Resolutory condition on bank credit refusal misapplied – advance rescission ruling quashed and remanded.

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2021

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 4 Bucureşti, la data de 28 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate intervenită rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x din data de18 mai 2017 de către Societatea Profesională Notarială C., ca efect al îndeplinirii condiţii rezolutorii prevăzute la cap. X, ultimul alineat din promisiune şi, în consecinţă, obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 13000 Euro, sumă achitată de reclamantă cu titlu de avans la 18 mai 2017, cu cheltuieli de judecată.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1553-1554 şi art. 1166 C. civ.

Pârâta a depus cerere reconvenţională prin care a solicitat, în contradictoriu cu reclamanta A., constatarea existenţei dreptului pârâtei la despăgubiri în sumă de 60619,79 RON, conform cap. X alin. (3) din Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x din data de 18 mai 2017 de către Societatea Profesională Notarială C., ca urmare a operării rezoluţiunii de plin drept, conform pactului comisoriu prevăzut de părţi, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea pronunţată de judecătorie

Prin sentinţa civilă nr. 6186/10.05.2018, Judecătoria Sector 4 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2018 la data de 5 iulie 2018.

3. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 2038/10.10.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea principală formulată de reclamanta-pârâtă A. şi a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă S.C B. S.R.L. şi, în consecinţă, a constatat dreptul pârâtei-reclamante S.C. B. S.R.L. la despăgubiri în cuantum de 60619,79 RON, reprezentând avans achitat de reclamanta-pârâtă în baza promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată la BNP C. sub nr. x din data de 18 mai 2017, cu cheltuieli de judecată în sarcina reclamantei-pârâte în cuantum de 5541,71 RON.

4. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia nr. 1288/14.10.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis apelul formulat de reclamanta - pârâtă A. împotriva sentinţei menţionate, a schimbat în tot sentinţa civilă apelată în sensul că:

A admis cererea de chemare în judecată şi a constatat intervenită rezoluţiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x din data de 18 mai 2017 de către SPN C., în temeiul art. X ultimul alineat din promisiune.

A obligat pe pârâtă la restituirea către reclamantă a sumei de 60619,79 RON, echivalentul în RON a sumei de 11000 euro + TVA de 19%, achitată cu titlu de avans.

A obligat pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 8875 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat de 1000 RON şi taxă de timbru de 7875 RON.

A respins cererea reconvenţională ca neîntemeiată.

5. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs pârâta-reclamantă B. S.R.L., pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta - pârâtă a susţinut următoarele:

Prin decizia pronunţată, nu au fost respectate dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ., fiind depăşite limitele învestirii stabilite de reclamantă prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, cererea principală a avut drept obiect constatarea îndeplinirii condiţiei rezolutorii prevăzute de art. X din promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, ceea ce presupunea ca instanţa să verifice numai dacă există un refuz justificat a patru instituţii bancare de a acorda creditul pentru achiziţia imobilului.

În acest sens, instanţa urma să stabilească: ce credit trebuia refuzat - răspunsul fiind evident în cap. VI din convenţia părţilor, care prevede că diferenţa de preţ se va plăti parte dintr-un credit bancar acordat promitentei-cumpărătoare de către o bancă comercială; dacă aprobarea creditului într-un anumit cuantum (solicitat de reclamantă, reprezentând 100% diferenţa de preţ) reprezintă refuz.

Or, deşi instanţa de apel a reţinut că art. X trebuie interpretat prin prisma prevederilor cuprinse la art. VI referitoare la preţul vânzării şi modalităţi de plată, argumentele instanţei care au determinat admiterea apelului nu vizează aspectele privind îndeplinirea condiţiei rezolutorii.

Considerentele deciziei de apel vizează caracterul pretins neclar al clauzei contractuale privind suportarea din fonduri proprii a unei părţi din diferenţa de preţ; adaptarea contractului ca urmare a erorii privind valoarea imobilului, conform art. 1213 noul C. civ. existenţa vreunei condiţii privind calitatea imobilului de a garanta obţinerea creditului; adaptarea contractului ca urmare a impreviziunii, care ar face vădit injustă executarea obligaţiei debitoarei, conform art. 1271 noul C. civ.

Instanţa de judecată nu a fost, însă, învestită cu analiza niciuneia dintre aceste instituţii juridice, ci numai cu cererea de constatare a îndeplinirii condiţiei rezolutorii, astfel încât, procedând la analiza altor aspecte decât acelea cu care a fost învestită, instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii, contrar celor menţionate în cuprinsul deciziei, în sensul că urma a se proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit de către apelant, totodată, că şi în calea apelului este pe deplin aplicabil principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil.

Recurenta - pârâtă a susţinut că încălcarea art. 22 alin. (6) şi art. 9 alin. (2) C. proc. civ. atrage sancţiunea nulităţii, având în vedere că principiul disponibilităţii reprezintă unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, iar, conform art. 20 C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să asigure respectarea şi să respecte el însuşi principiile fundamentale ale procesului civil. Încălcarea principiului disponibilităţii i-a produs un prejudiciu, fiindu-i nesocotit dreptul la apărare, iar argumentele instanţei reprezintă motive străine de natura cauzei.

Susţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta - pârâtă a arătat că hotărârea cuprinde motive contradictorii, de vreme ce, pe de o parte, se reţine explicit că "prin contract nu s-a stabilit ce procent din restul de preţ urma să fie asigurat din fondurile personale ale promitentei - cumpărătoare şi din obţinerea unui credit", iar, pe de altă parte, s-a arătat că "partea pe care apelanta ar fi trebuit să o suporte din fondurile proprii este mult mai mare" şi că evaluarea imobilului "a presupus creşterea gradului de îndatorare al promitentei-cumpărătoare, adică necesitatea de a contracta un împrumut mai ridicat de la instituţiile bancare".

Recurenta a susţinut că, dacă părţile nu au stabilit un procent anume pentru cuantumul contribuţiei reclamantei la diferenţa de preţ, este evident că aceasta nu se putea prevala de faptul că acest cuantum ar fi "mai mare" sau că ar trebui să contracteze un credit bancar "mai ridicat".

Criticând decizia atacată prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta - pârâtă a susţinut că, pentru constatarea îndeplinirii condiţiei, instanţa trebuia să facă aplicarea art. 1404 alin. (1) C. civ. şi, totodată, că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1267, 1268, 1276 şi 1271 C. civ.

Astfel, în aplicarea art. 1404 alin. (1) C. civ., conform căruia "îndeplinirea condiţiei se apreciază după criteriile stabilite de părţi sau pe care acestea este probabil să le fi avut în vedere după împrejurări", clauza prevăzută de părţi la art. VI din contract este perfect valabilă, indiferent de procentul din restul de preţ ce urma a fi asigurat din fondurile personale ale promitentei-cumpărătoare, întrucât voinţa părţilor a fost aceea ca diferenţa de preţ să fie achitată parte din surse proprii, parte dintr-un credit bancar.

Or, reclamanta a solicitat un credit egal cu 100% din diferenţa de preţ, neîndeplinindu-şi astfel obligaţia de a suporta parte din diferenţa de preţ din fonduri proprii.

Prin plata avansului de 11.000 euro, promitenta-cumpărătoare a achitat numai 14,20% din preţul vânzării, fiind o uzanţă bancară practica băncilor de a solicita de la persoana care solicită creditul plata unui avans de minim 20-25% din preţul vânzării. În aceste condiţii, argumentul că banca nu a acordat un credit reprezentând 85,80% din preţul vânzării nu poate reprezenta o interpretare a clauzei conformă cu art. 1268 C. civ.

Recurenta a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1276 C. civ., întrucât nu a interpretat clauzele contractuale după voinţa concordantă a părţilor, ci după voinţa reclamantei.

Astfel, instanţa de apel a conferit reclamantei dreptul de a modifica capitolul VI privind preţul şi modalitatea de plată, permiţându-i să pretindă a plăti integral diferenţa de preţ din creditul bancar şi considerând că refuzul băncii se raportează la suma solicitată reprezentând integral diferenţa de preţ.

Faptul că, în speţă, creditul solicitat şi acordat nu ar acoperi integral diferenţa de preţ este prefigurat de părţi atunci când au convenit ca o parte din diferenţa de preţ să fie suportată de cumpărătoare din fonduri proprii. În acest context, susţinerea potrivit căreia creditul acordat nu e în măsură să acopere diferenţa de rambursat către promitenta-vânzătoare reprezintă rezultatul unei interpretări contrare voinţei părţilor.

Totodată, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1267 C. civ., întrucât toate clauzele se referă la creditul pentru plata unei părţi din diferenţa de preţ, nicidecum pentru plata integrală a diferenţei de preţ. Condiţia rezolutorie se referă la refuzul total al acordării creditului, şi nu la refuzul parţial, în sensul oferirii unei sume care nu acoperă diferenţa de preţ.

Instanţa de apel a aplicat greşit şi dispoziţiile art. 1268 alin. (4) C. civ., în condiţiile în care a reţinut, ca dovadă a îndeplinirii condiţiei rezolutorii, faptul că imobilul ce face obiectul promisiunii nu îndeplinea condiţiile de eligibilitate ale băncii.

Or, nu s-a prevăzut, în legătură cu imobilul, condiţia ca acesta să îndeplinească condiţiile băncii pentru garantarea creditului, dimpotrivă cap. IX a prevăzut explicit obligaţia promitentei-cumpărătoare "să demareze procedurile necesare aprobării şi garantării creditului" şi "să depună diligenţele în vederea obţinerii creditului şi a garantării acestuia". De vreme ce nu a fost asumată obligaţia de a asigura, prin imobilul ce face obiectul promisiunii, garantarea creditului solicitat de reclamantă, este evidentă aplicarea greşită a dispoziţiilor legale.

În acelaşi sens, faptul că banca a solicitat reclamantei garanţii imobiliare suplimentare de care nu dispunea nu poate reprezenta decât invocarea propriei culpe în executarea obligaţiei asumate explicit în cap. IX şi menţionate anterior.

Recurenta a criticat şi aplicarea greşită, de către instanţa de apel, a dispoziţiilor art. 1271 noul C. civ., deoarece, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile impreviziunii.

Astfel, pe de o parte, preţul este convenit de părţi fără să fie condiţionat de valoarea rezultată în urma unei evaluări, iar, pe de altă parte, oricum evaluările făcute de bănci nu îi sunt opozabile pârâtei, fiind făcute la cererea reclamantei; în niciun caz asemenea evaluări nu ar putea fi considerate "schimbare excepţională a împrejurărilor", având în vedere că promitenta-cumpărătoare şi-a asumat explicit obligaţia de a suporta din fonduri proprii o parte din diferenţa de preţ.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 8 decembrie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta B. S.R.L. şi, constatând că nu este incidentă niciuna dintre ipotezele prevăzute la alin. (5) sau alin. (6) din art. 493 C. proc. civ., a fixat termen, în şedinţă publică, pentru judecata pe fond a recursului, pe temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

7. Apărările formulate în cauză

În termen legal, la data de 16 iulie 2020, intimata - reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menţinerea deciziei atacate ca fiind legală şi obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta - pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, în termen legal, solicitând înlăturarea apărărilor formulate de către intimata - reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta - pârâtă B. S.R.L. a indicat drept temei juridic al motivelor de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., însă, din dezvoltarea criticilor formulate, rezultă că nu sunt întrunite cerinţele de aplicare ale dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din cod, care se referă la încălcarea, prin decizia recurată, a regulilor de procedură prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii.

Astfel, cu toate că a reproşat instanţei de apel depăşirea limitelor învestirii stabilite de reclamantă prin cererea de chemare în judecată şi nerespectarea prevederilor art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ., recurenta are în vedere motivele de fapt expuse în decizie, prin raportare la obiectul cererii principale, pentru a sublinia că argumentele instanţei care au determinat admiterea apelului nu vizează aspectele privind îndeplinirea condiţiei rezolutorii şi a conchide în sensul că toate aceste argumente reprezintă motive străine de natura cauzei.

Or, cercetarea existenţei motivelor pe care hotărârea se întemeiază ori a aptitudinii considerentelor esenţiale redate în cuprinsul deciziei de a justifica soluţia pronunţată de către instanţa de apel, nefiind străine de natura cauzei sau contradictorii, se circumscrie motivului de casare descris de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., urmând ca susţinerile recurentei să fie analizate în acest context.

Înalta Curte constată caracterul fondat al criticilor vizând neaplicarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor C. civ. referitoare la constatarea îndeplinirii condiţiei, ca modalitate a obligaţiilor, prevăzute în convenţia părţilor şi stabilirea unei situaţii de fapt ce nu relevă cerinţele de aplicare ale acestei norme.

În mod necontestat, clauza prevăzută la art. X ultimul alineat din promisiunea bilaterală de vânzare - cumpărare încheiată de părţile din cauză şi autentificată sub nr. x/18.05.2017 relevă o condiţie rezolutorie, a cărei îndeplinire determină desfiinţarea obligaţiilor, conform art. 1401 alin. (1) C. civ.. Astfel cum a fost stipulată, condiţia constă în "refuzul justificat a patru instituţii bancare de a acorda promitentei - cumpărătoare creditul în vederea achiziţiei imobilului".

Reprezintă, de asemenea, o chestiune tranşată şi nedisputată împrejurarea că această clauză se referă la diferenţa de preţ de 66.500 euro, care trebuia achitată de către promitenta - cumpărătoare în 3 zile de la data perfectării contractului în formă autentică, în condiţiile în care fusese achitat avansul convenit.

Instanţa de apel a constatat ca fiind îndeplinită condiţia rezolutorie şi a admis cererea principală cu acest obiect, formulată de reclamantă, promitenta- cumpărătoare, dispunând şi restituirea sumei de bani achitate cu titlu de avans.

Potrivit art. 1404 alin. (1) C. civ. - Constatarea îndeplinirii condiţiei -, "Îndeplinirea condiţiei se apreciază după criteriile stabilite de părţi sau pe care acestea este probabil să le fi avut în vedere după împrejurări".

Pe acest temei, interpretarea contractului în conformitate cu prevederile C. civ. trebuie să aibă ca scop identificarea criteriilor pentru a se constata refuzul justificat a patru instituţii bancare de a acorda promitentei-cumpărătoare creditul în vederea achitării diferenţei de preţ, prin observarea voinţei concordante a părţilor în legătură cu aceste criterii.

În mod neîndoielnic, operaţiunea de interpretare a contractului se raportează la reglementarea din art. 1266 - 1269 C. civ., însă prin raportare la scopul definit în cuprinsul art. 1404 alin. (1) C. civ.

Astfel, instanţa de apel trebuia să determine ce înţeles au dat părţile, la momentul încheierii contractului, noţiunii de "refuz justificat" din partea a patru instituţii bancare de acordare a creditului în vederea achitării diferenţei de preţ.

Înalta Curte reţine că instanţa de apel a făcut referire la art. 1266 şi art. 1267 C. civ., propunându-şi interpretarea sistematică a clauzelor contractuale şi a menţionat elementele enumerate cu titlu exemplificativ de legiuitor pentru stabilirea voinţei concordante a părţilor, respectiv scopul contractului, negocierile purtate de părţi, practicile statornicite între acestea şi comportamentul ulterior încheierii contractului.

De asemenea, instanţa de apel a stabilit că, în aplicarea regulilor de interpretare, clauza inserată la art. X ultimul alineat al contractului trebuie interpretată prin prisma prevederilor cuprinse la art. VI, referitoare la preţul vânzării şi la modalitatea de plată a acestuia, conform cărora diferenţa de preţ urma a fi achitată de promitenta - cumpărătoare parte din surse proprii, parte dintr-un credit bancar acordat acesteia de o bancă din România.

Cu toate acestea, instanţa de apel nu a făcut nicio referire la art. 1404 alin. (1) C. civ., nu a analizat şi nici nu şi-a propus să identifice criteriile stabilite de părţi sau pe care acestea este probabil să le fi avut în vedere după împrejurări, pentru constatarea îndeplinirii condiţiei rezolutorii.

Mai mult, instanţa de apel a pornit de la premisa că a existat un refuz din partea băncilor, iar acesta este justificat pentru simplul motiv că a existat o motivare a refuzului, stabilindu-se, de fapt, îndreptăţirea refuzului promitentei- cumpărătoare de a încasa suma de bani oferită de trei dintre instituţiile bancare cărora li s-a adresat pentru acordarea creditului.

Considerentele expuse în continuare în decizia recurată confirmă că ceea ce s-a analizat nu a fost răspunsul băncilor în raport de intenţia comună a părţilor la inserarea în contract a condiţiei rezolutorii, ci existenţa unei culpe a promitentei - cumpărătoare în neexecutarea obligaţiilor contractuale, respectiv de perfectare a contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică şi de achitare a diferenţei de preţ.

Astfel, instanţa de apel a reţinut, ca fiind elemente relevante pentru lipsa culpei acesteia, evaluarea imobilului de către bancă la o sumă mai mică decât preţul de cumpărare convenit de părţi, garanţiile suplimentare cerute de bănci pentru acordarea creditului, de care promitenta - cumpărătoare nu dispunea, efectuarea de demersuri pentru a obţine disponibilităţi băneşti.

Înalta Curte constată că toate aceste aspecte de fapt se referă la motivele pentru care promitenta - cumpărătoare nu a acceptat oferta băncilor de acordare a creditului într-un anumit cuantum şi nu a achitat diferenţa de preţ, aşadar la refuzul justificat sau nejustificat al părţii de executare a obligaţiilor contractuale şi nu se referă la criteriile potrivit cărora părţile au dat, la momentul încheierii convenţiei, o anumită semnificaţie noţiunii de "refuz justificat" din partea a patru instituţii bancare.

Or, pe lângă faptul că ar fi trebuit analizat refuzul justificat al băncilor de acordare a creditului, şi nu cel al promitentei - cumpărătoare de acceptare a ofertei băncilor, vinovăţia părţii contractante interesează în principal analiza condiţiilor răspunderii civile contractuale, din perspectiva existenţei unei justificări pentru neexecutarea de către reclamanta - pârâtă A., promitenta - cumpărătoare, a obligaţiilor de perfectare a contractului de vânzare - cumpărare în formă autentică şi de achitare a diferenţei de preţ.

Acest aspect avea relevanţă în evaluarea temeiniciei pretenţiilor formulate de pârâta-reclamantă B. S.R.L. prin cererea reconvenţională, prin care s-a invocat activarea pactului comisoriu inserat în clauza din art. X paragraful al treilea din contract, ce permitea promitentei-vânzătoare să reţină avansul achitat de promitenta - cumpărătoare, în cazul neexecutării de către aceasta din urmă a obligaţiilor menţionate anterior.

Desfiinţarea de drept a contractului ca urmare a pactului comisoriu trebuia, însă, cercetată după verificarea pretenţiilor din cererea principală, care vizează un alt motiv de desfiinţare a drept a contractului, respectiv îndeplinirea condiţiei rezolutorii din art. X ultimul alineat al contractului.

Aşadar, se constată că instanţa de apel a analizat în mod efectiv doar cererea reconvenţională, pornind, nemotivat, de la premisa unui refuz al celor patru instituţii bancare, reţinută doar pe baza termenilor în care a fost conceput răspunsul băncilor, fără a se fi identificat şi valorificat în concret criteriile de constatare a îndeplinirii condiţiei rezolutorii din art. 1401 alin. (1) C. civ.., care interesează soluţionarea cererii principale.

Este de subliniat că analiza clauzelor contractuale ar trebui să aibă în vedere obligaţia părţilor prevăzută de art. 1170 C. civ., aceea de a acţiona cu bună- credinţă atât la negocierea şi încheierea contractului, cât şi pe parcursul executării sale.

Pe de altă parte, conform alin. (2) al art. 1405 C. civ. - Determinarea îndeplinirii sau a neîndeplinirii condiţiei, condiţia se consideră neîndeplinită dacă partea interesată de îndeplinirea condiţiei determină, cu rea-credinţă, realizarea evenimentului.

În acest cadru, inserarea în convenţie drept eveniment nesigur - definitoriu pentru o condiţie rezolutorie, conform art. 1399 C. civ. - a unui rezultat negativ la o solicitare de credit bancar ar trebui să semnifice o aşteptare legitimă a părţii care recurge la credit de a obţine fondurile băneşti necesare pentru îndeplinirea obligaţiei de plată a diferenţei de preţ şi că partea acţionează în aceste demersuri astfel încât să nu provoace ea însăşi îndeplinirea condiţiei.

Depinzând de acordarea creditului în îndeplinirea obligaţiilor contractuale asumate cu bună- credinţă, se presupune că partea a făcut tot posibilul pentru a se asigura înainte de a contracta că va obţine creditul, fiind în deplină cunoştinţă de cauză în privinţa condiţiilor de acordare a creditului şi a riscurilor de respingere a solicitării, prin raportare la propriile resurse materiale, dar aşteptându-se cu temei ca solicitarea să-i fie acceptată.

În contextul în care un asemenea eveniment depinde în cea mai mare măsură de starea materială a debitorului, realizarea sa ar putea fi determinată de un debitor care nu mai doreşte încheierea contractului, deşi nu s-a prevăzut o clauză de dezicere ori care tinde să evite activarea acesteia. În circumstanţele particulare ale speţei, poate fi suficient ca un debitor care a contractat sub atare condiţie să formuleze o cerere de acordare a creditului imposibil de onorat, cunoscând sau anticipând că nu îndeplineşte condiţiile respectivei bănci la data cererii.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei-pârâte B. S.R.L. privind aplicarea greşită a regulilor de interpretare a contractului din art. 1267 şi art. 1268 C. civ. şi inserarea în decizia recurată a unor motive străine de natura cauzei au legătură cu identificarea şi valorificarea criteriilor prevăzute de art. 1401 C. civ., în măsura în care tind la stabilirea voinţei concordante a părţilor şi, totodată, la stabilirea conduitei culpabile a promitentei - cumpărătoare în determinarea îndeplinirii condiţiei, chiar dacă recurenta nu a făcut în mod explicit referire şi la dispoziţiile art. 1405 alin. (2) C. civ.

Recurenta susţine, în esenţă, că prin inserarea în contract a condiţiei rezolutorii nu s-a agreat ca întreaga diferenţă de preţ să fie achitată exclusiv din creditul bancar, astfel încât solicitarea adresată băncilor de către promitenta - cumpărătoare de acordare cu titlu de credit a unei sume care coincide cu diferenţa de preţ nu denotă o conduită conformă contractului.

Aceste aspecte interesează situaţia de fapt ce trebuie stabilită în cauză, însă nu de către instanţa de recurs, întrucât atribuţiile acesteia sunt circumscrise verificării exclusiv a legalităţii deciziei recurate, prin prisma cazurilor expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nu şi a temeiniciei acesteia, prin evaluarea situaţiei de fapt stabilite pe baza probelor administrate.

După cum s-a arătat anterior, instanţa de apel nu a evocat fondul cererii principale în raport de dispoziţiile art. 1401 alin. (1) C. civ. şi nu a stabilit o situaţie de fapt corespunzătoare cerinţelor de aplicare a acestei norme, ci a pornit de la premisa îndeplinirii condiţiei, fără a verifica în concret dacă aceasta este îndeplinită în raport de criteriile prevăzute de art. 1401 alin. (1).

Considerentele din decizie relevă că a fost analizată în mod efectiv doar cererea reconvenţională, nefiind evaluată conduita debitorului obligat sub condiţia rezolutorie în concordanţă cu dispoziţiile art. 1405 alin. (2) C. civ., în raport şi de susţinerile pârâtei pe acest aspect.

În aceste condiţii, criticile recurentei sunt fondate, întrunite fiind cazurile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte va admite recursul, va casa în tot decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, pe temeiul art. 496 şi art. 497 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1288A din data de 14 octombrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 ianuarie 2021.