Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 719/2021 AI generated

Territorial jurisdiction for notarial deed replacement actions and admissibility of incompetence objections to amended claims

Case Number Decizia nr. 719/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, awarding competence to the Adjud Court and holding that the case must proceed there. The dispute involved a plaintiff’s request for a judicial decision to replace a notarial deed of sale for real estate, which was characterized as a personal real estate action subject to the general territorial jurisdiction rule. The Adjud Court had initially declined competence to the Buftea Court based on a territorial incompetence objection raised by the defendant, but the Buftea Court later rejected this objection as late-filed and referred the conflict to the Supreme Court. The deciding legal basis was Article 130(3) of the Civil Procedure Code, which establishes that relative territorial incompetence is a private-order exception that must be raised by the defendant no later than the first hearing where the parties can conclude their arguments on the main request; because the defendant failed to raise this exception in response to the original complaint and instead raised it only in reply to a subsequent amendment that did not alter jurisdiction, the exception was inadmissible, thereby definitively fixing competence with the court initially seized.

Legislator headnote

AI generated

art. 129 alin. (3) C. proc. civ, art. 130 alin. (3) C. proc. civ, art. 107 C. proc. civ, art. 204 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 130 C. proc. civ; Territorial jurisdiction for notarial deed replacement actions and admissibility of incompetence objections to amended claims: În raport de obiectul cererii de chemare în judecată, acţiunea cu care a fost învestită instanţa are caracter personal imobiliar, astfel cum s-a stabilit prin decizia RIL nr. 8 din 10 iunie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se stabileşte potrivit art. 107 C. proc. civ., dispoziţiile acestui articol stabilind regula generală cu privire la competenţa teritorială, respectiv instanţa de la domiciliul/sediul pârâtului.

Keywords

AI generated
territorial jurisdiction negative conflict of jurisdiction rule of legal domicile amendment of the claim article of civil procedure real estate

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 1 aprilie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă dedus judecăţii, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Adjud la 27 ianuarie 2020 sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., a solicitat ca instanţa să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare cu privire la imobilul teren în suprafaţă de 2200 mp, arabil extravilan situat în T24, pc. nr. 548/11 şi 1600 mp păşune, situate în T17, pc. nr. 188, conform Titlului de Proprietate nr. x/1999.

Prin sentinţa civilă nr. 1383 din 22 octombrie 2020, Judecătoria Adjud, a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de pârâtul B. şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamantul A., în favoarea Judecătoriei Buftea.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost modificat prin cererea depusă la termenul din 9 iulie 2020, este pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic pentru suprafaţa de 8000 mp, situată în T10, pc. nr. 112/10.

A mai reţinut că cererea prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare a unui imobil are caracterul unei acţiuni personale imobiliare, astfel cum a fost stabilit prin Decizia nr. 8/2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ale cărei dispoziţii se aplică şi după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., dat fiind că situaţia este identică, astfel încât competenţa teritorială este alternativă, fiind competente atât instanţa de la domiciliul pârâtului, cât şi instanţa de la locul prevăzut în contract pentru executarea, fie şi în parte a obligaţiei. Având în vedere cele astfel reţinute a apreciat că, în raport de prevederile art. 129 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa instanţei poate fi invocată, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., numai de pârât prin întâmpinare sau dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Constatând că, în cauză, reclamantul a depus o veritabilă cerere de modificare a acţiunii la termenul din 9 iulie 2020, iar pârâtul B. a depus întâmpinare la cererea modificatoare, prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, s-a apreciat că excepţia a fost invocată în termenul prevăzut de art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Procedând la analiza excepţiei invocate, s-a reţinut că, din înscrisurile depuse, nu rezultă că este prevăzut locul pentru executarea, fie şi în parte a obligaţiilor, condiţii în care instanţa competentă să soluţioneze cauza este cea de la domiciliul pârâţilor, conform art. 107 C. proc. civ., respectiv Judecătoria Buftea.

Învestită prin declinare, Judecătoria Buftea, secţia civilă a pronunţat sentinţa civilă nr. 1843 din 16 februarie 2021, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Adjud, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ., în raport de natura cererii de chemare în judecată, însă a apreciat că prevederile art. 204 alin. (1) C. proc. civ. nu constituie o repunere în termen a pârâtului pentru invocarea excepţiilor de ordine privată pe care avea obligaţia să le invoce prin întâmpinarea formulată la cererea introductivă de instanţă.

A apreciat că Judecătoria Adjud ar fi trebuit să constate că pârâtul este decăzut din dreptul de a invoca excepţia necompetenţei teritoriale, excepţie de ordine privată şi relativă, şi să se constate legal învestită ca urmare a invocării excepţiei peste termenul legal.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul iniţial al prezentului litigiu îl reprezintă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., prin care a solicitat ca instanţa să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act autentic de vânzare cumpărare cu privire la imobilul teren în suprafaţă de 2200 mp, arabil extravilan situat în T24, pc. nr. 548/11 şi 1600 mp păşune, situate în T17, pc. nr. 188, conform Titlului de Proprietate nr. x/1999.

Acesta a fost modificat prin cererea depusă la termenul din 9 iulie 2020, prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic pentru suprafaţa de 8000 mp, situată în T10, pc. nr. 112/10.

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată, acţiunea cu care a fost învestită instanţa are caracter personal imobiliar, astfel cum s-a stabilit prin decizia RIL nr. 8 din 10 iunie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se stabileşte potrivit art. 107 C. proc. civ., dispoziţiile acestui articol stabilind regula generală cu privire la competenţa teritorială, respectiv instanţa de la domiciliul/sediul pârâtului.

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de forma necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Competenţa teritorială de drept comun, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., este de ordine privată, iar potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii.

Din verificarea actelor dosarului se constată că, la 8 iulie 2020, pârâţii au depus întâmpinare la cererea de chemare în judecată, însă nu au invocat excepţia necompetenţei teritoriale prin acest act de procedură.

Înalta Curte reţine că, în cauză, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Adjud a fost invocată de pârâţii B. şi C. prin întâmpinarea la cererea completatoare depusă la 9 septembrie 2020, însă prin această întâmpinare puteau fi invocate acele apărări care vizau chestiunile noi invocate de reclamant, iar nu excepţiile relative pe care trebuiau să le invoce prin întâmpinarea formulată la cererea principală.

De altfel, prin cererea modificatoare depusă la termenul din 9 iulie 2020, s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic pentru suprafaţa de 8000 mp, situată în T10, pc. nr. 112/10, solicitare care nu influenţa competenţa instanţei ce trebuia verificată după depunerea cererii iniţiale de chemare în judecată.

Prin urmare, cum în prezentul litigiu niciunul dintre pârâţi nu a invocat în termen legal excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Adjud, această judecătorie nu putea să îşi decline competenţa de soluţionare a cauzei, neinvocarea excepţiei în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. de către pârâtul interesat, stabilind definitiv competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea instanţei initial învestite.

În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Adjud.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Adjud.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 aprilie 2021.