Recovery of litigation and bankruptcy execution costs barred by res judicata and exclusive statutory procedure under Law No. 85/2006

Şedinţa publică din data de 23 martie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 15.12.2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata către reclamantă, societate în faliment, a contravalorii cheltuielilor făcute în dosarul nr. x/2012, în cuantum de 2.572.268,12 RON, din care 1.500.489,739 RON fiind aferentă serviciilor prestate în dosarul nr. x/2012, şi anume 7% din cuantumul sumei stabilite de instanţa de judecată ca datorată de pârâta B. S.R.L. către reclamanta A. S.R.L., iar suma de 1.071.778,385 RON fiind aferentă serviciilor prestate pentru a pune în executare titlul executoriu reprezentat de sentinţa pronunţată în dosarul nr. x/2012, şi anume 5% din cuantumul total al sumei pentru care hotărârea a fost pusă în executare.

Prin încheierea de şedinţă din data de 16.01.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a VI-a civilă a Tribunalului Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiilor a III-a, a IV-a sau a V-a ale Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV - a civilă la data de 15.02.2018, sub nr. x/2017.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal.

Prin sentinţa civilă nr. 1685 din 20.07.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată şi a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta A. S.R.L., reprezentată de C., în contradictoriu cu pârâta B., pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.

3. Hotărârea pronunţată în apel de Curtea de apel.

Prin decizia nr. 1625 A din 3 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C., împotriva sentinţei civile nr. 1685 din 20.07.2018, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

4. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia civilă a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar C..

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

A formulat următoarele critici încadrate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (6) şi (8) C. proc. civ.:

În mod greşit instanţa de apel a reţinut existenţa unei identităţi de obiect şi cauză între dosarele nr. x/2012 şi nr. y/2014 şi prezenta cauză.

Atât instanţa de apel, cât şi tribunalul au interpretat greşit obiectul şi cauza dedusă judecăţii raportat la dosarul nr. x/2014 şi au admis greşit excepţia autorităţii de lucru judecat, susţinând că suma solicitată în prezenta cauză este identică cu cea solicitată cu titlu de cheltuieli de executare, însă ambele instanţe au ignorat temeiul de drept al prezentei cereri, situaţia de fapt şi cele statuate de instanţa de executare.

În mod greşit a apreciat instanţa de apel că remuneraţia lichidatorului, conform hotărârii nr. 2 din 22.08.2014, a fost pretinsă în dosarul nr. x/2014, ea nefiind solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată, ca o consecinţă a soluţionării dosarului nr. x/2014, ci au fost cheltuieli care au fost considerate ca fiind cheltuieli de executare de către executorul judecătoresc.

În cauză au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 430 alin. (1) şi (2) şi art. 431 C. proc. civ., raportat la situaţia de fapt dedusă judecăţii, întrucât, în opinia reclamantei, nu sunt întrunite condiţiile legale, neexistând identitate de obiect şi cauză juridică în dosarele nr. x/2012 şi nr. y/2014 şi prezenta cauză.

Instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 430 alin. (1) şi (2) şi art. 431 C. proc. civ.

Hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii şi nu răspunde nici criticii din apel privind indicarea temeiului de drept de către tribunal în ceea ce priveşte imposibilitatea realizării dreptului.

Deşi instanţa de fond a fost învestită cu o cerere în răspundere delictuală, aceasta a analizat cererea dedusă judecăţii prin prisma cheltuielilor de judecată, fără a arăta motivele pentru care prejudiciul solicitat a fost considerat de instanţa de fond ca fiind cheltuieli de judecată şi temeiul de drept care a stat la baza acestei consideraţii, mai ales că în ceea ce priveşte dosarul nr. x/2014 chiar instanţa de fond a reţinut în hotărâre că suma solicitată conform hotărârii nr. 2/22.08.2014 reprezintă cheltuieli conform Legii nr. 85/2006.

Greşit a stabilit instanţa de fond că există autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată în dosarul nr. x/2012 şi în dosarul nr. x/2014, iar acestei critici nu i-a răspuns instanţa de apel.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 13 iulie 2020, intimata - pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

6. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 27 ianuarie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C., împotriva deciziei civile nr. 1625A din 03 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - secţiaa III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a fixat termen pentru judecata recursului la data de 23 martie 2021, C6 noul C. proc. civ., în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cu privire la recursul declarat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în vedere următoarele:

a) În legătură cu suma de 1.500.489,733 RON:

Astfel cum rezultă din decizia civilă nr. 3948 din 10.12.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dosarul nr. x/2012, suma de 1.500.489,739 RON a fost solicitată de actuala recurentă cu titlu de cheltuieli de judecată, această cerere fiind respinsă prin dispozitivul deciziei. Fundamentându-şi această soluţie, Înalta Curte, ca instanţă de recurs, a arătat în considerentele deciziei că deşi S.C. A. S.R.L. a câştigat procesul şi ar fi avut dreptul la cheltuieli de judecată potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. "prin documentele depuse nu a făcut dovada că acestea cheltuieli au fost efectuate în acest dosar, acestea neprezentând o probă în acest sens, fiind necesară depunerea chitanţei de plată, care este documentul justificat de efectuare a plăţii acestor cheltuieli. Înalta Curte va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimate".

Această statuare a instanţei de recurs are semnificaţia unei respingeri pe fondul ei, ca neîntemeiată, a cererii de acordare a sumei de 1.500.489,739 RON, fiind vorba despre o soluţionare a acestei pretenţii printr-o dispoziţie înzestrată cu autoritate de lucru judecat. Neînfăţişarea dovezilor de către reclamantă, în condiţiile în care această sarcină îi revenea în aplicarea regulii potrivit căreia partea care afirmă trebuie să îşi dovedească afirmaţiile făcute, a avut ca efect respingerea pe fondul lui a capătului de cerere privitor la sus-evocata sumă, iar nu respingerea în temeiul unei excepţii procesuale (precum, spre exemplu, aceea a prematurităţii cererii) care ar fi îngăduit în viitor, urmare a modificării circumstanţelor privitoare la dreptul a cărui protecţie se solicită, reiterarea în justiţie, pe calea unui nou proces, a pretenţiei respective.

Astfel fiind, devine evident că soluţia pronunţată prin decizia civilă nr. 3948/10.12.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dobândit autoritate de lucru judecat, ea având ca efect, între altele, şi pe acela că nu mai este îngăduită introducerea unei noi cereri în justiţie, în cadrul unui nou proces, prin care suma de 1.500.489,739 RON să fie din nou pretinsă.

Contrar afirmaţiilor recurentei, dispoziţiile art. 430 alin. 1şi 2, precum şi cele ale art. 431 N. C. proc. civ. au fost corect interpretate şi aplicate în cauză, existând identitate de părţi, obiect şi cauză între pretenţia dedusă judecăţii în dosarul nr. x/2012 şi cea din prezentul proces.

Este de avut în vedere, sub acest aspect, că atât atunci când cheltuielile de judecată se solicită, ca cerere accesorie, într-un proces început, cât şi în cazul în care ele sunt solicitate pe cale principală într-un proces ulterior şi distinct, fundamentul juridic al pretenţiei rămâne acelaşi: răspunderea civilă delictuală a părţii care, prin conduita sa, a provocat în mod injust pornirea unui proces sau, când este cazul, a unei executări silite.

Prin urmare, cauza cererii şi, desigur, obiectul ei rămân aceleaşi, singura diferenţă fiind reprezentată de calea juridică aleasă pentru judecarea pretenţiei: cererea accesorie în primul proces sau, ulterior, o cerere principală având ca obiect acordarea respectivelor cheltuieli.

Este fără relevanţă, în cauza de faţă, că la data pronunţării deciziei civile nr. 3948/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie suma de 1.500.489,739 RON nu era încă plătită, plata făcându-se doar ulterior, căci atâta vreme cât reclamanta solicitase plata, era datoare a înfăţişa dovezile care să ateste temeinicia pretenţiei sale. Doar în măsura în care s-ar fi pus în discuţie excepţia prematurităţii cererii privitoare la cheltuieli, iar aceasta ar fi fost admisă, s-ar fi putut considera că reclamantei îi rămânea deschisă, în viitor, posibilitatea de a solicita suma pe calea unei noi cereri în justiţie, promovând un nou proces.

Rezultă, aşadar, că instanţa de apel a hotărât cu interpretarea şi aplicarea corectă a legii, sprijinindu-şi hotărârea pe o argumentaţie clară şi pertinentă, iar nu contradictorie, neputându-se reţine incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

b) În legătură cu suma de 1.071.778,385 RON aferentă serviciilor prestate pentru a pune în executare titlul executoriu din dosarul nr. x/2012:

Cu privire la această sumă este esenţial a se observa că prin decizia civilă nr. 3761/A/26.10.2015 a Tribunalului Bucureşti, pronunţată în dosarul nr. x/2014, având caracter definitiv, s-a statuat că "Nefondat este şi motivul de apel care vizează onorariul lichidatorului judiciar. Tribunalul nu poate primi apărările creditoarei în sensul că acesta ar reprezenta o cheltuială cu executarea silită, în sensul art. 669 (670 după republicare) C. proc. civ.. Contrar acestor susţineri, se constată că, prin procesul-verbal al adunării creditorilor din 22.08.2014 (...) s-a aprobat plata onorariului lichidatorului, de 5% din cuantumul total al debitului pus în executare, astfel că această plată se va analiza în cadrul procedurii speciale potrivit Legii nr. 85/2006".

Faţă de existenţa acestei dezlegări, în mod corect au apreciat atât prima instanţă, cât şi cea de apel din prezentul proces, că este vorba despre aspecte care, în sensul prevederilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ., au dobândit autoritate de lucru judecat, prin ele tranşându-se două aspecte a căror importanţă nu poate fi tăgăduită: cel dintâi, că suma pretinsă nu reprezintă o cheltuială cu executarea silită (altfel spus, nu reprezintă o cheltuială de executare); cea de-a doua, că această plată se va realiza în cadrul procedurii speciale instituite prin Legea nr. 85/2006.

Or, atâta vreme cât s-a decis că actualei recurente nu îi sunt deschise căile procedurale comune pentru realizarea dreptului de creanţă pe care îl afirmă, ea fiind ţinută a urma procedura specială prevăzută de Legea nr. 85/2006, această statuare a instanţei se impune cu forţa obligatorie specifică lucrului judecat, fiind interzisă promovarea unei acţiuni de drept comun, precum cea de faţă, pentru a se obţine plata sumei.

A considera altfel, acceptând punctul de vedere al recurentei, înseamnă a lăsa fără efect cele decise printr-o hotărâre definitivă, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 431 alin. (1) C. proc. civ., după cum bine a arătat instanţa de apel.

Aspectele privitoare la data la care, în aprecierea recurentei, creanţa contra intimatei ar fi devenit certă, lichidă şi exigibilă, sunt fără relevanţă, esenţial fiind că privitor la suma pretinsă s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat calea procedurală ce trebuie urmată, anume procedura instituită prin Legea nr. 85/2006, ca lege specială, fiind deci exclusă o acţiune civilă de drept comun.

În ce priveşte echivalenţa cheltuieli de judecată - cheltuieli de executare silită, trebuie remarcat că, esenţial, fundamentul ambelor categorii de cheltuieli este reprezentat de fapta părţii care, fără drept, a provocat fie o judecată, fie (şi) o executare silită. Prin urmare, există o identitate de fundament juridic al unor asemenea pretenţii, astfel că dintr-o asemenea perspectivă trebuie înţelese analogiile şi referirile pe care instanţa de apel le-a făcut în prezentul proces, şi de această dată raţionamentul instanţei fiind în armonie cu legea, clar, coerent şi pertinent.

Nu poate fi, deci, reţinută incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. nici cu privire la suma de 1.071.778,385 RON.

Faţă de toate cele ce preced, recursul se va respinge ca nefondat, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar C., împotriva deciziei civile nr. 1625 A din 03 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2021.