Bank’s tort award quashed for unreasoned damages; retrial ordered only on moral claims

Şedinţa publică din data de 1 aprilie 2021

Asupra recursurilor deduse judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la 12 martie 2019 pe rolul Tribunalului Iaşi sub nr. x/2019, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 123.476,51 CHF, echivalentul a 517.057,89 RON, potrivit cursului valutar de la data promovării acţiunii, pentru prejudiciul cauzat ca urmare a demarării cu rea-credinţă a executării silite în dosarul de executare nr. 15/2014 al B.E.J. D..

2. Hotărârea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 171 din 12 februarie 2020, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A..

3. Hotărârea Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă

Prin decizia nr. 4422 din 1 octombrie 2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a admis apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 171 din 12 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, pe care a schimbat-o, în parte: a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta C. S.A.; a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 5000 CHF, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând daune morale; a păstrat dispoziţia referitoare la respingerea acţiunii reclamantului B..

4. Calea de atac exercitată în cauză

4.1. La 11 decembrie 2020, împotriva deciziei nr. 4422 din 1 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a declarat recurs reclamanta A..

În cadrul memoriului de recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că înţelege să critice soluţia instanţei de apel doar cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, pe care îl apreciază nejustificat, în raport de situaţia de fapt reţinută chiar de instanţa de apel.

Apreciază că hotărârea instanţei de apel este nelegală, soluţia de acordare a daunelor morale de doar 5000 CHF, în raport de suma solicitată, nefiind motivată.

Arată că instanţa de apel s-a limitat doar la a expune generic condiţiile în care daunele se pot acorda, împrejurările circumstanţiale şi circumstanţele personale care trebuie avute în vedere, fără a face referire la persoana apelantei, la vârsta, profesia, nivelul de pregătire şi de cultură al acesteia şi fără a arăta de ce suma solicitată, cu titlu de daune morale, ar reprezenta un folos material injust şi de ce suma acordată este corect apreciată ca fiind o reparaţie justă a prejudiciului cauzat.

Învederează că suferinţa pe care recurenta reclamantă o invocă în susţinerea cererii a fost motivată de alterarea încrederii în instituţia pârâtei, care a semnat un angajament de plată pe care nu l-a respectat, alterarea încrederii în puterea pe care o au actele asumate prin semnătură şi ştampilă. Arată că suferinţa a fost cauzată de actele de executare nelegale, materializate în popriri, scoaterea bunului imobil la vânzare, precum şi de continuarea executării până la momentul în care instanţa de judecată a stabilit că este nelegală. Suferinţa psihică a constat în stresul de a pierde singurul imobil pe care îl deţineau şi de a nu avea unde locui, ceea ce a condus la necesitatea unor şedinţe de psihoterapie pentru reclamantă, în perioada aprilie- septembrie 2014, pentru tratarea simptomelor de anxietate, stres, depresie, cauzate de şocul emoţional avut în momentul declanşării executării silite. Arată că a fost afectată imaginea şi reputaţia reclamanţilor în comunitatea locală, aceştia fiind percepuţi ca restanţieri, în condiţiile în care erau la zi cu achitarea ratelor, stabilite conform angajamentului de plată, prejudiciul traducându-se, totodată, în atingerea adusă imaginii reclamanţilor prin publicarea procedurilor de executare silită, prin anunţarea instituţiilor la care îşi desfăşoară activitatea sau cu care colaborează reclamanţii despre existenţa unor debite mai mari decât cele reale, ceea ce a putut da naştere unei supiciuni reale de neîncredere.

Susţine că daunele morale se stabilesc ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, toate aceste criterii subordonându-se aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.

Arată că intimata a demarat, la 12 ianuarie 2014, executarea silită împotriva apelantei pentru suma de 123.476,51 CHF şi consideră că acordarea daunelor morale în acelaşi cuantum este un prejudiciu echitabil şi rezonabil.

4.2. La 14 decembrie 2020, împotriva deciziei nr. 4422 din 1 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, a declarat recurs pârâta C. S.A..

În cadrul memoriului de recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a arătat că, prin decizia atacată, au fost aplicate greşit dispoziţiile legale referitoare la criteriile de apreciere şi scopul acordării daunelor morale. În acest sens, susţine că instanţa de apel a luat în considerare un document întocmit, în afara cercetării judecătoreşti, de un practicant aflat în supervizare şi nu de un medic care are toate calităţile şi acreditările necesare pentru emiterea unei păreri avizate, iar simptomele descrise în document pot avea cauze multiple, lipsind legătura de cauzalitate dintre procedura de excutare silită demarată de bancă şi apariţia simptomelor descrise în document. Arată că partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească atât producerea unui prejudiciu, cât şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta pesoanei juridice, iar, în speţă, reclamanţii nu au făcut dovada prejudiciului.

Învederează că instanţa de apel nu motivează mărimea cuantumului acordat cu titlu de daune morale, nu a adus în discuţie valoarea morală lezată şi nu a făcut aprecieri asupra importanţei acesteia pentru reclamanţi, deşi importanţa valorii morale lezate constituie un criteriu de apreciere a prejudiciului moral. Arată că alt criteriu de apreciere a prejudiciului este durata menţinerii consecinţelor vătămării pe plan fizic şi psihic, iar instanţa de apel nu a dispus efectuarea unei expertize medicale în acest sens.

Sub un ultim aspect, arată că faţă de bancă nu s-a reţinut existenţa unei fapte ilicite, atât timp cât aceasta a procedat conform dispoziţiilor C. proc. civ., iar existenţa unor eventuale sincope în procedura de declarare a scadenţei anticipate au fost sancţionate deja de o instanţă prin anularea executării.

5 . Apărările formulate în cauză

La 17 februarie 2020, C. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului formulat de reclamanta A., arătând că, deşi recursul declarat de aceasta este întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile formulate vizează netemeinicia deciziei atacate, nefiind susceptibile de încadrare în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, arătând, în esenţă, că recurenta reclamantă nu a făcut dovada existenţei unui prejudiciu, nu s-a reţinut existenţa unei fapte ilicite săvârşite de bancă, precum şi faptul că recurenta vizează în realitate o îmbogăţire fără justă, întemeiată pe propria culpă/neglijenţă, lipsă de diligenţă şi pasivitate, având în vedere că nu a fost interesată de soarta creditului contractat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate în cauză sunt fondate, pentru considerentele expuse în continuare.

Criticile formulate prin ambele recursuri declarate vizează soluţia instanţei de apel, adoptată în privinţa cererii reclamantei de dezdăunare pentru prejudiciile de ordin moral, invocându-se, în esenţă, o nemotivare a hotărârii sub acest aspect şi o dezlegare nelegală, cu nesocotirea criteriilor de cuantificare şi evaluare a daunelor morale.

Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune morale în cuantum de 123.476,51 CHF, echivalent în RON, pentru prejudiciul cauzat ca urmare a demarării cu rea-credinţă a executării silite în dosarul de executare nr. 15/2014 al B.E.J. D..

Instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată, reţinând că, prin raportare la probele administrate, nu se poate reţine situaţia de fapt invocată de reclamanţi, respectiv că pârâta a demarat cu rea-credinţă executarea silită, în condiţiile în care exista între părţi încheiat un angajament de plată respectat de debitori, astfel încât nu poate fi reţinută săvârşirea de către pârâtă a unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, ca element al răspunderii civile delictuale.

Instanţa de apel a infirmat soluţia tribunalului şi a reţinut ca fiind dovedite şi întrunite în cauză condiţiile angajării răspunderii civile delictuale. În considerarea suferinţei psihice cauzate reclamantei victimă de acţiunea pârâtei, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 5000 CHF, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând daune morale.

Instanţa de apel a arătat în hotărâre că îşi însuşeşte toate argumentele expuse de către pârâtă în întâmpinarea formulată în dosarul de fond, referitoare la criteriile de apreciere şi scopul acordării daunelor morale, în sensul că prejudiciul nu poate consta într-o sumă ce ar deveni un folos material injust, iar la cuantificarea prejudiciului se vor avea în vedere vârsta, profesia, nivelul de pregătire şi de cultură al persoanei vătămate deoarece fiecare individ acordă valorilor o preţuire diferită în funcţie de aspiraţiile sale, fără detalierea sau explicarea modului ori măsurii în care toate aceste elemente s-au reflectat în cuantificarea daunelor acordate.

În motivarea soluţiei cu privire la cuantumul daunelor morale, se reţine că acest cuantum trebuie să reflecte consecinţa negativă suferită de cel în cauză şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, astfel încât suma pentru care a început executarea silită, sumă solicitată de reclamantă, nu poate constitui o despăgubire echitabilă şi rezonabilă, însă cu privire la suma de 5000 CHF acordată, instanţa de apel apreciază că aceasta păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită şi aduce acea satisfacţie de ordin moral reclamantei, în condiţiile în care nu există criterii legale pe baza cărora se poate realiza o astfel de cuantificare.

Astfel justificată, măsura instanţei de apel apare ca fiind nemotivată, dovedindu-se îndreptăţită criticile formulate prin cererile de recurs atât de reclamantă, cât şi de pârâtă, din perspective diferite, în sensul că decizia pronunţată în apel nu cuprinde motivele pentru care instanţa a decis acordarea sumei de 5000 CHF, cu titlu de daune morale.

Acordarea sumei, cu titlu de reparaţie a prejudiciilor de ordin moral suferite de reclamantă în urma acţiunii pârâtei de demarare a executării silite, a fost justificată prin trimitere, doar în mod formal, la criterii precum vârsta, profesia, nivelul de pregătire şi de cultură al persoanei vătămate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, de vreme ce nu se explică modul în care aceste criterii au funcţionat în sensul determinării unui anumit nivel al cuantumului despăgubirilor.

Apare, astfel, îndreptăţită critica recurentei-reclamante în sensul că instanţa de apel nu a arătat de ce suma solicitată cu titlu de daune morale de aceasta ar reprezenta un folos material injust, iar suma acordată de 5000 CHF ar fi corect apreciată ca fiind o reparaţie justă a prejudiciului cauzat, precum şi critica recurentei pârâte, potrivit căreia instanţa nu motivează mărimea cuantumului acordat cu titlu de daune morale, în raport de criteriile de apreciere a prejudiciului moral. În plus, pârâta contestă şi legătura de cauzalitate astfel cum a fost constatată de instanţa de apel între fapta ilicită a băncii şi suferinţele de ordin psihic ale reclamantei, apreciind că acestea nu pot fi reţinute ca un criteriu de acordare a daunelor morale în lipsa stabilirii concludente şi neechivoce a raportului de determinare cauzală între conduita băncii şi afecţiunea psihologică pe care reclamanta pretinde că a dobândit-o urmare directă a acestei conduite.

Chiar dacă măsura a fost dispusă pe tărâmul despăgubirilor menite să asigure repararea unor prejudicii de ordin nepatrimonial, în privinţa cărora instanţele statuează, de principiu, în echitate, după cum se reţine în hotărâre, a statua în echitate nu echivalează cu a nu motiva măsura decisă de instanţă în privinţa daunelor morale şi nici nu poate să legitimeze o soluţie care, în absenţa argumentelor care să o justifice, apare ca având un pronunţat caracter discreţionar.

Or, cerinţa legală a motivării hotărârii prevăzută prin dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., a cărei respectare este asigurată prin dispoziţiile art. 174-179 şi art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a fost instituită în scopul bunei şi corectei înfăptuiri a justiţiei, a posibilităţii exercitării controlului judiciar şi, nu în ultimul rând, în scopul protejării părţilor împotriva unor soluţii sau măsuri discreţionare din partea instanţelor judecătoreşti.

Pentru motivele arătate, apreciind că hotărârea instanţei de apel nu respectă exigenţa legală a motivării, în limita soluţiei date cererii reclamantei de acordare a daunelor pentru repararea prejudiciilor de ordin moral, Înalta Curte va admite recursul declarat în considerarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ. şi va casa, în parte, decizia atacată, urmând ca litigiul să fie trimis aceleiaşi instanţe de apel spre rejudecare cu privire la capătul de cerere referitor la acordarea daunelor morale, celelalte dispoziţii ale acesteia, neatacate pe calea recursului, urmând a fi menţinute.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere va stabili cuantumul daunelor morale în urma evaluării tuturor criteriilor jurisprudenţiale în materie, raportat la situaţia de fapt din prezentul litigiu, sens în care va ţine seama atât de consecinţele pretins a fi fost suportate de recurenta-reclamantă în urma acţiunii pârâtei, cât şi de criticile aduse prin motivele de recurs dezvoltate de ambele părţi elementelor de evaluare reţinute anterior, în scopul respectării criteriului echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, astfel încât aceasta să îşi păstreze caracterul strict compensatoriu, fără a deveni un mijloc de îmbogăţire fără justă cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâtă C. S.A.. împotriva deciziei civile nr. 4422 din 1 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 aprilie 2021.