State liable for landowners' damages as appeal rejected; warranty claim against local council barred by lack of legal capacity.

Şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2021

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, la data de 10 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în temeiul art. 1385 alin. (3) C. civ., plata daunelor reprezentând lipsa de folosinţă a suprafeţei de teren de 517,50 mp proprietatea reclamanţilor situată în Iaşi, bd. x, jud. Iaşi, ocupată de sediul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi, calculată pentru ultimii trei ani anteriori promovării prezentei cereri, daune evaluate de reclamanţi la suma de 46.575 euro (echivalentul a 208.888,87 RON calculat la cursul BNR de 4,485 RON/1 euro din data de 9 iulie 2015), dar al căror cuantum final va fi stabilit prin expertiza tehnică ce va fi administrată în cauză; în temeiul art. 1.385 alin. (2) C. civ., plata daunelor reprezentând lipsa de folosinţă pentru aceeaşi suprafaţă, calculate de la data promovării prezentei cereri pe toată durata existenţei construcţiei proprietatea pârâtei, daune evaluate de reclamanţi 2,5 euro/mp/lună, dar a căror valoare finală va fi stabilită prin expertiza tehnică ce va fi administrată în cauză; plata tuturor cheltuielilor ocazionate de judecarea prezentei cauze.

La data de 20 ianuarie 2016, reclamanţii au formulat cerere de completare a acţiunii şi au arătat că înţeleg să cheme în judecată şi pe pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Statul Român.

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, în nume propriu şi în calitate de reprezentantă a Statului Român, a precizat, prin cererea depusă la 3 iunie 2016, că înţelege să cheme în garanţie Consiliul Local Municipal Iaşi, pentru ca, prin hotărârea ce va fi pronunţată în cauză, instanţa să dispună obligarea chematului în garanţie la plata sumei de 46.575 euro (echivalent, 208.888,87 RON - calculat la cursul BNR de 4.485 RON/euro), cu titlul de daune (fiind pretinse de reclamanţii din cauză), precum şi la plata tuturor sumelor pretinse de reclamanţi, inclusiv obligarea la plata tuturor cheltuielilor ocazionate de judecarea prezentei cauze.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal.

Prin sentinţa civilă nr. 1857 din data de 20 octombrie 2017, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtelor Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi.

A respins cererea de chemare în judecata formulată de reclamanţii A., B., C., D., F., G. şi E., (decedată în cursul procesului, acţiunea fiind continuată de moştenitorii H. şi I.), în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., F., G. şi E., (decedată în cursul procesului, acţiunea fiind continuată de moştenitorii H. şi I.) în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

A obligat pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să plătească reclamanţilor daune în sumă de 177.120 RON reprezentând lipsa de folosinţă pentru suprafaţa de 328 mp teren, aferente perioadei 10 iulie 2012 - 10 iulie 2015.

A obligat pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să plătească reclamanţilor daune în suma de 4.920 RON pe lună, reprezentând lipsa de folosinţă pentru suprafaţa de 328 mp teren, daune ce vor fi calculate începând de la data de 10 iulie 2015 şi pe toata durata existentei construcţiilor proprietatea pârâtului.

A admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Consiliului Local al Municipiului Iaşi invocată de reclamanţi.

A respins cererea de chemare în garanţie a Consiliul Local al Municipiului Iaşi ca fiind promovată în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosinţă.

A obligat pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecata în suma de 12362,4 RON.

3. Hotărârea pronunţată în apel de Curtea de apel.

Prin decizia nr. 743 din data de 11 decembrie 2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins apelurile declarate de reclamanţii A., B., C., D., G., H. şi I. şi de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, împotriva sentinţei civile nr. 1857 din 20 octombrie 2017 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, sentinţă pe care a păstrat-o.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi.

Invocând incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că decizia atacată este nelegală în ceea ce priveşte respingerea apelului formulat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi.

Astfel, în esenţă, a arătat că:

- în mod nelegal instanţa de apel a reţinut că numai o persoană juridică, titularul capacităţii juridice depline, are şi capacitate administrativă, iar actele administrative aparţin persoanei juridice iar nu organului administrativ emitent";

- Consiliului Local al Municipiului Iaşi a fost chemat în garanţie, potrivit art. 78 C. proc. civ., ca reprezentant al unităţii administrativ teritoriale, în contractul de concesiune raportul juridic născându-se între Consiliului Local al Municipiului Iaşi, în calitate de concedent al bunului concesionat, şi concesionar;

- prin precizările depuse de Consiliul Local Iaşi la data de 5 februarie 2019, se arată că suprafaţa de teren de 190 mp este în domeniul privat al Municipiului Iaşi;

- instanţa a încălcat dispoziţiile art. 5 din O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică;

- consiliul local a dat dovadă de rea-credinţă, a dispus asupra acestui teren, respectiv a concesionat terenul, ca reprezentant al unităţii administrativ teritoriale, astfel că se poate aprecia că acesta are capacitatea de a încheia un act în urma căruia ia naştere un raport juridic; se impune ca instanţa să constate că acesta are capacitatea procesuală de folosinţă necesară pentru a sta în judecată, astfel că decizia cu privire la respingerea cererii de chemare în garanţie este nelegală;

- deşi instanţa a constatat că suprafaţa de 517,50 mp este proprietatea reclamanţilor potrivit titlului de proprietate, aceasta, ulterior, raportat la probatoriul administrat, concluzionează că suprafaţa de 190 mp din 517,50 mp este ocupată de edificii ce aparţin domeniului public, fiind în domeniul public al Municipiului Iaşi;

- instanţa de apel a încălcat dispoziţiile aplicabile prezentei speţe, potrivit cărora consiliile locale sunt autorităţi deliberative ale administraţiei publice locale, sunt persoane juridice de drept public nesupuse înregistrării, neputând fi subiecte de drept fiscal şi nu pot avea deschise conturi la unităţile de trezorerie sau bancare;

- în acelaşi sens sunt şi prevederile Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, care au fost ignorate şi încălcate de instanţa de apel;

- unitatea administrativ teritorială nu este parte în contractul de concesiune, nu are drepturi şi obligaţii ce decurg din contract, iar bunul pentru care se solicită pretenţiile figurează în titlul de proprietate al reclamanţilor;

- în situaţia în care se va constata că are obligaţia de a plăti daune către reclamanţi, solicită a fi admisă cererea de chemare în garanţie;

- în mod nelegal Curtea de Apel Iaşi nu a aplicat prevederile art. 78 C. proc. civ.

- instanţa de apel a ignorat faptul că respectiva construcţie publică a fost edificată din bani publici, pe un domeniu public, concesionat în mod legal Direcţiei Regionale Vamale Iaşi, în urma încheierii contractului de concesiune cu Consiliul Local Iaşi, durata concesionării fiind pentru întreaga durată a existenţei construcţie, construcţia ce a fost edificată începând cu anul 1997; prin rezilierea contractului de concesiune în mod abuziv unilateral este prejudiciat Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi;

- în motivarea hotărârii recurate, se reţine în mod nelegal că nu sunt incidente prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, care reprezintă o derogare de la dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale;

- Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu poate fi sancţionat pentru acţiunea/inacţiunea consiliului local care nu a fost introdus în cauză, acesta fiind în drept să acorde despăgubiri şi prin alte mijloace, pentru a nu prejudicia domeniul public al statului;

- chiar Curtea de Apel Iaşi inserează în considerentele deciziei, la pagina 23, că o parte din terenul pentru care s-a solicitat lipsa de folosinţă face parte din domeniul privat al Municipiului Iaşi, fiind evidenţiat în H.C.L. nr. 211/2018;

- hotărârea este nelegală în ceea ce priveşte cadrul procesual, astfel că se impune a se proceda la reanalizarea cadrului procesual cu care a fost învestită instanţa, în funcţie de emitenţii actelor, precum şi în raport de cei doi ocupanţi ai terenului în cauză, respectiv Unitatea Administrativ Teritorială şi Statul Român;

- hotărârea este nelegală şi cu privire la obligarea pârâtei la daune în sumă de 4.920 RON/lună, reprezentând lipsa de folosinţă pentru suprafaţa de 328 mp teren, calculate cu începere din data de 10 iulie 2015 şi pe toată durata existenţei construcţiei;

- prin obiecţiunile la raportul de expertiză, a arătat că metoda folosită de expert pentru calcularea chiriei, respectiv Metoda comparaţiei prin bonitare, nu reprezintă o metodă de evaluare a terenului, pentru că are la bază valoarea de piaţă a acestuia; pentru determinarea valorii "lipsei de folosinţă", expertul tehnic desemnat în cauză, ing. J., a utilizat două metode nerecunoscute de Standardele de evaluare în vigoare la data expertizei, astfel că, în mod nelegal motivarea instanţei se sprijină pe aceste aspecte;

- decizia recurată este nelegală şi din perspectiva celor reţinute în legătură cu răspunderea civilă delictuală reglementată de art. 1349 din C. civ., raportat la necesitatea întrunirii cumulativ a celor patru condiţii prevăzute de articolul antemenţionat şi a întinderii acesteia;

- instanţa de apel nu a respectat prevederile art. 1357 C. civ.

- nu poate fi vorba de o faptă ilicită a statului săvârşită cu vinovăţie, cât timp consiliul local a dat dovadă de rea credinţă, a dispus asupra acestui teren, respectiv a concesionat terenul deşi, astfel cum a constatat instanţa, reclamanţii deţineau un titlu de proprietate din 4 martie 1994 şi consiliul trebuia să cunoască toate aceste aspecte;

- una dintre condiţiile cumulative pentru angajarea răspunderii civile delictuale, respectiv săvârşirea cu vinovăţie a faptei ilicite, nu este îndeplinită.

- concesionarul (Consiliul Local Iaşi) a dat dovadă de rea-credinţă, având în vedere că putea să efectueze minimul de diligente pentru a afla situaţia juridică a terenului la momentul respectiv;

- spaţiul şi construcţia au fost folosite conform destinaţiei prevăzute, iar reclamanţii nu pot imputa Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, o lipsă de folosinţă pentru perioada respectivă;

- cât timp nu există o faptă ilicită a Statului Român şi niciun raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, nu se poate vorbi despre o lipsă de folosinţă a terenului în litigiu pentru perioada 10 iulie 2012 - 10 iulie 2015;

- în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile pentru fapta proprie conform art. 1357 C. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

5. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 08 decembrie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi împotriva deciziei nr. 743 din data de 11 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă şi a fixat termen de judecată la data de 26 ianuarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimatul Consiliul Local al Municipiului Iaşi a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţiile netimbrării şi nulităţii recursului, iar pe fond, a solicitat respingerea căii de atac.

În susţinerea excepţiei netimbrării, a arătat că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, care constituie o cerere evaluabilă în bani, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013 coroborate cu cele ale art. 24 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A apreciat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 30 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, întrucât nu este vorba despre venituri publice, ci despre lipsa de folosinţă a terenului proprietate privată a reclamanţilor.

În dezvoltarea motivelor pentru care apreciază că în speţă ar fi incidentă excepţia nulităţii recursului, intimatul a arătat că nu au fost respectate condiţiile prevăzute de art. 486 alin. (3) şi art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., susţinerile recurentului-pârât nefiind altceva decât o reiterare a apărărilor formulate în apel.

La data de 24 iulie 2020, cu depăşirea termenului legal, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de către Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi, a depus întâmpinare, prin care a arătat că achiesează la motivele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs, pe care le apreciază a fi legale şi temeinice.

Recurentul-pârât, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, în termen legal, la data de 24 iulie 2020, a depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul Consiliul Local al Municipiului Iaşi, prin care a combătut excepţiile netimbrării şi nulităţii recursului, precum şi apărările formulate de către partea adversă pe fondul cauzei.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Primul motiv de recurs formulat de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice vizează soluţionarea de către instanţa de apel a excepţiei lipsei calităţii procesuale de folosinţă a Consiliului Local al Municipiului Iaşi. Arată recurentul că a fost chemat în garanţie Consiliului Local al Municipiului Iaşi, potrivit art. 78 C. proc. civ., ca reprezentant al unităţii administrativ teritoriale, în contractul de concesiune raportul juridic născându-se între Consiliul Local al Municipiului Iaşi, în calitate de concedent al bunului concesionat, şi concesionar, criticând astfel modalitatea în care a fost soluţionată excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă a Consiliului Local al Municipiului laşi ca reprezentant al unităţii administrativ teritoriale, soluţie care ar fi generat respingerea cererii de chemare în garanţie a consiliului.

Critica nu este fondată.

Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea să fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Capacitatea procesuală reprezintă reflectarea în plan procesual a capacităţii civile din dreptul substanţial. Similar capacităţii civile, capacitatea procesuală se divide în capacitate procesuală de folosinţă şi capacitate procesuală de exerciţiu. În timp ce capacitatea civilă de folosinţă este aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii civile, capacitatea procesuală de folosinţă constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual, potrivit art. 56 C. proc. civ., capacitatea procesuală de folosinţă presupunând aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi de a-şi asuma obligaţii pe plan procesual.

Curtea a procedat la o justă interpretare a acestor prevederi, precum şi a art. 20 alin. (1) teza finală din Legea nr. 215/2001 potrivit cărora "unităţile administrativ-teritoriale sunt titulare ale drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii". Circumstanţa potrivit căreia Consiliul Local al Municipiului Iaşi este parte în contractul de concesiune nr. x/1997 nu poate conferi acestuia capacitate procesuală de folosinţă, aşa cum apreciază recurentul.

În contextul operaţiunii de interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente, Curtea a concluzionat în mod corect că organele administraţiei publice locale (primarul, preşedintele consiliului judeţean, consiliile locale şi judeţene) nu au personalitate juridică şi nici patrimoniu, cu toate că pot emite sau adopta acte administrative, acestea dispunând doar de capacitate specială de drept public, restrânsă exclusiv la sfera atribuţiilor care se circumscriu competenţelor legale ale acestora, spre deosebire de unităţile administrativ teritoriale, care în temeiul art. 21 din Legea nr. 215/2001 republicată, beneficiază de capacitate juridică deplină.

Corect s-a conchis că numai o persoană juridică, titular al capacităţii juridice depline, are şi capacitate administrativă, iar actele administrative aparţin persoanei juridice, iar nu organului administrativ emitent, şi, drept urmare, că nu sunt incidente prevederile art. 5 din O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică.

Nici celelalte motive de recurs invocate privind neîndeplinirea cumulativă a celor patru condiţii prevăzute de art. 1349 din C. civ. privind răspunderea civilă delictuală nu sunt fondate.

Curtea de apel a reţinut în mod legal că sunt întrunite cumulativ condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale (prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi vinovăţia autorului faptei ilicite).

De asemenea, nu pot fi primite susţinerile recurentului în sensul că nu se poate angaja răspunderea pentru o faptă ilicită a statului săvârşită cu vinovăţie, cât timp consiliul local a dat dovadă de rea credinţă, a dispus asupra acestui teren, respectiv a concesionat terenul respectiv, în condiţiile în care operează răspunderea civilă delictuală a recurentului pârât, aşa cum, în mod legal, a constatat instanţa de apel.

Cum în cauză, reclamanţii au solicitat pe calea acţiunii promovate în instanţă daune reprezentând lipsa de folosinţă a terenului proprietatea reclamanţilor datorate ca urmare a faptei ilicite constând în ocuparea fără drept a acestuia de către construcţia proprietatea Statului Român, în mod just instanţa a considerat că, deşi pârâtul Statul Român a invocat buna sa credinţa şi faptul că nu a avut cunoştinţă despre împrejurarea ca terenul era proprietatea reclamanţilor deoarece exista un contract de concesiune încheiat cu reprezentantul Municipiului Iaşi, aceste circumstanţe nu pot atrage înlăturarea răspunderii civile, neputând fi circumscrise noţiunii de cauze exoneratoare de răspundere potrivit art. 1351-1356 C. civ.

În ceea ce priveşte critica privind lipsa de folosinţă pentru suprafaţa de 328 mp teren, calculată cu începere din data de 10.07.2015, şi pe toată durata existenţei construcţiei, curtea a obligat în mod legal Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice să plătească reclamanţilor daune în sumă de 177.120 RON reprezentând lipsa de folosinţă pentru suprafaţa de 328mp teren, aferente perioadei 10.07.2012 -10.07.2015 şi suma de 4920 RON pe lună, reprezentând lipsa de folosinţă pentru suprafaţa de 328 mp teren, cu respectarea dispoziţiilor art. 9 alin. (2) şi ale art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

Deşi recurentul a indicat ca motiv de nelegalitate şi motivul reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., menţiunea acestuia din memoriul de recurs privind faptul că, pentru determinarea valorii "lipsei de folosinţă", expertul tehnic desemnat în cauză, ing. J., a utilizat două metode nerecunoscute de Standardele de evaluare în vigoare la data expertizei (astfel că, în opinia recurentei, în mod nelegal motivarea instanţei s-ar sprijini pe aceste aspecte) nu se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată

Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

În practica judiciară s-a statuat că judecătorii sunt datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt şi de drept în temeiul cărora şi-au format convingerea, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Fără arătarea motivelor şi a probelor nu se poate exercita controlul judiciar.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Or, în considerentele deciziei recurate se reţine că instanţa a cuantificat prejudiciul efectiv suferit de reclamanţi la suma de 4.920 RON pe lună (respectiv 15 RON pe mp pentru 328 mp ocupaţi de pârâtul Statul Român), sens în care a valorificat metoda ce are drept etalon HCL 267/29.11.2012 privind chiria pentru spatii si terenuri din Municipiul Iaşi, proprietatea fiind amplasată in zona II grupa de activitate I, avându-se parţial in vedere concluziile raportului de expertiză întocmit de expert ing. J. . Drept urmare, motivarea deciziei recurate este conformă exigenţelor legale mai sus menţionate.

Celelalte critici formulate privind împrejurările invocate de recurent prin motivele de recurs, şi anume că spaţiul şi construcţia au fost folosite conform destinaţiei prevăzute, că Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, nu poate fi sancţionat pentru acţiunea sau inacţiunea consiliului local care nu a fost introdus în cauză, precum şi susţinerile privind obiecţiunile la raportul de expertiză, critici prin care se susţine că metoda folosită de expert pentru calcularea chiriei, respectiv metoda comparaţiei prin bonitare, nu reprezintă o metodă de evaluare a terenului, nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii acesteia, acestea constituie susţineri de fapt ce nu pot fi supuse controlului instanţei de recurs.

Pentru aceste considerente, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi împotriva deciziei nr. 743 din data de 11 decembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi împotriva deciziei nr. 743 din data de 11 decembrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 ianuarie 2021.