Recourse declared null for failure to plead valid cassation grounds; claim for absolute nullity of 1990 property sale and alienation permits rejected

Şedinţa publică din data de 23 martie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 29 noiembrie 2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C., D. şi E., solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/30.10.1990 de Notariatul de Stat Local Câmpina pentru lipsa autorizaţiei de înstrăinare prevăzute de dispoziţiile art. 11 din Decretul nr. 144/1958, a antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/10.10.2007 de BNPA F. şi a contractului de tranzacţie încheiat la data de 07.03.2013 între numiţii D. şi E., pe de o parte, şi C. şi B., pe de altă parte, în vederea stingerii litigiului care a format obiectul dosarului nr. x/2010 al Tribunalului Bucureşti şi a încheierii nr. x din 05.08.2015 emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Câmpina, în dos. nr. x din data de 24 iunie 2015.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Prahova:

Prin sentinţa civilă nr. 3856 din 21 decembrie 2018, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului E., a respins cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepţiile autorităţii de lucru judecat, a lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes, ca neîntemeiate, şi a respins acţiunea ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă:

Prin decizia civilă nr. 440 din 10 martie 2020, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţii G., A. şi H. (moştenitori ai defunctului A.) împotriva sentinţei civile nr. 3856 din 21 decembrie 2018, pronunţate de Tribunalul Prahova, secţia I civilă.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a declarat recurs reclamantul A..

Invocând incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant, în esenţă, a susţinut următoarele:

- decizia atacată cuprinde motive contradictorii în raport de ceea ce s-a cerut şi ceea ce s-a dispus, întrucât cererea de chemare judecată nu a vizat doar nulitatea absolută a contractului nr. x din data de 30 octombrie 1990, a antecontractului nr. x din data de 10 octombrie 2007 şi a tranzacţiei din 7 februarie 2013, ci şi nulitatea absolută a autorizaţiei de înstrăinare a construcţiilor şi a planului de situaţie, iar acest capăt de cerere nu a fost analizat de niciuna dintre cele două instanţe;

- deşi atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin cea de apel, a făcut o prezentare concretă a situaţie de fapt, instanţele s-au raportat strict la ultimul act, reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare, respectiv la tranzacţia încheiată între intimaţi;

- în virtutea rolului activ, se impunea ca instanţa să propună din oficiu probe, pentru a-şi forma convingerea, expertiză sau înscrisuri care să clarifice situaţia pe care a prezentat-o cu privire la actele încheiate de intimaţi şi suprafeţele la care acestea se refereau;

- instanţa s-a limitat doar la data la care a fost încheiat contractul, raportând această dată la unele prevederi legale, fără a analiza chiar şi probatoriul deja existent la dosar, care dovedea încălcări ale drepturilor sale, încălcări ale legii;

- raportat la obiectul cererii şi la rolul activ al judecătorului, instanţa putea introduce în cauză persoanele pe care le considera necesare şi putea dispune, administrarea de probe, pe care le-ar fi considerat necesare;

- deşi autorizaţia de înstrăinare construcţii nr. 72 din 22 iunie 1990 prezenta două variante, iar planul de situaţie avea 3 variante, instanţa nu s-a aplecat asupra lor, nu le-a analizat, nu a reţinut pe unele, îndepărtându-le motivat pe altele, ci a dat o soluţie excluzându-le pe motiv că nu fuseseră declarate nule printr-o hotărâre anterioară şi nu există niciun capăt de cerere în acest sens, în condiţiile în care, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat şi constarea nulităţii acestora;

- raportat la prevederile art. 78 C. proc. civ., instanţa trebuia să introducă în cauză instituţia emitentă;

- raportat la dispoziţiile art. 1182, art. 1188, art. 1186 C. civ., instanţele de fond şi de apel, trebuiau să ţină cont de actele care au stat la baza încheierii contractului în cauză, prin raportarea strict la data inserată în contract, întrucât toate demersurile anterioare încheierii acestuia au avut la bază materializări de acte de voinţă şi acţiuni concretizate în formă scrisă, prin înscrisuri oficiale, eliberate în baza unor temeiuri legale - art. 5, 11, 14 şi 15 din Decretul nr. 144/1958, art. 1 din Legea nr. 9/1990 şi art. 30 din Legea nr. 58/1974;

- faţă de dispoziţiile art. 1235, art. 1236, art. 1237, art. 1238, art. 1239 şi la situaţia de fapt dedusă judecăţii, prin actele care au stat la baza încheierii contractului s-a încercat obţinerea unei fraude la lege şi, fiind vorba despre o cauză ilicită, se impunea a se constata de către instanţă nulitatea absolută a contractului;

- instanţele de fond şi de apel nu au intrat în dezbaterea fondului şi nu au analizat probatoriul existent, cu toate că acesta arăta de fapt că nu s-a vândut suprafaţa de 1000 mp, ci cea de 1175 mp, indicată în cerere, respectiv că avem de-a face doar cu unele modificări în actele ce au stat la baza documentaţiei contractului;

- aceeaşi situaţie de modificare a documentaţiei există şi în cazul planurilor de situaţie, care sunt trei diferite;

- din sentinţa civilă nr. 482 din data de 8 februarie 1996 a Judecătoriei Câmpina, vizând partajul succesoral, adresa Primăriei Oraş Breaza nr. x dosar x din 16 septembrie 2015 şi decizia civilă nr. 2882 din data de 12 octombrie 2015 a Tribunalului Prahova, rezultă că suprafaţa în cauză era aceea de 1800 mp, că s-a încercat evacuarea sa din domiciliul în cauză, respectiv că are un drept legal asupra unei porţiuni din acel teren şi grajdul în discuţie (devenit între timp garaj) a trecut în proprietatea sa, deşi el apare în cuprinsul contractului a cărui nulitate s-a cerut;

- având în vedere procesul-verbal nr. x din data de 7 decembrie 2016 al Biroului Executorului Judecătoresc I., certificatul de sarcini nr. x din data de 6 iunie 2017 al OCPI Prahova, încheierea nr. 16825 din data de 19 iunie 2015, extrasul de carte funciară pentru informare nr. x din data de 27 mai 2915, precum şi din istoricul de rol agricol nr. 20073 din data de 18 decembrie 2008 emis de Primăria Brează, se poate constata că s-a ajuns prin actele în cauză la o suprapunere a drepturilor de proprietate.

5. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi:

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

În procedura de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., instanţa a dispus comunicarea acestuia, pentru depunerea punctelor de vedere, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurentul reclamant a depus punct de vedere la raport, susţinând că recursul este admisibil în principiu şi a solicitat admiterea acestuia astfel cum a fost formulat.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Examinând admisibilitatea în principiu a recursului din perspectiva posibilităţii încadrării aspectelor de nelegalitate invocate în motivele de casare, expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, în sensul că nu pot fi susţinute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situaţiei de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecinţă, instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanţei de recurs.

În litigiul dedus judecăţii, reclamantul a învestit instanţa de judecată cu o cerere vizând nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/30 octombrie 1990 de Notariatul de Stat Local Câmpina pentru lipsa autorizaţiei de înstrăinare prevăzute de dispoziţiile art. 11 din Decretul nr. 144/1958 şi să se constate nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din data de 10 octombrie 2007 de BNPA F., a contractului de tranzacţie încheiat la data de 7 februarie 2013 între numiţii D. şi E., pe de o parte, şi C. şi B., pe de altă parte, în vederea stingerii litigiului care a format obiectul dosarului nr. x/2010 al Tribunalului Bucureşti, precum şi a încheierii nr. x din data de 5 august 2015 emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova - Biroul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Câmpina, în dos. nr. x din data de 24 iunie 2015.

Prin decizia recurată instanţa de apel a respins apelul reclamantului reţinând că soluţia tribunalului cu privire la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare-cumpărare autentificat sub nr. x/30.10.1990 pentru lipsa autorizaţiei de înstrăinare, a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente câtă vreme dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Decretul nr. 144/1958 ce impuneau ca, sub sancţiunea nulităţii absolute, înstrăinările prin acte între vii a terenurilor cu sau fără construcţii să se facă în formă autentică şi numai cu autorizaţia prealabilă dată, în condiţiunile decretului, de către comitetele executive ale sfaturilor populare nu mai erau în vigoare la data încheierii actului de vânzare-cumpărare - 30.10.1990 -, fiind abrogate tacit prin Legea nr. 58/1974 care, prin art. 30-32, a reglementat modurile de dobândire a dreptului de proprietate asupra imobilelor.

S-a reţinut că potrivit art. 30 din Legea nr. 58/1974, dobândirea terenurilor cuprinse în perimetrul construibil al localităţilor urbane şi rurale se putea face numai prin moştenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri, iar conform art. 31 din acelaşi act normativ, împărţeala între moştenitori a terenurilor, precum şi înstrăinarea construcţiilor, prevăzute la art. 30, se puteau face numai prin înscris autentic pe baza autorizării date, după caz, de către comitetele executive ale consiliilor populare comunale, orăşeneşti sau municipale, cu respectarea normelor de sistematizare. Legea nr. 58/1974, prevedea în art. 32 că orice înstrăinare sau împărţeală făcută cu încălcarea prevederilor art. 30 şi 31 era nulă de drept.

Instanţa de apel a reţinut că, de altfel, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare-cumpărare autentificat sub nr. x/30.10.1990 nici nu mai existau sfaturile populare ale căror comitete executive emiteau în perioada 1958-1974 autorizaţiile prealabile impuse de art. 11 din Decretul nr. 144/1958, iar Legea nr. 58/1990 a fost abrogată expres prin Decretul - Lege nr. 1/1989.

S-a mai reţinut că în speţă nu au fost încălcate nici dispoziţiile Legii nr. 9/1990 în vigoare de la 01.08.1990 câtă vreme art. 1 alin. (2) din Legea nr. 9/1990 reglementa că până la adoptarea unei noi reglementări legale privind regimul fondului funciar, se interzicea înstrăinarea, prin acte între vii, a terenurilor de orice fel, situate înăuntrul sau în afara localităţilor, cu excepţia terenurilor aferente construcţiilor care se înstrăinează - inclusiv curtea - în suprafaţă de cel mult 1.000 metri pătraţi, iar contractul de vânzare cumpărare nr. x/1990 a cărei nulitate absolută s-a solicitat a se constata avea ca obiect un teren de 1000 mp şi locuinţa situată pe acel teren.

Referitor la susţinerile apelanţilor în sensul că prima instanţă era obligată să analizeze dacă întreaga documentaţie ce a stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. x/1990 a fost sau nu întocmită cu respectarea prevederilor legale incidente în materia înstrăinării terenurilor, s-a reţinut că nu sunt fondate câtă vreme reclamantul nu a formulat un capăt de cerere având ca obiect constatarea nulităţii autorizaţiei de înstrăinare a construcţiilor nr. 72/22.06.1990, a planurilor anexă respectiv a planului de situaţie anexat autorizaţiei.

În consecinţă, instanţa de apela reţinut că, nefiind formulat un astfel de capăt de cerere, nu se poate reţine că prima instanţă nu a avut rol activ şi nu a pus în discuţia părţilor introducerea în cauză a entităţii emitente ce a eliberat autorizaţia de înstrăinare a construcţiilor nr. 72/22.06.1990 şi planul de situaţie anexat acesteia.

Prin cererea de recurs, recurentul a invocat dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., însă se constată că în conţinutul memoriului de recurs nu se regăsesc critici care să se poată fi circumscrie acestor motive de casare.

Referitor la primul motiv de recurs prin care recurentul susţine că decizia atacată cuprinde motive contradictorii în raport de ceea ce s-a cerut şi ceea ce s-a dispus, în sensul că cererea de chemare judecată nu a vizat doar nulitatea absolută a contractului nr. x/30 octombrie 1990, a antecontractului nr. x/10 octombrie 2007 şi a tranzacţiei din 7 februarie 2013, ci şi nulitatea absolută a autorizaţiei de înstrăinare a construcţiilor şi a planului de situaţie, se constată că recurentul a formulat şi în apel această critică, iar instana de apel, a reţinut că susţinerea reclamantului este nefondată având în vedere că acesta nu a formulat un capăt de cerere având ca obiect constatarea nulităţii autorizaţiei de înstrăinare a construcţiilor nr. 72/22.06.1990, a planurilor anexă respectiv a planului de situaţie anexat autorizaţiei.

Ca atare, deşi au fost indicate dispoziţiile de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., situaţiile reglementate de acest text legale nu se regăsesc în criticile formulate.

În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se reţine că nu au fost identificate aspecte privind greşita interpretare şi aplicare a legii de către instanţa de apel, prin criticile formulate, recurentul susţinând, în esenţă, că instanţele de fond şi de apel, nu au ţinut cont de actele care au stat la baza încheierii contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/30.10.1990 pentru lipsa autorizaţiei de înstrăinare, prin raportarea strict la data inserată în contract, fiind reiterate şi considerente faptice referitoare la fondul cauzei.

Cum prin decizia recurată, instanţa de apel a reţinut că soluţia tribunalului cu privire la constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare-cumpărare autentificat sub nr. x/30.10.1990 pentru lipsa autorizaţiei de înstrăinare, a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente câtă vreme dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Decretul nr. 144/1958 ce impuneau ca, sub sancţiunea nulităţii absolute, înstrăinările prin acte între vii a terenurilor cu sau fără construcţii să se facă în formă autentică şi numai cu autorizaţia prealabilă dată, în condiţiunile decretului, de către comitetele executive ale sfaturilor populare nu mai erau în vigoare la data încheierii actului de vânzare-cumpărare - 30.10.1990 -, fiind abrogate tacit prin Legea nr. 58/1974, criticile recurentului reclamant trebuiau să vizeze acest aspect.

Aşadar, raportat la considerentele hotărârii recurate şi la aspectele invocate în susţinerea cererii de recurs, se reţine că niciuna dintre criticile aduse de recurentul-reclamant soluţiei date de către instanţa de apel nu vizează raţionamentul acesteia care a dus la respingerea, ca nefondat, a apelului.

În consecinţă, reţinând că recurentul nu a prezentat nicio critică ce poate fi încadrată în cazurile de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, constatând că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului, în condiţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 440 din 10 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2021.