Competence conflict in objection to enforcement: application of Art. 127 CPC to creditor-judge and debtor’s choice of venue among multiple debtors

Şedinţa publică din data de 18 martie 2021

După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Contestaţia la executare

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la 6 aprilie 2020 sub nr. x/2020, contestatorul Ministerul Finanţelor Publice a formulat, în contradictoriu cu intimata A., contestaţie la executare împotriva somaţiei nr. x din 10 februarie 2020 emise de Societatea de Executori Judecătoreşti "B." în dosarul de executare nr. 398/E/2019, a executării silite înseşi, precum şi împotriva încheierii nr. 216 din 23 ianuarie 2020, pronunţate de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2020.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 712 şi următ. C. proc. civ.

2. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 4810 din 10 septembrie 2020, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba-Iulia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a reţinut că, potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., forma în vigoare la momentul începerii executării silite, contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare, care, conform art. 651 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau după caz sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, instanţă cu atribuţii în soluţionarea cererilor de încuviinţare a executării silite, a contestaţiilor la executare, precum şi a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Constatând că nu există o dispoziţie legală specială în materia executării silite cu privire la stabilirea instanţei de executare în cazul pluralităţii de debitori, a apreciat că, într-o asemenea situaţie, devin incidente prevederile art. 112 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia, iar în cazul în care printre pârâţi sunt şi obligaţi accesoriu, cererea se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali.

Aşadar, în cadrul executării silite ce se derulează împotriva mai multor debitori, creditorul are opţiunea de a învesti, cu cererea de executare silită/cererea de intervenţie în cursul executării silite, instanţa în circumscripţia căreia se află domiciliul/sediul oricăruia dintre debitorii principali, cu respectarea dispoziţiilor art. 112 alin. (1) C. proc. civ.

Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a reţinut că, faţă de calitatea creditoarei de judecător în cadrul Curţii de Apel Oradea, în cauză sunt incidente şi dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., intimata manifestându-şi opţiunea ce rezultă din art. 112 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (1) din acelaşi cod, învestind cu soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite Judecătoria Oradea, în circumscripţia căreia se află sediul a trei dintre debitori.

Însă, a considerat că această opţiune a creditorului contravine dispoziţiilor imperative ale art. 127 alin. (1) C. proc. civ., care impun creditorului obligaţia de a sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad din circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Aşadar, creditoarea din prezenta cauză, deşi a învestit cu cererea sa Judecătoria Oradea, aceasta trebuia să se îndrepte la orice judecătorie din circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate Curţii de Apel Oradea.

Apreciind că nu poate fi neglijată opţiunea creditoarei de a alege, ca instanţă de executare, judecătoria de la sediul a trei dintre debitorii urmăriţi silit, opţiune exprimată prin învestirea Judecătoriei Oradea cu cererea de intervenţie în cadrul executării silite, la stabilirea instanţei competente Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a apreciat că se impun a fi aplicate dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste motive, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, instanţă aflată în circumscripţia Curţii de Apel Alba Iulia, învecinată Curţii de Apel Oradea.

3. Hotărârea Judecătoriei Alba Iulia

Prin sentinţa civilă nr. 2773 din 18 decembrie 2020, Judecătoria Alba Iulia a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Alba Iulia a reţinut că, prin încheierea nr. 216 din 23 ianuarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Oradea a încuviinţat executarea silită ce face obiectul dosarului de executare nr. 398/E/2020 al Societăţii Executorilor Judecătoreşti "B.", împotriva debitorilor Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, Tribunalul Bihor, Curtea de Apel Oradea, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice, în baza titlurilor executorii reprezentate de sentinţa civilă nr. 37/2008 a Curţii de Apel Oradea, încheierea din 11.06.2019 a Curţii de Apel Oradea şi sentinţa civilă nr. 402/PI/2017 a Tribunalului Timiş. Cererea de executare silită a fost formulată de creditoarea A., care are calitatea de judecător la Tribunalul Bihor.

Făcând referire la dispoziţiile art. 714 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., care stabilesc instanţa competentă pentru soluţionarea contestaţiei la executare şi definesc instanţa de executare, Judecătoria Alba Iulia a reţinut aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 112 alin. (1) din acest act normativ, cu privire la pluralitatea de pârâţi.

Judecătoria Alba Iulia a constatat şi incidenţa prevederilor art. 116 C. proc. civ., care reglementează posibilitatea reclamantului de a alege între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Reţinând existenţa în cauză a pluralităţii de debitori, a apreciat că instanţa de executare poate fi atât Judecătoria Oradea (competenţă determinată în raport de sediul debitorilor Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor, Tribunalul Bihor şi Curtea de Apel Oradea), cât şi Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti (competenţă determinată în raport de sediul debitorilor Ministerul Justiţiei şi Ministerul Finanţelor Publice).

Cu privire la incidenţa prevederilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., a apreciat că acestea sunt parţial incidente. În ceea ce priveşte încuviinţarea executării silite (procedură necontencioasă în cadrul căreia nu se urmăreşte stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană), a considerat că art. 127 C. proc. civ. nu îşi găseşte aplicabilitatea, întrucât raţiunea normei constă în înlăturarea oricărei suspiciuni de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţii. Or, la soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite, debitorul şi creditorul nu participă la judecată, nu sunt citaţi, nu li se comunică şi nu pot, în principiu, să atace încheierea, astfel încât, condiţia pentru care a fost instituită o atare reglementare, nu este îndeplinită.

Referitor la contestaţia la executare, a reţinut că, în prezenta cauză, debitorul Ministerul Finanţelor Publice are calitatea de contestator (reclamant), iar creditoarea A., calitatea de intimată (pârâtă). Faţă de aceste aspecte, a considerat că nu este incident art. 127 alin. (1) C. proc. civ., întrucât contestaţia la executare a fost introdusă de debitorul Ministerul Finanţelor Publice, iar nu de creditoarea A..

Judecătoria Alba Iulia a reţinut că, potrivit art. 116 C. proc. civ., în cazul competenţei alternative, alegerea instanţei revine reclamantului. Ulterior manifestării acestei opţiuni, reclamantul nu mai poate reveni asupra ei, nici pârâtul nu ar putea cere declinarea competenţei, după cum nici instanţa nu ar putea să o dispună din oficiu. Astfel, instanţa sesizată de reclamant devine exclusiv competentă să soluţioneze cauza, alegerea acesteia determinând prorogarea de competenţă şi înlăturarea competenţei teritoriale a oricărei alte instanţe.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra conflictului negativ de competenţă

Obiectul cauzei în privinţa căreia s-a ivit prezentul conflict negativ de competenţă este reprezentat de contestaţia la executare formulată de contestatorul Ministerul Finanţelor Publice, în contradictoriu cu intimata A., împotriva somaţiei nr. x din 10 februarie 2020 emise de Societatea de Executori Judecătoreşti "B." în dosarul de executare nr. 398/E/2019, a executării silite înseşi, precum şi împotriva încheierii nr. 216 din 23 ianuarie 2020, pronunţate de Judecătoria Oradea în dosarul nr. x/2020.

Executarea silită a fost declanşată în baza titlurilor executorii reprezentate de sentinţa nr. 37/2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, irevocabilă prin decizia nr. 943/2010 a aceleiaşi instanţe, şi sentinţa nr. 402/2017 a Tribunalului Timiş, secţia I civilă, definitivă prin decizia nr. 967/2018, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, prin care debitorii Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Oradea şi Tribunalul Bihor au fost obligaţi la plata către intimată a unor drepturi salariale.

Potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., "Contestaţia se introduce la instanţa de executare."

Înalta Curte reţine că, în materia executării silite, stabilirea instanţei competente din punct de vedere teritorial, se face în raport de dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Conform acestei norme legale, "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Prevederile art. 651 alin. (3) C. proc. civ. au atribuit instanţei de executare competenţa de soluţionare a cererilor de încuviinţare a executării silite, a contestaţiilor la executare, precum şi a altor incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Prin raportare la normele legale enunţate, Înalta Curte reţine că instanţele deopotrivă competente să soluţioneze contestaţia la executare sunt cele de la sediul debitorilor Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bihor şi Curtea de Apel Oradea, instituţii în sarcina cărora a fost stabilită obligaţia de plată a drepturilor salariale prin titlurile executorii.

Însă, în absenţa unui text de lege special care să reglementeze modalitatea de determinare a instanţei de executare în caz de pluralitate de debitori cu sedii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, dispoziţiile art. 112 şi art. 116 C. proc. civ., petentul având alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

În cauză, prin depunerea contestaţiei la executare la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în a cărei rază teritorială de află sediul contestatorului Ministerul Finanţelor Publice, se apreciază că acesta a făcut alegerea de competenţă, fixând competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, în mod definitiv, în favoarea acestei instanţe.

Se constată că, din cuprinsul titlurilor executorii în baza cărora se efectuează executarea silită (hotărâri judecătoreşti pronunţate de Tribunalul Timiş şi de Curtea de Apel Oradea), rezultă că intimata-creditoare A. are calitatea de judecător la Tribunalul Bihor.

Acest aspect ar fi putut atrage incidenţa art. 127 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia, "În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii."

Însă, în situaţia de faţă, contestatorul nu a înţeles să invoce aceste dispoziţii legale, ci a optat pentru sesizarea instanţei de la sediul său.

Împrejurarea că Judecătoria Oradea a pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite şi a cererii de intervenţie a creditoarei în dosarul de executare nr. 398/E/2019 aflat pe rolul Societăţii Executorilor Judecătoreşti "B.", nu este de natură să atragă, în mod automat, competenţa acestei instanţe în soluţionarea contestaţiei la executare, şi, corelativ, aplicarea din oficiu, de către instanţa care a declinat cauza, a dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ.

Pe de o parte, potrivit art. 666 alin. (6) C. proc. civ., încheierea prin care s-a dispus încuviinţarea executării silite poate fi supusă controlului instanţei de executare pe calea unei contestaţii la executare, deci inclusiv prin prisma stabilirii instanţei de executare competente.

Pe de altă parte, în cazul pluralităţii de debitori, în vederea stabilirii instanţei de executare urmează a se da prevalenţă dispoziţiilor speciale în materie, respectiv art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în măsura în care niciuna din judecătoriile de la sediul debitorilor nu poate soluţiona cauza din pricina interdicţiilor instituite de art. 127 C. proc. civ., devenind aplicabilă această din urmă dispoziţie.

Faţă de argumentele expuse şi de dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 martie 2021.