Remuneration for broadcasted sound recordings: statutory late-payment penalties independent of unexecuted non-exclusive license

Şedinţa publică din data de 30 martie 2021

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 01.08.2017 reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat instanţei:

- obligarea pârâtei la plata sumei estimate de 9.441,10 RON (cu TVA inclus), reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru radiodifuzarea prin intermediul postului de radio deţinut, "C.", a fonogramelor de comerţ şi a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, aferentă perioadei 01.07.2015-31.03.2017;

- obligarea pârâtei la plata sumei estimate de 3.321,35 RON, reprezentând penalităţi de întârziere aferente remuneraţiei estimate datorate pe capătul 1 de cerere;

- obligarea pârâtei să pună la dispoziţia A., conform art. 130 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 8/1996, lista completă a fonogramelor utilizate în serviciile de programe (fonograme de comerţ şi a fonograme publicate în scop comercial) pentru perioada 01.07.2015-31.03.2017, pentru postului de radio deţinut, "C.";

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, conform art. 453 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2010 din 9 octombrie 2018 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis în parte cererea, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 7.859,73 RON, remuneraţie aferentă perioadei 01.07.2015-31.03.2017, şi suma de 6.012,56 RON, penalităţi, precum şi penalităţi în continuare, până la data plăţii integrale. A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 3.100 RON, cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru, onorariu avocaţial, onorariu expert).

Prin decizia nr. 55A din 15 ianuarie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L împotriva sentinţei civile nr. 2010/09.10.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă. A schimbat în parte sentinţa, în sensul că a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor. A păstrat în rest dispoziţiile sentinţei.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - A..

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

Curtea de apel a aplicat în mod greşit prevederile art. 130 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996 şi prevederile Deciziei ORDA nr. 216/2011, care prevăd că penalităţile de întârziere sunt datorate de către utilizatori, iar aceştia au obligaţia de comunicare a ponderii şi a bazei de calcul către organismul colector.

Pentru perioada care face obiectul prezentei cauze între părţi nu exista niciun raport juridic de tip contractual, nefiind încheiată o autorizaţie/licenţă neexclusivă ale cărei prevederi să se aplice. Astfel, în mod corect s-a invocat prin cererea introductivă de instanţă răspunderea civilă delictuală, urmând ca, în măsura în care intimata nu şi-ar fi respectat obligaţiile legale ulterior perioadei 01.03.2017 să se poată invoca o răspundere civilă contractuală.

Instanţa de apel a apreciat în mod corect faptul că pârâta era îndreptăţită la obţinerea unei autorizaţii/licenţe neexclusive pentru a putea intra în legalitate în privinţa plăţii remuneraţiilor cuvenite artiştilor interpreţi prin intermediul A., însă a omis faptul că aceasta trebuie încheiată înainte de utilizarea repertoriului gestionat de A..

Potrivit pct. 9 din decizia nr. 153A/2011 pentru întârzieri la plată, utilizatorii datorează penalităţi de 0,1% aferente sumelor neachitate în termen, pe zi de întârziere. Instanţa de apel a interpretat greşit dreptul material reprezentat de prevederile Metodologiei întrucât, invocarea neîncheierii contractului, a cărui absenţă este cauzată numai din lipsa de diligenţă a intimatei, nu o exonerează pe aceasta de la plata penalităţilor de întârziere, care sunt datorate în temeiul Metodologiei şi nu în temeiul unei convenţii pentru sursa radiodifuzare Radio.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că până în 2015 radioul nu a funcţionat şi nu a existat nicio probă care să demonstreze acest lucru. Cererile pentru obţinerea licenţei neexclusive şi pentru plata remuneraţiilor erau pentru perioada de după 2015. Totodată, a solicitat atât în scris, cât şi telefonic recurentului din anul 2015 să elibereze licenţa neexclusivă ca să poată plăti remuneraţiile însă acesta a refuzat eliberarea facturilor pentru plată şi licenţă neexclusivă. În perioada 2015 -2017, intimata a făcut demersuri utilizând toate mijloacele de comunicare ca să între în posesia licenţei neexclusive şi să plătească remuneraţiile datorate, însă recurentul a refuzat, motivat de faptul că au pe rol un alt dosar pentru perioada 2012 -2015 la o altă instanţa.

Prin încheierea din 19 ianuarie 2021 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - A. împotriva deciziei nr. 55 A din 15 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Înalta Curte a constatat fondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Prin sentinţă a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 7.859,73 RON, remuneraţie aferentă perioadei 01.07.2015-31.03.2017, şi suma de 6.012,56 RON, penalităţi, precum şi penalităţi în continuare, până la data plăţii integrale.

Prin decizia atacată instanţa de apel a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor.

În motivarea deciziei s-a reţinut în esenţă că "reclamanta nu putea condiţiona eliberarea autorizaţiei de licenţă neexclusivă pârâtei de plata unor sume mai vechi ce făceau obiectul unui litigiu încă nefinalizat la acea dată (hotărârea definitivă a fost pronunţată la 15.05.2019), pârâta fiind îndreptăţită la obţinerea acestei autorizaţii pentru a intra în legalitate în privinţa plăţii remuneraţiilor cuvenite artiştilor interpreţi prin intermediul A." şi că, "dacă acest refuz nejustificat de eliberare a autorizaţiei nu afectează obligaţia pârâtei de a plăti remuneraţiile cuvenite, întrucât acestea sunt datorate în temeiul legii şi metodologiei (…),însă, nu îi pot fi imputate pe această perioadă şi penalităţi, câtă vreme, pârâta era îndreptăţită să aştepte autorizaţia şi facturile proforma pentru a avea stabilit cuantumul remuneraţiilor datorate şi a avea confirmarea legalităţii şi corectitudinii sumelor plătite, întârzierea în plată fiindu-i, deci, neimputabilă."

Ca atare, instanţa de apel a reţinut că este neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor, întrucât reclamanta ar fi refuzat nejustificat eliberarea autorizaţiei de licenţă neexclusivă pârâtei, iar pârâta ar fi fost îndreptăţită să aştepte autorizaţia şi facturile proforma pentru a avea stabilit cuantumul remuneraţiilor datorate şi a avea confirmarea legalităţii şi corectitudinii sumelor plătite, astfel că întârzierea în plată nu i-ar fi imputabilă.

Aşa cum corect s-a susţinut în cadrul recursului, potrivit Metodologiei privind remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme pentru radiodifuzarea fonogramelor de comerţ şi a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora de către organismele de radiodifuziune, aşa cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 153A din 12 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze de proprietate intelectuală:

"(…) 2. Pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor de comerţ şi a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de radiodifuziune au obligaţia să plătească o remuneraţie unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme, dar numai în condiţiile în care:

a) sunt utilizate fonograme care se află în repertoriul gestionat de organismele de gestiune colectivă respective, pe baza mandatului sau contractelor de reprezentare date/încheiate în condiţiile legii ori a convenţiilor internaţionale la care România este parte;

b) organismul de radiodifuziune nu este el însuşi producătorul fonogramelor sau nu este îndreptăţit ca, pentru anumite fonograme utilizate, să gestioneze el însuşi drepturile conexe cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi ori producătorilor de fonograme, pe baza unui mandat sau contract de reprezentare ori în baza legii, ori drepturile acestora nu sunt exercitate în alte modalităţi stabilite prin contract.

Utilizarea fonogramelor pentru realizarea de spoturi publicitare de către un producător de spoturi nu face obiectul prezentei metodologii.

3. În lipsa altor dispoziţii contractuale opozabile producătorilor de fonograme şi/sau artiştilor interpreţi sau executanţi, utilizarea (prin radiodifuzare) de către organismele de radiodifuziune a fonogramelor de comerţ şi a celor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, aduse anterior la cunoştinţă publică şi pentru care drepturile conexe patrimoniale se află în termenele de protecţie prevăzute de lege, aflate în repertoriul organismelor de gestiune colectivă:

- se poate face numai în baza unor autorizaţii sub formă de licenţă neexclusivă, eliberate de organismele de gestiune colectivă desemnate de Oficiul Român pentru Drepturi de Autor (ORDA) drept colectoare pentru artiştii interpreţi sau executanţi şi pentru producătorii de fonograme;

- dă naştere obligaţiei radiodifuzorului la plata unei remuneraţii echitabile către titulari, prin intermediul organismelor de gestiune colectivă.

(…)

8. Remuneraţia se plăteşte trimestrial, până la data de 26 a primei luni următoare trimestrului pentru care este datorată.

9. Pentru întârzieri la plată, utilizatorii datorează penalizări de 0,1% aferente sumelor neachitate la termen, pe zi de întârziere.

(…) (s.n.)"

Aşa cum rezultă din pasajele din decizia atacată citate mai sus, instanţa de apel a reţinut că neeliberarea autorizaţiei nu afectează obligaţia pârâtei de a plăti remuneraţiile cuvenite, întrucât acestea sunt datorate în temeiul legii şi metodologiei, dar că întârzierea în plată nu îi este imputabilă pârâtei, neimpunându-se obligarea acesteia la plata penalităţilor, "câtă vreme, pârâta era îndreptăţită să aştepte autorizaţia şi facturile proforma pentru a avea stabilit cuantumul remuneraţiilor datorate şi a avea confirmarea legalităţii şi corectitudinii sumelor plătite".

Din aceste considerente rezultă, pe de o parte, atâta timp cât instanţa de apel a reţinut că pârâta datorează remuneraţiile cuvenite reclamantei pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor de comerţ şi a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, că aceasta a avut ca premisă utilizarea fonogramelor în cauză de către pârâtă în perioada care face obiectul litigiului.

Prima instanţă de fond a reţinut ca temei de drept al analizei răspunderea civilă delictuală, statuare care nu a fost contestată în apel, pârâta susţinând doar că reclamanta ar fi refuzat să îi elibereze licenţa neexclusivă, ceea ce ar fi dus la acumularea unor penalităţi de întârziere la plată într-un cuantum foarte mare.

Pe de altă parte, din aceleaşi considerente rezultă implicit că instanţa de apel a socotit că penalităţile de întârziere nu ar fi datorate, în temeiul legii şi metodologiei, decât dacă utilizarea fonogramelor ar fi avut loc în condiţiile eliberării autorizaţiei de licenţă neexclusivă.

Or, aşa cum s-a reţinut mai sus, prin raportare la cele susţinute de către recurentă, în cadrul punctului 9 al Metodologiei ce a constituit unul dintre temeiurile cererii de chemare în judecată: "Pentru întârzieri la plată, utilizatorii datorează penalizări de 0,1% aferente sumelor neachitate la termen, pe zi de întârziere."

De asemenea, potrivit punctului 2 al aceleiaşi Metodologii, pentru utilizarea directă sau indirectă a fonogramelor de comerţ şi a celor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora prin radiodifuzare, organismele de radiodifuziune au obligaţia să plătească o remuneraţie unică echitabilă organismelor de gestiune colectivă ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi producătorilor de fonograme.

În cadrul punctelor 4-7 din Metodologie este stabilit modul de calcul al remuneraţiilor, iar la punctul 8 se menţionează termenul de plată, anume trimestrial, până la data de 26 a primei luni următoare trimestrului pentru care este datorată.

Din această metodologie nu rezultă că s-ar face distincţie sub aspectul condiţiilor de plată între utilizatorii de fonograme care au obţinut în prealabil începerii utilizării autorizaţia sub formă de licenţă neexclusivă şi cei care nu au făcut demersurile necesare obţinerii acesteia sau nu au dobândit-o încă.

Mai mult, potrivit art. 1510 C. civ. "Creditorul poate fi pus în întârziere atunci când refuză, în mod nejustificat, plata oferită în mod corespunzător sau când refuză să îndeplinească actele pregătitoare fără de care debitorul nu îşi poate executa obligaţia."

Or, pârâta nu a susţinut că ar fi efectuat vreo astfel de procedură de punere în întârziere a creditorului.

Referitor la argumentul ce rezultă implicit din hotărârea instanţei de apel, în sensul că penalităţile de întârziere nu ar fi datorate potrivit legii decât dacă utilizarea fonogramelor ar fi avut loc în condiţiile eliberării autorizaţiei de licenţă neexclusivă, atâta timp cât instanţa de apel nu a motivat prin raportare la dispoziţiile legale considerate relevante o astfel de concluzie, care ar trebui să aibă în vedere şi înlăturarea clauzelor metodologiei menţionate anterior, acest argument nu poate fi luat în considerare la analiza recursului.

Ţinând cont de considerentele expuse anterior, se constată că decizia instanţei de apel de respingere a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata penalităţilor, pe de o parte, nu este conformă clauzelor din Metodologia reţinută ca fiind aplicabilă situaţiei de fapt în speţă, iar pe de altă parte, nu conţine argumentele pentru care ar fi înlăturate de la aplicare aceste clauze prin raportare la anumite dispoziţii legale relevante. Astfel, este fondat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecinţă, în temeiul art. 497 raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - A. împotriva deciziei nr. 55 A din 15 ianuarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 martie 2021.