Moral damages quantum dispute; cassation appeal declared null for lack of valid legal grounds

Şedinţa publică din data de 23 martie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la 17.12.2018, astfel cum a fost ulterior precizată, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. şi pe intervenientul forţat C., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 400.000 de RON daune morale, a sumei de 2.187,66 RON daune materiale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Hunedoara:

Prin sentinţa nr. 691 din 25 iunie 2019, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă a respins excepţia de netimbrare a acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intervenientului forţat, a admis, în parte, acţiunea precizată, în sensul că a obligată pârâta, în calitate de asigurator, să plătească reclamantei suma de 150.000 RON, cu titlu de daune morale şi suma de 1.033 RON, cu titu de despăgubiri materiale şi a respins în rest acţiunea precizată.

Prin aceeaşi sentinţă, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 5.000 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia:

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, prin decizia nr. 420 din 28 mai 2020, a admis apelul formulat de pârâta S.C. B. S.A. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 691 din 25 iunie 2019 a Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă pe care a schimbat-o, în parte, doar sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate reclamantei, stabilind cuantumul acestora la 100.000 RON.

Restul dispoziţiilor sentinţei apelate au fost menţinute.

4. Cererea de recurs:

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta.

5. Motivele de recurs:

Invocând incidenţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă, în esenţă, a susţinut că analiza instanţei de apel este contrară legii, care lasă la aprecierea judecătorului cuantumul despăgubirilor, cel puţin sub două aspecte:

- nu poate fi stabilit cuantumul despăgubirilor doar prin raportare la numărul zilele de îngrijiri medicale, atât timp cât unele prejudicii cum sunt cele pe care le-a dovedit sunt definitive (prejudiciul de agrement - restricţia de a mai schia şi pierderea unei şanse de a susţine cele două probe de competenţe în urma cărora ar fi obţinut un atestat şi ar fi fost echivalate două examene la bacalaureat);

- nu pot fi apreciate bareme de despăgubire prin raportare la ziua de îngrijiri medicale, atât timp cât legislaţia română nu prevede astfel de bareme, care ar face inutil actul de justiţie;

- deşi curtea de apel a reţinut că în privinţa cuantumului daunelor morale legislaţia română nu conţine reglementări privind criteriile de stabilire a acestora, aceasta şi-a întemeiat întreaga motivare a soluţiei pronunţate pe o singură decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv decizia nr. 1387/2017;

- instanţa de apel, prin aducerea în discuţie şi prin limitarea cuantumului despăgubirilor morale la anumite sume stabilite în prealabil de instanţele de judecată, face o greşită aplicare a normelor de drept material - atât timp cât, potrivit legislaţiei române jurisprudenţa nu este izvor de drept;

- prin omisiunea voită de stabilire a unor criterii certe de apreciere a prejudiciului moral cât şi a consecinţelor acestuia, legiuitorul a lăsat la latitudinea judecătorului de caz, aprecierea cuantumului despăgubirilor acordate;

- instanţa de apel se limitează la a calcula media acordată de instanţa de fond/zi de îngrijiri pentru vindecare raportat la cele 60-65 de zile înscrise în certificatul medico-legal, însă, daunele morale, pe care le-a invocat şi dovedit, nu privesc doar suferinţele fizice, durerile îndurate şi timpul medical necesar vindecării afecţiunilor suferite;

- în sensul prevederilor art. 1391 alin. (1) C. civ., "în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială.";

- prin probele administrate a dovedit şi existenţa altor prejudicii decât prejudiciul corporal: prejudiciul constând în durerile psihice, reprezentat de atingerile aduse personalităţii afective: demnitate, viaţă privată, viaţă de familie; prejudiciul de agrement, constând în restrângerea posibilităţilor de viaţă socială normală şi a activităţilor sportive şi de recreere; pierderea unei şanse, constând în diminuarea posibilităţilor de a se pregăti la învăţătură şi a obţine competenţele la diverse materii;

- instanţa de apel nu a analizat nicio probă administrată de instanţa de fond, făcând doar o analiză generală a jurisprudenţei;

- deşi susţine că este şi rolul doctrinei de a statua asupra unor criterii de apreciere a daunelor morale, instanţa de apel nu mai analizează sub niciun aspect doctrina juridică;

- dacă s-ar fi urmărit de către legiuitor generalizarea unor limite, acestea ar fi fost stabilite de legislaţia aplicabilă;

- cuantumul daunelor morale nu poate fi limitat la 500 RON/zi de îngrijiri medicale pentru victimele accidentelor rutiere;

- nu poate fi acceptată interpretarea Curţii de Apel în sensul că se impune a fi limitate despăgubirile acordate la limitele deja stabilite de practica judiciară pentru a exista un just echilibru între despăgubirile obţinute de terţe persoane pentru daune similare suferite.

6. Procedura derulată în recurs:

Prin rezoluţia din data de 7 septembrie 2020, s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părţilor în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod, iar recurenta-reclamantă a formulat punct de vedere la raport.

Constatându-se încheiată procedura de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru soluţionarea căii de atac, la data de 23 martie 2021, fără citarea părţilor.

7. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursulului:

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care poate fi exercitat pentru motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ţinut să îşi conformeze conduita procesuală acestor exigenţe legale pentru a crea premisele necesare pentru exercitarea controlului de legalitate de către instanţa de recurs.

Pe de altă parte, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. permite părţilor unui proces exercitarea recursului exclusiv pentru motive de nelegalitate, instanţa de recurs neavând competenţa legală de a proceda la reaprecierea probelor pe baza cărora aceasta a fost reţinută ori de a cenzura situaţia de fapt căreia i-au fost aplicate normele de drept incidente.

Obligaţia recurentului de a motiva recursul nu presupune evocarea unei simple nemulţumiri în raport cu soluţia atacată, ci implică obligaţia de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum şi dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în faţa instanţei anterioare şi/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanţă sau raţionamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate.

Neindicarea unei teze de recurs ori indicarea greşită a unor motive de casare, dar susceptibile de încadrare de către instanţă în oricare dintre ipotezele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., nu vor fi sancţionate cu nulitatea recursului, însă, invocarea unor critici care nu se încadrează în mod real în motivul sau motivele de casare invocate şi nici într-un alt motiv de recurs prevăzut de lege, va atrage aplicarea sancţiunii nulităţii căii de atac, în conformitate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurentă, prevede că se poate cere casarea hotărârii când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Din istoricul rezumat al cauzei, reiese că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la 17.12.2018, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata sumei de 400.000 de RON daune morale şi a sumei de 2187,66 RON daune materiale, reprezentând despăgubiri pentru leziunile produse în urma accidentului rutier din data de 15.02. 2018.

Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 691 din 25 iunie 2019, a admis în parte acţiunea precizată, în sensul că a obligată pârâta, în calitate de asigurator, să plătească reclamantei suma de 150.000 RON, cu titlu de daune morale şi suma de 1.033 RON, cu titu de despăgubiri material şi a respins în rest acţiunea precizată.

Învestită cu soluţionarea apelului exercitat de pârâta B. S.A., Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul şi a schimbat, în parte, sentinţa tribunalului, în sensul că a redus cuantumului daunelor morale acordate reclamantei, de la 150.000 RON la 100.000 RON, menţinând în rest sentinţa apelată.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut, în privinţa cuantumului daunelor morale, că legislaţia română nu conţine reglementări privind criteriile de stabilire a acestora, astfel că a revine jurisprudenţei şi doctrinei juridice rolul de a statua asupra acestor criterii.

Raportând considerente teoretice la situaţia dedusă judecăţii, instanţa de apel a reţinut că suma de 150.000 RON acordată cu titlu de daune morale de către prima instanţă reclamantei A. este exagerată şi în cuantum ridicat faţă de practica instanţelor de judecată în materie.

Prin criticile formulate, recurenta critică decizia instanţei de apel din perspectiva stabilirii cuantumului daunelor morale acordate, susţinând că deşi a reţinut că în privinţa cuantumului daunelor morale legislaţia română nu conţine reglementări privind criteriile de stabilire a acestora, a limitat cuantumul despăgubirilor morale la anumite sume stabilite în prealabil de instanţele de judecată cu toate că jurisprudenţa nu este izvor de drept.

Înalta Curte reţine că susţinerile recurentei referitoare la cuantificarea despăgubirilor morale acordate în funcţie de criteriile jurisprudenţiale în materie, în lipsa invocării unei aplicări sau interpretări greşite de către instanţa de apel a unei norme de drept material incidente cauzei, nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât reprezintă aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate şi nu se subsumează cazurilor de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ.

În privinţa aplicării criteriilor de stabilire a despăgubirilor reprezentând daunele morale, instanţa supremă a fost constantă în a stabili imposibilitatea analizei în recurs a chestiunii cuantumului daunelor morale sau materiale în astfel de acţiuni în răspundere civilă delictuală, apreciindu-se că aceasta nu reprezintă o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, astfel încât nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspecte de nelegalitate.

Prin urmare, criticile referitoare la cuantificarea efectivă a despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale nu pot forma obiectul controlului judiciar în recurs, întrucât reprezintă aspecte care implică evaluarea probatoriului şi a situaţiei de fapt, constituind motive de netemeinicie a hotărârii atacate care exced cazurilor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ în art. 488 C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar.

De asemenea, nici cele susţinute de către recurenta-reclamantă, în sensul că nu poate fi stabilit cuantumul despăgubirilor doar prin raportare la numărul zilele de îngrijiri medicale, atât timp cât unele prejudicii cum sunt cele pe care le-a dovedit sunt definitive, că nu pot fi apreciate bareme de despăgubire prin raportare la ziua de îngrijiri medicale, că daunele morale, pe care le-a invocat şi dovedit, nu privesc doar suferinţele fizice şi că prin probele administrate a dovedit şi existenţa altor prejudicii decât prejudiciul corporal, nu pot fi circumscrise vreunui motiv de casare prevăzut de lege.

Prin invocarea prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta era datore să argumenteze raţiunea pentru care consideră că, prin hotărârea atacată, instanţa de apel a încălcat sau aplicat greşit prevederile legale invocate prin memoriul de recurs ori principiile desprinse din jurisprudenţa naţională sau europeană referitoare la cuantificarea efectivă a despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale.

În consecinţă, constatând că recurenta reclamantă nu a invocat nicio critică de nelegalitate şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută într-o asemenea situaţie de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulităţii recursului, admiţând excepţia cu acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 420 din 28 mai 2020 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2021.