Failure to sign appeal: annulment of extraordinary remedy for non-compliance with formal requirements

Şedinţa publică din data de 17 martie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei:

1. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Piteşti:

Prin decizia nr. 435/R/2020 din 08 octombrie 2020, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă a respins contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva hotărârii nr. 1 din data de 02 iulie 2020, pronunţată de Comisia pentru acordarea de compensaţii financiare victimelor unor infracţiuni, din cadrul Tribunalului Braşov.

De asemenea, a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii recurentului A. de sesizare a Curţii Constituţionale.

2. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul deciziei civile nr. 435/R/2020 din 8 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a declarat recurs A..

3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi:

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin rezoluţia din 19 noiembrie 2020, a dispus comunicarea recursului către intimaţi, fiind fixat termen de judecată la data de 20 ianuarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului. S-a dispus ca recurentului să i se pună în vedere să depună un exemplar al cererii de recurs care să conţină semnătura sa, în original, sub sancţiunea anulării acesteia, conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Înalta Curte examinând cu prioritate îndeplinirea condiţiilor de formă ale cererii de recurs, prevăzute sub sancţiunea nulităţii, reţine că potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic.

Alin. (3) al aceluiaşi text de lege dispune că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În cauză, recurentului i s-a comunicat prin citaţia emisă la data de 25 noiembrie 2020, primită personal de acesta la data de 09 decembrie 2020, conform dovezii aflate la dosar, obligaţia de a depune un exemplar semnat al cererii de recurs sub sancţiunea anulării acesteia, în temeiul art. 486 alin. (1) lit. e) coroborat cu art. 196 C. proc. civ. partea nu s-a conformat obligaţiei stabilite de instanţă în sarcina sa.

Analizând cauza şi din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat şi garantat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, se constată că, învestită cu constatarea unei încălcări a dreptului la un proces echitabil, în contextul anulării unei cereri de chemare în judecată, în procedura de regularizare reglementată de dispoziţiile art. 200 din C. proc. civ., Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la instanţă nu este unul absolut, acesta putând fi supus limitărilor legale, cu condiţia ca dreptul să nu fie afectat în substanţa sa. O limitare a dreptului de acces la instanţă nu se conciliază cu art. 6 din Convenţie decât dacă urmăreşte un scop legitim şi există un raport de rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul urmărit.

Astfel, prin decizia din 15 aprilie 2014, în cauza Lefter împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a prevederilor art. 6 din Convenţie. S-a reţinut că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu se substituie unei cercetări judiciare şi nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmăreşte a impune reclamanţilor o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege şi urmăreşte buna administrare a justiţiei. Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantei nu a constituit o ingerinţă disproporţionată în dreptul său de acces la instanţă (art. 6 din Convenţie), reţinând că reclamanta a fost informată de instanţă asupra omisiunii sale şi de sancţiunea susceptibilă a-i fi aplicată.

Deşi în speţa redată se face vorbire despre anularea unei cereri de chemare în judecată în faza de regularizare reglementată de dispoziţiile art. 200 din C. proc. civ., aceasta poate fi apreciată ca reprezentând poziţia, de principiu, a instanţei de contencios european cu privire la soluţiile de anulare a cererilor pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă, cum este şi cazul în speţă, atunci când limitările impuse îndeplinesc condiţiile enunţate şi standardele Curţii în această materie.

În raport de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de petentul A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul deciziei civile nr. 435/R/2020 din 8 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, ca nesemnat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de petentul A. împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din cuprinsul deciziei civile nr. 435/R/2020 din 8 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, ca nesemnat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 martie 2021.