recurentei-pârâte, ţine de condiţia reglementată de art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, şi anume condiţia existentei riscului de confuzie, inclusiv sub forma riscului de asociere pentru public.

A precizat că riscul de confuzie se apreciază cu privire la publicul relevant, alcătuit din consumatorii medii, normal atenţi şi rezonabil de diligenţi în raport cu decizia de cumpărare a produselor sau serviciilor cărora li se aplică mărcile în conflict şi, prin urmare, ar trebui să se determine că o porţiune semnificativă a publicului relevant riscă să fie indusă în eroare, însă această porţiune semnificativă diferă de la o piaţă la alta, după cum şi publicul relevant diferă de la o piaţă la alta.

Raportat la jurisprudenţa europeană (C-252/07 Intel Corporation Inc. vs. C.), prin care s-a stabilit că, şi în situaţiile în care categoriile de consumatori vizate de produsele pentru care fiecare dintre mărcile în conflict se suprapun într-o anumită măsură, respectivele produse pot fi atât de diferite, încât marca ulterioară nu va putea evoca marca anterioară în percepţia publicului pertinent, recurenta-pârâtă a susţinut că în mod greşit instanţa de apel a considerat că riscul de confuzie şi riscul de asociere pat fi reţinute pentru produsele pentru care se pot identifica similitudini.

Astfel, critică cele reţinute de către instanţa de apel în sensul că există o identitate între marca A. S.R.L. pentru clasa 29 care include "peşte şi preparate din peşte" şi marca B. S.R.L. pentru clasa 29 care include "carne, peşte, păsări şi vânat, extracte din carne", arătând că dacă aceasta s-ar fi aplecat asupra argumentelor prezentate în cauza C-252/07, ar fi concluzionat că marca sa, din prisma produselor la care se referă, nu poate evoca sub nicio formă marca A. S.R.L. care se referă la un segment determinat de produse.

Ca atare, a apreciat că simplul fapt că toate produsele sunt din carne sau pe bază de carne nu este de natură să conducă la o confuzie a consumatorului mediu, întrucât există posibilitatea ca respectivele produse să fie foarte diferite, iar publicul vizat de fiecare dintre cele două mărci să nu fie niciodată confruntat cu cealaltă marcă, astfel încât nu va stabili nicio legătură între aceste mărci.

În plus, a arătat că în cauza Sabel BV vs. Puma AG (C-251/95), Curtea a explicat aspectul potrivit căruia "simpla asociere pe care publicul ar putea să o facă între cele două mărci, ca rezultat al conţinutului semantic analog nu este prin ea însăşi suficientă pentru a se concluziona că există risc de confuzie", iar în măsura în care instanţa de apel s-ar fi aplecat asupra celor statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene arătate anterior, precum şi asupra regulii stabilite de aceeaşi instanţă potrivit căreia trebuie avută în vedere aprecierea globală a riscului de confuzie şi impresia de ansamblu produsă de aceasta, nu ar mai fi raţionat de maniera potrivit căreia dacă produsele fac parte din aceeaşi categorie (în speţă, produse din came sau pe bază de carne), atunci între acestea există o identitate şi, drept urmare, se naşte un risc de confuzie.

Recurenta-pârâtă a susţinut şi că, în conformitate cu prevederile art. 148 alin. (2) din Constituţia României şi art. 4 C. proc. civ., raţionamentele utilizate de instanţa supranaţională în hotărârile invocate sunt obligatorii pentru instanţele române, astfel că instanţa de apel trebuia să facă aplicarea concordantă şi prioritară a acestor hotărâri în prezenta cauză.

Prin cererea formulată la data de 4 august 2020, recurenta-pârâtă a precizat cererea de recurs, arătând că solicită admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate în ceea ce priveşte anularea mărcii x aparţinând B. S.R.L. cu nr. de depozit naţional reglementar x din 21 aprilie 2016 pentru produsele carne, peşte, păsări, vânat, extracte din carne, cuprinse în clasa 29, obligarea B. S.R.L. la retragerea de pe piaţă a produselor menţionate anterior, interzicerea utilizării mărcii x pentru aceleaşi produse şi dispunerea rejudecării procesului pe fond, cu obligarea recurentei-reclamante A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, a arătat că motivele cererii de recurs rămân neschimbate.

I.6. Apărările formulate în cauză:

În termen legal, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare la recursul promovat de către recurenta-pârâtă B. S.R.L., prin care a solicitat respingerea acestuia, combătând cele susţinute de către partea adversă.

În esenţă, a susţinut că produsele pentru care instanţa de apel a dispus anularea sunt carne, peşte, păsări, vânat şi extracte de carne şi este evident că între cele două mărci există nu doar o similitudine ci chiar o identitate suficientă, din perspectiva mărcii şi a produselor comercializate sub aceasta, pentru a se interzice comercializarea lor; pentru a anula înregistrarea pentru produsele menţionate anterior, s-a constatat existenţa situaţiei prevăzute expres la art. 6 lit. a) din Legea nr. 84/1998.

A apreciat că recurenta-pârâtă a susţinut în mod greşit că marca x nu ar fi una verbală (fonetică), întrucât sonoritatea este cel dintâi element de identificare pe care îl reţine un consumator mediu, fiind cel mai întâlnit mod de referire la produsele oricărei mărci.

Prin urmare, a considerat că este corectă aprecierea instanţei de apel în sensul că elementul sonor este cel mai puternic ca intensitate şi impregnare conştiinţa destinatarului consumator.

Cu referire la expunerea de motive a recurentei-pârâte cu referire la elementul conceptual al mărcii, a arătat că nu este rezonabil să se creadă că un consumator cu un nivel mediu de pregătire din România va avea în vedere nuanţele stilistice şi vizuale prezentate de către partea adversă şi cu atât mai puţin le va percepe în mod clar.

Totodată, a susţinut că recurenta-pârâtă a extras din motivarea instanţei de apel argumentele cu privire la importanţa elementului verbal în analiza gradului de identitate al mărcilor şi a concluzionat în mod greşit că instanţa de apel s-a raportat exclusiv la acesta în analiza gradului de identitate al mărcilor în discuţie, în realitate instanţa de apel având în vedere toate elementele mărcii.

Recurenta-reclamantă a apreciat şi că este nerelevant faptul că publicul ţintă diferă de la o zonă geografică la alta, din moment ce instanţa de apel a avut în vedere piaţa din România, unde consumatorul mediu poate confunda un produs din peşte cu unul din carne, produsele vândute sub cele două mărci fiind parte a aceluiaşi segment principal de bunuri, respectiv produse alimentare din carne.

Prin răspunsul la întâmpinare, depus în termen legal, recurenta-pârâtă B. S.R.L. a susţinut că recurenta-reclamantă nu a formulat nicio apărare cu privire la motivele de casare pe care le-a invocat prin cererea de recurs, aceasta referindu-se doar la aspecte ce ţin de reprezentarea şi concepţia asupra celor două mărci deduse judecăţii.

Combătând cele invocate prin întâmpinare de către recurenta-reclamanată A. S.R.L., a arătat că riscul de confuzie între cele două mărci se apreciază cu privire la publicul relevant, conform art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, iar, în cauza dedusă judecăţii, pentru a exista un risc de confuzie între cele două mărci ar trebui să se determine că o porţiune semnificativă a publicului relevant riscă să fie indusă în eroare, însă trebuie avut în vedere că această porţiune semnificativă diferă de la o piaţă la alta, după cum publicul relevant diferă de la o piaţă la alta.

A subliniat că în nicio etapă procesuală partea adversă nu a arătat şi nici nu a dovedit care este publicul relevant pentru categoriile de produse comercializate de cele două recurente şi nici cum se realizează inducerea în eroare a acestui public.

Făcând trimitere la cele statuate în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene menţionată în cererea de recurs, a susţinut că nu există nicio identitate între marca A. S.R.L. pentru clasa Nisa 29 care include "peşte şi preparate de peşte" şi marca B. S.R.L. pentru clasa Nisa 29 care include "carne, peşte, păsări şi vânat, extracte din carne", întrucât marca sa, prin prisma produselor la care se referă, nu poate evoca sub nicio formă marca recurentei-reclamante, care priveşte un segment determinat de produse.

De asemenea, a apreciat a fi greşită susţinerea recurentei-reclamante în sensul că marca x ar fi una verbală, având în vedere că, din certificatul de înregistrare a mărcii nr. x eliberat de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci la data de 16 iulie 2012 deţinut de D. S.R.L. şi cesionat ulterior către recurenta-reclamantă, se poate observa că marca x deţinută de către partea adversă este o marcă combinată, şi nu o marcă verbală; această concluzie rezultă şi prin raportare la definiţia mărcii combinate ce se găseşte pe pagina web a Oficiului Naţional pentru Invenţii şi Mărci.

Totodată, a precizat şi că marca sa este tot una combinată, aşa cum reiese în mod expres din decizia de admitere la înregistrare nr. x emisă la data de 1 septembrie 2016, astfel că, în speţă, suntem în prezenţa unei analize a două mărci combinate.

Recurenta-pârâtă a precizat că nu a criticat în recurs faptul că x nu ar fi o marcă verbală (fonetică), ci că în prezenta speţă, deşi suntem în prezenţa a două mărci combinate, aşa cum a constatat şi instanţa de apel, aceasta nu a realizat o apreciere globală a celor două mărci, care să ia în considerare atât elementele verbale, vizuale, conceptuale şi publicul relevant, astfel încât să se determine în mod corect dacă există un risc de confuzie sau nu.

Cu referire la susţinerile recurentei-reclamante ce vizează elementul conceptual al celor două mărci, arată că ambele semne ale celor două mărci au fiecare un sens clar şi specific, pe care consumatorii medii sunt capabili să le înţeleagă imediat, fiecare dintre mărci adresându-se unui alt segment de public.

Aducând contraargumente apărărilor formulate de către recurenta-reclamantă din perspectiva elementului verbal al mărcilor, a invocat faptul că interpretarea curţii de apel contravine jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care statuează că similitudinea fonetică constituie unul din factorii avuţi în vedere la realizarea analizei globale, iar nu un element dominant.

A apreciat că sunt neîntemeiate susţinerile recurentei-reclamante potrivit cărora ar fi extras doar aspectele ce vizau elementul verbal din argumentaţia curţii de apel, câtă vreme a arătat în mod clar că raţionamentul acestei instanţe nu respectă prescripţiile obligatorii ale Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Faţă de cele susţinute de către recurenta-reclamantă cu privire la publicul ţintă, a precizat că nu s-a referit în cuprinsul cererii de recurs la publicul ţintă din punct de vedere geografic, ci la publicul ţintă căruia bunurile în cauză i se adresează, iar, în speţă, există suficiente elemente de diferenţiere, astfel încât să nu fim în prezenţa aceluiaşi public relevant pentru produsele comercializate de cele două recurente.

În termen legal, recurenta-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare la recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în raport de prevederile art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., iar, pe fondul căii de atac, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

În susţinerea excepţiei nulităţii recursului, a arătat că, deşi a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă nu învederează cum decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, ci se referă doar aspecte ce ţin de situaţia de fapt a speţei deduse judecăţii.

Pe fondul recursului, a apreciat că susţinerile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate şi, raportat la acestea, nu există niciun temei legal pentru casarea deciziei pronunţate de către curtea de apel.

Astfel, în esenţă, a arătat că recurenta-reclamantă nu încearcă în cadrul cererii de recurs decât să demonstreze în mod forţat că între cele două mărci există similitudini, inclusiv cu privire la produse/bunuri care nu sunt comercializate de către aceasta, deşi este evident că între acestea nu numai că nu se poate reţine o identitate, dar nici măcar vreo similitudine.

A considerat că nu este suficient pentru a se dispune anularea mărcii sale faptul că recurenta-reclamantă a comercializat produse alimentare sub această marcă timp de 18 ani, câtă vreme aceasta a comercializat produse alimentare dintr-o gamă foarte limitată, şi anume peşte şi preparate de peşte, iar nu din întreaga clasă Nisa 29.

Recurenta-pârâtă a apreciat că sunt neîntemeiate susţinerile recurentei-reclamante cu atât mai mult cu cât aceasta se referă în cuprinsul cererii de recurs numai la aspecte ce ţin de comercializarea produselor alimentare, însă insistă în anularea mărcii recurentei-pârâte şi cu privire la clasele Nisa 30, 31 şi 32, care conţin inclusiv produse nealimentare.

Recurenta-reclamantă A. S.R.L., în termen legal, a depus răspuns la întâmpinarea formulată de către recurenta-pârâtă B. S.R.L., susţinând că în mod greşit aceasta a apreciat că, prin cererea de recurs, nu au fost combătute interpretările greşite ale instanţei de apel cu privire la aplicarea normelor de drept material.

Astfel, în esenţă, a arătat că instanţa de apel, deşi a reţinut că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 6 lit. b) din Legea nr. 84/1998, a dispus anularea mărcii x deţinută de către recurenta-pârâtă pentru anumite categorii de produse cuprinse în clasa 29 şi nu şi pentru cele cuprinse în clasa 30, în baza argumentului că aceste produse nu ar fi identice cu cele vândute de recurenta-reclamantă.

A apreciat că această interpretare este eronată prin prisma faptului că textul invocat de către instanţă nu are în vedere doar identitatea cu marca anterioară, ci şi similitudinea, pe care instanţa o menţionează fără a-i da importanţa juridică cuvenită.

Recurenta-reclamantă, reluând cele arătate prin cererea de recurs cu privire la existenţa riscului de confuzie pentru consumator, a susţinut că produsele celor două societăţi, deşi nu sunt identice, pot fi cu uşurinţă calificate ca fiind similare, ambele produse fiind legate de alimentaţie, iar, în speţă, un aspect deosebit de important îl reprezintă perioada îndelungată în care a comercializat produse alimentare sub această marcă (din anul 2002).

I.7. Încheierea de admitere în principiu:

Prin încheierea de şedinţă din data de 9 martie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva decizie civile nr. 399A din data de 13 martie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a reţinut excepţia nulităţii recursului formulat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii, prorogând pronunţarea asupra acesteia până la soluţionarea recursului declarat de recurenta-pârâtă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului:

Examinând cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin prisma excepţie nulităţii recursului reţinută prin încheierea de şedinţă din data de 9 martie 2021, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speţă, recurenta-reclamantă a susţinut incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă această invocare este una formală.

Astfel, în cauză, instanţa de apel a decis anularea mărcii x aparţinând recurentei-pârâte B. S.R.L. pentru produsele carne, peşte, păsări, vânat, extracte de carne, cuprinse în clasa 29, constatând că riscul de confuzie, incluzând riscul de asociere, poate fi reţinut doar pentru aceste produse şi, prin urmare, doar în privinţa acestora sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, potrivit cărora "o marcă este … susceptibilă a fi anulată ... dacă, din motive de identitate sau de similitudine în raport cu marca anterioară şi din motive de identitate sau similitudine a produselor sau serviciilor pe care cele două mărci le desemnează, se poate crea, în percepţia publicului, un risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioară."

Pentru a ajunge la această concluzie, instanţa de apel a reţinut că deşi recurenta-reclamantă a invocat în cererea de chemare în judecată faptul că ar exista un risc de confuzie/asociere în privinţa tuturor produselor pentru care este înregistrată marca pârâtei, în sprijinul tezei sale a adus doar un argument generic, potrivit căruia produsele "aparţin aceleiaşi game de produse de larg consum (destinate consumului alimentar), consumatorul fiind cel puţin tentat să le atribuie aceluiaşi comerciant, fiind rezonabil pentru el să considere că marca pe care o preferă a fost între timp modernizată, iar producătorul în care are încredere şi-a extins gama de produse".

Curtea de apel a apreciat că afirmaţia recurentei-reclamante nu acoperă şi situaţia animalelor vii şi a alimentelor pentru animale din clasa 31, care nu pot fi considerate "produse alimentare" şi nici nu există un temei rezonabil pentru care să se poată reţine că un consumator mediu ar putea să considere că producătorul de peşte şi produse din peşte a cărui marcă îi este cunoscută şi-a extins gama de produse la compoturi, jeleuri, flori naturale sau oricare alt produs pentru care nu se poate reţine identitatea sau similaritatea, întrucât aceste produse nu au nimic în comun cu produsele pe care acesta le cunoaşte, nici sub aspectul materiei primei, nici sub aspectul modului de obţinere, preparare, conservare, ambalare etc.

Ca atare, pentru a răspunde exigenţelor unor veritabile critici de nelegalitate a hotărârii recurate, susţinerile recurentei-reclamante trebuiau să vizeze acest raţionament al instanţei de apel, însă, deşi tinde a susţine o interpretare şi aplicare greşită a prevederilor art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, aceasta s-a mărginit la a afirma că interpretarea instanţei de apel este defectuoasă raportat la împrejurarea că aceste dispoziţii legale nu au în vedere doar identitatea cu marca anterioară, ci şi similitudinea, fără a arăta în ce constă nelegalitatea considerentelor, prin care instanţa de apel a analizat posibilitatea reţinerii identităţii sau similarităţii produselor în discuţie.

Cum instanţa de apel a analizat întrunirea condiţiilor prevăzute de art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, din perspectiva existenţei riscului de confuzie ca urmare a unor motive de identitate sau de similitudine în raport cu marca anterioară şi a unor motive de identitate sau similitudine a produselor sau serviciilor pe care cele două mărci le desemnează, criticile recurentei-reclamante trebuiau să se îndrepte împotriva acestor dezlegări ale instanţei.

Or, controlul de legalitate pe care îl exercită instanţa de recurs poate fi realizat doar în situaţia în care partea supune analizei acesteia o critică de nelegalitate clară, concretă şi care să se grefeze pe raţionamentul instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, însă recurenta-reclamantă nu a procedat în acest fel.

Pe de altă parte, redarea unor consideraţii pur teoretice cu privire la distincţia dintre identitate şi similitudine, la riscul de confuzie sau la protecţia acordată titularului mărcii de prevederile art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, fără a se arăta care este eroarea instanţei de apel şi în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din această perspectivă, nu respectă exigenţele art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nu poate determina o analiză a legalităţii decizie recurate prin prisma motivelor de casare reglementate expres şi limitativ de lege.

Celelalte susţineri ale recurentei-reclamante, prin care aceasta susţine aspecte vizând notorietatea mărcii sale, astfel cum au fost formulate, ţin de situaţia de fapt a speţei şi nu pot face obiectul analizei în această cale extraordinară de atac, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei de fond sau de apel, din perspectiva caracterului devolutiv al apelului, iar instanţa de recurs nu poate proceda la stabilirea unei noi situaţii de fapt.

Prin urmare, cum susţinerile formulate de recurenta-reclamantă nu reprezintă critici concrete de nelegalitate a hotărârii atacate, susceptibile de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acestea nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Aşa fiind, cum criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţa de faţă, nu pot fi reţinute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, raportat la dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi C. proc. civ., precum şi la prevederile art. 489 alin. (2) din acelaşi cod, va constata nulitatea recursului declarat de recurenta-reclamantă.

Examinând cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă B. S.R.L., Înalta Curte reţine următoarele:

În esenţă, recurenta-pârâtă a criticat decizia pronunţată de instanţa de apel prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că aceasta a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, recurenta-pârâtă a susţinut că, neluând în considerare jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, instanţa de apel a considerat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 pentru a se dispune anularea unei mărci, considerând că există un risc de confuzie între mărcile în litigiu şi pronunţând o hotărâre cu încălcarea jurisprudenţei obligatorii a instanţei europene prin care s-a statuat că similitudinea trebuie să se întemeieze pe o impresie de ansamblu din punct de vedere fonetic, vizual şi conceptual a celor două mărci.

A criticat decizia recurată, apreciind că în mod greşit instanţa de apel a reţinut, pe de o parte, similaritatea vizuală şi conceptuală a mărcilor în conflict, iar, pe de altă parte, similaritatea produselor "peşte şi produse din peşte" comercializate sub marca recurentei-reclamante şi cele desemnate de marca sa care includ "carne, păsări, vânat, extracte din carne", produse aflate în clasa Nisa 29.

Înalta Curte reţine că analiza comparativă, în vederea determinării similarităţii între mărci şi a riscului de confuzie, incluzând şi riscul de asociere, concordă cu stabilirea situaţiei de fapt în cauză, ceea ce înseamnă că nu poate cenzura însuşi rezultatul comparării, dat fiind că atribuţiile sale, ca instanţă de control judiciar, sunt circumscrise verificării exclusiv a legalităţii deciziei recurate, prin prisma motivelor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nu şi a temeiniciei acesteia, respectiv a reevaluării situaţiei de fapt.

Faţă de invocarea prin motivele de recurs a cazului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind încălcarea sau aplicarea greşită de către instanţa de apel a normelor de drept material, Înalta Curte va verifica doar criteriile aplicate de către instanţa de apel în examinarea comparativă a celor două mărci pentru determinarea similarităţii şi a riscului de confuzie, ţinând cont de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materie.

Potrivit acestor criterii, atare apreciere trebuie să se întemeieze pe impresia de ansamblu produsă de cele două mărci în percepţia consumatorului mediu, dat fiind că publicul relevant percepe o marcă, în mod normal, ca pe un tot şi nu procedează la o examinare a diferitor detalii ale mărcii sau ale unui semn utilizat ca marcă (de exemplu, hotărârile pronunţate în cauzele C - 251/97 Sabel, C- 193/06 Nestlé, C - 334/05 Shaker, C - 591/12 Bimbo), cu atât mai mult cu cât consumatorul nu are întotdeauna posibilitatea să studieze semnele concomitent.

Este adevărat, în acelaşi timp, că determinarea impresiei de ansamblu - în lumina căreia şi pe baza tuturor factorilor relevanţi din cauză, se va proceda la aprecierea riscului de confuzie -, presupune analiza componentelor care contribuie la această imagine globală a mărcii şi a ponderii lor în percepţia publicului vizat (C - 591/12 Bimbo, pgf. 34 şi 35), luându-se în considerare elementele distinctive şi dominante. Aşadar, în examinarea comparativă, se ţine cont de componente, chiar dacă nu sunt dominante, cu condiţia să nu fie neglijabile (pot fi menţionate aceleaşi hotărâri pronunţate de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, relevându-se o jurisprudenţă constantă în acest sens).

Astfel, compararea mărcilor, în integralitatea lor, se realizează pe trei niveluri: vizual, fonetic şi semantic sau conceptual, comparaţie care se realizează luându-se în considerare forma în care acestea sunt protejate.

Pe de altă parte, pentru examinarea comparativă, nu este necesar ca una sau mai multe componente ale mărcii pretins încălcate să fie reproduse într-un mod identic în celălalt semn, dacă impresia de ansamblu produsă în percepţia publicului conduce la concluzia existenţei similarităţii semnelor.

Or, în raport de motivele de recurs formulate, nu reiese că instanţa de apel ar fi ignorat criteriile de determinare a similarităţii mărcilor şi a riscului de confuzie sau ar fi aplicat în cadrul analizei realizate criterii greşite, contrare celor ce rezultă din jurisprudenţa europeană.

Potrivit art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, anularea înregistrării mărcii poate fi cerută Tribunalului Bucureşti de către orice persoană interesată, dacă înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 6 din acelaşi act normativ, iar lit. b) a art. 6 alin. (1) din legea mărcilor prevede că o marcă este susceptibilă a fi anulată dacă, din motive de identitate sau de similitudine în raport cu marca anterioară şi din motive de identitate sau similitudine a produselor sau serviciilor pe care cele două mărci le desemnează, se poate crea, în percepţia publicului, un risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioară.

Înalta Curte constată că în evaluarea acestui motiv de anulare a mărcii recurentei-pârâte, instanţa de apel, verificând soluţia dată de tribunal, în mod corect s-a raportat la condiţiile cumulative ale normei citate, precum şi la criteriile dezvoltate prin jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europe, în condiţiile în care norma naţională este armonizată cu directivele şi regulamentele europene în această materie şi, totodată, a făcut o corectă aplicare a acestora.

Faţă de prima cerinţă a acestor dispoziţii legale, instanţa de apel a reţinut existenţa similitudinii dintre cele două mărci, arătând că doar similitudinea vizuală este scăzută, în timp ce similitudinea auditivă şi conceptuală sunt foarte accentuate.

Astfel, instanţa de apel a constatat că mărcile în conflict sunt ambele mărci combinate, având elementul verbal identic - x - şi elemente figurative diferite.

Pentru a reţine că elementele figurative nu sunt dominante în ansamblul celor două mărci, a arătat că elementul figurativ al mărcii recurentei-pârâte apare mai mult ca un fundal şi un chenar al elementului verbal, fiind de natură să accentueze caracterul dominant al acestuia din urmă, prin punerea lui în evidenţă, după cum tot dominant este şi elementul verbal al mărcii recurentei-reclamante, întrucât el însuşi este puternic stilizat şi plasat deasupra peştişorului, chiar dacă ponderea elementelor grafice este mai mare în cadrul acestei mărci.

În plus, instanţa de apel a reţinut că, marca recurentei-reclamante fiind înregistrată pentru produse din clasa 29 - peşte şi preparate din peşte - şi, fiind aplicată pe astfel de produse, elementul grafic reprezentat de peştişor are caracter descriptiv fie pentru produs în sine, fie pentru materia primă principală a produsului, astfel că acest element grafic nu poate fi reţinut ca distinctiv şi, prin urmare, nici ca dominant în cadrul acestei mărci.

Totodată, curtea de apel a constatat că în mod corect s-a reţinut de către prima instanţă că, din perspectivă auditivă, cele două mărci sunt identice, din moment ce elementele verbale ale mărcilor sunt identice.

De asemenea, a arătat că similitudinea vizuală este scăzută, întrucât imaginea de ansamblu nu este foarte apropiată, însă nu se poate reţine lipsa oricărei similitudinii vizuale întrucât elementul verbal al mărcilor este comun şi identic.

Din punct de vedere conceptual, a apreciat că tribunalul a constatat în mod corect similitudinea celor două mărci, în condiţiile în care elementul verbal comun al ambelor mărci tinde să transmită un mesaj apreciativ (referitor la gust sau calitate) cu privire la produsele/serviciile pentru care cele două mărci sunt destinate să fie folosite.

Ca atare, Înalta Curte constată că un asemenea mod de analiză relevă aplicarea corespunzătoare a criteriului, indicat în jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, de stabilire a similarităţii (vizuală, auditivă şi conceptuală) mărcilor comparate, în vederea aprecierii globale a riscului de confuzie, instanţa de apel analizând toate elementele care contribuie la crearea impresiei de ansamblu a acestora şi neluând în considerare doar elementul auditiv, contrar susţinerilor recurentei-pârâte.

Totodată, nu se poate aprecia că instanţa de apel a nesocotit cele statuate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în sensul că punctul de plecare în analiza caracterului distinctiv al mărcii îl reprezintă aptitudinea acesteia de a indica unui consumator originea comercială a produselor, arătând că numele x, privit singular, fără elementul figurativ, nu are aptitudinea de a induce publicului percepţia că produsele din peşte comercializate de recurenta-reclamantă provin de la aceeastă societate, întrucât există diferenţe între numele mărcii - x - şi numele titularului - A..

Or, instanţa de apel nu a reţinut existenţa riscului de confuzie, incluzând şi riscul de asociere, prin raportare doar la elementul verbal x, ci la întreaga imagine de ansamblu a mărcilor şi la identitatea/similitudinea produselor pentru care acestea sunt înregistrate.

Chiar dacă, din perspectiva criteriilor reţinute şi aplicate de către instanţa de apel, considerentele expuse sunt suficiente pentru confirmarea aprecierii privind existenţa similarităţii între mărcile comparate, pentru a se răspunde şi susţinerii din motivele de recurs referitoare la existenţa unei imagini de ansamblu extrem de diferită a celor două mărci, ca urmare a elementelor figurative distincte şi a lipsei similarităţii conceptuale, se reţine că aceste afirmaţii nu se verifică.

Potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Hotărârea Medion, C-120/04, par. 29; Hotărârea din 12 iunie 2007, Shaker, în cauza C-334/05P, par. 41, Hotărârea din 22 octombrie 2015, BGW, C-20/14, par. 36), în cadrul examinării riscului de confuzie, aprecierea similitudinii dintre două mărci nu se poate limita la luarea în considerare numai a unei componente a unei mărci complexe şi la compararea acesteia cu o altă marcă. Dimpotrivă, comparaţia trebuie să se facă prin examinarea mărcilor în cauză, apreciată fiecare ca întreg, ceea ce nu exclude faptul că impresia de ansamblu, produsă în memoria publicului relevant de o marcă complexă, poate să fie dominată, în anumite împrejurări, de una sau mai multe dintre componentele sale.

Astfel, în ceea ce priveşte marca recurentei-reclamante, elementul figurativ nu are caracter dominat în impresia de ansamblu a mărcii, în condiţiile în care imaginea zâmbitoare a peştişorului se află poziţionată sub elementul verbal x, fiind un element decorativ şi sugestiv pentru clasa de produse din care fac parte cele comercializate sub marca recurentei-reclamante (peşte şi produse din peşte).

De altfel, nici litera "B" stilizată sub formă de peşte nu poate duce la concluzia caracterului dominat al elementului figurativ al mărcii recurentei-reclamante, ci, la fel ca şi imaginea zâmbitoare a peştişorului, transmite informaţia că produsul este unul ce aparţine clasei 29 - peşte şi produse din peşte - pentru care este înregistrată marca recurentei-reclamante şi, în plus, atrage atenţia consumatorului asupra elementului verbal care devine astfel dominant.

Ca atare, se confirmă caracterul descriptiv şi nedominat al elementului figurativ al mărcii înregistrate de recurenta-reclamantă reţinut de către instanţa de apel.

De asemenea, elementul figurativ al mărcii recurentei-pârâte - o formă ovală stilizată, delimitată de un contur şi un fond negru -, deşi diferit de cel al mărcii înregistrate de recurenta-reclamantă, este, la rândul său neglijabil în impresia de ansamblu a mărcii, scopul său fiind acela de a scoate în evidenţă elementul verbal x pe care îl încadrează, astfel încât va fi considerat de către consumatorul mediu drept un simplu element decorativ şi ignorat în tabloul de ansamblu.

Prin urmare, diferenţele semnalate de către recurenta-pârâtă sunt neglijabile în impresia de ansamblu a mărcilor în litigiu, elementul verbal x fiind cel de natură a determina un grad de similitudine vizuală între acestea, întrucât este identic în cazul celor două mărci.

Această identitate a elementului verbal, fără dubiu, determină concluzia că, din punct de vedere auditiv, cele două mărci sunt identice, altfel cum au reţinut atât instanţa de fond, cât şi cea de apel.

Din punct de vedere conceptual, recurenta-pârâtă a susţinut că nu se poate reţine similaritatea între cele două mărci, întrucât marca sa exprimă ideea de bun-gust fără a se arăta contextul sau produsul, iar, în ceea ce priveşte marca recurentei-reclamante, peştişorul întruchipat cu gura deschisă generează ideea de savoare a produsului desemnat de marcă. Totodată, a subliniat că existenţa sau inexistenţa similitudinii din punct de vedere conceptual nu trebuie să rezulte din analizat elementului fonetic al mărcilor.

Or, şi din această perspectivă, recurenta-pârâtă a formulat susţineri care critică valoarea dată de către instanţa de apel elementului verbal, apreciat de către aceasta ca fiind dominant în impresia de ansamblu a celor două mărci ca urmare a reţinerii caracterului neglijabil al elementelor figurative, însă această constare a instanţei de apel este pe deplin justificată, astfel cum s-a arătat anterior.

Totodată, analiza elementului conceptual trebuie raportată la ceea ce percepe consumatorul şi nu la ceea ce pretinde partea că ar reprezenta acesta, relevanţă având mesajul pe care publicul ţintă în primeşte, care, în speţă, aşa cum în mod corect s-a reţinut de către instanţa de apel, este unul apreciativ referitor la gust sau la calitate.

În ceea ce priveşte critica recurentei-pârâte, potrivit căreia instanţa de apel a nesocotit jurisprudenţa europeană astfel cum aceasta rezultă din cele reţinute în cauza Intel Corporation Inc vs. C., constatând existenţa similitudinii produselor privind "carne, păsări şi vânat, extract din carne" cu produsele privind "peşte şi preparate din peşte", Înalta Curte constată că şi aceasta este nefondată.

Reţinând similaritatea între cele două mărci, în urma analizei globale a elementelor figurative, verbale şi conceptuale, instanţa de apel a constatat şi îndeplinirea celei de a doua condiţii a art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, privind identitatea sau similaritatea produselor sau serviciilor pe care cele două mărci le desemnează.

Astfel, a arătat că, în privinţa clasei 29, se poate constata identitatea pentru produsele "peşte şi preparate din peşte", precum şi similitudinea între "peşte şi preparate din peşte" şi "carne, păsări şi vânat, extracte din carne", toate acestea fiind produse din carne sau pe bază de carne.

Recurenta-pârâtă a susţinut că această apreciere a instanţei de apel s-a făcut cu nesocotirea celor statuate de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit căreia şi în situaţiile în care categoriile de consumatori vizate de produsele pentru fiecare dintre mărcile în conflict se suprapun într-o anumită măsură, respectivele produse pot fi atât de diferite, încât marca ulterioară nu va putea evoca marca anterioară în percepţia publicului pertinent.

Din această perspectivă, nu se poate reţine că instanţa de apel a nesocotit jurisprudenţa invocată de către parte, având în vedere că analiza efectuată de către Curte a verificat tocmai dacă produsele sunt diferite sau dacă se poate reţine identitatea sau similaritatea acestora, arătându-se, totodată, că similaritatea produselor şi serviciilor trebuie analizată în concret, ţinând seama şi de eventuala complementaritate.

Or, simpla nemulţumire a părţii cu privire la concluzia la care a ajuns instanţa de apel nu poate reprezenta o critică de nelegalitate a hotărârii recurate, aptă a fi convertită în vreunul dintre motivele de casare reglementate de lege.

De altfel, în urma acestei analize a fost admis apelul formulat de pârâtă şi s-a schimbat în parte sentinţa, anulându-se marca recurentei-pârâte doar pentru produsele carne, peşte, păsări, vânat, extracte din carne cuprinse în clasa 29 şi nu şi pentru celelalte produse menţionate de către recurenta-reclamantă prin cererea de chemare în judecată, instanţa de apel reţinând că în mod greşit tribunalul a concluzionat că toate produsele sunt similare pentru simplul fapt că fac parte din categoria alimente/băuturi.

Totodată, nu pot fi reţinute nici susţinerile recurentei-pârâte potrivit cărora instanţa de apel a apreciat greşit că există risc de confuzie, incluzând şi riscul de asociere, având în vedere că, pentru constarea acestuia, se impune a se determina că o porţiune semnificativă a publicului relevant riscă să fie indusă în eroare, iar această porţiune semnificativă diferă de la o piaţă la alta, după cum şi publicul relevant diferă de la o piaţă la alta.

Potrivit jurisprudenţei constante în materie, publicul relevant este compus din persoanele susceptibile să utilizeze atât produsele vizate de marca anterioară, cât şi serviciile vizate de marca a cărei înregistrare este în discuţie.

Or, în cauză, pe de o parte, recurenta-reclamantă a indicat că produsele aparţin aceleiaşi game de produse de larg consum (destinate consumului alimentar), astfel că analiza riscului de confuzie, incluzând şi riscul de asociere, s-a realizat prin raportare la publicul căruia aceste produse îi sunt destinate, iar, pe de altă parte, recurenta-pârâtă nu a indicat în concret elemente care să poate duce la o diferenţiere a pieţii, în realitate formulând susţineri care tind să afirme lipsa de similitudine a produselor pentru care sunt înregistrate cele două mărci.

Prin urmare, având în vedere considerentele expuse şi dispoziţiile legale menţionate, Înalta Curte constată că, în urma analizei criticilor din cererea de recurs, nu se poate reţine incidenţa motivului de casare invocat, respectiv cel reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., situaţie faţă de care, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de pârâta B. S.R.L. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 399A din data de 13 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 aprilie 2021.