Moral Damages Claim Against State for Securitate Files Time-Barred; Appeal Rejected

Şedinţa publică din data de 30 martie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2020 şi la data de 19.02.2020 pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia I civilă, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtului să îi plătească suma de 400.000 euro, în echivalent RON la data plăţii, cu titlu de daune morale.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Vrancea în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 216/2.07.2020, Tribunalul Vrancea a admis excepţia prescripţiei extinctive şi a respins acţiunea civilă în pretenţii (acţiune răspundere civilă delictuală) ca fiind prescrisă sub aspect extinctiv.

3. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în apel

Prin decizia nr. 96R din 21 octombrie 2020, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul promovat de reclamantul A., prin reprezentant convenţional B. şi C., împotriva sentinţei civile nr. 216/2020 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosar nr. x/2020.

4. Cererea de recurs

Împotriva deciziei nr. 96R din 21 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A..

În cadrul memoriului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul apreciază că ambele hotărâri pronunţate în cauză sunt nelegale, fiind pronunţate cu interpretarea şi aplicarea greşită a textelor de lege care reglementează materia prescripţiei extinctive, cât şi prin aplicarea unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale.

Consideră că în cauză îşi au însă incidenţa dispoziţiile art. 2517 şi urm. C. civ. şi nu cele ale Decretului nr. 167/1958, întrucât dreptul la acţiune s-a născut şi a fost exercitat în întregime sub imperiul noului C. civ.

Precizează că trimiterile instanţelor la dispoziţiile Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, au fost făcute în mod eronat, întrucât textul de lege în ansamblul său a fost declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 50/2008, iar prin art. 38 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, legea a fost abrogată în ansamblul său.

Pe fondul cauzei, având în vedere distincţia operată de instanţa de apel în privinţa faptelor ilicite reclamate - racolare de organele securităţii/întocmirea unor note informative false, arată faptul că motivele prezentului recurs vizează doar respingerea de către instanţă a solicitării de acoperire a prejudiciului cauzat prin întocmirea în fals a unor note informative, conform relaţiilor puse la dispoziţie de CNSAS.

Consideră că stabilirea în concret a momentului la care s-a născut dreptul la acţiune trebuia însă să se facă în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 24/2008, care prevăd că accesul la propriul dosar întocmit de Securitate se exercită numai la cerere, astfel că dreptul material Ia acţiune nu se putea naşte mai înainte de fi primit răspunsul din partea CNSAS care îi aducea la cunoştinţă existenţa unui dosar de colaborator deschis pe numele său, punându-i totodată la dispoziţie copia unor note informative pretins a furnizate chiar de către el.

În ceea ce priveşte criteriul obiectiv la care face trimitere instanţa de apel, constând în aceea că reclamantul ar fi trebuit şi ar fi putut cunoaşte prejudiciul cauzat prin înaintarea unei cereri de studiere a dosarului de colaborator într-un termen rezonabil de la intrarea în vigoare a Legii 187/1999, apreciază că nu i se poate imputa vreo culpă procesuală, iar în cuprinsul actului normativ în cauză nu se prevede existenţa unui termen prestabilit de formulare a unor cereri de studiere a propriului dosar.

Susţine că nu a avut niciodată reprezentarea posibilităţii întocmirii unui dosar de colaborator pe numele său şi cu atât mai puţin a unor note informative încheiate în fals, motiv pentru care nici nu a avut interesul de a se adresa CNSAS.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei în vederea rejudecării atât a excepţiei prescripţiei, cât şi a fondului cauzei, acestea urmând a fi soluţionate împreună întrucât probatoriul de administrat este comun.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 14 decembrie 2020, fiind repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 9.

Completul filtru nr. 9, prin rezoluţia din 28 ianuarie 2021 a fixat termen de judecată la 30 martie 2021, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul declarat de partea reclamantă A., Înalta Curte constată următoarele:

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate cere casarea când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Subsumat motivului de casare menţionat, partea reclamantă a pretins că instanţele de fond au interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile Decretului nr. 167/1958, precum şi pe cele ale Legii nr. 187/1999 şi a precizat faptul că motivele prezentului recurs vizează doar respingerea de către instanţă a solicitării de acoperire a prejudiciului cauzat prin întocmirea în fals a unor note informative, conform relaţiilor puse la dispoziţie de CNSAS.

În cauza de faţă la data de 19.02.2020, reclamantul a formulat împotriva statului român o acţiune in pretenţii, solicitând despăgubiri băneşti pentru acoperirea unui prejudiciu de natura morală, întemeindu-şi în drept acţiunea pe dispoziţiile ce reglementează răspunderea delictuală, norme de drept comun.

Astfel, reclamantul a susţinut că începând cu anul 1988, minor fiind, şi până la căderea regimului comunist a fost supus opresiunii organelor de securitate, ceea ce i-a produs un prejudiciu de ordin moral solicitând daune morale in cuantum de 400.000 euro, faptele ilicite reclamate fiind racolarea de organele securităţii şi întocmirea unor note informative false în numele său.

În ceea ce priveşte solicitarea de acoperire a prejudiciului cauzat prin întocmirea în fals a unor note informative, ambele instanţe au apreciat că reclamantul putea şi trebuia a fi suficient de diligent să afle de existenţa unui eventual prejudiciu încercat prin cea de-a doua faptă ilicită dedusă judecăţii prin consultarea dosarului de informator deschis şi existent în arhiva CNSAS într-un termen rezonabil de la intrarea în vigoare a Legii nr. 187/1999 şi, în condiţiile în care se considera prejudiciat, putea promova prezenta acţiune în termenul general de prescripţie

Aşadar, recurentul a investit instanţa cu o acţiune în pretenţii, punând în discuţie angajarea răspunderii civile delictuale a statului pentru o pentru o pretinsă faptă ilicită săvârşită în perioada 1988-1989, astfel că sunt aplicabile dispoziţiile art. 998, 999 C. civ. de la 1864, în acest sens fiind dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Noul C. civ., potrivit cărora faptele juridice săvârşite înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data săvârşirii lor.

De asemenea, potrivit art. 6 alin. (4) noul C. civ. prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

Art. 6 C. civ. conţine dispoziţii privind aplicarea în timp a legii civile, însă textul stabileşte reguli generale în materie, aplicabile chiar şi actelor normative viitoare, în măsura în care acestea nu vor conţine dispoziţii exprese privind succesiunea legilor în timp.

Cum în materia răspunderii civile delictuale a fost adoptată dispoziţie expresă potrivit cu care sunt aplicabile dispoziţiile legii vechi dacă fapta ilicită a fost săvârşită sub imperiul acesteia, legea aplicabilă în speţă atât cererii de chemare în judecată, cât şi prescripţiei, este legea veche.

Mai mult, în ceea ce priveşte prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei cauzată prin fapta ilicită, atât art. 8 din Decretul nr. 167/1958, cât şi art. 2528 alin. (1) din noul C. civ. au dispoziţii identice, potrivit cărora prescripţia începe să curgă de la data când persoana păgubită a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea.

Sub acest aspect este de remarcat că, deşi prin cererea de chemare în judecată reclamantul a susţinut existenţa a două fapte ilicite, şi anume racolarea de organele securităţii şi întocmirea unor note informative în numele său, care ar fi conţinut şi informaţii care nu ar fi putut proveni de la acesta, referitor la prejudiciu, acesta a fost justificat de consecinţele asupra personalităţii sale, ce ar fi decurs din calitatea de informator al fostei securităţi, şi de îngrădirea în prezent a dreptului la muncă, deoarece o serie de profesii ar impune condiţia negativă de a nu fi fost colaborator al securităţii.

Ca atare, în cazul ambelor fapte ilicite paguba reclamată este aceeaşi, şi anume cea care decurge din afectarea personalităţii sale ca urmare a calităţii de colaborator pe care a avut-o în perioada 1988-1989 şi îngrădirea în prezent a dreptului la muncă din acelaşi motiv, pagubă care, în ceea ce priveşte a doua faptă imputată pârâtului, era cunoscută sau trebuia să fie cunoscută de către reclamant, aşa cum corect au reţinut instanţele de fond, cel mai târziu la data publicării în Monitorul Oficial a Legii nr. 187/1999, privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politica, când a avut posibilitatea să cunoască în mod concret conţinutul dosarului său de colaborator.

Astfel, recurentul-reclamant a susţinut în mod greşit că dreptul său la acţiune în ceea ce priveşte a doua faptă ilicită reclamată s-a născut atunci când a cunoscut existenţa şi conţinutul unor note informative false, urmare a studierii dosarului CNSAS în cursul anului 2019.

Dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, prevăd că orice cetăţean român are dreptul de acces la propriul dosar întocmit de poliţia politică comunistă, precum şi la alte documente şi informaţii care privesc propria persoană, drept care se exercită la cerere şi constă în studierea nemijlocită a dosarului, eliberarea de copii de pe actele dosarului şi de pe alte înscrisuri care privesc propria persoană.

În virtutea acestor dispoziţii legale, reclamantul, cu atât mai mult cu cât ştia că a fost colaborator al fostei securităţi, putea, după intrarea în vigoare a legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 603 din 09 decembrie 1999, să facă demersuri pentru a afla date din dosarul său, însă acţiunea a fost promovată abia la data de 14 februarie 2020, dupa aproximativ 21 ani.

Prin lege se reglementează dreptul persoanei de a studia nemijlocit dosarul, dreptul la eliberarea de copii de pe actele dosarului şi de pe înscrisurile doveditoare despre cuprinsul dosarului şi sunt asigurate pârghii suficiente pentru valorificarea reală a acestui drept. Procedura se declanşa prin formularea unei cereri în acest sens de către persoana îndreptăţită, adresată CNSAS, care va răspunde acesteia în termen de 30 de zile - potrivit art. 12 din Legea nr. 187/1999.

Din această perspectivă, declararea ca neconstituţională a legii prin decizia instanţei de contencios constituţional nr. 51/2008 este nerelevantă, întrucât problemele principale ale legii reţinute ca fiind incompatibile cu legea fundamentală, nu s-au referit la aceste împrejurări de drept, ci în principal la cele care ţineau de competenţa Consiliului privind eliberarea adeverinţelor referitoare la participarea unor anumite persoane la activitatea de poliţie politică sau la alte activităţi, a actelor emise în acest sens şi a procedurilor urmate în exercitarea atribuţiilor sale.

O dovadă că este aşa, o reprezintă faptul că prin noul act normativ - O.U.G. nr. 24/2008, s-au reluat fără modificări aceleaşi dispoziţii legale privind dreptul de acces nemijlocit la propriul dosar, eliberarea de copii şi acte doveditoare, formularea cererii şi termenul de 30 de zile pentru raspuns din partea CNSAS - art. 1 din acest act normativ. Este de observat astfel că reglementarea din actualul C. civ. este în sensul că legea aplicabilă prescripţiei trebuie să fie cea în vigoare la data de când începe să curgă termenul de prescripţie, respectându-se principiul predictibilităţii legislaţiei şi cel al neretroactivităţii legii.

Prin urmare, ţinând cont că din datele şi lucrările dosarului rezultă că reclamantul s-a adresat CNSAS la data de 29.07.2019, iar copiile dosarului CNSAS i-au fost înmânate la data de 23 octombrie 2019, nu se poate susţine cu argumente solide şi convingătoare că reclamantul nu a avut nicio culpă procesuală prin neformularea cererii catre CNSAS de îndată ce legea a intrat în vigoare sau în timp util, nedepunând astfel toate diligenţele necesare pentru cunoaşterea pagubei.

În raport de considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 96R din 21 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 martie 2021.