Railway operator loses appeal; must pay road administrator 469,643.16 RON plus interest for level-crossing maintenance works.

Şedinţa publică din data de 1 aprilie 2021

asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighişoara la 15 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. (CNADNR SA) a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., obligarea acesteia la plata sumei de 469.643,16 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparaţii la pasajul de cale ferată industrială pe DN 13 km 111+146, executate de S.C. Construcţii Căi Ferate S.A., potrivit contractului nr. x/29.07.2015, precum şi la plata dobânzii legale aferente.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat lipsa calităţii sale procesuale pasive, motivând că nu deţine pasajul de trecere la nivel cu calea ferată a drumului european E60 - DN 13 km 111+146 şi nu este semnatară sau parte în contractul nr. x/29.07.2015, încheiat cu S.C. Construcţii Căi Ferate S.A., drepturile sau obligaţiile stipulate nefiindu-i opozabile.

2. Hotărârea Judecătoriei Sighişoara

Prin sentinţa civilă nr. 1396 din 23 noiembrie 2016, Judecătoria Sighişoara a admis excepţia necompetenţei materiale invocate de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş.

3. Hotărârile Tribunalului Mureş

3.1 Prin sentinţa nr. 198 din 7 martie 2017, Tribunalul Mureş, secţia civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Specializat Mureş.

3.2 Prin sentinţa nr. 107 din 26 octombrie 2017, Tribunalul Specializat Mureş a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă a sesizat Curtea de Apel Târgu-Mureş pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

4. Hotărârea Curţii de Apel Târgu-Mureş în regulator de competenţă

Prin sentinţa nr. 102/CC din 16 noiembrie 2017, Curtea de Apel Târgu-Mureş a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei civile a Tribunalului Mureş.

5. Hotărârea Tribunalului Mureş, secţia civilă

Prin sentinţa nr. 1170 din 15 octombrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Mureş, secţia civilă a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta CNAIR S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov (fostă CNADNR SA), în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., reclamanta fiind obligată la plata către pârâtă a sumei de 3.740 RON, cu titlu cheltuieli de judecată.

6. Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia nr. 97/A din 27 februarie 2020, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamanta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov, împotriva sentinţei nr. 1170 din 15.10.2019, pronunţate de Tribunalul Mureş, secţia civilă. A schimbat în tot sentinţa atacată, în sensul că a admis acţiunea civilă formulată de reclamantă, pârâta fiind obligată la plata sumei de 469.643,16 RON, reprezentând contravaloarea "lucrărilor de punere în ordine a trecerii la nivel cu calea ferată" şi a dobânzii legale aferente acestei sume începând cu data formulării cererii de chemare în judecată (12.07.2016), până la plata efectivă. A respins apelul incident formulat de pârâta S.C. A. S.A., împotriva aceleiaşi sentinţe.

7. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei nr. 97 A din 27 februarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă a declarat recurs pârâta S.C. A. S.A., la 20 mai 2020, solicitând casarea deciziei atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în secundar, reţinerea cauzei, spre rejudecare, de către instanţa de recurs şi menţinerea sentinţei de primă instanţă.

1. Invocând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Susţine, în acest sens, că argumentele expuse de instanţa de apel conţin o motivare superfluă (hotărârea fiind chiar lipsită de motivare), nefiind în acord cu exigenţele procedurale şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Înlăturând apărarea recurentei în sensul că aceste lucrări nu sunt lucrări de întreţinere, ci lucrări de reparaţie a unui "sector de drum" public, instanţa de apel nu a dezvoltat în niciun fel motivul clasificării lucrărilor executate ca fiind de "întreţinere" şi nici raţiunea pentru care toate probele aduse în dovedirea faptului că acestea ar reprezenta "lucrări de reparaţie" (inclusiv în concluziile expertizei tehnice care a fost dispusă şi efectuată în prima instanţă) au fost ignorate.

Deşi a conchis că "lucrările au fost necesare", nu a adus clarificări cu privire la natura lucrărilor, materializând o alegere aleatorie şi părtinitoare; nu au fost înlăturate motivat nici argumentele primei instanţe care a stabilit că lucrările executate de CNAIR, ale căror costuri fac obiectul prezentului litigiu, sunt lucrări de reparaţii.

Consideră recurenta că instanţa de apel a îmbrăţişat sui generis argumentele intimatei deşi putea califica natura lucrărilor ca fiind de "întreţinere", iar nu de "reparaţie" doar în baza unei lucrări de specialitate (care a şi fost dispusă în cauză) şi care nu a fost menţionată în considerentele hotărârii recurate. Instanţa a aplicat pur aleatoriu un temei fără nicio motivare, înlăturând argumentele şi probele sale fără nicio motivare, consideând că nu sunt aplicabile temeiurile de drept invocate de recurentă, respectiv dispoziţiile art. 32 alin. (1) şi alin. (4) din O.G. nr. 43/1997 şi ale art. 40 din O.G. nr. 43/1997 coroborate cu Ordinul nr. 1767/2002 (Ministerul Lucrărilor Publice).

Decizia, care reţine, în justificarea acţiunii, caracterul urgent şi necesar al lucrărilor şi dovedirea în cauză a costurilor suportate de reclamantă, nu prezintă o corelare cu argumentele de fapt şi de drept expuse în considerentele instanţei, contrazice argumentele dezvoltate de pârâtă în sensul că nu s-ar aplica în cauză regulile îmbogăţirii fără justă cauză reprezentând o concluzie efectiv scoasă din context, fără nicio justificare şi analiză juridică în fapt/în drept.

Totodată, instanţa desprinde în considerente o concluzie:

"apelul incident îndreptat împotriva considerentelor sentinţei, este nefondat şi urmează a fi respins", fără niciun minim de motivare.

Argumentele expuse de recurentă, scriptic sau oral, reluate în concluziile scrise, nu au fost analizate şi avute în vedere de instanţa de apel la deliberare, acestea neregăsindu-se în considerentele hotărârii recurate; motivarea nu cuprinde o examinare a tuturor aspectelor esenţiale, respectiv, de ce se apreciază că lucrările sunt de întreţinere, iar nu de reparaţie, de ce a fost ignorată lucrarea expertului tehnic efectuată în cauză, de ce dispoziţiile legale invocate de către recurentă cu privire la cel căruia îi incumbă sarcina de a suporta cheltuielile de reparaţii au fost efectiv apreciate că nu sunt incidente, de ce nu s-a analizat distincţia între deţinător al mijlocului fix al căii ferate şi deţinător al "pasajului", al intersecţiei la nivel cu calea ferate, de ce s-a ignorat faptul că lucrarea a fost dispusă efectiv pentru siguranţa traficului rutier (neavând nicio legătură cu atribuţiile deţinătorului mijlocului fix de cale ferată), nu în ultimul rând, de ce s-a apreciat că prezentul demers judiciar îndeplineşte condiţiile pentru angajarea pe tărâmul "îmbogăţirii fără justă cauză", când reclamanta-intimată avea deschisă calea acţiunii în pretenţii.

Procedând în acest mod, au fost încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât nu au fost prezentate argumentele care au format convingerea intimă a instanţei.

Consideră recurenta că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, cauzându-i-se o vătămare procesuală, ce nu poate fi înlăturată decât prin aplicarea prevederilor art. 498 alin. (2) C. proc. civ., respectiv casarea sentinţei şi trimiterea, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă de fond, a cererii formulate de reclamantă pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, drept garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi pronunţată.

2. În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut încălcarea art. 1345 C. civ., apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile de antrenare a răspunderii pentru îmbogăţire fără justă cauză; consideră că o acţiune în îmbogăţire fără justă cauză nu poate fi primită dacă există un alt temei legal în baza căruia reclamantul să poată pretinde realizarea dreptului său. Or, reclamanta avea deschisă calea unei acţiuni în pretenţii.

Cât timp recurenta nu deţine intersecţia de cale ferată unde au fost executate lucrările solicitate a fi achitate, plăţile efectuate nu aduc o îmbogăţire a patrimoniului său.

Referitor la interpretarea eronată a normelor de drept material prevăzute de O.G. nr. 43/1997, recurenta a arătat că cele menţionate de instanţa de apel nu pot fi reţinute în cauză, faţă de natura lucrărilor efectuate, respectiv de reparaţie, iar nu de întreţinere. Curtea era ţinută să analizeze, în considerentele hotărârii, cel puţin raportul de expertiză care se referea la natura lucrărilor. Aplicând art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 43/1997 fără a avea la bază concluzia unui specialist, astfel cum prevede art. 330 C. proc. civ., instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea legii; trimiterea spre rejudecare se impune în vederea lămuririi naturii lucrărilor efectuate şi a temeiului de drept material incident în cauză.

Solicită validarea concluziilor hotărârii pronunţate în primă instanţă, care face distincţia între lucrările de administrare/întreţinere şi lucrările de reparaţie şi consideră că nu a fost probat fără dubiu în speţă că întreţinerea de cale ferată este în sarcina pârâtei.

Arată că instanţa de apel nu a analizat documentele din care rezultă că lucrările sunt de reabilitare, sunt lucrări capitale, au fost ordonate de către CNAIR S.A. în vederea realizării siguranţei rutiere, au fost finanţate preponderent din bani de la bugetul public, recurenta neavând niciun fel de atribuţii, responsabilităţi sau implicare în acest sens, din moment ce nu i-a fost predată nicio documentaţie începând din 2002 şi până în prezent. Consideră că nici nu avea posibilitatea de a aduce modificări/reparaţii la un pasaj de cale ferată care intersectează drumul naţional în condiţiile în care pasajul nu este proprietatea sa, ci este drum public

Susţine că hotărârea a fost adoptată cu încălcarea normei de drept material prevăzute de art. 32 alin. (4) din O.G. nr. 43/1997, care reglementează ipoteza premisă în care există o intersecţie între drumul public (deţinut de Ministerul Transportului, prin CNAIR S.A., în calitate de administrator) şi calea ferată (cu privire la care recurenta deţine doar mijlocul fix, iar nu intersecţia unde s-a executat lucrarea); Curtea nu a avut în vedere nici argumentul recurentei legat de lipsa încheierii unui protocol.

Cu privire la interpretarea greşită a prevederilor art. 40 din O.G. nr. 43/1997, recurenta a precizat că în mod eronat a reţinut instanţa că aceste dispoziţii legale, coroborate cu Ordinul nr. 1767/2002 (Ministerul Lucrărilor Publice) nu sunt aplicabile, în completarea susţinerii privind natura juridică a intersecţiei, respectiv de drum public; instanţa a ignorat natura lucrărilor şi a segmentului de drum unde acestea au fost executate, precum şi scopul urmărit, anume siguranţa traficului rutier pe DN13-E60. De asemenea, nu au fost analizate şi au fost înlăturate de la aplicare dispoziţiile art. 4 din Ordinul nr. 1747/2002, lucrările fiind programate de CNAIR, în condiţiile în care obligaţia de înlocuire a elementelor de beton cu elemente de tip STRAIL a revenit din 2002 şi până în prezent CNAIR S.A., care nu i-a solicitat recurentei nici în 2002, nici ulterior, în 2007-2008, contravaloarea lucrărilor.

8. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 18 februarie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată la 1 aprilie 2021.

9. Apărările formulate în cauză

Reclamanta CNAIR S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru indicarea formală a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., fără o dezvoltare a acestor motive de casare prin evidenţierea ipotezelor normative. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Într-o primă critică, formulată în baza dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., se invocă nemotivarea deciziei atacate, dintr-o dublă perspectivă: instanţa de apel a preluat susţinerile intimatei fără a dezvolta un raţionament judiciar propriu care să susţină soluţia şi nu a motivat respingerea apelului incident, iar pe de altă parte nu a analizat susţinerile şi probele administrate de pârâtă în dovedirea acestor susţineri, încălcând astfel dreptul acesteia la un proces echitabil.

Critica este nefondată.

Necesitatea motivării hotărârii judecătoreşti este stipulată atât în cuprinsul art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care reglementează ansamblul garanţiilor procesuale privind desfăşurarea procesului civil, aspecte care conturează conţinutul intrinsec al dreptului la un proces echitabil, cât şi în dispoziţiile de drept intern, înscrise în art. 425 alin. (1), lit. b) C. proc. civ., care statuează, cu valoare de principiu, că hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi arătarea atât a motivelor pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Se constată că, în cauză, instanţa de apel a analizat cererea dedusă judecăţii prin raportare la probele administrate, a indicat considerentele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-a format convingerea, dezvoltând un raţionament judiciar în concordanţă cu soluţia pronunţată. Motivarea unei hotărâri trebuie înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia. De asemenea, nu este necesar ca, în economia considerentelor, instanţa să răspundă în mod punctual fiecărui argument, acestea pot fi grupate în funcţie de teza căreia i se subscriu pentru a fi dezvoltat un raţionament unic. Prin urmare, înlăturarea unei apărări contrare situaţiei de fapt reţinute nu presupune respingerea fiecărui argument în parte dacă acesta nu corespunde situaţiei astfel constatate.

Nu se poate aprecia în cauză ca fiind echivalentă cu lipsa motivării împrejurarea că instanţa de apel a reţinut doar acele argumente care au susţinut raţionamentul judiciar referitor la calificarea lucrărilor efectuate la pasajul de trecere la nivel cu calea ferată ca fiind de întreţinere, în raport de care a stabilit debitorul acestei obligaţii şi a validat mecanismul juridic ce a permis creditorului recuperarea creanţei, acestea fiind aspectele esenţiale şi pertinente în rezolvarea cauzei.

Astfel, instanţa de apel a constatat că trecerea la nivel cu calea ferată industrială pe DN 13 km 111+146 Albeşti se afla într-o stare de uzură accentuată, astfel că lucrările executate în baza contractului încheiat între CNADNR şi S.C. Construcţii Căi Ferate S.A. au fost necesare pentru aducerea trecerii la nivel cu calea ferată la parametrii de folosinţă în condiţii normale. Fiind în prezenţa unei "treceri la nivel cu calea ferată" sunt incidente în speţă dispoziţiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 43/1997 - "Întreţinerea trecerilor la acelaşi nivel, paza şi securitatea în limitele zonei de siguranţă a căii ferate revin deţinătorului acestei căi", obligaţia de întreţinere revenind intimatei A. S.A., proprietara căii ferate industriale ce se intersectează cu drumul naţional.

A reţinut instanţa de apel caracterul urgent şi necesar al lucrărilor, care au fost executate din iniţiativa reclamantei ce a acţionat în calitatea sa de administrator al drumurilor naţionale şi că au fost dovedite costurile suportate de această parte pentru lucrările de întreţinere la nivel cu calea ferată industrială în discuţie, dar şi faptul că temeiurile de drept invocate de pârâtă pentru a combate obligaţia ce cădea în sarcina sa, respectiv art. 32 alin. (1) şi (4) şi art. 40 din O.G. nr. 43/1997, nu sunt incidente în prezenta cauză.

Cu privire la calea aleasă de reclamantă, aceea a unei acţiuni în îmbogăţire fără justă cauză, contestată de pârâtă prin prisma caracterului subsidiar al acesteia, instanţa de apel a apreciat că reclamanta nu are la îndemână o altă acţiune în justiţie pentru recuperarea pretenţiilor; fundamentul acţiunii, dat de dispoziţiile art. 1345 C. civ., fiind dovedit prin existenţa unui fapt juridic licit al reclamantei îndeplinit cu bună credinţă - în calitate de administrator al drumurilor naţionale, a contractat lucrări cu caracter necesar şi urgent pentru siguranţa circulaţiei şi a suportat costurile acestora, faţă de refuzul pârâtei de a-şi asuma o atare obligaţie reglementată de lege în sarcina sa. Au fost înlăturate apărările pârâtei întemeiate pe aspecte legate de bugetul instituţiei reclamante şi pe lipsa unei măriri din punct de vedere contabil, a patrimoniului pârâtei, considerându-se că "îmbogăţirea" apelantei pârâte rezultă din executarea de către apelanta reclamantă a lucrărilor de întreţinere care cădeau în sarcina pârâtei, iar "sărăcirea" patrimoniului reclamantei rezultă din suportarea cheltuielilor cauzate de aceste lucrări. A fost reţinută oportunitatea achiziţiei lucrărilor în discuţie şi concluzia cunoaşterii de către intimata pârâtă a situaţiei de uzură accentuată a trecerii la nivel cu calea ferată.

Recurenta susţine că instanţa de apel, ignorând probatoriul administrat în cauză, nu a motivat de ce a reţinut că respectivele lucrări, a căror contravaloare a fost solicitată în cauză sunt de întreţinere şi nu de reparaţii, caz în care nu ar fi incident textul de lege reţinut ca izvor al obligaţiei de plată

şi de ce a apreciat că prezentul demers judiciar îndeplineşte condiţiile pentru angajarea pe tărâmul "îmbogăţirii fără justă cauză", când intimata avea deschisă calea acţiunii în pretenţii.

Raportat la aceste critici, se constată că, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 43/1997, instanţa de apel a calificat lucrările efectuate la pasajul de trecere la nivel cu calea ferată ca fiind de întreţinere a acestuia, întrucât au fost generate de necesitatea unei intervenţii rapide şi necesare pentru siguranţa traficului, intervenţie pentru care pârâta nu şi-a dat acordul, considerând că nu intră în atribuţiile sale. Or, raportat la situaţia de fapt reţinută, instanţa de apel a procedat la identificarea textului de lege incident, hotărârea fiind motivată sub acest aspect.

De asemenea, nu se poate reţine nici că instanţa de apel nu ar fi prezentat argumentele de fapt şi de drept pentru care a admis acţiunea în îmbogăţire fără justă cauză, dimpotrivă, aceasta a analizat condiţiile de admisibilitate ale actio de in rem verso, apreciind că nu există un temei contractual sau delictual pentru analiza pretenţiilor deduse judecăţii, ci un fapt juridic licit ca izvor al drepturilor şi obligaţiilor create astfel între părţi.

Recurenta critică şi faptul că instanţa de apel ar fi respins fără motivare apelul incident declarat de ea împotriva considerentelor, însă, în condiţiile în care soluţia şi considerentele au fost schimbate în apelul principal, analiza lor pe cale incidentală nu se mai impunea, astfel că apelul incident a fost respins ca urmare directă a soluţiei pronunţate în apelul principal, fără a mai fi necesară o motivare distinctă.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 1345 C. civ., nefiind îndeplinite condiţiile pentru antrenarea răspunderii pentru îmbogăţire fără justă cauză, întrucât aceasta are un caracter subsidiar unei acţiuni în pretenţii, fără însă a indica temeiul juridic al unei atare acţiuni.

Subsidiaritatea actio de in rem verso consacrată de art. 1348 C. civ. semnifică faptul că aceasta nu poate fi promovată pentru a suplini o alta născută dintr-un contract, un delict sau din lege, putând fi primită doar în cazul în care un obstacol de drept o împiedică pe aceasta din urmă să fie exercitată.

Caracterul subsidiar al acţiunii întemeiate pe îmbogăţirea fără justă cauză are de fapt rolul de a împiedica o utilizare abuzivă a instituţiei prin care să fie deturnate alte instituţii ale dreptului privat în toate ipotezele în care se poate vorbi de o îmbogăţire şi o însărăcire, deşi există temei juridic pentru ambele.

Or, în speţa de faţă, corect s-a statuat că nu poate fi indicat un alt temei al micşorării patrimoniului reclamantei pe seama celui al pârâtei care s-a majorat cu contravaloarea lucrărilor pe care trebuia să le execute potrivit legii, neexistând un temei juridic delictual, în lipsa unei fapte ilicite, sau contractual, în lipsa unei convenţii, de care însărăcitul să poată dispune.

Recurenta a invocat şi greşita aplicare a dispoziţiilor de drept substanţial în baza cărora a fost obligată la plată, respectiv a negat incidenţa art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 43/1997 şi a considerat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 32 alin. (1) şi (4) şi art. 40 din acelaşi act normativ.

Potrivit art. 32 din O.G. nr. 43/1997 "(1) Întreţinerea pasajelor denivelate este în sarcina administratorului căii de comunicaţie situate pe pasaj.

(2) Întreţinerea trecerilor la acelaşi nivel, paza şi securitatea în limitele zonei de siguranţă a căii ferate revin deţinătorului acestei căi.(…)

(4) Pentru poduri, baraje, diguri şi altele asemenea, care cuprind părţi ale mai multor deţinători, sarcinile ce revin fiecăruia dintre aceştia se stabilesc, de comun acord, prin protocol."

Art. 40 alin. (1) din acelaşi act normativ dispune că:,,(1) Drumurile trebuie să fie semnalizate şi menţinute în stare tehnică corespunzătoare desfăşurării traficului în condiţii de siguranţă de către administratorul drumului. În perioadele în care pe sectoarele de drum se desfăşoară lucrări de întreţinere, reparaţii, modernizare, reabilitare sau consolidare, această responsabilitate revine executantului lucrării".

Recurenta susţine ca lucrările au vizat partea de drum rutier din compunerea pasajului de trecere la nivel şi nu calea ferată şi că acestea erau lucrări de reparaţii ce reveneau exclusiv în sarcina administratorului drumului, nu deţinătorului căii ferate.

Prin această critică recurenta tinde la schimbarea situaţiei de fapt reţinute în apel, împrejurare incompatibilă cu natura juridică a recursului, care nu poate viza decât aspecte de nelegalitate şi nu de netemeinicie. Din această perspectivă, nu poate fi reanalizată şi cenzurată situaţia de fapt avută în vedere de instanţa de apel, şi anume faptul că lucrările au vizat trecerea peste calea ferată care se afla într-o stare avansată de degradare ce punea în pericol siguranţa traversării la nivel a căii ferate. Or, împrejurarea că deteriorarea materialului rulant afectează siguranţa traficul rutier la traversarea căii ferate nu reprezintă o problemă de întreţinere sau reparaţie a drumului public, cum susţine recurenta, ci a pasajului de cale ferată aflat în administrarea deţinătorului căii ferate.

Prin urmare, de vreme ce instanţa de apel nu a confirmat, în urma analizei probelor administrate, faptul că lucrările au privit drumul naţional ci trecerea de cale ferată, o altă situaţie de fapt nu poate fi reţinută în recurs. Starea avansată de degradare a trecerii la nivel, ca şi necesitatea intervenţiei de urgenţă pentru înlăturarea stării de pericol nu au fost contestate în cauză, iar instanţa de apel a procedat la aplicarea dispoziţiilor care impun, în această situaţie, obligaţia de remediere a situaţiei în sarcina deţinătorului căii ferate.

Recurenta reproşează instanţei de apel şi faptul că aceasta nu a valorificat în sensul pretins de ea concluziile raportului de expertiză efectuat în primă instanţă, însă o atare analiză reprezintă un aspect de temeinicie ce ţine de interpretarea unei probe astfel că modalitatea de evaluare, de către instanţa de apel, a probatoriului administrat în cauză excedează controlului de legalitate ce poate fi exercitat în recurs.

În egală măsură, critica referitoare la faptul că instanţa de apel nu a analizat documentele din care rezultă că lucrările sunt de reabilitare, ordonate în vederea realizării siguranţei rutiere, ţine de stabilirea situaţiei de fapt, neputând fi reanalizată în recurs, astfel cum solicită recurenta, proba cu înscrisuri din care să rezulte că au fost efectuate lucrări de reparaţii capitale ale drumului rutier, ce nu erau prevăzute în sarcina sa.

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 32 alin. (4) din O.G. nr. 43/1997, care ar fi impus încheierea unui protocol pentru lucrări efectuate la intersecţia între drumul public şi calea ferată sau ale art. 40 din O.G. nr. 43/1997, care vizează lucrări pe sectoarele de drum public, în mod corect instanţa de apel a reţinut, faţă de concluzia asupra situaţiei de fapt referitoare la natura şi obiectul intervenţei - trecere la nivel cu calea ferată, că acestea nu îşi găsesc aplicabilitate în cauză.

De asemenea, nu reprezintă o critică de nelegalitate nici analogia cu alte împrejurări în care CNAIR S.A. a programat lucrări de înlocuire a infrastructurii fără a-i solicita contravaloarea lucrărilor, întrucât aceasta ţine exclusiv de verificarea situaţiei de fapt.

Pentru aceste considerente, reţinând neincidenţa dispoziţiilor art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 97/A din 27 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 aprilie 2021.