Peremption of civil appeal due to one-year inactivity

Şedinţa publică din data de 25 martie 2021

Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă:

Constată că, la data de 16.01.2020 a fost înregistrat pe rolul acestei instanţe, sub nr. x/2019/a2, recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din 19 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă pronunţate în dosarul nr. x/2019, fixându-se prin repartizare computerizată aleatorie, prim termen de judecată la 13.02.2020.

Prin încheierea din 13 februarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a suspendat judecata cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părţilor, constatând că niciuna dintre părţile legal citate nu s-a prezentat în instanţă şi că nu s-a cerut judecarea cauzei în lipsă.

La data de 24.02.2021, Înalta Curte, din oficiu, a repus cauza pe rol în vederea discutării excepţiei de perimare a cererii de recurs.

Analizând excepţia perimării, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an, în materie civilă.

De asemenea, conform art. 249 C. proc. civ., perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Aşadar, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părţii.

Totodată, pentru ca un act de procedură să poată aibă ca efect întreruperea termenului de perimare trebuie să fie valabil făcut, pentru, pentru că un act lovit de nulitate nu poate produce o asemenea consecinţă.

Altfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei, situaţie cauzată de lipsa de diligenţă a părţilor, care nu au acţionat în acest scop, deşi aveau posibilitatea să o facă.

Aceasta este şi situaţia în speţă, unde, după suspendarea judecăţii recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 13 februarie 2020, partea a lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură întrerupător valabil în vederea reluării judecăţii recursului.

În speţă, termenul de 1 an, prevăzut de norma de drept mai sus citată, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu alin. (5) al aceluiaşi articol, s-a împlinit la data de 15 februarie 2021 (ultima zi cade într-o zi nelucrătoare, sâmbătă, 13 februarie 2021).

Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., constatând totodată, că potrivit aceluiaşi text de lege, perimarea operează de drept şi că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ., ea se poate constata şi din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs cu a cărei judecată a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din 19 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă pronunţate în dosarul nr. x/2019.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2021.