Damages claim for unlawful detention rejected as time-barred; appellate review confirms six-month prescription from definitive judicial act.

Şedinţa publică din data de 06 aprilie 2021

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 27 septembrie 2018 pe rolul Judecătoriei Braşov, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea acestuia la plata sumei de 5.000.000 RON cu titlul de despăgubiri pentru privarea nelegală de libertate.

Prin sentinţa civilă nr. 253 din 18 ianuarie 2019, Judecătoria Braşov a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Braşov.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Cu titlu prealabil, trebuie menţionat faptul că prin precizarea de acţiune depusă în faţa tribunalului, reclamantul şi-a modificat valoarea pretenţiilor solicitate la suma de 1.000.000 euro, modificare de acţiune consemnată în încheierea de şedinţă din data de 29 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 155 S din 11 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 25 noiembrie 2019 a aceleiaşi instanţe, s-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă. A fost respinsă, ca fiind prescrisă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, prin Adminstraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 1361 Ap din 08 octombrie 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 155 S din 11 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă.

A respins apelul incident declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, împotriva aceleiaşi sentinţe.

A stabilit onorariul definitiv al avocatului B., desemnat avocat din oficiu, în condiţiile art. 6 din O.U.G. nr. 51/2008 la suma de 1.567 RON, aceasta urmând să fie achitată, conform art. 23 din O.U.G. nr. 51/2008, în condiţiile Legii nr. 51/1996 republicată.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1361 Ap din 08 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a declarat recurs reclamantul A.

Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanaţelor Public, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov a depus, la data de 24 martie 2021, cerere de recurs incident împotriva aceleiaşi decizii.

Recurentul-reclamant a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a arătat că instanţele de fond şi de apel au interpretat eronat dispoziţiile art. 541 alin. (2) C. proc. pen.

Astfel, instanţa de apel nu a ţinut cont de ordonanţa nr. 27 din 21.02.2019 a Curţii de Apel din Roma, secţia a-IV-a penală, ordonanţă ce a îndreptat ordonanţa nr. 679/2014 a Curţii de Apel din Roma, secţia a-IV-a penală, prin care a fost respinsă a doua oară cererea de extrădare, cât timp în cadrul dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Bacău a fost solicitată, pe calea contestaţiei la executare, prescrierea executării pedepsei cu privire la mandatul nr. x/17.07. 2013. Se mai arată că, la data de 17 iulie 2019, reclamantul a luat la cunoştinţă de eroarea judiciară săvârşită de Statul Român, în acest sens fiind promovată cerere de revizuire a încheierii de extrădare a Judecătoriei Bacău, soluţionată definitiv prin sentinţa penală nr. 2161/2014 a Judecătoriei Bacău.

Recurentul apreciază că acţiunea a fost formulată în termen, cu respectarea dispoziţiilor art. 541 C. proc. pen., impunându-se respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi judecata pe fond a cauzei, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

Totodată, arată recurentul, se impune analiza în concret şi pe fond a pretenţiilor deduse judecăţii raportat la temeiurile de drept invocate, cât şi la termenul ce curge de la data ordonanţei nr. 21/21.02.2019 şi fără a se omite specificul raportului juridic dedus judecăţii.

Recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanaţelor Public, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, a solicitat, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ca în cazul în care se va aprecia că recursul reclamantului este admisibil, să se admită recursul incident, să se caseze hotărârea atacată şi, în consecinţă, să fie respinsă cererea de chemare în judecată.

În motivarea cererii de recurs se arată că soluţia instanţei de apel, aceea de a respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român reprezentat de Ministerul Finanţelor, încalcă dispoziţiile art. 36 C. proc. civ. conform cărora: "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond."

În cauză, calitatea procesuală pasivă a părţii chemate în judecată trebuie analizată din perspectiva motivelor de fapt şi de drept invocate în susţinerea cererii.

Or, faţă de împrejurarea că motivul principal al cererii s-a referit la faptul că "lipsirea de libertate" pentru o perioadă de 2 zile a fost dispusă de către Statul Italian, nu de către Statul Român, raporturile juridice deduse judecăţii nu s-au legat cu pârâtul chemat în judecată.

Astfel, raportul juridic de drept material în legătură cu faptele care motivează acţiunea reclamantului nu s-a legat între acesta şi Statul Român, ci eventuale raporturi de drept material s-au legat cu Statul Italian unde a fost reţinut reclamantul. În lipsa raporturilor de drept material nu se pot lega nici raporturi de drept procesual.

Instanţa de apel a reţinut în mod nejustificat că pârâtul are calitate procesuală pasivă în considerarea principiului accesului liber la justiţie.

Orice demers procesual presupune din partea reclamantului identificarea şi justificarea calităţii procesuale a părţii în contraditoriu cu care urmăreşte să se judece.

Aşadar, calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel obligat în cadrul aceluiaşi raport juridic.

În susţinerea excepţiei, recurentul-pârât arată că a invocat faptul că, prin acţiunea formulată, reclamantul nu a motivat în vreun mod chemarea în faţa instanţei de judecată a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, neindicându-se temeiul juridic în virtutea căruia acesta ar putea sta în judecată în calitate de pârât şi nu a arătat raţiunea pentru care se solicită obligarea acestuia la plata sumei precizate de 1.000.000 euro cu titlu de despăgubiri, după cum nu au fost arătate nici motivele de fapt şi de drept care ar indica legitimitatea procesuală pasivă a acestuia, în condiţiile în care "lipsirea de libertate" a avut loc în Stalul Italian.

Mai mult, în cuprinsul cererii de apel, reclamantul a invocat faptul că a formulat o cerere în despăgubiri către statul italian pentru reţinere nelegală.

Prin urmare, raportat la prevederile legale mai sus invocate, Statul Român prin Ministerul Finanţelor nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, motiv pentru care excepţia invocată se impune a fi admisă.

5. Apărările formulate în cauză

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov pentru Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a depus întâmpinare la recursul reclamantului, prin care a solicitat respingerea căii de atac şi menţinerea hotărârii atacate.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare şi la recursul incident, solicitând respingerea apărările formulate de pârât şi a recursului incident declarat de acesta.

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov pentru Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a depus răspuns la întâmpinarea formulată de reclamant, prin care a solicitat respingerea apărărilor acestuia.

6. Procedura de filtru

În respectarea procedurii reglementate de dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit un raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat în cauză, raport care fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 04 iunie 2020, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., completul de filtru a suspendat judecata recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1361 Ap din 08 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, până la soluţionarea sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept care a format obiectul dosarului nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin decizia nr. 54 din 14 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a fost admisă sesizarea formulată în dosarul nr. x/2016 şi s-a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza a doua din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate (...) în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, respectiv hotărârile pronunţate în cererile formulate în temeiul art. 538 din C. proc. pen..".

Prin rezoluţia din 26 octombrie 2020, în temeiul art. 415 alin. (3) C. proc. civ., completul de filtru a dispus, din oficiu, repunerea cauzei pe rol şi a fixat termen la data de 09 decembrie 2020, fără citarea părţilor, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursulului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1361 Ap din 08 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Prin încheierea din 09 decembrie 2020, completul de filtru a dispus continuarea procedurii de filtrare a recursului şi a acordat termen la data de 10 februarie 2021, fără citarea părţilor.

Prin încheierea din 10 februarie 2021, completul de filtru a admis în principu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1361/Ap din 08 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, şi a fixat termen pentru judecarea căii de atac la data de 06 aprilie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recursul declarat de reclamant

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., menţionat de recurent în cererea de recurs, se reţine că se poate cere casarea unei hotărâri pentru acest motiv de nelegalitate atunci când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

În cauză, se constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat de recurent în mod formal, fără ca acesta să formuleze critici concrete, în sensul de a preciza care sunt motivele contradictorii sau de ce apreciază că hotărârea instanţei de apel este nemotivată.

Prin urmare, se constată că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurent în mod formal în cuprinsul cererii de recurs.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat, de asemenea, în cuprinsul cererii de recurs, care prevede că se poate cere casarea unei hotărâri când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", analizând cererea de recurs, se constată că aceasta cuprinde critici care pot fi subsumate acestui motiv de casare.

Astfel, recurentul-reclamant susţine că instanţele de fond şi de apel au interpretat eronat dispoziţiile art. 541 alin. (2) C. proc. pen.

Recurentul apreciază că acţiunea a fost formulată în termen, cu respectarea dispoziţiilor art. 541 C. proc. pen., impunându-se respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi judecata pe fond a cauzei, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

În esenţă, recurentul-reclamant critică hotărârea instanţei de apel sub aspectul faptului că, în mod greşit, a menţinut soluţia instanţei de fond cu privire la admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, fără să fi avut în vedere ordonanţa nr. 27 din 21.02.2019 a Curţii de Apel din Roma, secţia a-IV-a penală, prin care a fost respinsă a doua oară cererea de extrădare, precum şi faptul că la data de 17.07.2019 a luat la cunoştinţă de eroarea judiciară săvârşită de Statul Român.

Contrar criticilor invocate în susţinerea cererii de recurs, se constată că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au aplicat corect dispoziţiile legale incidente la împrejurările de fapt reţinute pe baza probelor dosarului.

Astfel, în soluţionarea cererii de recurs, întemeiată strict pe motivul că recurentul a cunoscut "eroarea judiciară" săvârşită de Statul Român la data de 17.07.2019, trebuie avute în vedere cele statuate de instanţa de apel care a reţinut că motivul referitor la împrejurarea că momentul de la care curge termenul de 6 luni este data de 17.07.2019, când reclamantul a luat la cunoştinţă de faptul că Procurorul General a formulat o cerere de revizuire, soluţionată definitiv prin sentinţa penală nr. 2161/29.10.2014 a Judecătoriei Bacău, constituie motiv nou în apel, care nu poate fi primit faţă de art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 494 C. proc. civ., prin raportare la cele ale art. 478 C. proc. civ., nu pot face obiect al recursului motive care nu au fost supuse analizei instanţei de fond şi faţă de care instanţa de apel a constatat caracterul de motiv nou de apel.

Or, în condiţiile în care instanţa de apel a constatat faptul că motivul referitor la împrejurarea că momentul de la care curge termenul de 6 luni este data de 17.07.2019, când reclamantul a luat la cunoştinţă de eroarea judiciară săvârşită de Statul Român, a fost invocat pentru prima dată în faţa instanţei de apel cu încălcarea dispoziţiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ., rezultă că este nelegală reiterarea aceluiaşi motiv în calea de atac a recursului, cu încălcarea dispoziţiilor imperative de procedură.

În ceea ce priveşte soluţia adoptată de instanţa de apel, care a menţinut hotărârea primei instanţe, se constată că, în mod corect, aceasta a reţinut că, potrivit art. 541 alin. (2) C. proc. pen., acţiunea pentru repararea pagubei poate fi introdusă în termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de judecată, precum şi a ordonanţei sau încheierilor organelor judiciare, prin care s-a constatat eroarea judiciară, respectiv privarea nelegală de libertate.

În mod contrar celor susţinute de recurentul-reclamant, singurul act de procedură care a stabilit în mod definitiv caracterul nelegal al măsurilor preventive privative de libertate a fost Ordonanţa nr. 679/2014 a Curţii de Apel din Roma, secţia a-IV-a penală, în sensul că infracţiunea pentru care s-a solicitat executarea mandatului european nu este acoperită de condiţia dublei incriminări, întrucât infracţiunea de înşelăciune cu CEC-uri este o varietate prevăzută numai în legea română, neconstituind infracţiune în legea italiană, astfel că arestarea nelegală este strâns legată de nevaliditatea unui mandat european de arestare, faţă de Decizia cadru nr. 584/2002 JAI.

Prin urmare, termenul de 6 luni pentru introducerea acţiunii pentru repararea pagubei, prevăzut de art. 541 alin. (2) C. proc. pen., a început să curgă la data de 04 decembrie 2014, astfel că formularea cererii introductive de instanţă la 27 septembrie 2018 este tardivă, termenul de prescripţie de 6 luni expirând cu mult înainte de formularea prezentei cereri de chemare în judecată.

Stabilirea momentului de la care curge termenul de prescripţie de 6 luni este clară şi nu comportă interpretări, acest moment fiind data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de judecată, precum şi a ordonanţei sau încheierilor organelor judiciare, prin care s-a constatat eroarea judiciară, respectiv privarea nelegală de libertate.

Prescripţia extinctivă este o sancţiune îndreptată împotriva pasivităţii titularului dreptului subiectiv civil sau al altei situaţii juridice ocrotite de lege, care, în condiţiile legii, nu va mai avea posibilitatea de a obţine protecţia judiciară a acesteia prin exercitarea dreptului material la acţiune.

Având în vedere aspectele prezentate, soluţia instanţei de apel este corectă, aceasta constatând, în mod corect, nerespectarea şi încălcarea termenului de prescripţie de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de judecată în care reclamantul trebuia să formuleze o acţiune în despăgubiri la instanţa competentă.

Recursul incident declarat de pârât

Recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanaţelor Public, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticând soluţia instanţei de apel de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român reprezentat de Ministerul Finanţelor.

Recurentul-pârât susţine că această soluţie încalcă dispoziţiile art. 36 C. proc. civ., în sensul că raportul juridic de drept material în legătură cu faptele care motivează acţiunea reclamantului nu s-a legat între acesta şi Statul Român, ci eventuale raporturi de drept material s-au legat cu Statul Italian unde a fost reţinut reclamantul. În lipsa raporturilor de drept material nu se pot lega nici raporturi de drept procesual.

Totodată, recurentul-pârât arată că, prin acţiunea formulată, reclamantul nu a motivat în vreun mod chemarea în faţa instanţei de judecată a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, neindicându-se temeiul juridic în virtutea căruia acesta ar putea sta în judecată în calitate de pârât şi nu a arătat raţiunea pentru care se solicită obligarea acestuia la plata sumei de 1.000.000 euro cu titlu de despăgubiri, după cum nu au fost arătate nici motivele de fapt şi de drept care ar indica legitimitatea procesuală pasivă a acestuia, în condiţiile în care lipsirea de libertate a avut loc în Statul Italian.

Se reţine că art. 36 C. proc. civ. prevede: "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond."

În cauză de faţă, se constată că reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 539 C. proc. pen.

Conform art. 541 alin. (1) C. proc. pen. "Acţiunea pentru repararea pagubei poate fi pornită de persoana îndreptăţită, potrivit art. 538 şi 539 (…)".

Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că "Pentru obţinerea reparării pagubei, persoana îndreptăţită se poate adresa tribunalului în a cărei circumscripţie domiciliază, chemând în judecată civilă statul, care este citat prin Ministerul Finanţelor Publice".

Prin urmare, faţă de încadrarea în drept a pretenţiilor reclamantului, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice are calitate procesuală pasivă.

În analiza răspunderii întemeiate pe dispoziţiile art. 539 C. proc. pen., calitatea procesuală pasivă se subsumează unei proceduri speciale prin care persoana care se consideră vătămată de un act procesual îndeplinit cu încălcarea legii poate să ceară statului acoperirea prejudiciilor materiale ori morale suferite.

În aceste condiţii, în calitatea sa de garant al legalităţii şi independenţei actului de justiţie, Statul Român este cel care răspunde pentru consecinţele prejudiciabile ale propriei activităţi judiciare, pe care o organizează şi o conduce, respectiv pentru consecinţele păgubitoare produse în desfăşurarea activităţilor specifice organelor judiciare, şi, în consecinţă, este entitatea care stă în procesul de recunoaştere a acestor drepturi, ceea ce justifică legitimarea acestuia în calitate de pârât, în cauză.

Prin urmare, critica recurentului, în sensul că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, este nefondată, întrucât, în cadrul procesual stabilit chiar de reclamant la momentul învestirii instanţei, din perspectiva verificării îndeplinirii condiţiilor art. 539 C. proc. pen., Statul Român răspunde în baza prevederii speciale reglementate de art. 540 alin. (5) C. proc. pen. potrivit căreia "Reparaţia este în toate cazurile suportată de stat, prin Ministerul Finanţelor Publice", fără a fi condiţionat de calitatea de parte în procedura penală respectivă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge, ca nefondate, recursul declarat de reclamantul A. şi recursul incident declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanaţelor Public, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, împotriva deciziei nr. 1361 Ap din 08 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursul declarat de reclamantul A. şi recursul incident declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanaţelor Public, reprezentat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, împotriva deciziei nr. 1361 Ap din 08 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 aprilie 2021.