Territorial jurisdiction for paternity disavowal actions: alternative competence based on plaintiff's domicile

Şedinţa publică din data de 25 martie 2021

Asupra conflictului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Timişoara, la data de 14.01.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., asistat de ocrotitorul său legal, B., l-a chemat în judecată pe pârâtul C., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate că pârâtul nu este tatăl său, cu consecinţa efectuării cuvenitelor menţiuni în actul de naştere, să se dispună cu privire la nume, în sensul ca acesta să poarte numele de familie al mamei sale, acela de B., şi să dispună exercitarea autorităţii părinteşti exclusiv de către mama lui.

În drept, s-au invocat prevederile art. 54 Codul familiei, art. 64 Codul familiei, art. 433 C. civ., art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., art. 194 C. proc. civ.

La primul termen de judecată din data de 26.08.2020, instanţa, văzând art. 22 alin. (4) C. proc. civ., raportat la motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată şi la textele de lege invocate, ca temei de drept al acţiunii, a pus în discuţia părţilor calificarea juridică a obiectului acţiunii. Avocatul reclamantului a arătat că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este o acţiune având ca obiect principal o cerere în tăgada paternităţii, celelalte petite fiind accesorii acesteia.

La acelaşi prim termen de judecată din data de 26.08.2020 instanţa a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Timişoara şi a pus-o în discuţia părţilor. Avocatul reclamantului a solicitat respingerea excepţiei, întrucât reclamantul are domiciliul în raza de competenţă a Judecătoriei Timişoara. Pârâtul nu a fost prezent în instanţă, la acel termen, pentru a-şi exprima poziţia faţă de excepţia ridicată.

Prin sentinţa civilă nr. 8342/26.08.2020 Judecătoria Timişoara a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.

În motivare, a reţinut că din cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamantul a indicat domiciliul pârâtului în localitatea Ovidiu, judeţul Constanţa, domiciliu cu care, de altfel, pârâtul figurează şi în cartea de identitate seria x nr. x, eliberată, la data de 21.02.2012, de SPCLEP Ovidiu, cu valabilitate până la data de 21.02.2022, fără menţiuni de reşedinţă, că pârâtul a semnat personal primirea citaţiei, pentru termenul de judecată din data de 26.08.2020 (dovada de înmânare întocmită la data de 25.06.2020) chiar la adresa de domiciliu din Ovidiu, judeţ Constanţa .

Judecătoria Timişoara a apreciat că, în speţă, competenţa nu este alternativă, deoarece acţiunea în tăgada paternităţii, ca şi acţiunea în contestarea unei recunoaşteri de paternitate sau de maternitate, ori de contestare a filiaţiei, nu reprezintă acţiuni în stabilirea filiaţiei, ci din contră, acestea sunt acţiuni de înlăturare a filiaţiei.

Acţiunea în tăgada paternităţii face parte din categoria acţiunilor privind filiaţia, reglementate în cartea a II-a, titlul III, secţiunea 1, pct. § 4, din C. civ., însă nu este o acţiune în stabilirea filiaţiei. Acţiunile privind filiaţia, conform prevederilor C. civ., sunt de două feluri: acţiuni prin care se urmăreşte stabilirea filiaţiei faţă de mamă sau faţă de tată (pct. II art. 422-423, pct. III art. 424-428 C. civ.) şi acţiuni prin care se urmăreşte înlăturarea unei filiaţii stabilite (pct. I art. 421, pct. IV art. 429-433, art. 434 C. civ.), în rândul acestora din urmă încadrându-se şi acţiunea în tăgadă de paternitate formulată de soţul mamei.

Aşadar, câtă vreme legiuitorul, în C. civ., în legătură cu acţiunile referitoare la filiaţie, a făcut distincţie între cele prin care se stabileşte filiaţia şi cele prin care se înlătură filiaţia, aspect ce rezultă şi denumirile pct. I, II, III, IV, menţionate mai sus, dar şi din prevederile art. 435 alin. (1) C. civ., în conformitate cu care, atâta timp cât o legătură de filiaţie legal stabilită nu a fost contestată în justiţie, nu se poate stabili, pe nici o cale, o altă filiaţie, este evident că art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu se referă la toate acţiunile privitoare la filiaţie, ci doar la cele privitoare la stabilirea filiaţiei. Dacă intenţia legiuitorului ar fi fost ca art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. să privească toate acţiunile referitoare la filiaţie, acesta ar fi folosit expresia de "acţiuni privind filiaţia", aşa cum este intitulat pct. §4 din secţiunea I a capitolului II, titlul III, din cartea a II-a a C. civ., iar nu de "cereri privitoare la stabilirea filiaţiei", în condiţiile în care, aşa cum s-a mai arătat, la pct. 4 din secţiunea I a capitolului II, titlul III, din cartea a II-a a C. civ., sunt reglementate nu doar acţiunile privitoare la stabilirea filiaţiei, ci şi cele prin care se înlătură o filiaţie stabilită, cum este şi cazul acţiunii de tăgadă de paternitate.

Învestită prin declinare, Judecătoria Constanţa a pronunţat sentinţa nr. 9680 din 5 noiembrie 2020, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de reclamant şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Timişoara.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

În motivare, Judecătoria Constanţa a reţinut că, faţă de obiectul acţiunii în tăgada paternităţii, sunt incidente dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., dispoziţii derogatorii de la norma generală stipulată în art. 107 din acest act normativ, în speţă nu a fost instituită o normă de competenţă teritorială exclusivă, ci, în termenii indicaţi de textul legal mai sus arătat, o normă de competenţă alternativă, fiind vorba de o acţiune privitoare la stabilirea filiaţiei.

Prin urmare, Judecătoria constanţa a reţinut că reclamantul a putut opta între mai multe instanţe deopotrivă competente - instanţa de la domiciliul pârâtului sau instanţa de la domiciliul său, în speţă, reclamantul a ales, conform art. 116 C. proc. civ., să introducă acţiunea la Judecătoria Timişoara, respectiv instanţa de la domiciliul său, instanţa neputând invoca din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Constanţa şi Judecătoria Timişoara, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale în prezentul litigiu, sunt aplicabile dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi art. 116 C. proc. civ.

Art. 107 C. proc. civ. instituie regula generală de stabilire a competenţei teritoriale, prevederile alin. (1) statuând în sensul introducerii cererii de chemare în judecată la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanţa de la domiciliul reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea filiaţiei.

Aceste ultime dispoziţii reprezintă reglementează competenţa teritorială în cererile privind stabilirea filiaţiei, fiind aplicabile în mod alternativ cu prevederile art. 107 C. proc. civ., în funcţie de opţiunea reclamantului, exprimată prin introducerea cererii de chemare în judecată la una dintre instanţele competente teritorial.

Înalta Curte constată că, în cauză, obiectul litigiului vizează tăgada paternităţii minorului pârât şi efectuarea cuvenitelor menţiuni în actul de naştere, în sensul ca acesta să poarte numele de familie al mamei sale, acela de B., şi să dispună exercitarea autorităţii părinteşti exclusiv de către mama lui, cereri care se încadrează în categoria celor denumite generic în C. civ. "acţiuni privind filiaţia", reglementate de dispoziţiile art. 421-449 C. civ.

Or, în raport de temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, competenţa teritorială este alternativă fiind deopotrivă competente să soluţioneze cauza atât instanţa de la domiciliul pârâtului, cât şi instanţa de la domiciliul reclamantului.

În litigiul pendinte, Judecătoria Timişoara este instanţa de la domiciliul reclamantului, iar Judecătoria Constanţa este instanţa de domiciliul pârâtului, iar, conform art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Cum în speţă, reclamantul a ales să sesizeze Judecătoria Timişoara, instanţa de la domiciliul său, şi prin alegerea făcută de aceasta, în considerarea dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ. a învestit în mod legal această instanţă cu soluţionarea cauzei, astfel a fost stabilită competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea acesteia.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2021.