Constitutional exception against US Status of Forces laws rejected for lack of causal link to civil tort claim

Şedinţa publică din data de 31 martie 2021

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 26 noiembrie 2019, în dosarul nr. x/2017, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, având ca obiect recurs împotriva deciziei nr. 94 C din 18 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, petenta A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 260/2002 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind statutul forţelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001 şi a Legii nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României.

În motivarea cererii, recurenta a arătat că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, prin blocarea accesului la instanţele civile şi penale şi prin încălcarea principiului echităţii ca urmare a cedării jurisdicţiei către SUA, potrivit art. 3 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 260/2002 şi al art. 43 alin. (1) teza I din Legea nr. 291/2007; că i-a fost încălcat dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil ca urmare a cedării jurisdicţiei către partea americană, în temeiul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 260/2002 şi al art. 43 alin. (1) teza I din Legea nr. 291/2007. Prin aceasta au fost nesocotite prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţia României.

Prin decizia nr. 1629 din 16 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă cererea formulată de recurenta-reclamantă A. pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionale a Legilor nr. 260/2002 şi nr. 291/2007; a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 94 C din 18 septembrie 2019, precum şi recursul declarat împotriva încheierii din 12 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017; a fost respins recursul incident declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, reprezentată de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, împotriva deciziei nr. 94 C din 18 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Împotriva acestei decizii, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, a declarat recurs petenta A., la data de 17 septembrie 2020.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 18 septembrie 2020, sub nr. x/2020, şi repartizată, aleatoriu, completului nr. 10.

În susţinerea căii de atac exercitate, recurenta-petentă A. a arătat că instanţa de recurs avea obligaţia de a se pronunţa analizând hotărârea pronunţată de instanţa de apel, şi, în continuare, a expus considerente din cuprinsul deciziei nr. 94 C din 18 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Recurenta a mai susţinut că, la momentul ratificării de către Parlament a Acordului între România şi Statele Unite ale Americii privind statutul forţelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001, nu s-a obţinut un aviz de la Curtea Constituţională a României privind proiectul de lege pentru ratificarea Acordului prin Legea nr. 260/2002, deşi obţinerea avizului era obligatorie, potrivit art. 11 alin. (3) din Constituţie.

În acest sens, art. 3 din Legea nr. 260/2002 şi art. 43 alin. (1) teza I din Legea 291/2007 încalcă art. 21 şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, aceste articole lezând şi anulând dreptul constituţional al românilor privind liberul acces la justiţie pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime.

Prin cedarea jurisdicţiei penale în favoarea autorităţilor americane, în cazul militarilor SUA, statul român împiedică accesul la justiţie al cetăţenilor români prejudicaţi de faptele membrilor Forţelor SUA în România.

Recurenta a arătat că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, prin blocarea accesului la instanţele civile şi penale şi prin încălcarea principiului echităţii ca urmare a cedării jurisdicţiei către S.U.A. potrivit art. 3 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 260/2002 şi al art. 43 alin. (1) teza I din Legea nr. 291/2007; că i-a fost încălcat dreptul la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil ca urmare a cedării jurisdicţiei către partea americană, în temeiul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 260/2002 şi al art. 43 alin. (1) teza I din Legea nr. 291/2007, fiind nesocotite prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţia României.

La data de 24 noiembrie 2020, recurenta-petentă a depus concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea recursului.

Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale relevante, Înalta Curte constată că acesta este nu este fondat şi îl va respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, această instanţă decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti (...) privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Corelativ, alin. (5) din acelaşi articol dispune că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge, printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Ca atare, instanţa este abilitată, în raport de prevederile alin. (1) şi (5) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, să aprecieze ea însăşi asupra relevanţei ori nerelevanţei textului denunţat ca fiind contrar legii fundamentale în soluţionarea cauzei în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate.

Aşadar, posibilitatea pe care legiuitorul a lăsat-o la îndemâna instanţei de a putea respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate este limitată de textul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, strict la constatarea condiţiilor de admisibilitate, printre care şi cea referitoare la existenţa unei legături între textul legal a cărui neconstituţionalitate a fost invocată şi cauza dedusă judecăţii.

Condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 trebuie îndeplinite cumulativ, dar analiza lor este graduală, astfel încât dacă una dintre acestea nu este îndeplinită, instanţa va respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În calea extraordinară de atac, exercitată împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a instanţei de control constituţional, va fi examinată respectarea, de către instanţa care a pronunţat hotărârea atacată, a cerinţelor impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Înalta Curte reţine că una dintre condiţiile pentru a sesiza Curtea Constituţională este aceea a interesului procesual, ceea ce presupune ca partea să probeze influenţa hotărâtoare asupra judecării procesului a textelor sau dispoziţiilor dintr-o lege sau ordonanţă, în vigoare, contestate sub aspectul constituţionalităţii acestora.

În speţă, prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, recurenta-petentă a precizat că dispoziţiile art. 3 alin. (1), (3) şi (4) din Legea nr. 260/2002 şi cele ale art. 43 alin. (1) teza I din Legea nr. 291/2007 contravin art. 16 alin. (1) şi (2) şi art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Constituţia României, în soluţionarea cauzei fiind încălcat principiul echităţii, precum şi dreptul său la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, iar prin cedarea către Statele Unite ale Americii a jurisdicţiei penale de către România i s-a blocat accesul la instanţele din România.

Înalta Curte reţine că recurenta-petentă nu a precizat care este legătura dintre dispoziţiile a căror neconstituţionalitate a invocat-o în etapa procesuală a recursului şi cauza dedusă judecăţii, care a avut ca obiect pretenţii derivate dintr-o acţiune în răspundere civilă delictuală.

Astfel, având a aprecia asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, Înalta Curte a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, atunci când a constatat că nu se impune învestirea instanţei de contencios constituţional cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, nefiind întrunite cerinţele textului legal care să facă posibilă sesizarea, respectiv, dispoziţiile invocate de către petenta A., ca fiind neconstituţionale, nu au legătură cu cauza.

În mod corect, s-a reţinut că Tribunalul Constanţa nu a evocat, în cuprinsul sentinţei nr. 1292 din 22 mai 2018, textele legale a căror neconstituţionalitate se invocă, iar instanţa de apel, în motivarea inexistenţei unei fapte ilicite săvârşite de Ministerul Apărării Naţionale, prin cedarea jurisdicţiei de către România în favoarea S.U.A., a făcut aplicarea art. 36-37 din Legea nr. 291/2007, reţinând că reclamanta nu a urmat procedura specială de determinare a prejudiciilor aduse cetăţenilor români prin activitatea forţelor S.U.A. şi că nu s-a probat faptul că Aranjamentul de Implementare privind Soluţionarea Pretenţiilor ar contraveni prevederilor Legii nr. 260/2002 şi Legii nr. 291/2007.

În aceste condiţii, s-a apreciat că textele legale invocate a fi contrare Constituţiei României nu au legătură cu soluţionarea cauzei.

Prin urmare, cum condiţia legală a existenţei unei legături între pricina dedusă judecăţii şi excepţia de neconstituţionalitate este una sine qua non, şi aceasta nu este îndeplinită în prezenta cauză, Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei recurate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de petenta A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionale a Legii nr. 260/2002 şi a Legii nr. 291/2007, cuprinsă în dispozitivul deciziei civile nr. 1629 din 16 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de petenta A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionale a Legii nr. 260/2002 şi a Legii nr. 291/2007, cuprinsă în dispozitivul deciziei civile nr. 1629 din 16 septembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2017, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 martie 2021.