Mandate appeal unfounded; accounting order for €54,223.63 plus interest and document delivery upheld.

Şedinţa publică din data de 23 martie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 03 iulie 2017 pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, secţia civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să-l oblige pe pârât să dea socoteală cu privire la mandatul încredinţat conform procurii autentificate sub nr. x/12.10.2016; să fie obligat pârâtul la plata sumei de 54.223,62 euro, către reclamantă; să fie obligat pârâtul la plata dobânzii legale, calculată de la data de 05.05.2017 (data încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x) până la plata efectivă a sumei datorate; să fie obligat pârâtul să remită către reclamantă un exemplar al contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2017 în original; să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 14079 din 09 noiembrie 2017, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârât, şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 2006 din 08 octombrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis în parte cererea reclamantei; a obligat pârâtul B. să plătească reclamantei suma de 34.276,29 euro cu titlu de diferenţă preţ ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/05.05.2017, în executarea mandatului autentificat sub nr. x/12.10.2016; a obligat pârâtul să plătească reclamantei dobânda legală calculată la suma de 34.276,29 euro (echivalentul în RON la data plăţii) de la data de 14.06.2017 (data punerii în întârziere) şi până la data plăţii efective a debitului, a fost obligat pârâtul să predea reclamantei toate actele întocmite în baza mandatului autentificat sub nr. x/12.10.2016; a respins ca neîntemeiată în rest cererea; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 9.440,97 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru (4.440,97 RON calculaţi la valoarea pretenţiilor admise) şi onorariul de avocat (în cuantum de 5000 RON).

3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 107 A din 23 ianuarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtulTemelcea Mircea împotriva sentinţei civile nr. 2006/08.10.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă; a admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva aceleiaşi sentinţe; a fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că suma datorată de pârât reclamantului cu titlu de diferenţă de preţ este de 54.223,63 euro, la care se va calcula şi dobânda legală începând cu data indicată în sentinţă, iar contravaloarea cheltuielilor de judecată pe care pârâtul trebuie să plătească reclamantei este de 12.363,69 RON (din care 5000 RON contravaloare onorariu avocat, iar diferenţa contravaloare judiciară taxă de timbru); a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei; a obligat apelantul-pârât la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel, către apelanta-reclamantă, din care 3.500 RON reprezintă contravaloarea onorariului de avocat, iar 1.500 RON reprezintă contravaloarea taxei judiciare de timbru.

4. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei instanţei de apel, a declarat recurs pârâtul B..

Recurentul-pârât a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

În argumentarea incidenţei motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., pârâtul a arătat că decizia recurată nu cuprinde motivele în fapt şi în drept pe care se întemeiază, criterii obligatorii prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. a căror lipsă atrage nulitatea hotărârii, potrivit art. 175 alin. (1) din acelaşi cod.

Din perspectiva dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României, a celor ale art. 6 parag. 1 şi a jurisprudenţei C.E.D.O., expunând aspecte teoretice legate de obligativitatea motivării hotărârii, a apreciat că instanţa de apel s-a limitat în a expune considerente fără a corobora situaţia de fapt cu prevederile legale aplicabile acesteia.

În argumentarea incidenţei motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa de apel nu a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 2013 şi urm. din noul C. civ.

Din această perspectivă, instanţa de apel a reţinut fără niciun suport legal faptul că din declaraţiile martorilor propuşi de apelanta-reclamantă reiese întru totul situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, respectiv faptul că pârâtul a încercat să ascundă, ulterior vânzării bunului imobil situat în Bucureşti, str. x, actele efectuate în baza mandatului acordat, în scopul restituirii parţiale a sumelor de bani încasate din această tranzacţie.

În contextul expus, instanţa de apel nu a dat o justă calificare declaraţiilor martorilor propuşi de apelanta-reclamantă potrivit cu care suma de 40.000 RON nu ar fi fost remisă reclamantei în condiţiile în care au declarat că nu au numărat banii, ci au sesizat faptul că erau bancnote de valoare mică.

Totodată, nu a avut în vedere declaraţia martorului C., potrivit căreia recurentul a remis reclamantei suma de 205.000 RON la data de 12 mai 2017, pe considerentul că este infirmată de extrasul de cont eliberat de D..

Suma menţionată era deţinută de recurent în afara conturilor bancare motiv pentru care la 11 mai 2017 a transferat din contul apelantei-reclamante întregul preţ al vânzării în contul său cu specificaţia "restituire împrumut", urmând ca, în baza înţelegerii verbale, după îndeplinirea mandatului să recupereze sumele avansate din resursele proprii.

De asemenea, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra sumelor pe care reclamantul le-a achitat în vederea îndeplinirii mandatului, respectiv cheltuielile efectuate cu: emiterea certificatului de calitate de moştenitor nr. 01/08.01.2015 (349,68 RON), a certificatului de moştenitor suplimentar - supliment la CM nr. 1/2015 - nr. 98/14.10.2016 (3364 RON), cadastru şi intabulare conform chitanţelor nr. OCPIB x/22.11.2016 şi nr. x/10.01.2017 (1192 RON), impozit pe clădire şi teren aferent anului 2016, conform chitanţei nr. x/2016 x din 23.09.2016 (634,98 RON), onorariu de expert în dosarul nr. x/2015 (1000 RON) şi cheltuieli curente ale imobilului reprezentând facturi achitate către E. în cuantum de circa 200 RON.

Toate aceste cheltuieli au fost suportate de către recurent din surse propri, anterior vânzării, urmând să le recupereze la momentul încasării sumei provenite din vânzarea bunului imobil.

5. Apărările formulate în cauză

F. şi G., în calitate de succesori ai intimatei-reclamante defuncte A., au depus întâmpinare, prin care au invocat, pe calea excepţiei, netimbrarea şi nulitatea recursului, iar în subsidiar, au solicitat respingerea ca nefondată a căii de atac, cu consecinţa menţinerii, ca temeinică şi legală, a deciziei recurate.

Cu privire la excepţia netimbrării recursului, invocată în raport de dispoziţiile art. 486 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., au arătat că recurentul nu a ataşat cererii de recurs dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Cu privire la excepţia nulităţii recursului, invocată în raport de dispoziţiile art. 493 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., au arătat că motivele invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte critica ce vizează nemotivarea în drept a deciziei recurate, s-a învederat că acest motiv de nelegalitate a fost invocat de către pârâtul B. şi prin cererea de apel, ca o critică adusă hotărârii primei instanţe în raport de care hotărârea instanţei de apel este motivată în fapt şi în drept atâta timp cât a arătat în mod expres că prevederile legale incidente în cazul mandatului cu titlu gratuit au fost corect reţinute şi aplicate de prima instanţă.

Câtă vreme în exercitarea controlului de legalitate, instanţa de apel a confirmat că normele de drept reţinute pe larg în considerentele hotărârii primei instanţe sunt cele aplicabile speţei deduse judecăţii, nu se impunea ca instanţa să reia enumerarea aceloraşi norme de drept incidente în cauză în motivarea deciziei.

Au arătat că critica adusă în apel cu privire la încălcarea de către prima instanţa a prevederilor art. 158 alin. (2) din C. proc. civ. care ar atrage nulitatea actelor de procedură, conform art. 153 alin. (2) din C. proc. civ., a fost respinsă cu motivarea că partea vătămată (pârâtul B.) a avut posibilitatea la termenele ulterioare, când a fost prezent în instanţă, dar şi asistat de apărător, să îndrepte această neregularitate.

Prin urmare, în mod corect Curtea de Apel Bucureşti a constatat că partea a fost prezentă la termenele de judecată ulterioare termenelor din 30.04.2018, 25.05.2018, 29.06.2018 şi 21.09.2019.

Mai mult, neregularitatea a fost înlăturată în calea de atac a apelului, când instanţa a administrat proba testimonială pentru ambii apelanţi şi a audiat câte doi martori pentru fiecare parte.

În altă ordine de idei, instanţa a arătat că deşi apelantul-pârât a susţinut ipoteza conform căreia la momentul încheierii contractului de cesiune de bun litigious nr. x/2012, acesta i-ar fi remis numitei H. (autoarea reclamantei) suma de 15.000 Euro cu titlu de împrumut, aceasta nu a fost dovedită şi nici nu are la bază o cerere reconvenţională prin care să se urmărească recuperarea împrumutului de Ia moştenitoarea debitoarei împrumutate.

În concluzie, decizia atacată este motivată atât în fapt cât şi în drept, ceea ce înlătură incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. în referire la art. 2013 şi urm. din noul C. civ., au arătat că recurentul aduce critici sub aspectul netemeiniciei hotărârii în contextul relevării modalităţii în care instanţa de apel a interpretat probele administrate (depoziţiile martorilor coroborate cu înscrisurile existente).

Niciunde în dezvoltarea acestui motiv de recurs nu este menţionată norma de drept care ar fi fost încălcată dintre cele indicate la modul general de către recurent.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel a reţinut că motivul de apel ce vizează cheltuielile aferente mandatului a fost soluţionat corect de prima instanţa, care a respins solicitarea pârâtului cu motivarea că acesta "nu şi-a preconstituit niciunfel de dovezi cu privire la cheltuielile mandatului (...)", iar "chitanţele la care face referire în cuprinsul întâmpinării relevă plăţi efectuate de către reclamanta sau de către I., astfel că nu pot fi reţinute ca fiind dovedite sumele pretins achitate de către pârât cu titlu de cheltuieli ale mandatului."

În concluzie, au apreciat că nici acest motiv de recurs nu poate conduce la casarea deciziei recurate, dezvoltarea motivului de recurs neputând încadra critica în motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Pe fondul recursul, au arătat că instanţa de apel a administrat în completarea probatoriului şi proba testimonială cu doi martori pentru fiecare parte, din declaraţiile acestora rezultând că situaţia de fapt reţinută de prima instanţa este corectă, în sensul că pârâtul, deşi a executat mandatul care i-a fost acordat în baza procurii speciale autentificate sub nr. x/2016, a încercat ulterior să ascundă de reclamantă actele pe care le-a efectuat în scopul restituirii parţiale a sumelor de bani încasate din vânzarea imobilului proprietatea reclamantei.

Prin urmare, raportând prevederile art. 2019 alin. (1) din C. civ. la speţa dedusă judecăţii, în mod legal şi temeinic, instanţele de fond şi apel au soluţionat cererea reclamantei în sensul obligării pârâtului de a-l remite acesteia suma de 54.223,63 euro.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 27 ianuarie 2021, completul filtru a respins ca nefondate excepţiile netimbrării şi nulităţii recursului, invocate de F. şi G., a admis, în principiu, recursul declarat depârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 107 A din 23 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă şi a fixat termen de judecată la 23 martie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin încheierea din 11 februarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a preschimbat, din oficiu, termenul de judecată de la 23 martie 2021 la 09 martie 2021,în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului şi soluţia pronunţată

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurent şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Critica întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se raportează la neindicarea motivelor în fapt şi în drept pe care se întemeiază decizia recurată în condiţiile în care instanţa de apel s-a limitat la a expune considerente fără a corobora situaţia de fapt cu prevederile legale aplicabile acesteia.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei şi cele pentru care au fost înlăturate susţinerile părţilor.

Aşadar, obligaţia instanţei de a-şi argumenta soluţia adoptată are în vedere stabilirea în concret, clar şi concis a stării de fapt, încadrarea unei situaţii particulare în prevederile legii, scopul motivării fiind acela de a explica soluţia adoptată de instanţă, de a asigura posibilitatea exercitării controlului judiciar şi de a proteja părţile împotriva unor soluţii sau măsuri discreţionare dispuse de către instanţele de judecată.

Trebuie reamintit, deopotrivă, că inclusiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României) subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă sau cel puţin de a le aprecia.

Prin prisma acestor considerente, Înalta Curte reţine că instanţa de apel, în temeiul efectului devolutiv al apelului, a examinat legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe în limitele motivelor de apel formulate de pârât şi, ţinând cont de dispoziţiile art. 476 - 478 din C. proc. civ., a structurat motivarea deciziei atacate pe analiza susţinerilor şi apărărilor părţilor, a ansamblului probator administrat în cauză care a dovedit situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, precum şi a dispoziţiilor legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Astfel, punctul de plecare în examinarea criticilor deduse judecăţii în apel l-a constituit contractul de mandat încheiat de părţi prin care s-au menţionat operaţiunile juridice vizate de împuternicire constând în dreptul mandatarului de a reprezenta mandantul în faţa tuturor organelor competente, de a face dovada proprietăţii, de a face demersurile pentru obţinerea actelor necesare perfectării vânzării, de a depune şi ridica documentaţia în vederea efectuării lucrărilor de cadastru la A.N.C.P.I., de a semna contractul de vânzare cumpărare în formă autentică şi de a consimţi la intabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea cumpărătorilor, de a semna în numele mandantului şi pentru el oriunde va fi necesar.

Totodată, convenţia de mandat s-a referit şi la efectuarea tuturor demersurile necesare pentru vânzarea cotei ce-i va reveni reclamantei A. din imobilul situat în municipiul Bucureşti, str. x prevăzându-se posibilitatea pentru mandatar (B.) de a înstrăina imobilul prin programul "Prima Casă", urmând să o reprezinte pe reclamantă în relaţiile cu orice bancă, unde va putea deschide cont pe numele acesteia şi va putea efectua orice operaţiuni bancare în aceste conturi.

Mandatul menţionat şi-a produs efectele pe perioada 12.10.2016 - 13.06.2017, dată la care mandantul a revocat procura autentificată sub nr. x/12.10.2016, prin notificarea transmisă prin intermediul BEJA J..

În executarea acestei convenţii, pârâtul a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/05.05.2017, potrivit cu care imobilul situat în Bucureşti, str. x, sector 4 a intrat în patrimoniul cumpărătorilor K. şi L., în schimbul preţului negociat la suma de 83.000 euro, echivalentul în RON a sumei de 377.218,4 RON, calculat la cursul B.N.R. din data de 05.05.2017, acesta fiind încasat de vânzătoare, prin mandatar, după cum urmează: suma de 40.000 de euro reprezentând echivalentul sumei de 181.792 RON, prin transfer bancar, din contul cumpărătorului deschis la I.N.G. Bank, în contul deschis pe numele vânzătoarei A., nr. x la D.., dovada plăţii constituind-o ordinul de plată avizat de către unitatea bancară a cumpărătorului şi extrasul de cont al vânzătoarei; suma de 43.000 euro reprezentând echivalentul sumei de 195.426,4 RON, s-a achitat la data încheierii contractului, din surse proprii ale cumpărătorului, prin transfer bancar, în acelaşi cont bancar al vânzătoarei, deschis la D..

La data de 08.05.2017, a fost autentificat actul adiţional nr. x de către B.N.P. "M.", prin care a fost modificat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2017, în sensul că preţul de 83.000 euro, echivalentul în RON a sumei de 377.218,4 RON a fost încasat de către vânzătoare, în două tranşe, prima de 40.000 euro şi a doua de 43.000 euro, în contul x la data autentificării actului adiţional.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi a actului adiţional, prin care părţile au convenit cu privire la conturile vânzătoarei în care urma să se facă transferul preţului imobilului, s-a constatat că la data de 10.05.2017, în contul în RON nr. x, deschis la D.. pe numele reclamantei, cumpărătorul a virat sumele de 195.427 RON şi 181.792 RON, pentru ca la data de 11.05.2017, întreaga sumă de 377.200 RON să fie redirecţionată spre contul mandatarului B., nr. x, cu titlu de "restituire împrumut."

Instanţa de apel a reţinut că din suma de 83.000 euro încasată în urma vânzării apartamentului reclamantei, suma de 19.947,33 euro (echivalentul a 90.886 RON) a fost restituită avocatului N., cu titlu de onorariu cuvenit pentru dosarele civile nr. x/2017 şi nr. y/2012, sumă ce a fost dedusă din preţul iniţial, iar din diferenţa de 63.052,67 euro mandatarul a restituit reclamantei suma de 28.776,38 euro, rămânând un rest de 34.276,29 euro.

Pârâtul B. nu i-a comunicat însă reclamantei copia contractului de vânzare-cumpărare şi nici nu i-a adus la cunoştinţă cuantumul sumei obţinute în urma vânzării ci, din contră, aşa cum a rezultat din înscrisurile depuse la dosar şi declaraţiile martorilor, i-a înmânat doar suma de 40.000 RON.

Date fiind circumstanţele factuale ale speţei, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 2010, art. 2019 şi art. 2020 din C. civ., instanţa de apel a apreciat că mandatarul era dator să restituie mandantului toate sumele pe care le-a încasat în exercitarea mandantului, mai puţin acele sume care au fost plătite sau folosite pentru executarea contractului de mandat cu titlu gratuit (onorariul de avocat), precum şi faptul că datorează dobânzi pentru sumele întrebuinţate în folosul său începând din ziua întrebuinţării, iar pentru cele cu care a rămas dator din ziua în care a fost pus în întârziere.

Aşadar, decizia recurată nu poate fi considerată nemotivată, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., critica întemeiată pe aceste dispoziţii legale urmând a fi respinsă ca nefondată.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material), indicat de recurentul-pârât ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reţine că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Cum din examinarea criticilor din cererea de recurs, astfel cum au fost expuse la pct. 4 din prezenta decizie, nu rezultă că instanţa de apel ar fi încălcat sau aplicat greşit vreo normă de drept material, Înalta Curte reţine că nu este incident nici motivul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. în condiţiile în care instanţa de apel a examinat raportul juridic dintre părţi, faţă de obiectul cererii deduse judecăţii, ce vizează angajarea răspunderii contractuale prin prisma situaţiei de fapt stabilite de instanţa de apel pe baza elementelor de probatoriu, care nu mai poate fi repusă în discuţie în cadrul controlului de legalitate exercitat pe calea recursului.

În alte cuvinte, nu pot fi primite şi analizate criticile privitoare la ignorarea/lipsirea de efecte a depoziţiilor unor martori audiaţi în proces cu privire la cuantumul sumei remise reclamantei, critici care combat în mod direct starea de fapt reţinută de către instanţa de apel, iar nu modul de interpretare şi aplicare a legii la cazul concret dedus judecăţii.

Totodată, se reţine că în mod judicios instanţa de apel a dat eficienţă prezumţiei legale de gratuitate stabilită de art. 2010 alin. (1) din C. civ. ce a guvernat raportul juridic dintre părţi în virtutea căruia sumele reprezentând cheltuieli generate de emiterea certificatului de calitate de moştenitor, a certificatului de moştenitor suplimentar, pentru efectuarea cadastrului şi a intabulării, pentru plata impozitului pe clădire şi teren şi pentru cheltuielile curente ale imobilului, respectiv plata facturilor către E. au fost achitate în executarea mandatului.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 107 A din 23 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 107 A din 23 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2021.