Restitution claim appeal inadmissible; prior decision under Law No. 10/2001 stands.

Şedinţa publică din data de 18 martie 2021

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă la 15 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar, anularea dispoziţiei nr. 19919 din 31 octombrie 2018, emise de Primarul Municipiului Constanţa şi obligarea pârâţilor la acordarea în compensare a unor terenuri din patrimoniul acestora, cu cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa Tribunalului Constanţa

Prin sentinţa nr. 1142 din 8 mai 2019, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar.

3. Decizia Curţii de Apel Constanţa

Prin decizia nr. 47/C din 3 iunie 2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins apelul formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 1142 din 8 mai 2019, pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, ca nefondat.

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 47/C din 3 iunie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs, criticând soluţia pentru nelegalitate.

Prin motivele de recurs încadrate în art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., recurenţii au susţinut, în esenţă, că hotărârile pronunţate în fond şi apel în prezentul litigiu încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1107 din 1 martie 2012, pronunţate în dosarul nr. x/2010 de Tribunalul Constanţa, lămurite prin încheierea din 21 august 2013, prin care s-a stabilit, definitiv, dreptul lor la obţinerea măsurilor reparatorii prevăzute de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi Legea nr. 247/2005, în principal, prin compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de unitatea deţinătoare, iar în subsidiar, prin despăgubiri băneşti conform art. 16 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Au menţionat recurenţii că instanţa de apel, contrar limitelor învestirii, a analizat încheierea din 21 august 2013 cu trimitere la art. 2811 şi art. 2812 C. proc. civ. de la 1865, hotărârea fiind pronunţată cu încălcarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 324 din 10 mai 2018, referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 2811 alin. (1) din acelaşi cod.

Au susţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 165/2013, în raport de data soluţionării definitive a litigiului în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Constanţa, urmare căruia a fost emisă dispoziţia nr. 19919 din 31 octombrie 2018 a Primarului Municipiului Constanţa.

Au mai arătat recurenţii că instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material prevăzute de art. 1 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 165/2013 şi art. 24 alin. (2), (3) şi 4 din acelaşi act normativ, fără a aprecia asupra incidenţei deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 12/2018, respectiv asupra caracterului disponibil, în accepţiunea Legii nr. 10/2001, a terenului solicitat în compensare şi fără a aprecia dacă dispoziţia atacată a fost emisă cu încălcarea titlului executoriu deţinut de recurenţi.

5. Înregistrarea cererii de recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Cererea de recurs a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 7 august 2020, fiind repartizat aleatoriu Completului nr. 8.

6. Procedura de filtru

Prin întâmpinarea formulată, intimaţii Primarul Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar, au solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.

Recurenţii au depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimaţi şi susţinând că recursul este admisibil.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, s-a reţinut că decizia civilă nr. 47/C din 3 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, nu are deschisă calea de atac a recursului, faţă de dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

În cauză, prin rezoluţia din 1 martie 2021, s-a stabilit termen de judecată la 18 martie 2021, pentru discutarea admisibilităţii recursului.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Litigiul dedus judecăţii are ca obiect cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanţii A. şi B., prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin primar, anularea dispoziţiei nr. 19919 din 31 octombrie 2018 emise de Primarul Municipiului Constanţa şi obligarea pârâţilor la acordarea în compensare a unor terenuri din patrimoniul acestora.

Înalta Curte reţine că, prin dispoziţia a cărei anulare se solicită a fost soluţionată notificarea formulată de recurenţi în baza Legii nr. 10/2001, dispunându-se respingerea cererii de restituire în natură a terenului în suprafaţă de 2.449,31 mp situat în Constanţa, acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilele situate în Constanţa, Bd. x nr. 251 şi respingerea cererii privind imobilul în suprafaţă de 5.427,28 mp, din Constanţa, Bd. x.

Înalta Curte constată că Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 reglementează, prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dreptul persoanei îndreptăţite să atace decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare, hotărârea tribunalului fiind supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel (art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor).

Conform art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "în cazul în care în acest act normativ nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se menţionează că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a acestui act normativ, aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară, dispoziţiile alin. (1) fiind incidente şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară."

Potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013 "Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi".

Art. 33 din Legea nr. 165/2013 prevede obligaţia entităţilor învestite de lege cu soluţionarea cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, în termenele stabilite. Prin art. 34 s-a stabilit procedura de soluţionare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Conform dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din acelaşi act normativ "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării; (alin. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului."

Coroborând normele enunţate, se constată că decizia nr. 47/C din 3 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă nu este susceptibilă de recurs, fiind supusă numai apelului.

Înalta Curte reţine că prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

De asemenea, dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. consacră principiul legalităţii căilor de atac, principiu cu valoare constituţională, prevăzut în art. 129 din Constituţia României, conform căruia dreptul părţilor interesate de a ataca hotărârile judecătoreşti se poate exercita numai în condiţiile legii.

Concluzionând, pentru considerentele expuse, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 47/C din 3 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 47/C din 3 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2021.