Judicial interdiction jurisdiction: conflict over statutory domicile versus effective residence for protected persons
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by definitively assigning competence to the District Court of Sector 1, Bucharest, rejecting the initial declination based on the domicile recorded in the plaintiff's identity document. The dispute arose from a request to place an elderly person under judicial interdiction due to dementia; the lower court at Baia Mare initially claimed territorial competence based on the registered address, but after a second court refused to hear the case, a jurisdictional conflict was referred to the High Court. The decisive legal basis was the interpretation of Article 936 of the Civil Procedure Code as a matter of public order, requiring that jurisdiction be determined by the protected person's *de facto* principal residence (where they are actually interned and reside) rather than their formal administrative domicile, to ensure effective protection of rights and facilitate evidence administration, thus overriding the strict address listed in the identity card.
Legislator headnote
AI generatedart. 114 alin. (1) C. proc. civ, art. 936 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 133 alin. (2) C. proc. civ, art. 168 C. civ, art. 87 C. civ; Judicial interdiction jurisdiction: conflict over statutory domicile versus effective residence for protected persons: În considerentele hotărârii s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 30 martie 2021
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15.07.2019, pe rolul Judecătoriei Baia Mare, sub dosarul nr. x/2019, petenţii A. şi B. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu intimata C., să dispună punerea sub interdicţie a intimatei şi stabilirea unui tutore pentru a apăra şi reprezenta interesele intimatei, în persoana unuia dintre petenţi.
În fapt, petenţii au arătat că intimata a fost diagnosticată cu demenţă şi nu mai are discernământul necesar pentru a se îngriji de interesele sale.
Au mai precizat că din luna februarie 2017 intimata se află internată în Căminul de bătrâni D..
În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 935-942 C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 10446 din 10 octombrie 2019, Judecătoria Baia Mare a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 114 alin. (1) C. proc. civ., dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită.
Totodată, art. 936 C. proc. civ. prevede că cererea de punere sub interdictie judecatorească a unei persoane se soluţionează de instanţa de tutelă în a cărei circumscripţie aceasta îşi are domiciliul.
Interpretând în sens larg noţiunea de domiciliu, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în circumscripţia căreia locuieşte efectiv intimata.
Învestită cu soluţionarea cauzei după declinare, prin sentinţa nr. 726 din 3 februarie 2020, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Baia Mare, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Pentru a dispune astfel, instanţa a apreciat incidente în cauză prevederile art. 936 C. proc. civ., despre care a arătat că au caracterul de normă specială prin raportare la dispoziţiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează competenţa teritorială de soluţionare a cererilor în materie de tutelă şi familie.
A constatat că, în raport de prevederile art. 26 din Ordonanţa nr. 97/2005, intimata are domiciliul în municipiul Baia Mare, aşa cum reiese din actul de identitate al acesteia.
În raport de acestea, a apreciat că Judecătoriei Baia Mare îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, aceasta fiind instanţa în circumscripţia căreia se află domiciliul persoanei a cărei punere sub interdicţie se solicită.
Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Instanţa a fost sesizată cu o cerere de chemare în judecată prin care s-a solicitat punerea sub interdicţie a intimatei C., care din luna februarie 2017 se află internată în Căminul de bătrâni D..
În conformitate cu dispoziţiile art. 168 C. civ., soluţionarea cererii de punere sub interdicţie se face potrivit dispoziţiilor C. proc. civ.
Dispoziţiile art. 936 C. proc. civ. stipulează că "Cererea de punere sub interdicţie judecătorească a unei persoane se soluţionează de instanţa de tutelă în a cărei circumscripţie aceasta îşi are domiciliul."
Potrivit dispoziţiilor art. 114 din acelaşi act normativ, "(1) Dacă legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită".
Astfel, dispoziţiile art. 936 C. proc. civ. instituie o normă specială de competenţă teritorială absolută în materia punerii sub interdicţie, mai exact o normă de ordine publică, având în vedere că priveşte capacitatea persoanei fizice.
Înalta Curte constată că problema care a generat ivirea prezentului conflict de competenţă priveşte interpretarea diferită pe care instanţele de judecată aflate în conflict au dat-o noţiunii de domiciliu.
Conform dispoziţiilor art. 87 C. civ. "Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală".
Totodată, art. 88 C. civ. defineşte reşedinţa persoanei fizice ca fiind locul unde are locuinţa secundară.
Art. 91 din acelaşi act normativ prevede că, "(1) Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate. (2) În lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane. (3) Dispoziţiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau reşedinţa a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune".
Înalta Curte reţine că noţiunea de domiciliu la care fac trimitere textele de lege, enunţate mai sus, vizează, în sens procedural, locuinţa unde se găseşte în fapt persoana a cărei ocrotire se solicită, pentru a-i putea fi asigurat şi respectat dreptul la apărare şi pentru a se putea facilita administrarea probatoriului în vederea soluţionării cauzei.
Prin urmare, noţiunea de "domiciliu" trebuie interpretată în sens larg, prezentând relevanţă nu atât locuinţa statornică sau principală a acestei persoane, ci adresa unde locuieşte efectiv.
Potrivit susţinerilor părţilor şi a actelor din dosar intimata C. locuieşte efectiv în Bucureşti, str. x,.
Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte va ţine seama de locuinţa efectivă a persoanei ocrotite, prin raportare la necesităţile probatorii şi la măsurile de ocrotire ce trebuie dispuse în cauză, circumstanţe în raport de care domiciliul menţionat în buletinul de identitate al pârâtei este lipsit de relevanţă.
În considerarea celor expuse, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta E., având ca obiect punere sub interdicţie, în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, în a cărei circumscripţie se află locuinţa efectivă a persoanei a cărei punere sub interdicţie se solicită.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 martie 2021.