Delictual liability for failure to recover debts: certainty of damage and absence of fault

Şedinţa publică din data de 18 martie 2021

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Călăraşi, secţia civilă la 17 mai 2017, sub nr. x/2018, reclamantul Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Călăraşi a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A., obligarea acesteia la acoperirea prejudiciului în cuantum de 273.907,30 RON şi la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349 C. civ. raportate la cele ale art. 1357-1371 din acelaşi act normativ.

2. Apărările formulate la fond

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia prematurităţii cererii.

3. Hotărârea Tribunalului Călăraşi

Prin sentinţa nr. 117 din 8 februarie 2019, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, prematurităţii şi prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de pârâtă prin întâmpinare.

A respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor - Călăraşi (ITCSMS), în contradictoriu cu pârâta A., obligând reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

4. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin decizia nr. 2037 din 17 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor - Călăraşi (ITCSMS) împotriva sentinţei nr. 117 din 8 februarie 2019, pronunţate de Tribunalul Călăraşi, secţia civilă. L-a obligat pe apelantul-reclamant să plătească intimatei-pârâte A. suma de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

5. Recursul

Împotriva deciziei nr. 2037 din 17 decembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs, în termenul legal, reclamantul Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor - Călăraşi (ITCSMS), solicitând admiterea căii extraordinare de atac şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de fond.

Invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susţinut că decizia atacată este nelegală şi cuprinde motive contradictorii.

A arătat că instanţa de apel a analizat cu prioritate excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, prematurităţii şi prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de pârâtă prin întâmpinare, apreciind că recurentul nu justifică interesul de a promova calea de atac a apelului din perspectiva modalităţii de soluţionare a acestor excepţii, care au fost respinse de tribunal.

Cu toate acestea, în cuprinsul deciziei, curtea a reţinut că este relevantă, pe fondul cauzei, aparenta contradicţie între soluţia de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi constatarea faptului că o parte dintre debitele solicitate de recurent sunt prescrise.

Chiar dacă instanţa de apel a constatat că o parte dintre creanţe sunt prescrise, recurentul a susţinut că acest aspect nu a fost examinat prin prisma excepţiei prescripţiei, ci s-a stabilit, pe fondul cauzei, că prescrierea creanţelor în perioada în care intimata era conducătoarea instituţiei atrage răspunderea sa, indiferent de calitatea pe care aceasta a deţinut-o (de manager, în anul 2009 sau de coordonator de activitate/director executiv/inspector-şef).

Caracterul contradictoriu al considerentelor hotărârii rezidă şi din faptul că, pe de o parte, instanţa de apel a considerat că recurentului i se opune decizia nr. 13 din 16 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, însă, ulterior, a opinat că recurentul nu are competenţe cu privire la extinderea prejudiciului.

În mod greşit instanţa de apel a reţinut că prejudiciul nu a fost determinat, întrucât recurentul a arătat care a fost modalitatea de stabilire a acestuia. Curtea a ignorat constatările actului de control, apreciind că prejudiciul nu a fost determinat cu certitudine, procedând la diminuarea acestuia, aspect ce contravine deciziei Curţii de Conturi a României - Camera de Conturi Călăraşi.

În motivarea cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 1357 C. civ., stabilind că intimata nu avea obligaţia de a depune diligenţe pentru recuperarea debitelor aferente anilor 2002-2009, în lipsa calităţii sale de reprezentant al unităţii. Contrar acestor statuări, curtea a reţinut că intimata este totuşi responsabilă pentru faptul că nu a urmărit recuperarea debitelor restante.

Instanţa de apel s-a limitat la a face consideraţii asupra certitudinii creanţei, omiţând a se raporta la sumele precizate de recurent, prin indicarea facturilor care le-a constatat.

Deşi recurentul a indicat valoarea prejudiciului la suma de 290.932,66 RON, curtea a menţionat o altă sumă, astfel că decizia atacată încalcă dispoziţiile deciziei emise de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Călăraşi.

În ceea ce priveşte întrunirea dispoziţiilor art. 1357 C. civ., pentru atragerea răspunderii civile delictuale a intimatei, recurentul a susţinut că vinovăţia acesteia reiese din răspunsul dat Curţii de Conturi, cu ocazia notelor de relaţii. Cât priveşte fapta ilicită, existenţa acesteia rezidă chiar din decizia nr. 7/2014 a Camerei de Conturi Călăraşi.

5. Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 28 mai 2020, sub nr. x/2017, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 8.

6. Procedura de filtru

La 12 iulie 2020, intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepţie, nulitatea recursului pentru

Prin raportul întocmit în baza rezoluţiei din 2 iunie 2020, s-a reţinut că recursul este admisibil în principiu, motivele de recurs putând fi încadrate în art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recursul a fost admis în principiu prin încheierea din camera de consiliu din 4 februarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Analizând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs invocate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

7.1 Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurent ca fiind incident în speţă, este nefondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea concretă a stării de fapt, urmând o ordine cronologică.

Reţinerea fiecărei împrejurări trebuie argumentată cu ajutorul probelor administrate, iar dacă acestea sunt contradictorii, trebuie examinate comparativ, arătându-se considerentele pentru care s-au reţinut unele şi s-au înlăturat altele.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de parte în cererea dedusă judecăţii, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept expuse, putând să răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc toate susţinerile invocate de parte, hotărârea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Raportat la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din examinarea modului în care Curtea de Apel Bucureşti a analizat apelul declarat de reclamantul Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Călăraşi se constată, contrar susţinerilor acestuia, că hotărârea atacată nu cuprinde motive contradictorii.

Astfel, prin cererea de apel, recurentul a invocat nemotivarea în fapt şi în drept a sentinţei, din perspectiva examinării cumulative, de către instanţa de fond, a excepţiilor invocate de intimată prin întâmpinare, în lipsa indicării temeiului legal sau precizării condiţiilor în baza cărora a procedat în această fel.

Exercitând controlul judiciar al sentinţei, prin prisma acestor critici, curtea a constatat că recurentul nu justifică interesul cerut de art. 32 şi art. 33 C. proc. civ. pentru promovarea căii de atac sub acest aspect, în raport de faptul că tribunalul a respins excepţiile, iar argumentele aduse în sprijinul acestei soluţii au fost considerate că reflectă soluţia adoptată.

Această constatare a instanţei de apel este justificată, de vreme ce exercitarea acţiunii civile sau a căilor de atac este condiţionată de existenţa interesului, iar excepţiile invocate de intimată au fost respinse de tribunal, conform solicitării recurentului din răspunsul la întâmpinare.

Faptul că instanţa de apel a considerat că singurul aspect relevant al acestui motiv de apel este reprezentat de aparenta contradicţie între soluţia de respingere a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi constatarea, de către tribunal, a prescripţiei unora dintre debitele restante, nu este de natură să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Aceasta întrucât curtea a concluzionat că nu există contrarietate între situaţia de fapt şi situaţia de drept reţinută de instanţa de fond, care a apreciat că acţiunea a fost formulată înăuntrul termenului de prescripţie, prin raportare la actul care a stat la baza formulării pretenţiilor (raportul privind verificarea ducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizia nr. 7/2014 a Camerei de Conturi Călăraşi).

În scopul înţelegerii corecte a acestei situaţii, curtea a precizat că instanţa de fond s-a raportat la facturile care au atestat existenţa debitelor restante, respectiv facturile nr. x/03.12.2001, nr. x/02.04.2003 şi nr. x/25.07.2003, emise de B. - Sucursala Călăraşi, cu privire la care a stabilit că, cel puţin factura din anul 2001, se situează cu mult în afara perioadei de referinţă indicate de reclamant, menţionate în actul de control.

Faţă de aspectele relevate, se constată că decizia recurată nu conţine dispoziţii contradictorii, curtea specificând că a realizat controlul judiciar al sentinţei din perspectiva fondului cauzei, iar nu a criticilor recurentului, relative la modalitatea de soluţionare a excepţiilor, a căror analiză nu s-a impus, în raport de respingerea acestora de către tribunal.

Contradictorialitatea considerentelor deciziei atacate nu poate fi reţinută nici din perspectiva pretinsei trimiteri făcute de instanţa de apel la decizia nr. 13 din 16 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, faţă de posibilitatea recurentului de a extinde modalitatea de stabilire a prejudiciului.

Dimpotrivă, din analiza deciziei recurate reiese că referirea la această hotărâre s-a făcut de către instanţa de apel în contextul examinării criticii invocate de recurent prin motivele de apel, statuările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind aduse în sprijinul promovării acţiunii civile deduse judecăţii.

Argumentele curţii asupra acestui aspect nu sunt contradictorii, instanţa reţinând că referirea recurentului la decizia nr. 13 din 16 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a făcut în scopul susţinerii admisibilităţii acţiunii, care nu se poate constitui într-o critică a sentinţei apelate, faţă de soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei de inadmisibilitate invocate de intimată şi de soluţionarea cauzei pe fond.

Nici pretinsa contradictorialitate a considerentelor deciziei recurate, din perspectiva diminuării prejudiciului în raport cu suma stabilită cu acelaşi titlu prin decizia Camerei de Conturi Călăraşi, nu poate fi reţinută.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte observă că instanţa de apel a reţinut lipsa caracterului cert al prejudiciului prin prisma nedeterminării globale a acestuia sau pentru fiecare debitor în parte.

Curtea a explicat în considerentele deciziei că motivul care a condus la această concluzie a fost lipsa de coerenţă a recurentului cu privire la indicarea valorii exacte a prejudiciului, acesta solicitând iniţial, prin cererea de chemare în judecată, suma de 273.907,30 RON, ulterior suma de 290.932,66 RON, urmând ca apoi să menţioneze că prin decizia nr. 7/2014 a Camerei de Conturi Călăraşi s-a constatat că prejudiciul este de 132.453,80 RON, 44.283,81 RON şi 85.020,99 RON, fără a indica modalitatea de calcul şi izvorul concret al acestor sume.

Având de stabilit caracterul cert al prejudiciului, în raport de înscrisurile în baza cărora acesta a fost solicitat, instanţa de apel a reţinut că suma de 132.453,80 RON reprezintă accesorii calculate la creanţele datorate, iar suma de 44.283,81 RON constă în creanţe neîncasate de la un număr de 25 de agenţi economici, aceste sume fiind însă prescrise. Însumând valorile menţionate, a constatat că valoarea rezultată este de 176.737,61 RON, faţă de sumele de 273.907,30 RON sau 290.932,66 RON, solicitate de recurent.

Contrar susţinerilor recurentului, aceste argumente ale instanţei de apel nu sunt de natură să creeze confuzie între sumele solicitate cu titlu de prejudiciu şi suma constatată de Camera de Conturi Călăraşi prin decizia nr. 7/2014, ci, dimpotrivă, acestea justifică motivul pentru care instanţa de apel a considerat că este temeinică şi legală hotărârea instanţei de fond din perspectiva neîndeplinirii condiţiilor pentru angajarea răspunderii civile delictuale a intimatei.

În concluzie, nu se poate reţine că decizia recurată cuprinde motive contradictorii. Dimpotrivă, aceasta conţine expuneri clare ale raţionamentului pe care a fost fundamentată soluţia instanţei de apel, considerentele hotărârii fiind detaliate corespunzător obligaţiei legale de motivare prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi act normativ.

7.2 Criticile încadrate de recurent pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt, de asemenea, nefondate.

Răspunderea civilă delictuală, reglementată în art. 1349 C. civ., poate fi reţinută în situaţia îndeplinirii cumulative a următoarele condiţii: existenţa unei fapte ilicite, a unui prejudiciu, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi a culpei autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.

Repararea prejudiciului rezultat din fapta proprie, reglementată de art. 1357 C. civ., poate fi angajată numai în sarcina persoanei care a cauzat altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie.

Cât priveşte fapta ilicită, se subsumează acestei noţiuni conduita omului prin care se încalcă normele dreptului obiectiv sau regulile de convieţuire socială, respectiv acţiunile sau inacţiunile ce conduc la încălcarea drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane.

Prejudiciul presupune rezultatele dăunătoare, de natură patrimonială sau nepatrimonială, ca efecte ale încălcării drepturilor subiective şi intereselor legitime ale unei persoane, acesta trebuind să aibă caracter cert şi să fie nereparat. Problema caracterului cert al prejudiciului se pune atunci când existenţa acestuia este sigură, neîndoielnică şi poate fi evaluată sau evaluabilă în prezent.

Pentru antrenarea răspunderii civile delictuale este necesar ca între fapta ilicită şi prejudiciu să existe un raport de cauzalitate, respectiv ca prejudiciul cauzat altuia să fie consecinţa faptei ilicite săvârşită de o altă persoană.

În ceea ce priveşte culpa, aceasta reprezintă o condiţie necesară pentru angajarea răspunderii civile delictuale, fiind necesar ca fapta ilicită care a cauzat prejudiciul să fie imputabilă autorului ei, indiferent de formele pe care această culpă le-ar îmbrăca.

Curtea de apel, având obligaţia de a analiza legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate, în limitele devoluţiunii în apel, prin raportare la faptele imputate intimatei şi la verificarea condiţiilor răspunderii civile delictuale, a concluzionat că aceasta nu poate fi obligată la repararea prejudiciului solicitat de recurent.

Potrivit considerentelor hotărârii recurate, soluţia de respingere a cererii recurentului de obligare a intimatei la acoperirea prejudiciului a fost fundamentată pe împrejurarea că nu s-a dovedit caracterul ilicit al faptelor imputate acesteia, cu potenţial de producere a prejudiciului, şi nici vreo culpă în producerea acestuia sau legătura de cauzalitate între modul de îndeplinire a atribuţiilor şi prejudiciul pretins, care a fost considerat incert.

Concluzia s-a impus în urma evaluării probatoriului, care a evidenţiat că intimata, în calitatea sa de director executiv şi de coordonator al unităţii recurente, a declanşat procedurile de recuperare a sumelor restante de la debitori, emiţând decizia nr. 1/18.01.2012 pentru constituirea colectivului de lucru cu atribuţii de pregătire a documentelor necesare recuperării în instanţă a debitelor restante, organizând şedinţe de lucru cu toţi salariaţii unităţii, în care au fost evidenţiate nereguli cuprinse în raportul de audit, menţionând în fişele postului anumitor angajaţi sarcina de a monitoriza încasarea contravalorii serviciilor prestate de la operatorii economici.

În acest sens, conform aceloraşi probatorii, s-a reţinut că măsurile luate de intimată au fost în concordanţă cu atribuţiile menţionate în documentele de numire în funcţie, în baza cărora intimata a declanşat procedurile necesare recuperării sumelor restante, pentru unele creanţe formulând declaraţii de creanţă ce au fost înscrise în procedura de insolvenţă deschisă împotriva unor societăţi, scopul urmărit fiind aşadar legitim.

Constatările instanţei de apel relative la lipsa caracterului ilicit al faptelor imputate intimatei reţinute din înscrisurile depuse de recurent în dovedirea existenţei prejudiciului au în vedere faptul că, la momentul declanşării de către aceasta a procedurii de urmărire a creanţelor, unele dintre societăţile debitoare erau radiate sau inactive, iar o parte dintre acţiunile de recuperare a creanţelor au fost respinse sau, după caz, s-a dispus închiderea procedurii de insolvenţă. Totodată, s-a reţinut că documentele fiscale care atestau existenţa creanţelor aferente anilor 2002, 2003, 2005, 2006, 2007, 2008 şi 2009 au fost emise anterior perioadei în care intimata a îndeplinit funcţia de director, aspect ce exclude culpa sa în recuperarea acestor debite.

Lipsa culpei intimatei a fost reţinută de instanţa de apel şi prin raportare la ordonanţa de clasare nr. 1717/P/2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Călăraşi, prin care s-a dispus clasarea cauzei privind comiterea, de către intimată, a infracţiunii prevăzute de art. 64 din Legea nr. 94/1992, pe motiv că fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

Referitor la prejudiciu, se constată că în mod corect a reţinut instanţa de apel lipsa caracterului cert al acestuia.

Înalta Curte reţine că, de esenţa răspunderii civile delictuale este însăşi existenţa prejudiciului, condiţie obiectivă în lipsa căreia nu se poate stabili obligaţia de reparare în sarcina persoanei care l-a cauzat.

Prejudiciul este sigur atunci când existenţa sa poate fi constatată cu certitudine şi când se poate evalua. Cerinţa caracterului cert este aplicabilă atât în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului, cât şi în privinţa întinderii acestuia.

Aceste condiţii nu se regăsesc în cauză de vreme ce recurentul nu a precizat cu exactitate suma solicitată cu titlu de prejudiciu, iar din cuprinsul deciziei nr. 7/2014 emise de Camera de Conturi Călăraşi, care a stat la baza formulării acţiunii, rezultă că suma de 177.633,50 RON reprezintă accesorii (majorări de întârziere, dobânzi şi penalităţi de întârziere, calculate pentru un număr de 20 de clienţi), iar recuperarea de la persoanele răspunzătoare de cauzarea prejudiciului în sumă de 69.200,65 RON reprezintă creanţe pentru care a intervenit prescripţia.

Incertitudinea pretinsei pagube reiese şi din atitudinea oscilantă a recurentului cu privire la cuantumul acesteia, prin cererea introductivă de instanţă solicitându-se obligarea intimatei la plata sumei de 273.907,30 RON, ulterior la suma 290.932,66 RON şi specificând apoi că valoare prejudiciului constatat prin decizia nr. 7/2014 a Camerei de Conturi Călăraşi este de 132.453,80 RON, de 44.283,81 RON, respectiv de 85.020,99 RON.

Caracterul incert al prejudiciului rezidă şi din faptul că, deşi recurentul a menţionat documentele fiscale constatatoare a debitelor restante (facturi fiscale), prin decizia nr. 7/2014 şi raportul privind verificarea ducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse prin aceasta, emise de Camera de Conturi Călăraşi, s-a reţinut că pentru o parte dintre debitori obligaţia de plată s-a prescris anterior iniţierii auditului financiar sau în perioada imediat următoare numirii intimatei în funcţia de conducere a unităţii recurente.

Însă, răspunderea civilă se declanşează numai în cazul în care există un prejudiciu ce necesită a fi reparat. Având în vedere că acesta nu a putut fi cuantificat, este corectă constatarea instanţei de apel cu privire la faptul că nu poate fi atrasă răspunderea civilă delictuală a intimatei pentru pretinsa faptă ilicită reclamată de recurent, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1357 C. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Călăraşi împotriva deciziei nr. 2037 din 17 decembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pe recurentul-reclamant, aflat în culpă procesuală, la plata către intimata-pârâtă A. a sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor Călăraşi împotriva deciziei nr. 2037 din 17 decembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurentul-reclamant la plata către intimata-pârâtă A. a sumei de 1.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 martie 2021.