Restitution Claim Under Law No. 10/2001; Appeal Dismissed as Inadmissible; Lower Court Decision Final
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Civil Section I) dismissed as inadmissible the appeal (recourse) filed by the claimant against the Court of Appeal of Bucharest's decision of 06 July 2020, which had reversed the first-instance judgment and rejected the claim as unfounded; that appellate decision therefore remains in force, and no further appeal lies against this dismissal. The underlying dispute arose from a claim under Law No. 10/2001 seeking in-kind restitution of real property (land and construction) and, in the alternative, compensatory measures, filed against the Bucharest Municipality after it failed to issue a decision on a restitution notification. The first-instance court had partly granted the claim, ordering restitution of a half share of free space and land and equivalent reparatory measures for apartments sold under Law No. 112/1995, but the Court of Appeal reversed that judgment in full. The decisive legal basis is that, under Article 26(3) of Law No. 10/2001, as amended and interpreted with Articles 7(1) and 7(2) of Law No. 76/2012, judgments by first-instance courts in this matter are subject only to appeal (apel) to the higher court, not to recourse; consequently, the Court of Appeal's decision is not susceptible to cassation, per Articles 457 and 634(1)(4) of the Code of Civil Procedure and the constitutional principle that appeal routes are only those provided by law.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) din C. proc. civ, art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ, Art. 457 din C. proc. civ, Art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012; Restitution Claim Under Law No. 10/2001; Appeal Dismissed as Inadmissible; Lower Court Decision Final: The underlying dispute arose from a claim under Law No. 10/2001 seeking in-kind restitution of real property (land and construction) and, in the alternative, compensatory measures, filed against the Bucharest Municipality after it failed to issue a decision on a restitution notification. The first-instance court had partly granted the claim, ordering restitution of a half share of free space and land and equivalent reparatory measures for apartments sold under Law No. 112/1995, but the Court of Appeal reversed that judgment in full. The decisive legal basis is that, under Article 26(3) of Law No. 10/2001, as amended and interpreted with Articles 7(1) and 7(2) of Law No. 76/2012, judgments by first-instance courts in this matter are subject only to appeal (apel) to the higher court, not to recourse; consequently, the Court of Appeal's decision is not susceptible to cassation, per Articles 457 and 634(1)(4) of the Code of Civil Procedure and the constitutional principle that appeal routes are only those provided by law.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for assessing the remedy available, as amended by Legea nr. 202/2010 and interpreted with Legea nr. 76/2012, showing the final decision is not subject to appeal.
Transitional provision applied to determine the appeal path, leading to the conclusion that only appeal is allowed, not recourse.
Used in conjunction with the above to establish that the court of appeal decision is final and not susceptible to recourse.
Principle of legality of appeals, invoked to justify rejecting the recourse as inadmissible.
Full text
Şedinţa publică din data de 06 aprilie 2021
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Prin cererea înregistrată la data de 26.06.2017 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanţii A. şi B. (decedat pe parcursul soluţionării cauzei, fiind moştenit de reclamantul A.) au solicitat, în contradictoriu cu Municipiului Bucureşti, prin Primarul General, pronunţarea unei hotărâri prin care să fie obligat pârâtul la restituirea în natură a suprafeţei de 365,25 mp teren liber şi 35,70 mp construcţie, aflată în administrarea S.C. C. S.A, respectiv corp C, şi, de asemenea, stabilirea dreptului la măsuri reparatorii pentru cota de 1/2 din contravaloarea construcţiilor - corp A, B şi D, vândute pe Legea nr. 112/1995.
În subsidiar, în măsura în care se va aprecia că imobilul în litigiu nu poate fi restituit în natură, au solicitat să se constate că au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent.
Totodată, au solicitat obligarea Municipiului Bucureşti, prin Primar General, să trimită dosarul administrativ nr. x către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în vederea emiterii deciziei de compensare pentru partea din imobil pentru care se acordă despăgubiri.
Reclamanţii au arătat că au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, ce formează obiectul dosarului nr. x. Deşi dosarul cuprinde toate actele necesare, Primăria municipiului Bucureşti nu a emis dispoziţia, refuzul de a soluţiona notificarea nejustificându-se.
În drept, reclamanţii au invocat dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 702 din 11.04.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis acţiunea formulată de reclamantul A., a fost obligat pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General să emită în favoarea reclamantului dispoziţie de restituire în natură a cotei de 1/2 din spaţiul liber din imobilul situat în Bucureşti, str. x, respectiv cameră 14,74 mp, hol 6,35 mp, bucătărie 3,84 mp, WC 1,00 şi marchiza 2,00, precum şi a cotei de 1/2 din terenul în suprafaţă de 326 identificat ca fiind liber prin expertiza efectuată de expert, precum şi a terenului aferent spaţiului liber; a fost obligat pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General să emită dispoziţie cu propunere acordare măsuri reparatorii în echivalent, conform legii, pentru 1/2 din apartamentele înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, precum şi terenul aferent acestora, imposibil de restituit în natură, precum şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON (onorariu expert).
Prin decizia nr. 667 A din 06.07.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 702 din 11.04.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Prin aceeaşi decizie s-a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General împotriva sentinţei civile nr. 702 din 11.04.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă. A fost schimbată în tot sentinţa apelată, în sensul că s-a respins acţiunea ca neîntemeiată.
2. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 667 A din 06.07.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs reclamantul A..
3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Completul de filtru C6, la data de 11 ianuarie 2021, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod.
Recurentul-reclamant a depus punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, solicitând admiterea căii de atac astfel cum a fost formulată.
Prin rezoluţia din 18 februarie 2021 s-a acordat termen la 06 aprilie 2021, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului.
II. Considerentele Înaltei Curţi
În raport de prevederile art. 248 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, admisibilitatea recursului, reţinând următoarele:
În speţă, atât petitul acţiunii, cât şi motivele de fapt şi de drept invocate în susţinerea acesteia duc la concluzia sesizării instanţei de fond cu o contestaţie întemeiată pe Legea nr. 10/2001, îndreptată împotriva refuzului unităţii deţinătoare de a soluţiona notificarea înregistrată de reclamanţi.
În drept, Legea nr. 10/2001, în temeiul căreia a fost formulată acţiunea, în art. 26 alin. (3) teza a II-a, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, prevede că: "Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel".
Reiese deci, că potrivit art. 26 alin. (3) din Legea specială nr. 10/2001, hotărârea tribunalului de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei sau a dispoziţiei motivate de respingere a notificării este supusă recursului de competenţa curţii de apel.
Dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare, în primă instanţă, dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data de 25 noiembrie 2010.
Or, în cauză, hotărârea tribunalului a fost pronunţată ulterior acestei date, respectiv la 11 aprilie 2019.
În speţă, se constată totodată incidenţa dispoziţiilor tranzitorii ale art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., intrată în vigoare ulterior Legii nr. 202/2010, care a modificat Legea nr. 10/2001 şi care stipulează că: "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este definitivă, de la data intrării în vigoare a Codului de procedură, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.
Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea foloseşte o altă expresie similară".
Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor menţionate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul.
Pentru argumentele expuse, din coroborarea dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu cele ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi ale art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 76/2012, rezultă că decizia civilă nr. 667 A din 06.07.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, nu este susceptibilă de recurs.
Art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalităţii căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.
Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.
Pentru argumentele expuse, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 667 A din 06 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 667 A din 06 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 aprilie 2021.