Tort liability for pre-1989 state security surveillance: Res judicata effect of political persecution findings and illicit conduct requirement under former regime

Şedinţa publică din data de 24 martie 2021

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 22.11.2018 sub nr. x/2018 pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia I civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumelor de 60.000 euro reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material şi 25.000 euro pentru prejudiciul moral, suferite în perioada 1975-1985 precum şi la sumele de 3 608 RON, respectiv 639,99 RON, cheltuieli de judecată reprezentând deplasări în România pentru pregătirea procesului.

În motivare, a arătat că în perioada indicată a avut dosar de urmărire informativă întocmit de fosta securitate, care în prezent se află în arhiva CNSAS, înregistrat la nr. x şi însumează 603 pagini.

A indicat drept acte săvârşite de pârât în calitate de locotenent în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Vrancea, Serviciul 1: luarea în atenţie a acestuia ca descendent legionar cu intenţia de a trimite scrisoare la România Liberă împotriva sistemului; propunerea cu încadrarea informativă a acestuia şi cu interceptarea convorbirilor şi a corespondenţei; propunerea efectuării de investigaţii la locul de muncă şi la domiciliu dar şi a anturajului, propunerea ca în cooperare cu Miliţia documentarea unor fapte de competenţa acesteia.

A susţinut că prin activitatea sa, pârâtul i-a încălcat dreptul la viaţa privată şi la secretul convorbirilor telefonice şi a corespondenţei, drepturi reglementate de art. 33 din Constituţia României din 1965 şi de art. 17 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Referitor la prejudiciu, a precizat că acesta a constat în imposibilitatea de a reveni în funcţia de director al OGA Vrancea din care a fost îndepărtat abuziv dar şi de a-şi exercita profesia de inginer chimist situaţie în care veniturile aduse în familia cu trei copii minori au fost foarte mici iar un an, cât nu a fost primit nicăieri să muncească, inexistente.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349, 1357-1371, 1381-1382, 1385 şi 1388 C. civ.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Vrancea

Prin sentinţa nr. 270/27.06.2019, Tribunalul Vrancea, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea şi a obligat reclamantul la plata, către pârât, a sumei de 1500 RON cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi

Prin decizia nr. 30/A/16.03.2020, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinţei şi a obligat apelantul-reclamant la plata, către intimatul-pârât, a sumei de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 483 şi urm. C. proc. civ. reclamantul A., formulând următoarele critici de nelegalitate a hotărârii atacate:

-Pornind de la dezlegările definitive ale deciziei civile nr. 801/26.11.2015 a Tribunalului Vrancea, ale deciziei civile nr. 913/2015 a Curţii de apel Galaţi şi de la conţinutul adresei nr. x/13.03.1979 a Ministerului de Interne, recurentul susţine că este indubitabil că a existat persecuţie politică asupra sa, manifestată prin împiedicarea exercitării profesiei (aşadar, implicit, a existat şi un prejudiciu material şi moral). Existând persecuţie, a existat şi persecutor. Din dosarul de urmărire informativă a rezultat că i-au fost încălcate drepturi fundamentale, persecuţia politică fiind evidentă.

De asemenea, tot cu titlu definitiv, prin sentinţa civilă nr. 1756/7.03.2011 (definitivă prin nerecurare), s-a constatat calitatea pârâtului de lucrător al securităţii în baza art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, conform Legii nr. 293/2008. Nu orice angajat al Securităţii a fost declarat "lucrător al Securităţii", ci doar cei care prin activitatea lor au încălcat drepturi şi libertăţi prevăzute de legile în vigoare.

De aici se poate stabili că pârâtul a desfăşurat activităţi prin care i-a suprimat şi îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale, faptele sale, contare legislaţiei, şi acţiunile sale de persecuţie politică, aducându-i prejudiciul invocat prin acţiune.

-Motivarea instanţei de apel în sensul că în cadrul legal existent în regimul politic anterior nu i s-a putut reţine pârâtului săvârşirea unei fapte ilicite într-o perioadă tolerată şi suportată de toată lumea, pârâtul fiind un simplu executant, nu poate fi reţinută, întrucât nu toată populaţia României a avut dosar de urmărire informativă, nu toată societatea suporta şi tolera regimul, iar pârâtul nu era obligat să lucreze în cadrul Securităţii şi nici să încalce legea, el alegând acest lucru, asumându-şi cele făcute;

-Chiar instanţa de apel reţine că pârâtul a documentat, printre altele, împreună cu organele de miliţie, unele fapte de natură penală în vederea facilitării cazului, ceea ce reprezintă o dovadă a nivelului de implicare în dosar a acestuia, prin diabolica manevră de a inventa o faptă penală, tocmai pentru că recurentul nu putea fi învinovăţit de nimic. În acest mod, pârâtul a creat un prejudiciu prin tot ceea ce a făcut în cadrul dosarului de urmărire penală, referitor la care, dacă ar fi fost corect, ar fi propus închiderea dosarului;

-Contrar celor reţinute de instanţa de apel în sensul că reclamantul nu a probat că a făcut parte din segmentul de cetăţeni români care au simţit din plin şi în mod direct acţiunile intimidante, intruzive, ale regimului comunist, recurentul arată că din pricina urmăririi informative, timp de 10 ani, nu a putut fi remunerat conform pregătirii sale de inginer chimist (director la SGA), iar prin hotărâre judecătorească (decizia nr. 801/26.11.2015 pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosar nr. x/2015) s-a decis că a fost vorba de persecuţie politică;

-Concluzia instanţei de apel în sensul că nu există faptă ilicită din partea intimatului ar echivala cu absenţa persecuţiei politice, cu inexistenţa deciziei prin care se constată acest lucru aflată la dosar, ceea ce este de neconceput;

-Instanţa de apel nu a ţinut cont de dosarul de urmărire informativă întocmit de fosta Securitate pe numele reclamantului, de acţionarea cu rea-credinţă a pârâtului şi de încălcarea dreptului la viaţă privată, la secretul convorbirilor telefonice, drepturi reglementate de art. 33 din Constituţia României din 1965 şi de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice;

-Prejudiciul creat este evident şi constă în marginalizarea socială a reclamantului, atât în ce priveşte ascensiunea profesională, cât şi revenirea în funcţia de director la SGA.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 09.12.2020 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 24.02.2021.

Recurentul-reclamant a formulat punct de vedere la raportul de admisibilitate prin care a solicitat admiterea recursului.

Intimatul-pârât a formulat şi el punct de vedere la raport, prin care a reiterat excepţia de nulitate pentru neîncadrare şi a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

S-a apreciat că recursul reclamantului vizează modalitatea, considerată eronată, în care instanţa de apel a apreciat asupra neîndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale sub aspectul inexistenţei unei fapte ilicite săvârşite de către pârât în cadrul dosarului de urmărire informativă privind pe recurentul-reclamant, critică ce este încadrabilă în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în măsura în care nu deduce judecăţii aspecte legate de starea de fapt sau de evaluarea probatoriilor.

În ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, aceasta nu a fost reţinută, aspectele deduse judecăţii de către recurentul-reclamant putând fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în măsura în care nu vizează chestiuni de netemeinicie.

6. Apărările formulate în cauză

Recursul a fost comunicat intimatului-pârât B. la data de 06.07.2020 (conform dovezii de comunicare de la dosar ÎCCJ), iar termenul pentru formularea întâmpinării a expirat la data de 06.08.2020 (zi lucrătoare de joi).

La data de 22.07.2020 (data poştei), în termen legal, intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia de nulitate a căii extraordinare de atac, pentru neinvocarea motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, arătând că în mod corect instanţele anterioare au apreciat că nu a fost săvârşită vreo faptă imputabilă pârâtului, că a fost respectată legislaţia specifică acelor vremuri, că pârâtul nu a avut nicio legătură cu demisia reclamantului şi că aducerea la îndeplinire a ordinului superiorului înlătură caracterul ilicit al faptelor.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 31.07.2020, iar termenul pentru formularea răspunsului la întâmpinare s-a împlinit la data de 12.08.2020 (zi lucrătoare de miercuri).

La data de 31.07.2020, în termen legal, recurentul-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei de nulitate, admiterea recursului şi acordarea cheltuielilor de judecată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul formulat, Înalta Curte reţine caracterul întemeiat al acestuia, în considerarea celor ce urmează:

Reclamantul a dedus judecăţii instanţelor o acţiune în angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, fost lucrător/agent al securităţii, pentru fapte petrecute sub regimul politic anterior (perioada 1975-1985), solicitând obligarea acestuia din urmă la repararea prejudiciilor de ordin material şi moral cauzate prin acţiunile, pe care le-a coordonat în funcţia deţinută, de supraveghere informativă a reclamantului şi care s-au concretizat - în termenii acestuia - în încălcări ale drepturilor sale la viaţă privată, la secretul convorbirilor telefonice şi a corespondenţei, drepturi ocrotite prin Constituţia din 1965 şi Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

Examinând apelul formulat de reclamant împotriva hotărârii de primă instanţă, ce a respins acţiunea ca neîntemeiată, curtea de apel a menţinut soluţia adoptată pentru considerente care sunt nelămurite în circumstanţele factuale concrete deduse judecăţii şi în raport de cadrul juridic al acţiunii.

Astfel, după ce reţine că reclamantul s-a aflat sub monitorizarea pârâtului în perioada 1980 - 1 august 1985 şi că, în mod cert, urmărirea informativă coordonată de acesta a permis imixtiuni în viaţa personală a reclamantului prin interceptări telefonice, interceptarea corespondenţei, prin limitări ale liberei circulaţii sau restricţionarea accesului în Ambasada SUA în 1984, instanţa de apel arată că nu s-ar fi probat "că reclamantul a făcut parte din segmentul de cetăţeni români care au simţit din plin şi în mod direct acţiunile intimidante, intruzive ale regimului comunist". De asemenea, reţine că acţiunile de monitorizare regăsite în dosarul personal al apelantului au fost aplicate unui număr mare de cetăţeni români.

Aceste prime două raţionamente ce explică soluţia instanţei de apel, pe lângă conţinutul lor extrem de general, relevă şi o abordare contradictorie a cauzei, în ansamblu, întrucât acţiuni precum s-a admis că au fost cele desfăşurate sub coordonarea şi direcţia pârâtului - constând în interceptări telefonice, interceptarea corespondenţei, limitarea liberei circulaţii de deplasare - sunt în sine intimidante şi intruzive într-un grad suficient de ridicat şi aveau un atare caracter chiar sub regimul politic anterior celui ce a funcţionat până în 1989, aceasta mai ales în condiţiile în care inviolabilitatea domiciliului, secretul corespondenţei şi al convorbirilor telefonice erau drepturi garantate constituţional (art. 32 şi 33 din Constituţia din 1965) prin Constituţia României de la acea vreme.

În plus, atare considerente îndreptăţesc criticile reclamantului care a pretins că decizia instanţei de apel nesocoteşte dezlegările deciziei civile nr. 801/26.11.2015 a Tribunalului Vrancea şi a deciziei civile nr. 913/2015 a Curţii de Apel Galaţi.

Afirmând că reclamantul nu ar fi probat că " a făcut parte din segmentul de cetăţeni români care au simţit din plin şi în mod direct acţiunile intimidante, intruzive ale regimului comunist", instanţa de apel ignoră dezlegările definitive, cu valoare de prezumţie relativă de adevăr, conferită prin dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., ale deciziei civile nr. 801/26.11.2015 a Tribunalului Vrancea (dosar nr. x/2015) prin care s-a reţinut cu referire la situaţia reclamantului concluzia certă că "datorită atitudinii acestuia faţă de regim, manifestată mai ales prin dorinţa sa de a părăsi ţara, lucru greu de acceptat în perioada comunistă de către autorităţile vremii, acesta a fost supus urmăririi informative dar şi persecuţiei politice prin îngrădirea dreptului său la exercitarea profesiei de inginer" pe perioada 1.01.1975 - 9.07.1984 şi 11.07.-16.07.1984.

De asemenea, a fost nesocotită dezlegarea de aceeaşi valoare juridică a deciziei civile nr. 913/2015 a Curţii de Apel Galaţi (dosar nr. x/2014) prin care s-a stabilit că "Din copiile înscrisurilor ataşate la dosar rezultă fără dubiu că recurentul-reclamant A. a fost urmărit informativ pe motive politice, respectiv pentru faptul că era descendent legionar şi avea intenţia de a trimite la posturi şi cotidiene occidentale material cu conţinut duşmănos", prin menţionata hotărâre recunoscându-se drepturile reclamantului de beneficiar al Decretului-lege nr. 118/1990 în condiţiile art. 1 lit. b) pentru perioada 9.07.-10.07.1984, cât acesta a fost ridicat forţat şi ţinut în custodie pentru cercetări de organele de represiune ale regimului comunist în legătură cu incidentul forţării nereuşite a intrării în consulatul SUA din Bucureşti (din ziua de 9.07.1984).

Din aceleaşi considerente ale deciziei recurate, anterior redate, se înţelege că acţiuni precum cele cărora ar fi fost supus reclamantul, ar fi legitimate, în ochii instanţei de apel, de numărul mare de cetăţeni români care ar fi parcurs aceleaşi experienţe. Or, astfel de judecăţi, de o maximă generalitate, nu pot fi încadrate în niciuna din dispoziţiile legale care cârmuiesc răspunderea civilă delictuală, sub forma cauzelor care înlătură caracterul ilicit al faptei sau drept cauze de nerăspundere civilă.

În condiţiile în care reclamantul a demonstrat prin cele două hotărâri judecătoreşti evocate în cele de mai sus, cu valoare de prezumţie relativă de adevăr, că în perioada de referinţă din acţiune, a fost supus persecuţiei pe motive politice, în timp ce, prin sentinţa civilă nr. 1756/7.03.2011 a Tribunalului Bucureşti (dosar x/2010) s-a stabilit calitatea pârâtului de "lucrător al Securităţii" în baza art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, conform Legii nr. 293/2008 (aşadar, de persoană care prin activitatea sa a încălcat drepturile şi libertăţile prevăzute prin legile în vigoare în regimul politic trecut, e adevărat, la sesizarea altor persoane decât reclamantul), se înţelege că în cauza dedusă judecăţii urma a se lămuri, în limitele criticilor din apel şi a situaţiei stabilită prin hotărârea de primă instanţă, dacă există o corelaţie între cele două elemente şi dacă este posibilă angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului în raport de faptele concrete imputate acestuia, raportat la dispoziţiile legale incidente şi la cadrul juridic în vigoare la data faptelor. Într-adevăr, instanţa de apel avea a verifica dacă reclamantul a făcut obiectul unor măsuri neconforme Constituţiei României de la data faptelor, prin acţiuni care să intre în responsabilitatea pârâtului, analiză care lipseşte deciziei atacate şi a cărei soluţie a fost fundamentală pe considerente de o maximă generalitate, care nu permit calificarea din punct de vedere juridic a acestora drept cauze care înlătură caracterul ilicit al faptelor sau cauze exoneratoare de răspundere.

Prin urmare, se impune refacerea judecăţii cauzei în apel printr-o analiză care să privească faptele deduse judecăţii şi normele legale în raport de care s-a invocat caracterul lor ilicit, urmând ca instanţa de apel să stabilească în mod clar dacă se impune angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, astfel cum s-a solicitat sau, dacă o astfel de răspundere nu poate fi pusă în discuţie la acest moment, care sunt cauzele şi argumentele de ordin juridic care se opun la aceasta, nefiind îngăduit ca nivelul de clarificare şi de analiză a litigiului de către instanţa de apel să fie atât de considerabil diminuat în raport cu evaluarea realizată în judecata de primă instanţă, cât timp acţiunea a fost respinsă ca nefondată iar prin apel s-au dedus cercetării toate elementele factuale şi de drept ale speţei.

În considerarea acestor argumente şi în temeiul dispoziţiilor art. 497 şi 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curtea va admite recursul declarat şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, cu precizarea că cererea recurentului de acordare a cheltuielilor de judecat nu a putut fi soluţionată la acest moment, dată fiind soluţia adoptată, determinată de necesitatea refacerii judecăţii în apel şi nestabilirea culpei procesuale asupra cauzei cu titlu definitiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 30/A din 16 martie 2020 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 martie 2021.