Cassation annulled for failure to develop illegality criticism on the non-applicability of the general statute of limitations to restitution claims under Law No. 10/2001.

Şedinţa publică din data de 31 martie 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18 iunie 2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 545A din 04 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 02 iulie 2020, şi repartizat, aleatoriu, spre soluţionare completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 545A din 04 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a sentinţei civile nr. 1983 din 31 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la prima instanţă, potrivit art. 497 C. proc. civ., cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea cererii de recurs, recurentul a învederat că obligaţia de acordare a despăgubirilor solicitate revine pârâtului Ministerul Finanţelor Publice, în temeiul dispoziţiilor art. 501 din Legea nr. 10/2001, iar reclamantul nu are obligaţia de a le solicita instanţei de judecată, cererea dedusă judecăţii fiind întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, iar nu pe cele ale dreptului comun, scopul legii speciale fiind acela de a se restitui, în natură sau prin echivalent, imobilele preluate în mod abuziv în perioada 1945 - 1989.

Or, dreptul la acordarea de măsuri reparatorii nu este supus prescripţiei extinctive, singura sancţiune fiind cea prevăzută de art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în sensul că nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita, în justiţie, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

A mai susţinut recurentul că din interpretarea per a contrario a acestor dispoziţii legale, persoana îndreptăţită nu este supusă niciunei alte sancţiuni pentru neexercitarea în termen a dreptului prevăzut de art. 501 din Legea nr. 10/2001.

Din interpretarea logico-gramaticală a acestui text de lege, rezultă că legiuitorul a instituit un drept în favoarea persoanelor îndreptăţite, iar nu o obligaţie, pe care să o poată valorifica pe cale judiciară, supusă unui termen de prescripţie.

Conchizând, recurentul a susţinut că, prin efectele Legii nr. 10/2001, pârâtul are obligaţia de a nu rămâne în pasivitate şi de a repara prejudiciile aduse persoanelor îndreptăţite, iar, în ipoteza în care instanţa ar admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, dreptul conferit de Legea nr. 10/2001 persoanei îndreptăţite de a valorifica efectele actului normativ, ar deveni un drept iluzoriu.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reţinut că, în opinia raportorului, recursul este formulat în termenul prevăzut de lege, este scutit de la plata taxei judiciare de timbru şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) din C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii.

De asemenea, s-a reţinut că, având în vedere prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru va dispune asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi va aprecia cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurentul-reclamant în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în complet de filtru şi comunicat părţilor la data de 08 şi 09 februarie 2021, conform dovezilor aflate la filele x.

Părţile nu au depus punct de vedere la raport.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, prin decizia nr. 545 A din 04 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1983 din 31 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reţinându-se, în esenţă, că, astfel cum a apreciat şi prima instanţă, acţiunea în pretenţii dedusă judecăţii, întemeiată pe dispoziţiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, este o acţiune personală patrimonială, supusă termenului general de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a criticat decizia instanţei de apel, considerând că acţiunea formulată nu este supusă prescripţiei dreptului material la acţiune, întrucât legiuitorul nu a prevăzut vreo sancţiune pentru neexercitarea într-un anumit termen a dreptului prevăzut de art. 501 din Legea nr. 10/2001 care conferă proprietarilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desfiinţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, dreptul la restituirea preţului de piaţă al imobilelor, iar nu obligaţia de a valorifica acest drept pe cale judiciară şi care să fie supus unui termen de prescripţie.

Înalta Curte, din analiza actelor dosarului, constată că reclamantul a criticat aceste aspecte în calea devolutivă de atac a apelului, iar instanţa de apel le-a analizat şi le-a dat o dezlegare, reţinând că în legea specială nu se prevede un termen pentru valorificarea dreptului la despăgubire prevăzut de art. 501 din Legea nr. 10/2001 în favoarea cumpărătorilor în baza Legii nr. 112/1995, însă, acest fapt nu înseamnă că acţiunea formulată în baza acestui text legal este imprescriptibilă.

Or, recurentul-reclamant nu a dezvoltat, în concret, critici de nelegalitate care să combată raţionamentul instanţei de apel şi care să pună în discuţie modul în care instanţa de apel a interpretat sau aplicat dispoziţiile legale incidente în cauză, în sensul că acţiunea dedusă judecăţii este o acţiune personală cu obiect patrimonial, iar câtă vreme legea nu prevede un termen special de prescripţie este aplicabil termenul general de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul-lege nr. 167/1958, recurentul limitându-se la a susţine că legiuitorul nu a prevăzut o sancţiune pentru neexercitarea în termen a dreptului prevăzut de art. 501 din Legea nr. 10/2001.

În acest context, Înalta Curte reţine că prin criticile formulate de recurentul-reclamant, în sensul că acţiunea dedusă judecăţii este imprescriptibilă, acesta nu a combătut raţionamentul instanţei de apel, iar simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanşarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Totodată, se reţine că acest raţionament al recurentului-reclamant nu este de natură să combată argumentele instanţei de apel consacrate printr-o jurisprudenţă constantă, ci reprezintă o simplă susţinere a recurentului, neconsacrată legal în materia prescripţiei extinctive.

Având în vedere că recurentul nu a susţinut veritabile critici de nelegalitate ale deciziei atacate şi că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 545A din 04 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 545A din 04 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2021.