Land ownership rectification; distinction between negative and positive effects of res judicata in interlocutory versus final judgments

Şedinţa publică din data de 18 martie 2021

După deliberare, asupra cauzei, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea, la data de 28 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Universitatea din Oradea, Comuna Paleu prin Primar şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, să se constate că Statul Român este proprietar asupra suprafeţei de 4,59 ha identificată prin tarlaua x parcela inclusă în nr. cadastral x înscris în CF x Paleu, în natură teren extravilan de 79.961 mp, diferenţa fiind proprietatea pârâtei Comuna Paleu şi să dispună efectuarea rectificărilor în CF. x Paleu.

La 24 februarie 2017, pârâta Comuna Paleu a formulat cerere reconvenţională, în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvenţională S.C. A. S.R.L. şi cu pârâţii reconvenţionali Universitatea din Oradea şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca prin care a solicitat să se constate că Statul Român este proprietar asupra suprafeţei de 4,59 ha identificată prin tarlaua x, parcelă inclusă în nr. cadastral x, înscris în CF x Paleu, în natură teren extravilan în suprafaţă de 79.961 mp, diferenţa fiind proprietatea pârâtei Comuna Paleu şi să dispună efectuarea rectificărilor în CF. x Paleu.

2. Hotărârile pronunţate în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 4599 din 15 iunie 2017, Judecătoria Oradea a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată din oficiu.

A declinat în favoarea Tribunalului Bihor competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Universitatea Oradea şi Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca, precum şi a cererii reconvenţionale formulate de pârâta reclamantă reconvenţională Comuna Paleu prin Primar, în contradictoriu cu reclamanta pârâtă reconvenţională S.C. A. S.R.L. şi cu pârâţii reconvenţionali Universitatea din Oradea şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor, sub acelaşi număr de dosar. Prin întâmpinarea formulată, pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor şi Universitatea din Oradea au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.

Prin încheierea din şedinţa publică din data de 09.10.2017, faţă de precizarea cererii de chemare în judecată, a fost introdus în cauză, în calitate de pârât Ministerul Educaţiei Naţionale.

Prin sentinţa civilă nr. 110/C din 10 iulie 2019, Tribunalul Bihor a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de pârâţii Universitatea din Oradea şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Universitatea din Oradea, Comuna Paleu şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă Comuna Paleu.

De asemenea, a respins, ca neîntemeiate, cererile reclamantei şi pârâtei-reclamante reconvenţionale de obligare a părţilor adverse la plata cheltuielilor de judecată.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Prin decizia civilă nr. 28/2020/Ap din 28 ianuarie 2020, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, a admis apelurile declarate de apelanta-reclamantă A. S.R.L. şi apelanta-pârâtă Comuna Peleu, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Universitatea din Oradea, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Educaţiei Naţionale, împotriva deciziei civile nr. 110/C din 10 iulie 2019, pronunţată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. x/2016, pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă, pârâta Universitatea din Oradea a declarat recurs, criticând soluţia pentru nelegalitate.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurenta - reclamantă a formulat următoarele critici, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.:

Prin decizia atacată în mod greşit nu s-a avut în vedere că prima instanţă, în realitate, nu a revenit asupra încheierii interlocutorii din 4 decembrie 2017 şi, ca urmare, nu a pronunţat sentinţa nr. 110 din 10 iulie 2019 prin admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat, invocată de recurentă.

Susţine că respingerea cererilor reclamantei şi pârâtei reclamante Comuna Peleu nu s-a făcut în virtutea admiterii excepţiei puterii de lucru judecat, ci urmare a analizării fondului pretenţiilor, după administrarea probatoriului cât priveşte determinarea suprafeţei de teren pentru care poate opera autoritatea de lucru judecat, fiind reţinută, ulterior, în considerente puterea de lucru judecat cu privire la dreptul Statului Român asupra terenului în litigiu. În sensul celor susţinute cu privire la cercetarea fondului în primă instanţă sunt indicate încheierile de şedinţă care dovedesc administrarea probatoriului şi acordarea cuvântului pe fondul cererilor formulate în cauză.

În opinia recurentei, fiind vorba de acte procedurale diferite (încheiere interlocutorie/hotărâre finală), între respingerea cererilor pe calea excepţiei sau pe calea unei sentinţe finale există deosebiri fundamentale. Chiar dacă aparent soluţia litigiului pare a fi aceeaşi, calea procesuală aleasă de instanţă este total diferită, cu efecte juridice distincte.

Prin urmare, instanţa de apel nu putea susţine că hotărârea primei instanţe s-a dat fără a se intra în cercetarea fondului litigiului în raport de probele administrate.

Invocă încălcarea prevederilor art. 235 C. proc. civ. şi arată că instanţa a respins excepţia puterii de lucru judecat, prin încheierea din 4 decembrie 2017, dar nu a hotărât în totul asupra procesului şi, doar în urma administrării probelor, a stabilit dacă puterea de lucru judecat vizează întreaga suprafaţă în litigiu sau doar o parte din aceasta.

5. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, apreciindu-se în cuprinsul acestuia că în realitate criticile formulate de recurentă se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin încheierea din 4 februarie 2021, a fost admis în principiu recursul declarat de pârâta Universitatea din Oradea împotriva deciziei civile nr. 28/28 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă şi s-a fixat termen de judecată la 18 martie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul cererii principale formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi a cererii reconvenţionale a pârâtei Comuna Paleu prin Primar este acela de a se constata, în contradictoriu cu pârâţii Universitatea din Oradea, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Educaţiei Naţionale, că Statul Român este proprietar asupra suprafeţei de 4,59 ha identificată prin tarlaua x parcela inclusă în nr. cadastral x înscris în CF x Paleu, în natură teren extravilan de 79.961 mp, diferenţa fiind proprietatea pârâtei Comuna Paleu şi să dispună efectuarea rectificărilor în CF. x Paleu.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, dar şi excepţia autorităţii de lucru judecat şi a puterii de lucru judecat, raportat la faptul că instanţele de judecată s-au pronunţat deja asupra celor solicitate în prezentul dosar prin hotărâri definitive.

Prin încheierea de şedinţă din data de 04.12.2017, instanţa de fond, deliberând a respins excepţia puterii de lucru judecat cu motivarea că în actualul litigiu se discută de o diferenţă de suprafaţă.

Prin sentinţa civilă nr. 110/10.07.2019, au fost respinse ca neîntemeiate ambele cereri arătându-se, pe fondul cererii principale şi cererii reconvenţionale, că prin sentinţa civilă nr. 190/2014 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosar nr. x/2013 definitivă prin decizia civilă nr. 1207/A/2015 pronunţată de Tribunalul Bihor s-a dispus întabularea în CF a dreptului de proprietate al Statului Român şi a dreptului de administrare al Universităţii din Oradea asupra imobilului identificat cu nr. cadastral x Paleu în suprafaţă de 79.961 mp. La baza întabulării a stat sentinţa civilă nr. 14627/2011 pronunţată de Judecătoria Oradea în dosarul civil nr. x/2007 prin care s-a dispus radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea Comunei Paleu asupra imobilului cu nr. cadastral x, reţinându-se că imobilul este în domeniul public al Statului Român.

Prin urmare, instanţa a reţinut puterea de lucru judecat cu privire la dreptul de proprietate al Statului Român asupra terenului identificat cu nr. cadastral x în suprafaţă de 79.961 mp, raportat la hotărârile judecătoreşti menţionate mai sus şi a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei şi cererea reconvenţională.

Prin decizia atacată, Curtea de Apel Oradea a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. şi apelanta-pârâtă Comuna Paleu, anulând hotărârea instanţei de fond şi trimiţând cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă (Tribunalul Bihor).

În considerentele acestei decizii s-a arătat că tribunalul a reţinut că există putere de lucru judecat cu privire la dreptul de proprietate al Statului Român asupra terenului identificat cu nr. cadastral x în suprafaţă de 79.961 mp., numai că, anterior, aceeaşi instanţă a respins excepţia puterii de lucru judecat, conform încheierii din data de 04.12.2017, deşi era legată de această încheiere interlocutorie, astfel încât nu putea să revină asupra excepţiei în discuţie, chiar dacă, între timp, s-a schimbat compunerea completului de judecată.

Constatând că soluţia dată cu privire la excepţia puterii de lucru judecat, conform încheierii din data de 04.12.2017, a rămas definitivă şi deşi instanţa a respins cererile (principală şi reconvenţională), ca neîntemeiate, Curtea de Apel a apreciat că acest lucru nu înseamnă că a şi analizat fondul cauzei, soluţia fiind, în concret, întemeiată pe puterea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti amintite.

Prealabil analizei cererii de recurs, Înalta Curte constată că se impune a se clarifica în ce au constat dezlegările date de instanţa de fond asupra "puterii de lucru judecat" prin încheierea din data de 04.12.2017 şi prin sentinţa civilă nr. 110/10.07.2019.

După cum s-a arătat, prin întâmpinare a fost invocată excepţia autorităţii de lucru judecat şi a puterii de lucru judecat, iar prin încheierea din data de 04.12.2017, Tribunalul Bihor a respins excepţia cu motivarea că în actualul litigiu se discută de o diferenţă de suprafaţă, ceea ce echivalează cu lipsa identităţii de obiect a cauzei pendinte cu al celei soluţionate anterior, în mod definitiv.

Ca atare, prin această încheiere interlocutorie, rămasă definitivă prin neapelare, prima instanţă a statuat asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, astfel cum aceasta este reglementată în art. 431 alin. (1) C. proc. civ. .

Trebuie menţionat că, potrivit art. 430 C. proc. civ.:,,(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.".

Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţei a chestiunii litigioase deja rezolvate, iar raţiunea reglementării anterior menţionate o constituie necesitatea de a preveni încălcarea autorităţii de lucru judecat şi de a împiedica instanţele să dea soluţii contrare în dosare diferite.

Dupa cum se poate observa efectul de "lucru judecat" al unei hotărâri judecătoreşti are două accepţiuni: stricto sensu semnifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect, cu aceeaşi cauză (exclusivitatea), iar lato sensu semnifica efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat (res judicata), care presupune ca hotărârea beneficiază de o prezumţie irefragabilă că exprimă adevărul şi că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea).

Sub acest aspect, Înalta Curte notează că este necesar să se facă distincţie între efectul negativ al autorităţii de lucru judecat care are drept consecinţă respingerea acţiunii în temeiul acestei excepţii, întrucât sunt îndeplinite elementele prevăzute de art. 431 alin. (1) C. proc. civ. şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat consacrat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care se referă la imposibilitatea de a statua diferit asupra modului în care anterior au fost dezlegate anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi.

În ceea ce priveşte condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză, anume evitarea contradicţiilor dintre hotărârile judecătoreşti, Înalta Curte reţine că aceasta reprezintă o cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat: interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi în condiţiile identităţii de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ. - "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

Or, în speţă, aşa cum s-a arătat anterior, în lipsa identităţii de obiect, Tribunalul Bihor prin încheierea din data de 04.12.2017, neatacată, a apreciat că nu există autoritate de lucru judecat între prezentul litigiu şi cel ce a format obiectul litigiilor anterioare.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. civ., "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Astfel cum rezultă din textul art. 430 alin. (2) C. proc. civ., autoritatea de lucru judecat este prevăzută în mod expres ca ataşându-se şi considerentelor hotărârii, nu doar a celor decisive, care susţin dispozitivul, ci şi considerentelor decizorii.

În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit, in terminis, pe plan normativ şi efectul pozitiv al lucrului judecat prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental şi dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), doar dacă există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).

Prin urmare, în cazul efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care valorifică aspecte dezlegate anterior de instanţă, care doar au legătură cu ceea ce se deduce ulterior judecăţii, nu se cere în mod necesar existenţa unei triple identităţi de acţiune (obiect, cauză, părţi).

Or, în cadrul sentinţei civile nr. 110/10.07.2019, Tribunalul Bihor a dat eficienţă tocmai efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, apreciind că dreptul de proprietate al Statului Român asupra terenului identificat cu nr. cadastral x în suprafaţă de 79.961 mp a fost deja constatat cu putere de lucru judecat prin hotărâri anterioare definitive.

Este cert, raportat la cele arătate anterior şi la cele consemnate în considerentele hotărârii atacate, că instanţa de apel a apreciat că cele două noţiuni explicitate mai sus se confundă, ceea ce nu este în concordanţă cu dispoziţiile art. 430-431 C. proc. civ., întrucât respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat, noţiune corespondentă efectului negativ al autorităţii de lucru judecat prin încheierea din data de 04.12.2017 nu exclude de plano luarea în considerare a considerentelor inserate în cadrul unei hotărâri anterioare, ca efect pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

În aceste condiţii, apar ca fiind fondate criticile recurentei în sensul că prin decizia atacată în mod greşit s-a apreciat că prima instanţă a revenit asupra încheierii interlocutorii din 4 decembrie 2017, deoarece sentinţa nr. 110 din 10 iulie 2019 a fost pronunţată ca urmare a analizării fondului pretenţiilor, după administrarea probatoriului necesar.

Puterea de lucru judecat reţinută, ulterior, în cadrul considerentelor sentinţei cu privire la dreptul Statului Român asupra terenului în litigiu a fost valorificată exclusiv ca mijloc de probă pentru dovedirea netemeiniciei pretenţiilor deduse judecăţii, astfel încât, chiar dacă aparent soluţia litigiului pare a fi aceeaşi, calea procesuală aleasă de instanţă este total diferită, cu efecte juridice distincte.

Observând că în speţă nu au fost încălcate dispoziţiile art. 235 C. proc. civ. referitoare la efectul încheierilor interlocutorii, aşa cum a reţinut instanţa de apel, trimiţând cauza spre rejudecare cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 430-431 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora se poate cere casarea hotărârii în calea de atac a recursului când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, conform art. 496 alin. (1) şi art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat şi după casarea hotărârii supuse controlului judiciar, va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a se pronunţa asupra cererilor de apel cu care a fost învestită cu respectarea dezlegărilor date prin prezenta decizie problemelor de drept supuse analizei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Universitatea din Oradea împotriva deciziei nr. 28 din 28 ianuarie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 martie 2021.