Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 591/2021 AI generated

Annulled as void for failure to articulate specific illegality grounds; revision rejection affirmed.

Case Number Decizia nr. 591/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the applicant's appeal as void under Article 489(2) of the Civil Procedure Code, thereby affirming the lower court's dismissal of the revision request; the challenged decision, which rejected the revision as inadmissible for lack of triple identity of parties, object, and cause, remained in force. The underlying dispute involved a claim for compensatory measures under Chapter III of Law No. 165/2013 for a property acquired by the claimant's parents via a handwritten receipt, which had been dismissed at first instance and on appeal. The Court held that the appeal merely listed statutory grounds without formulating concrete criticisms of the appellate court's reasoning, and that the asserted violations of res judicata from a CJEU ruling or constitutional court decision did not address the triple-identity analysis, thus failing to meet the procedural requirement of articulating specific illegality grounds.

Legislator headnote

AI generated

art. 489 alin. (2) din C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 489 alin. (1) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 486 alin. (3) C. proc. civ; Annulled as void for failure to articulate specific illegality grounds; revision rejection affirmed: The underlying dispute involved a claim for compensatory measures under Chapter III of Law No. 165/2013 for a property acquired by the claimant's parents via a handwritten receipt, which had been dismissed at first instance and on appeal. The Court held that the appeal merely listed statutory grounds without formulating concrete criticisms of the appellate court's reasoning, and that the asserted violations of res judicata from a CJEU ruling or constitutional court decision did not address the triple-identity analysis, thus failing to meet the procedural requirement of articulating specific illegality grounds.

Keywords

AI generated
civil annulment grounds for revision Civil Procedure Code grounds for cassation procedural violations res judicata

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Ground for declaring the appeal null because the grounds invoked did not fall within the cases of cassation listed in art. 488.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 martie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 04.06.2018, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtelor Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Naţională pentru Stabilirea Proprietăţilor şi Primăria Municipiului Craiova, prin primar, la acordarea de măsuri compensatorii potrivit cap. III din Legea nr. 165/2013.

La termenul din 21.11.2018, tribunalul a respins cererea formulată în contradictoriu cu ANRP, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, precum şi cererea formulată în contradictoriu cu Primăria Municipiului Craiova, prin primar, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosinţă.

De asemenea, tribunalul a stabilit că pârâtă în cauză este Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, care a preluat atribuţiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti:

Prin sentinţa nr. 2183 din data de 21 noiembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu intimata Comisia Naţională Pentru Compensarea Imobilelor.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în apel:

Prin decizia nr. 1240A din data de 20 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de către reclamanta A. împotriva sentinţei tribunalului.

Împotriva deciziei sus-menţionate, reclamanta A. a formulat cerere de revizuire.

4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în revizuire:

Prin decizia nr. 579 A din data de 23 iunie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.

5. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei nr. 579 A din 23 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs revizuenta A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 25 august 2020 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 2.

6. Motivele de recurs:

Invocând incidenţa motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., recurenta-revizuentă, în esenţă, a susţinut următoarele:

- instanţa de revizuire a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în cauza C-69/14, dar şi autoritatea de lucru judecat a deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, care este obligatorie potrivit art. 147 din Constituţie, depăşind astfel atribuţiile puterii judecătoreşti;

- decizia recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material;

- între recurenta-revizuentă şi persoanele aflate în situaţii asemănătoare sau identice s-a creat o discriminare, în condiţiile în care cererea sa de chemare în judecată a fost respinsă, iar cele ale altor persoane au fost admise;

- făcând o scurtă prezentare a situaţiei de fapt, a arătat că motivul respingerii cererii de despăgubire a fost faptul că imobilul a fost achiziţionat de părinţii săi prin chitanţă de mână;

- deşi a depus decizia nr. 2022 din data de 21 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de apel a respins apelul pe care l-a promovat;

- în speţă, decizia nr. 1240/2019 încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 2022/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

7. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar ulterior s-a fixat termen în şedinţa din camera de consiliul de astăzi, 23 martie 2021, în vederea analizării admisibilităţii în principiu a recursului.

8. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, precum şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că este incidentă sancţiunea procedurală a nulităţii recursului, în aplicarea prevederilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488, astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În cauza de faţă se constată că prin decizia recurată, instanţa a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă, reţinând că nu este îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză.

S-a reţinut că în dosarul în care s-a pronunţat decizia nr. 2022/21.03.2012 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie părţi sunt reclamantul B. şi Primarul General al Municipiului Bucureşti, obiectul dosarului este anularea dispoziţiei din 17.04.2009 emisă de Primăria Mununicipiului Bucureşti, restituirea în natură a suprafeţei de 642 mp teren şi obligarea pârâtului la emiterea unei decizii care să cuprindă despăgubiri la valoarea actuală de circulaţie pentru casa compusă din două camere şi dependinţe, demolată, iar cauza cererii de chemare în judecată este Legea 10/2001. În dosarul nr. x/2018 în care s-a pronunţat decizia civilă nr. 1240A/20.09.2019 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a cărei revizuire se solicită, calitatea de părţi au avut-o revizuenta A., Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, obiectul cauzei a fost acordarea măsurilor compensatorii prevăzute de cap. III din Legea nr. 165/2013 pentru imobilul situat în Craiova, str. x, cauza cererii fiind Legea nr. 165/2013.

Examinând cererea de recurs, astfel cum aceasta a fost formulată, se constată că recurenta nu a formulat critici de nelegalitate prin care să combată raţionamentul instanţei de apel, în sensul că în cauză ar fi îndeplinită condiţia triplei identităţi, respectiv că cele două litigii în care au fost pronunţate hotărârile pretins potrivinice au avut acelelaşi părţi, obiect şi cauză.

Simpla enunţare a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 şi 8 C. proc. civ., fără invocarea unor critici cu privire la considerentele avute în vedere de instanţa de apel la pronunţarea soluţiei, nu semnifică îndeplinirea obligaţiei de formulare a unor critici de nelegalitate de către recurentă.

Astfel, susţinerile recurentei în sensul că instanţa de revizuire a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârii Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pronunţată în cauza C-69/14 şi a deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, nu constituie critici ale argumentelor prezentate instanţa de revizuire care, aşa cum s-a arătat, a reţinut că nu este întrunită condiţia triplei identităţi între decizia nr. 2022/21.03.2012 a ICCJ şi decizia a cărei revizuire o solicită în prezenta cauză.

De asemenea, susţinerile recurentei cu privire la existenţa unei discriminări între aceasta şi persoanele aflate în situaţii asemănătoare sau identice, în condiţiile în care cererea sa de chemare în judecată a fost respinsă, iar cele ale altor persoane au fost admise, nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 486 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reţine că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, cu indicarea textului de lege încălcat.

Reţinând că recurenta nu a prezentat nicio critică ce poate fi încadrată în cazurile de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, constatând că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului, în condiţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 579A din 23 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2021.