Recurs inadmisibil pentru criticare a evaluării probelor în litigiu privind rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare

Şedinţa publică din data de 31 martie 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 05 august 2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, pârâtul A. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 486A din 18 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 11 august 2020, şi repartizat, aleatoriu, spre soluţionare completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a solicitat admiterea recursului, schimbarea deciziei recurate, în sensul respingerii, pe fond, a acţiunii şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul a prezentat situaţia de fapt a litigiului, iar cu privire la decizia atacată a susţinut că instanţa de apel a interpretat greşit normele de drept material şi a ignorat situaţia de fapt, neţinând cont de înscrisurile depuse la dosar cu privire la demersurile făcute pentru întabularea construcţiei în cartea funciară.

Instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că, din analiza materialului administrat în cauză, pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţia asumată prin antecontractul de vânzare-cumpărare de a se prezenta la termenul stabilit pentru data de 31 iulie 2017, în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, neîndeplinire ce este în exclusivitate imputabilă pârâţilor.

Recurentul a precizat că rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, respectiv că una dintre părţi nu şi-a executat obligaţiile ce îi revin, iar pârâţii nu au putut încheia contractul de vânzare-cumpărare la termenul stabilit pentru că au fost împiedicaţi de respingerea dată prin încheiere de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, aspect care nu le este imputabil, în acest sens, instanţa de fond şi cea de apel reţinând că, din actele dosarului, rezultă că pârâţii au solicitat Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliară recepţia documentaţiei cadastrale a imobilului situat în Bragadiru, însă, din referatul întocmit în dosarul nr. x/21.03.2017, reiese că cererea a fost respinsă pentru că nu există limita comună cu nr. cadastral vecin 1389/1, iar nr. cadastral x iese din aliniamentul celorlalte cadastre spre strada x cu aproximativ 50 cm.

Astfel, instanţele de fond au reţinut că pârâţii au făcut toate demersurile cu privire la întabulare, în aceeaşi situaţie fiind mai mulţi proprietari din zonă.

Recurentul a mai arătat că pe rolul instanţelor de judecată a fost înregistrat un alt dosar, având ca părţi pe UAT Bragadiru şi pe UAT Cornetu, obiectul fiind limita de hotar a celor două unităţi administrative.

Din înscrisurile depuse la dosar reiese că autorizaţia de construire şi procesul-verbal au fost emise de Primăria Cornetu, iar terenul se află pe raza oraşului Bragadiru, sens în care nu se poate retine culpa pârâtului în neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare.

În ceea ce priveşte obligarea pârâţilor la plata sumei de 96.000 euro, reprezentând dublul avansului, recurentul a susţinut că instanţa a făcut o greşită aplicare a legii, întrucât clauza penală nu trebuia aplicată atâta timp cât acesta nu era în culpă, întrucât a făcut toate demersurile pentru a întabula şi construcţia.

Recurentul a mai arătat că solicitarea rezoluţiunii antecontractului de vânzare-cumpărare de către intimaţii-reclamanţi denotă o rea-voinţă din partea acestora, pentru că părţile au păstrat în permanenţă legătura, iar reclamanţilor, care aveau posesia bunului imobil de la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, li s-au adus la cunoştinţă demersurile pârâţilor efectuate la OCPI Ilfov.

Intimaţii-reclamanţi au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului, arătând că criticile formulate de recurent nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., ci vizează nemulţumirea acestuia cu privire la soluţiile pronunţate în cauză şi modul în care instanţele au interpretat probele administrate; pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La 27 octombrie 2020, recurentul-reclamant, prin B., a depus note de şedinţă, prin care a învedrat că recursul îndeplineşte condiţiile de formă, prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar criticile formulate se cirscumscriu dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.. A mai susţinut că, în cauză, există şi trei motive de ordine publică, respectiv:

1. Art. 488 pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 425, art. 480 alin. (2), art. 9, art. 174 şi art. 461 alin. (2) C. proc. civ. în sensul că instanţa de apel, prin schimbarea hotărârii primei instanţe fără a admite apelul formulat, a încălcat dispoziţiile art. 14 C. proc. civ. privind principiul contradictorialităţii, întrucât nu a pus în discuţia părţilor motivul de apel invocat din oficiu cu privire la considerentele instanţei de fond;

2. Art. 488 pct. 6 C. proc. civ., în sensul că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii; pe de-o parte, instanţa de apel a apreciat că nu are relevanţă cel de-al doilea act adiţional, deoarece părţile au prelungit termenul, iar, pe de altă parte, a reţinut că are relevanţă, pârâţii fiind de drept în întârziere. Or, art. 4 din actul adiţional din 2014, care prevede desfiinţarea de drept, fără punere în întârziere, a devenit inaplicabil prin actul adiţional din anul 2016, acest articol având aplicabilitate doar până la împlinirea termenului din 01 septembrie 2014. S-a mai arătat că instanţa de apel a apreciat că restituirea avansului de 48.000 euro reprezintă consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, ca urmare a rezoluţiunii contractului, iar, ulterior, a apreciat că pârâţii sunt obligaţi la daune în cuantum de 48.000 euro.

3. Art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în sensul că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 1554 şi art. 1538 C. civ.

La data de 09 noiembrie 2020, recurentul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a soliciat respingerea excepţiei nulităţii recursului, invocată de intimaţi, respectiv admiterea în principiu a recursului şi fixarea termenului pentru judecata acestuia.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reţinut că, în opinia raportorului, recursul este formulat în termenul prevăzut de lege, este legal timbrat şi îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) şi e) din C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii.

De asemenea, s-a reţinut că, având în vedere prevederile art. 493 C. proc. civ., completul de filtru va dispune asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi va aprecia cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurentul-pârât în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reţinându-se că intimaţii-reclamanţi au invocat, prin întâmpinare, excepţia nulităţii recursului.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în complet de filtru şi comunicat părţilor la 25 ianuarie 2021, conform dovezilor aflate la filele x şi 77-78.

La 2 februarie 2021, recurentul a depus punct de vedere la raport, prin care a învederat că recursul este admisibil în principiu, iar criticile formulate se circumscriu motivelor de casare expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

La data de 29 martie 2021, intimaţii C. şi D. au depus întâmpinare, prin care au reiterat excepţia nulităţii recursului, solicitând respingerea motivelor invocate de recurentul-pârât la data de 27 octombrie 2020, ca tardiv formulate, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1700 RON.

Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia nulităţii recursului invocată de intimaţii-reclamanţi, prin întâmpinare, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauză, prin decizia nr. 486A din 18 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 356 din 08 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul Ilfov, reţinându-se, în esenţă, că pârâtul nu a reuşit să demonstreze impedimentul la executare (neimputabil) şi nici faptul că acesta s-ar fi datorat unor probleme administrativ-teritoriale între localităţile Bragadiru şi Cornetu, pârâtul fiind de drept în întârziere la momentul expirării termenului contractual, respectiv la data de 31 iulie 2017, potrivit art. 1523 alin. (1) C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, recurentul-pârât a prezentat situaţia de fapt a litigiului, susţinând că instanţa de apel a interpretat greşit normele de drept material şi a ignorat situaţia de fapt, întrucât nu a ţinut cont de înscrisurile depuse la dosar cu privire la demersurile făcute pentru întabularea construcţiei în cartea funciară, fără a aduce critici de nelegalitate care să combată raţionamentul instanţei de apel.

Înalta Curte constată că, deşi recurentul-pârât a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referirea la aceste dispoziţii legale s-a efectuat strict formal, deoarece recurentul nu a indicat normele de drept material greşit aplicate sau interpretate de către instanţa de apel, prin cererea de recurs acesta tinzând la o reapreciere a probatoriului administrat în cauză, aspect inadmisibil în prezenta cale de atac.

Or, interpretarea probelor administrate de către instanţa de apel este o operaţiune care se circumscrie aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate şi nu se poate cenzura în recurs maniera în care instanţa de apel a apreciat şi evaluat probele administrate în cauză, reţinerea culpei pârâtului, în calitate de promitent-vânzător, pentru neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare la termenul stabilit de părţi fiind exclusiv o chestiune de apreciere a instanţei care a pronunţat hotărârea recurată.

Referitor la susţinerea recurentului-pârât că, prin obligarea sa la plata sumei de 96.000 euro, reprezentând dublul avansului, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, deoarece clauza penală nu putea fi aplicată, întrucât acesta a efectuat toate demersurile necesare pentru întabulare, însă a fost împiedicat de motive neimputabile, respectiv de încheierea de respingere de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Înalta Curte reţine că acest motiv al recursului, astfel cum a fost susţinut de către recurentul-pârât, reprezintă o critică ce vizează situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită de către instanţa de apel, care nu poate face obiectul analizei în această cale extraordinară de atac, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei de fond sau de apel, din perspectiva caracterului devolutiv al apelului, iar instanţa de recurs nu poate proceda la stabilirea unei noi situaţii de fapt.

În ceea ce priveşte notele de şedinţă depuse de recurentul-pârât la data de 27 octombrie 2020, prin care a învederat că, în cauză, există trei motive de ordine publică circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că au fost formulate cu depăşirea termenului legal, deoarece potrivit art. 485 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

Decizia civilă nr. 486A din 18 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost comunicată recurentului la data de 13 iulie 2020 .

Înalta Curte reţine că, raportat la data comunicării deciziei recurate, în cauză, termenul de recurs s-a împlinit la 13 august 2020, aceasta fiind data limită până la care recurentul avea posibilitatea să depună completări ale motivelor de recurs depuse iniţial.

Aşadar, notele de şedinţă depuse de recurent la 27 octombrie 2020 sunt formulate cu nerespectarea termenului legal prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte nu le va analiza, întrucât recurentul a avut posibilitatea să invoce, în termenul legal, critici cu privire la faptul că decizia atacată conţine motive contradictorii sau că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 1554 şi art. 1538 C. civ., precum şi pe cele art. 14 C. proc. civ., privind principiul contradictorialităţii, în sensul că nu a pus în discuţia părţilor motivul de apel invocat din oficiu cu privire la considerentele instanţei de fond.

În plus, Înalta Curte a constatat, prin raportul asupra admisibilităţii în principiu, că nu au fost identificate motive de ordine publică pe care instanţa să le invoce din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, raportat la conţinutul cererii de recurs deduse judecăţii, Înalta Curte, reţine că, deşi recurentul-pârât a susţinut incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta nu a formulat critici concrete care să poată fi circumscrise motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., partea exprimându-şi nemulţumirea cu privire la modalitatea de apreciere a probelor administrate în cauză şi la eficienţa dată acestora de către instanţa de apel, şi solicitând o veritabilă restabilire a situaţiei de fapt.

Ca atare, invocarea de către recurentul-pârât a art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este una formală, susţinerile acestuia nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, ci vizând, în principal, situaţia de fapt a litigiului.

Or, în faza procesuală a recursului, nu pot fi puse în discuţie şi reanalizate probele administrate, recursul fiind o cale extraordinară de atac, de reformare, care, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile cazului concret dedus judecaţii.

Având în vedere că recurentul nu a susţinut veritabile critici de nelegalitate ale deciziei atacate şi că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 486A din 18 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Cu privire la cererea formulată de intimaţii C. şi D. de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat în cuantum de 1700 RON, potrivit chitanţelor seria x nr. x din 21 decembrie 2020 şi seria x nr. x din 27 februarie 2021, Înalta Curte, având în vedere soluţia pronunţată în cauză, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga pe recurentul-pârât A. la plata sumei solicitate, pe care o apreciază ca având un caracter rezonabil în raport de complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 486A din 18 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe recurentul-pârât la plata către intimaţii-reclamanţi C. şi D. a sumei de 1700 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2021.